ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2011

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțe cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantului B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale: anularea Ordinului nr. 2099 din 09

octombrie 2009 emis de pârâtă, fiind lovit de nulitate absolută; repunerea în

situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția și locul de muncă avut

înaintea ordinului contestat; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri

bănești, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu

celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, de la data emiterii

ordinului și până la reintegrarea efectivă; obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 a fost numit în funcția de

director coordonator în cadrul Oficiului județean de Consultanță Agricolă

Ilfov, iar prin ordinul nr. 2099 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale în data de 12 octombrie 2009 s-a dispus, începând cu data de

12 octombrie 2009, acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar după

expirarea perioadei de preaviz încetarea aplicabilității ordinului nr. 1185 din

28 mai 2009 și a contractului de management din 28 mai 2009.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția necompetenței materiale, excepția lipsei de obiect a primului capăt de

cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Tribunalul București, prin sentința nr.

3547 din 03 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată

de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând

că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 3933 din 14

octombrie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a capătului 1 al

acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acest capăt de cerere și

a anulat ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de pârât.

Prin aceeași sentință a respins

capătul 2 al acțiunii, ca fiind lipsit de obiect și a admis capătul 3 al

acțiunii, a obligat autoritatea pârâtă să achite drepturile salariale

corespunzătoare funcției deținute anterior de la data emiterii Ordinului anulat

și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri,

respingând cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei

de obiect a primului capăt de cerere, prima instanță a reținut că obiectul

acestui capăt de cerere îl formează actul administrativ atacat, iar nu funcția

publică din exercitarea căreia reclamantul a fost eliberat, iar acest act a

produs efecte juridice și va produce în continuare până la rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că prin Ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 reclamantul a fost numit în

funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă

Ilfov, emis de pârât, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat

atribuțiile funcției în baza contractului de management din 28 mai 2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 07

octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ulterior fiind abrogată prin art. IV din O.U.G.

nr. 105/2009.

În speță, ordinul nr. 2099 din 09

octombrie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția deținută a

fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale și ale unor servicii publice precum și pentru

reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Reținând că O.U.G. nr. 105/2009 a

fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1629/2009 de Curtea

Constituțională și cum ordinul nr. 2099 din 09 octombrie  2009 a fost emis în

baza O.U.G. nr. 105/2009, prima instanță a constatat că acest ordin a rămas

fără temei legal, fiind lovit de nulitate.

Referitor la capătul 2 de cerere al

acțiunii reclamantului, prin care s-a solicitat repunerea în situația

anterioară, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior, prima instanță

a reținut că prin declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, funcția

de director coordonator nu numai că a fost desființată prin O.U.G. nr. 105/2009,

dar a fost lipsită de temei legal de Curtea Constituțională, astfel că, aceasta

nu doar că nu mai există în momentul de față, dar nici nu mai poate fi

înființată, caz în care a apreciat că acest capăt de cerere a rămas fără

obiect.

În ceea ce privește capătul 3 de

cerere al reclamantului, privind obligarea pârâtului la despăgubiri bănești,

prima instanță a reținut că această cerere este întemeiată pentru perioada în

care ordinul anulat și-a produs efectele, respectiv 09 octombrie 2009 – data

emiterii ordinului și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că prima instanță nu a arătat motivele pe care se

sprijină hotărârea atacată, hotărârea ce a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea

greșită a legii.

O primă critică adusă acestei

hotărâri este aceea că prima instanță nu s-a pronunțat în limita obiectului

acțiunii cu care a fost învestită, în sensul că s-a solicitat obligarea

pârâtului la plata salariilor indexate de la data emiterii ordinului atacat și

până la reintegrarea efectivă, or, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut,

obligând pârâtul la plata acestor pretenții până la data rămânerii definitive

și irevocabile a prezentei hotărâri.

O altă critică a recurentului se

referă la faptul că hotărârea pronunțată în cauză este contradictorie, pentru

că deși instanța a respins cererea privind reintegrarea reclamantului în

funcția deținută ca lipsită de obiect, a admis cererea de despăgubiri constând

în venituri salariale, chiar cu depășirea limitei cererii cu care a fost

învestită. Or, câtă vreme aceasta a constatat că funcția de director

coordonator ocupată de reclamant a fost desființată, fiind lipsită de temei

legal, acest raționament juridic devine incident și cu privire la cererea de

despăgubiri.

Totodată, recurentul-pârât a arătat

că hotărârea este contradictorie și prin prisma faptului că deși prima instanță

nu distinge categoria nulității, respectiv dacă este relativă sau absolută,

rezultă că aceasta a avut în vedere nulitatea absolută a actului, or, efectul

nulității absolute îl constituie repunerea părților în situația anterioară ca

și cum actul nu ar mai fi existat.

De asemenea, a arătat recurentul că

prima instanță a ignorat faptul că pricina este lipsită de obiect.

În fine, recurentul-pârât a susținut

că pretenția dedusă judecății este nefondată, având în vedere că funcția

deținută de reclamant nu mai există, ordinul în litigiu a fost emis de

autoritatea pârâtă cu respectarea normelor de drept în vigoare, acționând în

limitele și în considerarea legii.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra cererii

Examinând sentința atacată prin

prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se

vor arăta în continuare.

și de drept relevante

Intimatul - reclamant a fost numit

în funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultanță

Agricolă Ilfov prin ordinul 1185 din 28 mai 2009 emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în baza O.U.G. nr. 37/2009, care

a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009.

Prin ordinul nr. 2099 din 09 octombrie

2009 supus controlului instanței de contencios administrativ, pârâtul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a dispus încetarea

contractului de management începând cu data de 09 octombrie 2009, cu consecința

revocării reclamantului din funcția de director coordonator al Oficiului

Județean de Consultanță Agricolă Ilfov, în temeiul O.U.G nr. 105/2009.

Prin Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile

O.U.G. nr. 105/2009.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., întrucât din conținutul hotărârii recurate nu poate fi reținută

existența unor considerente contradictorii în sensul invocat prin cererea de

recurs.

Cu privire la criticile

circumscrise motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate.

Astfel, în considerentele deciziilor

sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de

reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic a directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

Funcția publică ocupată de

intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009 care a fost

declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și

lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept

consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora,

astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte

juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

În decizia nr. 414/2010, Curtea

Constituțională a reținut că începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și

producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de

dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr.

37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr.

1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Ca urmare a acestor modificări

legislative, funcția de director coordonator din cadrul Oficiului Județean de

Consultanță Agricolă Ilfov s-a desființat, astfel că în mod corect s-a apreciat

de prima instanță că intimatul-reclamant nu mai poate fi reintegrat, într-o

funcție a cărei existență a fost afectată de neconformitatea actului normativ

prin care a fost înființată.

Așadar, dat fiind faptul că situația

de neconstituționalitate ivită ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie

2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice

născute anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1185 din

28 mai 2009, cât și contractul de management încheiat între părți la 28 mai 2009,

în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind

emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituțional.

Este de necontestat că

neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G nr.

105/2009, a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție

a intimatului-reclamant, prin Ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 al

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, însă acest lucru nu

poate justifica hotărârea primei instanțe, în sensul obligării pârâtului la

despăgubiri, în condițiile în care reintegrarea nu mai putea fi dispusă, cum de

altfel corect s-a constatat. Actul administrativ de numire, respectiv ordinul nr.

1185 din 28 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării

neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis.

Prin urmare, apare firească și

neacordarea drepturilor salariale aferente.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3)

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 3933 din

14 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul B.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2011.