ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3682/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, suspendarea executării Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 1009 i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, iar la expirarea termenului de preaviz încetează aplicabilitatea ordinului nr. 1185 din 28 mai 2009 prin care a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul O.J.C.A.

Ilfov, precum și de încetare a contractului de management din 28 mai 2009. S-a solicitat suspendarea ordinului pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. Prin sentința civilă nr. 3478 din 27 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. pentru că se solicită suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 42466/3/2009. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 261 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 4 alin. (1) , (3) și (4) din O.U.G. nr. 105/2009, dar și cele art. 7 din O.U.G. nr. 105/2009 care cuprinde și dispoziții tranzitorii aplicabile reclamantului. Având în vedere aceste dispoziții, instanța de fond a apreciat că în cauză există un caz bine justificat ce derivă din modul de redactare al ordonanței menționate, care fac să planeze un dubiu asupra textelor ce sunt aplicabile în cazul reclamantului.

În privința celei de-a doua condiții instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că lipsirea reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material și previzibil în sensul dispozițiilor legale. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare, în principal, ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În motivele de recurs s-a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind lipsită de obiect pentru că actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

Art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești date în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1) din același act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, fiind astfel vizate doar actele cu executare succesivă și nu cele cu executare dintr-o dată, așa cum eronat a reținut instanța de fond. În subsidiar, în legătură cu suspendarea actului administrativ se invocă faptul că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, or, în speță, cel puțin condiția pagubei iminente nu este îndeplinită pentru că lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitare nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de recuperat în viitor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul B.D. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În baza acestui ordin, începând cu 12 octombrie 2009 s-a acordat reclamantului un preaviz de 15 zile, iar la expirarea perioadei de preaviz înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 1185 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și contractul de management din 28 mai 2009. Ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 a fost emis în baza art. 4 și art. 14 din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate. Prin ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009, reclamantul B.D. a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul O.J.C.A. Ilfov, funcție care s-a exercitat prin încheierea contractului de management din 28 mai 2009, iar ordinul a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Referitor la solicitarea recurentului de a fi respinsă cererea de suspendare ca lipsită de obiect, aceasta va fi respinsă deoarece suspendarea unui act administrativ, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate cere și se poate dispune după sesizarea cu procedura prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Însă legea nu face nicio distincție între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă și, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuție un act administrativ cu caracter unilateral. Cererea de suspendare ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre aceste situații. Mai mult, chiar art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentului s-ar ajunge la situația ca în cazul funcțiilor publice să nu mai fie aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 numai pentru că actele administrative de revocare, eliberare din funcție ar fi „cu executare imediată”. Însă motivele de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare sunt fondate. Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Referitor la această condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009. În privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția „pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu. Pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 261 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantului, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.