ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2011

Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțe cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantului B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale: anularea Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de pârâtă, fiind lovit de nulitate absolută; repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția și locul de muncă avut înaintea ordinului contestat; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului județean de Consultanță Agricolă Ilfov, iar prin ordinul nr. 2099 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în data de 12 octombrie 2009 s-a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar după expirarea perioadei de preaviz încetarea aplicabilității ordinului nr. 1185 din 28 mai 2009 și a contractului de management din 28 mai 2009. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Tribunalul București, prin sentința nr. 3547 din 03 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3933 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a capătului 1 al acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acest capăt de cerere și a anulat ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de pârât.

Prin aceeași sentință a respins capătul 2 al acțiunii, ca fiind lipsit de obiect și a admis capătul 3 al acțiunii, a obligat autoritatea pârâtă să achite drepturile salariale corespunzătoare funcției deținute anterior de la data emiterii Ordinului anulat și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, respingând cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere, prima instanță a reținut că obiectul acestui capăt de cerere îl formează actul administrativ atacat, iar nu funcția publică din exercitarea căreia reclamantul a fost eliberat, iar acest act a produs efecte juridice și va produce în continuare până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Ilfov, emis de pârât, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management din 28 mai 2009. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ulterior fiind abrogată prin art. IV din O.U.G. nr. 105/2009. În speță, ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția deținută a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale unor servicii publice precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. Reținând că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1629/2009 de Curtea Constituțională și cum ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 105/2009, prima instanță a constatat că acest ordin a rămas fără temei legal, fiind lovit de nulitate.

Referitor la capătul 2 de cerere al acțiunii reclamantului, prin care s-a solicitat repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior, prima instanță a reținut că prin declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, funcția de director coordonator nu numai că a fost desființată prin O.U.G. nr. 105/2009, dar a fost lipsită de temei legal de Curtea Constituțională, astfel că, aceasta nu doar că nu mai există în momentul de față, dar nici nu mai poate fi înființată, caz în care a apreciat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect. În ceea ce privește capătul 3 de cerere al reclamantului, privind obligarea pârâtului la despăgubiri bănești, prima instanță a reținut că această cerere este întemeiată pentru perioada în care ordinul anulat și-a produs efectele, respectiv 09 octombrie 2009 – data emiterii ordinului și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că prima instanță nu a arătat motivele pe care se sprijină hotărârea atacată, hotărârea ce a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. O primă critică adusă acestei hotărâri este aceea că prima instanță nu s-a pronunțat în limita obiectului acțiunii cu care a fost învestită, în sensul că s-a solicitat obligarea pârâtului la plata salariilor indexate de la data emiterii ordinului atacat și până la reintegrarea efectivă, or, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, obligând pârâtul la plata acestor pretenții până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.

O altă critică a recurentului se referă la faptul că hotărârea pronunțată în cauză este contradictorie, pentru că deși instanța a respins cererea privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută ca lipsită de obiect, a admis cererea de despăgubiri constând în venituri salariale, chiar cu depășirea limitei cererii cu care a fost învestită. Or, câtă vreme aceasta a constatat că funcția de director coordonator ocupată de reclamant a fost desființată, fiind lipsită de temei legal, acest raționament juridic devine incident și cu privire la cererea de despăgubiri. Totodată, recurentul-pârât a arătat că hotărârea este contradictorie și prin prisma faptului că deși prima instanță nu distinge categoria nulității, respectiv dacă este relativă sau absolută, rezultă că aceasta a avut în vedere nulitatea absolută a actului, or, efectul nulității absolute îl constituie repunerea părților în situația anterioară ca și cum actul nu ar mai fi existat.

De asemenea, a arătat recurentul că prima instanță a ignorat faptul că pricina este lipsită de obiect. În fine, recurentul-pârât a susținut că pretenția dedusă judecății este nefondată, având în vedere că funcția deținută de reclamant nu mai există, ordinul în litigiu a fost emis de autoritatea pârâtă cu respectarea normelor de drept în vigoare, acționând în limitele și în considerarea legii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul - reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Ilfov prin ordinul 1185 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în baza O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Prin ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 supus controlului instanței de contencios administrativ, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 09 octombrie 2009, cu consecința revocării reclamantului din funcția de director coordonator al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Ilfov, în temeiul O.U.G nr. 105/2009. Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât din conținutul hotărârii recurate nu poate fi reținută existența unor considerente contradictorii în sensul invocat prin cererea de recurs. Cu privire la criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate. Astfel, în considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. Funcția publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată. În decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009. Ca urmare a acestor modificări legislative, funcția de director coordonator din cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Ilfov s-a desființat, astfel că în mod corect s-a apreciat de prima instanță că intimatul-reclamant nu mai poate fi reintegrat, într-o funcție a cărei existență a fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înființată. Așadar, dat fiind faptul că situația de neconstituționalitate ivită ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1185 din 28 mai 2009, cât și contractul de management încheiat între părți la 28 mai 2009, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituțional.

Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G nr. 105/2009, a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, prin Ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, însă acest lucru nu poate justifica hotărârea primei instanțe, în sensul obligării pârâtului la despăgubiri, în condițiile în care reintegrarea nu mai putea fi dispusă, cum de altfel corect s-a constatat. Actul administrativ de numire, respectiv ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis.

Prin urmare, apare firească și neacordarea drepturilor salariale aferente. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 3933 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B.D., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.