ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3682/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, suspendarea executării

Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 1009 i-a fost acordat

un preaviz de 15 zile, iar la expirarea termenului de preaviz încetează aplicabilitatea

ordinului nr. 1185 din 28 mai 2009 prin care a fost numit în funcția de director

coordonator în cadrul O.J.C.A. Ilfov, precum și de încetare a contractului de management

din 28 mai 2009.

S-a solicitat suspendarea

ordinului pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prin sentința civilă

nr. 3478 din 27 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

pentru că se solicită suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate

publică centrală.

Cauza a fost înregistrată

la Curtea de Apel București sub nr. 42466/3/2009.

fond.

Prin sentința civilă

nr. 261 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a invocat dispozițiile art. 4 alin. (1) , (3) și (4) din O.U.G.

nr. 105/2009, dar și cele art. 7 din O.U.G. nr. 105/2009 care cuprinde și dispoziții

tranzitorii aplicabile reclamantului.

Având în vedere aceste

dispoziții, instanța de fond a apreciat că în cauză există un caz bine justificat

ce derivă din modul de redactare al ordonanței menționate, care fac să planeze un

dubiu asupra textelor ce sunt aplicabile în cazul reclamantului.

În privința celei de-a

doua condiții instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că

lipsirea reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material

și previzibil în sensul dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și s-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii

de suspendare, în principal, ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivele de recurs

s-a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind lipsită de obiect pentru

că actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar

introducerii acțiunii.

Art. 14 alin. (7) din

Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești

date în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1) din același act normativ, în sensul

că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare,

până la expirarea suspendării, fiind astfel vizate doar actele cu executare succesivă

și nu cele cu executare dintr-o dată, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

În subsidiar, în legătură

cu suspendarea actului administrativ se invocă faptul că cele două condiții prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, or, în

speță, cel puțin condiția pagubei iminente nu este îndeplinită pentru că lipsirea

reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitare

nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de recuperat în viitor.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat, dar pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond,

în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul B.D. a solicitat

suspendarea executării Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În baza acestui ordin,

începând cu 12 octombrie 2009 s-a acordat reclamantului un preaviz de 15 zile, iar

la expirarea perioadei de preaviz înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 1185 din

28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și

contractul de management din 28 mai 2009.

Ordinul nr. 2099 din 09

octombrie 2009 a fost emis în baza art. 4 și art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate.

Prin ordinul nr. 1185

din 28 mai 2009, reclamantul B.D. a fost numit în funcția de director coordonator

în cadrul O.J.C.A. Ilfov, funcție care s-a exercitat prin încheierea contractului

de management din 28 mai 2009, iar ordinul a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Referitor la solicitarea

recurentului de a fi respinsă cererea de suspendare ca lipsită de obiect, aceasta

va fi respinsă deoarece suspendarea unui act administrativ, în condițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004 se poate cere și se poate dispune după sesizarea cu procedura

prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Însă legea nu face nicio

distincție între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă

și, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuție un act

administrativ cu caracter unilateral.

Cererea de suspendare

ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită

ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe

cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre

aceste situații.

Mai mult, chiar art. 14

alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării

actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la

expirarea duratei suspendării.

Dacă s-ar accepta punctul

de vedere al recurentului s-ar ajunge la situația ca în cazul funcțiilor publice

să nu mai fie aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 numai pentru

că actele administrative de revocare, eliberare din funcție ar fi „cu executare

imediată”.

Însă motivele de recurs

ce vizează fondul cererii de suspendare sunt fondate.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat

și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Legea contenciosului administrativ

a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările

legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Referitor la această condiție

trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis

actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar

și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția

publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

În privința efectelor

declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele

Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale

și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept

a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția

„pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2

alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a

unui serviciu public.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția

de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire

la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar în cazul în

care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată

în cadrul acelui litigiu.

Pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul,

va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr.

261 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2010.