ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale suspendarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. cu privire la preavizul acordat directorului coordonator al D.A.D.R. Giurgiu, până la soluționarea fondului acțiunii în anularea Ordinului nr. 2380/2009 inițiată în baza Legii nr. 554/2004; suspendarea efectelor concursului organizat la sediul M.A.P.D.R. la data de 22 octombrie 2009, pentru funcția de director coordonator al D.A.D.R.

Giurgiu. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1437 din 28 mai 2009 a fost numit director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Giurgiu și această calitate a încheiat contractul de management nr. 100/D.A.D.R. din 28 mai 2009. Mai arată reclamantul, că prin Ordinul nr. 2380 din 9 octombrie 2009 a cărei suspendare se solicită s-a dispus începând cu data de 12 octombrie ca acestuia să i se acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului de numire din 28 mai 2009 și a contractului de management nr. 100 din 28 mai 2009. În ceea ce privește prima condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existența cazului bine justificat, reclamantul a arătat că ordinul contestat reprezintă o concediere abuzivă determinată de considerente politice.

În ceea ce privește a doua condiție, reclamantul a arătat că în cauză concedierea îi cauzează prejudicii patrimoniale majore pentru familia sa și pentru instituție, ținând cont de lipsa acută de personal și de interdicția de a efectua angajări, instituită prin art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009. La dosar pârâtul Ministerul Agriculturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect și a inadmisibilității cererii de suspendare și pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. În ședința din data de 19 noiembrie 2009 reclamantul și-a precizat cererea de suspendare în sensul că și-a restrâns obiectul cererii în ceea ce privește suspendarea efectelor concursului organizat la data de 22 octombrie 2009, renunțând la acest capăt al cererii de suspendare.

2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare, instanța a reținut că reclamantul a probat că a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin adresa nr. 221801 din 29 octombrie 2009. Cererea de suspendare astfel cum a fost precizată, instanța a apreciat-o neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.V. În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, se apreciază că în ceea ce privește prima condiție impusă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume existența cazului bine justificat, există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 având în vedere lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management și inexistența unui ordin expres privind desființarea postului în cauză, în condițiile în care în norma juridică (O.U.G.

nr. 105/2009) se precizează „după caz”. În ceea ce privește cea de a doua condiție, precizează recurentul că paguba iminentă este dată în cauză în situația lipsei acute de personal la nivelul instituției, în condițiile în care în momentul de față, este un deficit de 20%. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul A.V. a solicitat suspendarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care, în baza prevederilor O.U.G.

nr. 105/1999 înceta contractul de management încheiat de acesta cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, urmând ca să înceteze și suspendarea din funcția publică deținută. Reclamantul deținea funcția de director coordonator – D.A.D.R. Giurgiu La data de 29 octombrie 2009 a fost înregistrată plângerea prealabilă adresată M.A.P.D.R de către reclamant prin care solicită revocarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin urmare, instituției suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru că chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente a actului administrativ, să solicite instanței de contencios administrativ suspendarea acelui act până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, dar nu se cere ca persoana vătămată să aștepte soluționarea plângerii prealabile sau să expire termenul pentru soluționarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situație de excepție.

În cauză, reclamantul a dovedit că, după sesizarea autorității publice emitente, a formulat cererea de suspendare pe care a adresat-o instanței de fond. Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă pentru că la dosarul instanței de fond există dovada depunerii plângerii prealabile, deși intimatul-pârât invocă faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o plângere acestei autorități. Însă, în ceea ce privește fondul cauzei, recursul declarat este fondat. Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant în condițiile în care prima instanță în mod greșit a apreciat că nu este întrunită cerința cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare de executare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcție a reclamantului. Referitor la această condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. În privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția „pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a se considera îndeplinită această condiție se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Totodată, în condițiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în nici un mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcție de execuție, neîndeplinirea condiției privind eminența pagubei a fost greșit reținută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii, echivalând cu un prejudiciu material previzibil și dificil de reparat.

În concluzie, în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de recurentul-reclamant, neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greșit reținută. În baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată sentința în sensul admiterii cererii de suspendare formulată de reclamant, cu consecința suspendării Ordinului nr. 2380 din 19 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. până la soluționarea acțiunii de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.V. împotriva sentinței nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și admite cererea de suspendare formulată de reclamantul A.V. Dispune suspendarea Ordinului nr. 2380 din 19 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. până la soluționarea acțiunii de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.