ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1581/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1270 din 21 iunie 2005 Tribunalul Timiș a admis în parte contestația reclamantului B.R.A. și a obligat pârâta A.D.S. să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri și servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilului situat în localitatea Sânnicolau Mare, situat în Piața 30 Decembrie, actualul sediu al SC S. SA, prin aceeași sentință fiind respinsă cererea împotriva pârâtei SC S. SA, precum și capătul de cerere privind retrocedarea în natură a corpului de clădire existent la momentul naționalizării, împreună cu suprafața de teren menționată în C.F.

Această sentință a fost schimbată de către Curtea de Apel Timișoara, care prin decizia civilă nr. 546 din 07 decembrie 2006 a admis apelul reclamantului și a constatat că acesta este îndreptățit la despăgubiri în sumă de 10.515.063.909 lei (vechi), conform raportului de expertiză realizat, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Prin aceeași decizie, s-au respins apelurile A.D.S. București precum și al intervenientei I.E. Decizia menționată a fost casată prin decizia civilă nr. 4864 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma admiterii recursurilor declarate de către reclamant și de către pârâta A.D.S. București, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în apel.

Înalta Curte a statuat că în mod nelegal s-a decis de către primele instanțe că reclamantul ar fi îndreptățit numai la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu dispozițiile art. 18 lit. c) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2201 coroborat cu art. 16 și 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și că se impune reverificarea posibilității restituirii în natură a acestui imobil.

Aceasta, întrucât s-a constatat că pârâta SC S. SA s-a privatizat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum o atestă contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni din 08 octombrie 2001 cu A.D.S., privatizare care a avut loc ulterior și înregistrării notificării de către reclamant, datată 29 martie 2001. Prin urmare, a statuat Înalta Curte, nici la 14 februarie 2001 și nici la 29 martie 2001, SC S. SA nu era privatizată integral, statul fiind majoritar acționar la această societate, astfel că se impune analizarea posibilității restituirii în natură a imobilului, din perspectiva art. 31 alin. (1) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 258 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantului B.R.A.

și a schimbat sentința tribunalului în partea privind măsurile reparatorii, constatând că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în sumă de 562.656,3 lei, din care 480.742,2 lei valoarea construcției și 81.932,3 lei valoarea terenului, potrivit expertizei suplimentare tehnice judiciare. Instanța de apel a reținut că imobilul naționalizat de către stat aparține acum pârâtei SC S. SA, care alături de casa veche a edificat un nou corp de clădire și ambele reprezintă sediul administrativ al societății pârâte, aripa nouă având o suprafață construită mai mare decât aripa veche, iar cele două corpuri de clădire nu sunt comod partajabile în natură, astfel că în raport cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul poate fi îndreptățit numai la despăgubiri.

Prin aceeași decizie, instanța de apel a respins apelul A.D.S. București, constatând că aceasta are calitate procesuală pasivă întrucât a participat direct la procesul de privatizare a SC S. SA, chiar în timpul în care procedura de soluționare a notificării reclamantului era pendente și totodată, a respins ca neîntemeiat, apelul intervenientei I.E. Această decizie a fost casată prin decizia civilă nr. 9772 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în urma admiterii recursurilor declarate de reclamantul B.R.A. și pârâta A.D.S. București, a decis casarea cu trimitere spre rejudecare în apel. Instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., în urma primei decizii de casare și nu a analizat eventuala incidență a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd posibilitatea restituirii în natură a imobilelor revendicate, în condițiile în care, cu putere de lucru judecat, s-a stabilit prin chiar prima decizie de casare că nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece la intrarea în vigoare a actului normativ, SC S. SA nu era privatizată integral, statul fiind majoritar acționar la această societate.

De asemenea, s-a constatat că instanța de apel a nesocotit și dispoziția primei decizii de casare referitoare la administrarea unei expertize suplimentare, care să clarifice întinderea suprafeței de teren ocupate de construcția nouă și de servituțile legale, dacă edificarea construcției s-a realizat cu sau fără autorizație și, dacă corpul suplimentar de clădire, pe de o parte este de sine stătător și poate avea o utilizare independentă de cea a corpului vechi de clădire, iar pe de altă parte, dacă aria desfășurată a corpurilor noi, adăugate pe verticala și/sau orizontală, în raport de forma inițială, însumează peste 100% din aria desfășurată inițială, în sensul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, prin aceeași decizie de casare s-a statuat că A.D.S. are calitate procesuală, întrucât notificarea adresată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 îi este opozabilă, deoarece a luat cunoștință direct de pretențiile reclamantului, calitate care se menține și prin prisma faptului că, în raport de soluția dată, pârâtei A.D.S. îi incumbă obligația de a formula propuneri de acordare de despăgubiri, în ipoteza în care imobilul nu poate fi restituit în natură. Curtea de apel, în urma administrării probatoriului suplimentar, a constatat că apelul reclamantului B.R.A. este întemeiat, în timp ce apelurile pârâtei A.D.S. București și ale intervenientei I.E. sunt neîntemeiate.

În acest sens, instanța a reținut că reclamantul B.R.A., în calitate de fost proprietar tabular al imobilului din litigiu, a solicitat prin notificarea din martie 2001, retrocedarea în natură a imobilului situat în localitatea Sânnicolau Mare, Piața 30 Decembrie, compus din casă și teren de 1.575 mp, evidențiat în C.F. Sânnicolau Mare, imobil care în prezent se află în proprietatea pârâtei SC S. SA Sânnicolau Mare, succesorul fostului G. Pârâta SC S. SA s-a privatizat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 15 din 08 octombrie 2001 încheiat cu A.D.S., privatizare care a avut loc ulterior și înregistrării notificării de către reclamant, datată 29 martie 2001. Pe parcela de teren de 1.575 mp se regăsesc atât casa veche, cât și noul sediu administrativ al SC S. SA, compus din parter, etaj, grup social, alei de acces și baterie de garaje.

Din relațiile furnizate de Primăria orașului Sânnicolau Mare a rezultat că în arhiva păstrată de această instituție nu există documente privind autorizarea construcțiilor ce formează sediul administrativ al SC S. SA. Pe de altă parte, suplimentul de expertiză tehnică judiciară complexă, în construcții și topografie, concluzionează că aripa veche de clădire are o arie desfășurată de 494,70 mp, iar aripa nouă, care se compune dintr-o construcție cu parter și etaj, are o arie desfășurată de 425,83 mp. S-a precizat și că aria desfășurată nu trebuie confundată cu aria construită, așa cum rezultă din schița întocmită la data naționalizării (care indică pentru construcția veche o suprafață a clădirii vechi de 417,44 mp), întrucât aceasta este un plan simplu, care nu ia în calcul nici subsolul și nici anexele locuibile, demolate ulterior naționalizării.

Prin aceeași lucrare, experții au mai concluzionat și asupra faptului că, deși cele două corpuri de clădire (vechi și nou) prezintă în comun câteva elemente constructive, cu minime intervenții ”nestructurale” la clădire, detaliate de către experți, cele două corpuri pot fi separate, astfel încât să aibă fiecare o funcționare de sine stătătoare, realizându-se în mod facil o dezmembrare a celor două corpuri, care pot exista independent. Reținând această stare de fapt, curtea a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

De asemenea, s-a reținut că sunt aplicabile și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în situația imobilelor-construcții ce fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. În raport de aceste constatări de fapt și de drept, curtea a concluzionat că se impune retrocedarea în natură a imobilului, către reclamant. În privința apelului A.D.S. București, instanța a statuat că acesta este neîntemeiat, câtă vreme Înalta Curte a statuat irevocabil că A.D.S.

are calitate procesuală întrucât notificarea adresată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 îi este opozabilă, deoarece a luat cunoștință direct de pretențiile reclamantului. În ceea ce privește apelul intervenientei I.E., nesusținut de altfel (intervenienta nu s-a prezentat la niciun termen de judecată), curtea a constatat că acesta este de asemenea neîntemeiat, câtă vreme cererea de intervenție are un obiect neclar și echivoc, în raport cu imperativele art. 55 C. proc. civ. Raportat la art. 49 și urm. C. proc. civ. și la dispozițiile art. 112 C. proc. civ. În consecință, a fost pronunțată decizia civilă nr. 635 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara prin care au fost respinse apelurile pârâtei A.D.S.

București și intervenientei I.E. A fost admis apelul reclamantului și schimbată sentința, fiind admisă în parte acțiunea. A fost anulată decizia nr. 1 din 18 august 2003 a SC S. SA. S-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 1575 mp, evidențiat în C.F., precum și a corpului vechi de clădire cu anexe, evidențiat în același C.F., toate situate în orașul Sânnicolau Mare, Piața 30 Decembrie. S-a dispus rectificarea C.F., prin radierea dreptului de proprietate al SC S. SA și al Statului Român asupra întregii suprafețe de teren de 1575 mp, precum și a construcțiilor vechi, existente și anterior naționalizării, denumită casa veche și anexe și restabilirea situației anterioare, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului și antecesorilor acestuia.

A fost respinsă cererea în privința construcției noi (corpul nou de clădire) aflată în proprietatea SC S. SA. Decizia a fost atacată cu recurs de către SC S. SA, care a formulat următoarele critici: - Hotărârea este nelegală și netemeinică, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., instanța aplicând greșit dispozițiile legii și interpretând eronat actul dedus judecății. S-a susținut că restituirea în natură a imobilului nu era posibilă tocmai din perspectiva dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001. Astfel, contraexpertiza administrată în faza primului apel, precum și suplimentul la raportul de expertiză efectuat în raport cu decizia de casare în noul ciclu procesual al apelului, au concluzionat că noul corp de clădire are o arie desfășurată de 425,83 mp, iar în ceea ce privește suprafața clădirii vechi, aceasta rezultă din referatul privind naționalizarea imobilului existent în dosar, conform căruia suprafața bunului preluat este de 417,44 mp.

Or, aceasta este suprafața care trebuie luată în considerare deoarece nu se poate stabili o suprafață mai mare, în privința clădirii vechi, decât cea care a fost efectiv naționalizată. În concluzie, aria desfășurată a clădirii noi este mai mare decât cea a imobilului naționalizat, fiind prin urmare îndeplinite condițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001. - Restituirea în natură a imobilului vechi nu este posibilă și datorită transformărilor suferite de imobil după naționalizare, acesta devenind un imobil nou față de cel preluat de stat. În acest sens, potrivit concluziilor raportului de expertiză, corpul nou nu este un corp de sine stătător, care să poată avea o utilitate de sine stătătoare în sensul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Imobilul în forma sa actuală nu este comod partajabil în natură și în plus, în expertiza efectuată în prima instanță, expertul a concluzionat că nu e posibilă din punct de vedere tehnic nici dezmembrarea terenului. Corpul nou este alipit construcției vechi, imobilul este folosit ca un tot unitar (grupul sanitar este amplasat în vechea clădire, la fel centrala veche și racordurile de apă rece și canalizare sunt legate de aripa veche), iar clădirea a fost transformată în întregime tocmai în scopul de a fi folosită ca sediu al societății. - În ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, indiferent de existența sau nu a autorizației de construire a corpului nou de clădire, nu se poate dispune restituirea în natură a corpului vechi atâta timp cât societatea a achiziționat întregul imobil prin privatizare.

- În condițiile în care reclamantul nu a atacat actele de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare și cât timp acestea nu au fost anulate, nu se poate restitui în natură imobilul, ci pot fi doar acordate măsuri reparatorii în echivalent. - Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, a dispus efectuarea unor operațiuni care nu au fost solicitate de către reclamant, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În acest sens, s-a susținut că, pe lângă restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 1575 mp, instanța a dispus și rectificarea C.F., restabilirea situației anterioare, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului și antecesorilor lui.

Față de dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, care presupun existența unei hotărâri definitive și irevocabile vizând nevalabilitatea actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, instanța nu putea dispune rectificarea, cât timp în speță aceasta nu s-a solicitat, după cum nu s-a solicitat nici repunerea părților în situația anterioară. Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, susținând caracterul legal al deciziei atacate. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Afirmând nelegalitatea deciziei pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă susține, în principal, că s-ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât pe de o parte, nu s-a observat că suprafața corpului vechi de clădire, astfel cum a fost aceasta menționată în referatul privind naționalizarea imobilului, este mai mică decât suprafața corpului nou și pe de altă parte, că imobilul a suferit modificări importante devenind unul nou în raport de cel preluat de stat; totodată, corpul nou nu ar avea o existență de sine-stătătoare, constituind o unitate funcțională cu cel vechi, căruia i-a fost alăturat. Aceste susțineri sunt nefondate, ignorând deopotrivă, conținutul textului de lege menționat, cât și elementele de fapt ale pricinii statuate de instanțele fondului.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când imobilelor, construcții care fac obiectul notificării „le-au fost adăugate, pe orizontală și /sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial”. Or, pe acest aspect, expertiza efectuată în faza apelului a statuat că aria desfășurată a corpului vechi de clădire este de 494,70 mp, în timp ce aripa nouă are o arie desfășurată de 425,83 mp. Susținând că aria corpului vechi era în realitate de 417,44 mp, recurenta-pârâtă confundă aria desfășurată cu aria construită (expertul subliniind că schița anexă întocmită la data naționalizării nu lua în calcul nici subsolul și nici anexele locuibile, demolate ulterior naționalizării).

Cum textul de lege are în vedere nu aria construită, ci pe aceea desfășurată iar sub acest din urmă aspect, imobilul preluat de stat a avut 494,70 mp, în timp ce aripa nouă are 425,83 mp, rezultă că nu este incidentă ipoteza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care să impună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent (pentru că aria desfășurată a corpului nou nu depășește cu 100% aria desfășurată a corpului vechi). - Tot astfel, nu se poate pretinde, așa cum se face prin motivele de recurs, că noul corp de clădire ar forma o unitate structurală cu cel vechi (pentru că au în comun intrarea principală, grupul sanitar, centrala termică și racordurile de apă și canalizare), ceea ce ar exclude de la aplicabilitate art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În realitate, aceste elemente constructive comune nu sunt unele structurale și, așa cum a stabilit instanța de apel pe elementele de fapt ale pricinii, valorificând concluziile raportului de expertiză, cu minime intervenții la clădire, menționate de către experți, cele două corpuri pot fi separate și pot avea o funcționalitate de sine-stătătoare. În aceste condiții, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, statuând pe de o parte, că nu este vorba de adăugarea la imobilul vechi a unui corp de clădire a cărui arie desfășurată să depășească cu 100% aria inițială și pe de altă parte, că noul corp adăugat poate avea, cu modificări structurale minime, existență de sine-stătătoare și funcționalitate proprie, ceea ce permite restituirea în natură, a suprafeței deținute în proprietate la data preluării de către stat.

- Față de aceste elemente determinante în aprecierea măsurii reparatorii a restituirii în natură, în condițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, este lipsită de relevanță critica recurentei potrivit căreia absența autorizației de construire ar fi suplinită de intabularea în cartea funciară a noului sediu administrativ al societății (intabulare care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost prezentate toate actele și autorizațiile necesare). Această lipsă de relevanță juridică este dată de împrejurarea că, și în condițiile prezentării autorizației de construire, măsura reparatorie a restituirii în natură era impusă de regimul juridic al imobilului și de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001.

- Contrar susținerii recurentei, pentru a se dispune restituirea în natură nu era necesară anularea actelor de privatizare, față de împrejurarea că acestea nu au privit înstrăinarea de active care să atragă, eventual, incidența art. 45 din Legea nr. 10/2001. În consecință, pentru argumentele arătate anterior, criticile de nelegalitate formulate cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, instanța realizând o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor de drept material incidente. - În privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că invocarea acestuia a fost pur formală, în condițiile în care partea-recurentă nu a dezvoltat argumente în susținerea acestuia și nu a indicat un act juridic, în înțelesul material, de negotium iuris (avut în vedere de textul de lege) ale cărui clauze clare, neechivoce să fi fost denaturate prin interpretarea eronată de către instanță.

- Este nefondată și critica formulată de către recurentă cu referire la art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și cu motivarea că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând efectuarea unor operațiuni de carte funciară pe care reclamantul nu le-ar fi solicitat. În realitate, instanța a judecat în limitele învestirii întrucât, promovând contestație împotriva deciziei societății-pârâte, reclamantul a solicitat nu numai anularea acesteia, ci și radierea dreptului de proprietate menționat în prezent și restabilirea situației anterioare cu reînscrierea dreptului reclamantului și al antecesorilor acestuia).

- Susținerea că radierea nu s-ar fi putut dispune, deoarece nu există o hotărâre irevocabilă care să fi constatat că actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, este nefondată având în vedere că aprecierea jurisdicțională a instanței pe caracterul abuziv al preluării bunului și nevalabilitatea titlului statului a fost realizată din primul ciclu procesual (sentința civilă nr. 1720/ PI din 21 iunie 2005 a Tribunalului Timiș). Or, această statuare a instanței a intrat în autoritate de lucru judecat, fiind dobândită cauzei, fără posibilitatea de a mai fi contestată, deciziile de casare ulterioare privind doar modalitatea și formele concrete de reparație ce se cuvin reclamantului.

- Tot astfel, este nefondată critica conform căreia instanța ar fi dispus și radierea dreptului de proprietate al Statului, deși acesta nu era proprietarul vreunei suprafețe din imobilul ce face obiectul litigiului. În realitate, prin dispunerea unor astfel de radieri s-a avut în vedere evoluția proprietății și schimbarea titularului dreptului, astfel cum apar ele menționate în extrasul C.F. (în care apar deopotrivă, Statul Român și SC S. SA). Pentru toate aceste considerente, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 635 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Obligă pe recurentă la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant B.R.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.