ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale suspendarea Ordinului nr. 2380

din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. cu privire la preavizul acordat

directorului coordonator al D.A.D.R. Giurgiu, până la soluționarea fondului

acțiunii în anularea Ordinului nr. 2380/2009 inițiată în baza Legii nr. 554/2004;

suspendarea efectelor concursului organizat la sediul M.A.P.D.R. la data de 22

octombrie 2009, pentru funcția de director coordonator al D.A.D.R. Giurgiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin Ordinul nr. 1437 din 28 mai 2009 a fost numit director

coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Giurgiu

și această calitate a încheiat contractul de management nr. 100/D.A.D.R. din 28

mai 2009.

Mai arată reclamantul, că prin

Ordinul nr. 2380 din 9 octombrie 2009 a cărei suspendare se solicită s-a dispus

începând cu data de 12 octombrie ca acestuia să i se acorde un preaviz de 15

zile lucrătoare, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz să înceteze

aplicabilitatea Ordinului de numire din 28 mai 2009 și a contractului de

management nr. 100 din 28 mai 2009.

În ceea ce privește prima condiție

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existența cazului bine justificat,

reclamantul a arătat că ordinul contestat reprezintă o concediere abuzivă

determinată de considerente politice.

În ceea ce privește a doua condiție,

reclamantul a arătat că în cauză concedierea îi cauzează prejudicii

patrimoniale majore pentru familia sa și pentru instituție, ținând cont de

lipsa acută de personal și de interdicția de a efectua angajări, instituită

prin art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009.

La dosar pârâtul Ministerul

Agriculturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de

obiect și a inadmisibilității cererii de suspendare și pe fond a solicitat

respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În ședința din data de 19 noiembrie 2009

reclamantul și-a precizat cererea de suspendare în sensul că și-a restrâns

obiectul cererii în ceea ce privește suspendarea efectelor concursului

organizat la data de 22 octombrie 2009, renunțând la acest capăt al cererii de

suspendare.

Prin sentința nr. 4043 din 19

noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității

cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare astfel cum a fost

precizată, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, instanța a reținut că reclamantul a

probat că a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, prin adresa nr. 221801 din 29 octombrie 2009.

Cererea de suspendare astfel cum a

fost precizată, instanța a apreciat-o neîntemeiată, reținând că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr. 4043 din 19

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.V.

În motivele de recurs se critică

soluția instanței de fond pentru că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se apreciază că în ceea ce

privește prima condiție impusă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

și anume existența cazului bine justificat, există o îndoială puternică asupra

prezumției de legalitate a Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 având în

vedere lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management și

inexistența unui ordin expres privind desființarea postului în cauză, în

condițiile în care în norma juridică (O.U.G. nr. 105/2009) se precizează „după

caz”.

În ceea ce privește cea de a doua

condiție, precizează recurentul că paguba iminentă este dată în cauză în

situația lipsei acute de personal la nivelul instituției, în condițiile în care

în momentul de față, este un deficit de 20%.

După examinarea motivelor de recurs

invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond, în

conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul A.V. a

solicitat suspendarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 emis de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care, în baza

prevederilor O.U.G. nr. 105/1999 înceta contractul de management încheiat de

acesta cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, urmând ca

să înceteze și suspendarea din funcția publică deținută.

Reclamantul deținea funcția de

director coordonator – D.A.D.R. Giurgiu

La data de 29 octombrie 2009 a fost

înregistrată plângerea prealabilă adresată M.A.P.D.R de către reclamant prin

care solicită revocarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin urmare, instituției suspendării

reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile termenele

prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru că chiar legea dă

posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată

autorității publice emitente a actului administrativ, să solicite instanței de

contencios administrativ suspendarea acelui act până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a fi admisibilă o asemenea

cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, dar nu se cere ca

persoana vătămată să aștepte soluționarea plângerii prealabile sau să expire

termenul pentru soluționarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situație

de excepție.

În cauză, reclamantul a dovedit că,

după sesizarea autorității publice emitente, a formulat cererea de suspendare

pe care a adresat-o instanței de fond.

Cererea de suspendare nu este nici

inadmisibilă pentru că la dosarul instanței de fond există dovada depunerii

plângerii prealabile, deși intimatul-pârât invocă faptul că reclamantul nu s-a

adresat cu o plângere acestei autorități.

Însă, în ceea ce privește fondul

cauzei, recursul declarat este fondat.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite

cumulativ.

Legea contenciosului administrativ a

definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind

„împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Înalta Curte reține că sunt

întemeiate criticile recurentului-reclamant în condițiile în care prima

instanță în mod greșit a apreciat că nu este întrunită cerința cazului bine

justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare de executare s-a solicitat nu

cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus

la necesitatea revocării din funcție a reclamantului.

Referitor la această condiție trebuie

amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a

cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și

O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în

funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca

neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

În privința efectelor declarării ca

neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele

Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat

neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a

precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora

(contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două

ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția „pagubei

iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1)

lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Pentru a se considera îndeplinită

această condiție se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de

conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Totodată, în condițiile în care prin

actele contestate, nu s-a dispus în nici un mod asupra unei eventuale încadrări

a reclamantului pe o funcție de execuție, neîndeplinirea condiției privind

eminența pagubei a fost greșit reținută, lipsirea acestuia de drepturile

salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor

dovezi contrarii, echivalând cu un prejudiciu material previzibil și dificil de

reparat.

În concluzie, în raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de recurentul-reclamant,

neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr.

554/2004 a fost greșit reținută.

În baza art. 312 C. proc. civ.,

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va

fi casată sentința în sensul admiterii cererii de suspendare formulată de

reclamant, cu consecința suspendării Ordinului nr. 2380 din 19 octombrie 2009

emis de M.A.P.D.R. până la soluționarea acțiunii de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.V. împotriva

sentinței nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și admite cererea de

suspendare formulată de reclamantul A.V.

Dispune suspendarea Ordinului nr. 2380 din 19

octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. până la soluționarea acțiunii de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.