ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4864/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4864/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin contestația precizată,

înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 10166/C/2005, contestatorul B.R.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA Sânicolau Mare și Agenția

Domeniilor Statului București, anularea deciziei nr. 1 din 18 ianuarie 2003

emisă de pârâta SC S. SA; restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

nr. 2710 Sânicolau Mare și radierea din C.F. a dreptului de proprietate al

Statului Român și al SC S. SA, cu restabilirea situației anterioare; în

subsidiar, s-a solicitat că în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă, acordarea de despăgubiri bănești corespunzătoare valorii imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1270 din 21

iunie 2005, Tribunalul Timiș a admis, în parte, contestația precizată și în

consecință, a obligat pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București să acorde

reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori

servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital

sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

corespunzătoare valorii imobilului solicitat, astfel cum a fost această valoare

stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B.V.

Prin aceeași sentință s-a respins

contestația față de pârâta SC S. SA

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul

Român de la autorii contestatorului, cu titlu de confiscare, renunțare la avere

și expropriere, intrând astfel în categoria drepturilor preluate abuziv,

prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul

a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

conform art. 4 alin. (3) din lege.

Prin Decizia nr. 1 din 18 august

2004, emisă de pârâta SC S. SA, a fost respinsă cererea reclamantului de

restituire în natură a imobilului, întrucât acesta a intrat în patrimoniul SC

S. SA, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, iar,

ulterior, cu ocazia privatizării, conform dispozițiilor Legii nr. 268/2001, s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 15/2002, cu Agenția

Domeniilor Statului, societatea pârâtă având ca unic asociat pe A.P.S.

Față de prevederile art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 și art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că nu se poate

restitui în natură imobilul, întrucât a intrat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate integral, dobânditorul fiind de bună-credință.

Pe de altă parte, prima instanță a

constatat că imobilul a avut la preluare o suprafață construită de 319 mp, iar

construcțiile noi edificate au o suprafață construită desfășurată de 425,83 mp,

ceea ce reprezintă mai mult de 50% din suprafața construită inițial, astfel

încât devin incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

coroborate cu prevederile art. 18 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001.

În concluzie, instanța a constatat

că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatorului i se cuvin

a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv bunuri ori

servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital

sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin decizia nr. 546 din 7 decembrie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de

reclamantul B.R.A., s-a schimbat, în parte, sentința apelată privind măsurile

reparatorii și în consecință; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri în sumă de 10.515.063.909 lei RON, conform raportului de expertiză

întocmit de experții V.I., S.B.D. și R.M., care face parte integrantă din

această hotărâre, în condițiile prevăzute de Titlu VII din Legea nr. 247/2005;

s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și s-au respins apelurile

declarate de pârâta Agenția Domeniilor Statului și intervenienta I.E.

A fost obligată pârâta Agenția

Domeniilor Statului să plătească reclamantului suma de 11.700 lei RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat următoarele:

Acordarea măsurilor reparatorii în

prezenta cauză cade sub incidența noilor reglementări introduse prin Legea nr.

247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21

alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor.

Imobilul în litigiu a fost

privatizat, iar în cauză nu s-a solicitat constatarea nulității actului de

înstrăinare, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată,

astfel că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri potrivit dispozițiilor

art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și art. 16 și art. 19

din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, iar pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor, instanța a omologat raportul de contraexpertiză întocmit în

cauză de experții V.I., S.B.D. și R.M., care au avut în vedere valoarea de

piață a imobilului stabilită potrivit standardelor internaționale, în

conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001,

despăgubiri în sumă de 10.515.063.909 lei (RON).

În legătură cu apelul declarat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului București, s-a constatat că excepția lipsei

calității sale procesuale pasive este neîntemeiată, deoarece din cuprinsul

Deciziei nr. 1 din 18 august 2003, prin care a fost respinsă cererea de

restituire, rezultă că SC S. SA i-a comunicat acestei pârâte notificarea

reclamantului, iar pârâta trebuia să propună măsuri reparatorii în echivalent

potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 27 alin.

(2) din vechea reglementare, care stabilește că „în situația imobilelor

prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de

către instituția publică care, efectuează sau, după caz, a efectuat

privatizarea ...”.

În ceea ce privește apelul declarat

de intervenienta I.E., instanța de apel l-a respins ca nefondat, având în

vedere că mandatarului intervenientei i s-a pus în vedere să indice motivele de

fapt și de drept ale cererii de intervenție (fila 150 dosar fond), precum și să

precizeze dacă cererea este în interes propriu sau accesorie, pe de o parte,

iar, pe de altă parte, intervenienta nu a făcut dovada depunerii notificării în

termenul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul B.R.A. și pârâta Agenția Domeniilor Statului

criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, reclamantul B.R.A. critică

decizia pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al criticilor formulate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate

reclamantul a arătat că acțiunea sa a avut ca obiect principal restituirea în

natură a imobilului situat în Sânicolau Mare, întabulat în C.F. nr. 2710

Sânicolau Mare nr. top 2431-2432, compus din casa nr. 135, curte și grădină în

suprafață de 1575 mp, în calitate de succesor ai antecesorilor săi P.S.,

E.S.(născută B.) și văduva lui A.B.E.D., calitate ce nu mai poate fi pusă în

discuție în soluționarea prezentei contestații, deoarece acest aspect a fost

soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2003 emisă de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 954/2003.

Imobilul a fost preluat în mod

abuziv de către stat, deoarece antecesorul S.P. a fost condamnat politic și s-a

dispus confiscarea averii sale, potrivit sentinței nr. 997 din 21 octombrie

1960 emisă de Tribunalul Militar de Regiune Militară Cluj.

Pârâta SC S. SA, refuză restituirea

imobilului în natură cu motivarea că nu are suport legal pentru a dispune în

acest sens, făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care le-a

interpretat într-o manieră proprie, având în vedere că imobilul a ajuns în

patrimoniul său prin privatizare, or, imobilul în litigiu, teren și

construcție, fiind preluat abuziv de către stat poate fi restituit în natură.

Trimiterea notificării spre

soluționare către Agenția Domeniilor Statului, concomitent cu respingerea

cererii de restituire, este dispusă cu aplicarea greșită a legii, astfel că

restituirea în natură se impune a fi făcută de către pârâta SC S. SA, cu atât

mai mult cu cât din contraexpertiza efectuată în cauză rezultă că restituirea

în natură este posibilă.

Există și posibilitatea de dezmembrare

atât a terenului cât și a construcțiilor, care este precizată atât în expertiza

topografică cât și în expertiza în construcții.

În ce privește pe pârâta SC S. SA,

nu s-a dovedit că aceasta este constructor de bună credință și că ar fi ridicat

construcții pe terenul în litigiu în baza unor autorizații legale.

S-a concluzionat că, pârâta SC S. SA

nu este constructor de bună credință pentru imobilelor privatizate și că nu

poate fi dobânditor de bună credință a unui imobil dobândit de Statul Român

fără titlu legal.

În ceea ce privește cererea

subsidiară, privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, se

arată că o parte din valori sunt stabilite în RON, iar o parte în ROL, dar

valoarea totală finală urmează a se stabili la valoarea leului la nivelul

anului 2007.

De asemenea, se arată că deși pârâta

Agenția Domeniilor Statului a fost obligată la cheltuieli de judecată, instanța

de apel nu precizează dacă această pârâtă este obligată la plata despăgubirilor

stabilite prin raportul de expertiză, situație în care solicită să se precizeze

valoarea despăgubirilor ce urmează a se achita reactualizată cu rata inflației

până la data achitării lor.

Criticile formulate de reclamant,

așa cum au fost expuse mai sus, vizează nelegalitatea deciziei civile recurate

și fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin recursul său pârâta Agenția

Domeniilor Statului critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși aceasta indică ca temei în drept

al criticilor formulate și dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

pârâta Agenția Domeniilor Statului arată că în mod legal, instanța, având în

vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a respins cererea

reclamantului de restituire în natură a imobilului.

Deoarece restituirea acestuia nu mai

este posibilă, instanța trebuia să respingă, ca prematur, capătul de cerere

subsidiar, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

putând cel mult să dispună obligarea Agenției Domeniilor Statului, pe acest

aspect, la emiterea deciziei sau a dispoziției motivate prin care să propună

măsurile reparatorii în echivalent.

Cererea de chemare în judecată poate

fi promovată de reclamant numai după soluționarea notificării în ce privește

valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu, iar instanța de

apel nu a stabilit dacă este vorba de ROL sau RON, și, de asemenea, evaluarea

construcțiilor trebuia să se facă având în vedere starea lor actuală, după

evaluarea investițiilor efectuate și deducerea acestora din valoarea totală.

În ce privește evaluarea terenului,

utilizând numai metoda coeficienților de bonități, se arată că nu este

suficientă, fiind necesară și utilizarea metodei comparațiilor de piață.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea

recurată este nelegală în măsura în care s-a dispus obligarea recurentei la

plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în condițiile în care nu

pârâta este cea căzută în pretenții, în raport de dispozițiile titlului VII din

Legea nr. 247/2005, ci Fondul „Proprietatea”.

Examinând decizia în raport de

motivele de recurs invocate de reclamantul B.R.A. și pârâta Agenția Domeniilor

Statului, instanța constată recursurile întemeiate, urmând a dispune admiterea

acestora, pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și apel au

constatat că imobilul din litigiu, înscris în C.F. nr. 2710 Sânicolau Mare, a

fost preluat de stat abuziv, urmare a confiscării averii antecesorului

reclamantului S.P., care a fost condamnat politic, prin sentința nr. 997 din 21

octombrie 1960 emisă de Tribunalul Militar al Regiunii Militare Cluj, fiindu-i

astfel incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 2 lit. b), pe de o parte,

iar, pe de altă parte, au stabilit că potrivit sentinței civile nr. 1158/PI din

2 decembrie 2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, reclamantul a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la restituire, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) coroborat cu

dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Atât instanța de fond cât și

instanța de apel au constatat, nelegal, că nu se poate dispune restituirea în

natură a imobilului către reclamant, deoarece acesta a făcut obiectul

privatizării și nu s-a solicitat constatarea nulității actului juridic de

înstrăinare, conform art. 40 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată,

reclamantul fiind îndreptățit numai la despăgubiri potrivit dispozițiilor art.

18 lit. c), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 și art. 19 din

Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Legea nr. 268/2001, în baza căreia

s-a privatizat pârâta SC S. SA prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 15 din 8 octombrie 2001 cu Agenția Domeniilor

Statului, în calitate de vânzător, a fost publicată în Monitorul Oficial din 7

iunie 2001, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie

2001 și după notificarea pârâtei SC S. SA, de către reclamant la 29 martie

2001, privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În atare situație, la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, dată în raport de care se

analizează regimul juridic al imobilului, pârâta SC S. SA care deține imobilul

nu era privatizată integral, imobilul se afla în proprietatea statului,

existând astfel, posibilitatea restituirii sale în natură, în condițiile art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nefiind aplicabile în speță

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanța de recurs nu poate însă

dispune asupra restituirii imobilului în natură, deoarece aceasta hotărăște

asupra fondului pricinii numai în cazurile în care casează hotărârea atacată,

în sensul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite potrivit art. 314 C. proc. civ., iar în speță situația de fapt nu

este pe deplin stabilită.

În prezenta cauză au fost invocate

și prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, art. 19 din Legea

republicată, iar prin sentința tribunalului și decizia recurată s-a reținut că

restituirea în natură nu este posibilă și față de aceste texte.

Recurentul a susținut că SC S. SA nu

a edificat construcții autorizate pe teren iar în rapoartele de expertiză

întocmite în cauză nu s-a arătat dacă noile corpuri de clădire sunt de sine

stătătoare sau sunt adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma

inițială a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial, încât să devină incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001,

dacă au fost autorizate în condițiile art. 10 alin. (2) din același act

normativ, și ce suprafață de teren este ocupată de acestea și de servituțile

legale. De aceea, se impune efectuarea unei noi expertize topo în cauză, probă

ce este incompatibilă cu structura recursului și administrarea probei cu

înscrisuri pentru a se stabili dacă a existat autorizație pentru edificarea

construcțiilor.

Pe de altă parte, dispozitivul

deciziei civile este incomplet, pentru că nu s-a stabilit cărei pârâte îi

revine obligația de a emite decizia de acordare a măsurilor reparatorii pentru

imobilul teren și construcții, care nu se poate restitui în natură, fără a

stabili cine este obligat la despăgubiri către reclamant, și fără a se face

convertirea acestora în raport de leul greu.

În ce privește recursul declarat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului, se constată că nu poate fi primită critica

formulată de aceasta în sensul că acțiunea reclamantului ar fi prematură,

întrucât în măsura în care unitatea notificată SC S. SA a transmis notificarea

către recurenta pârâtă pentru soluționare, în mod legal au apreciat instanțele

de fond și apel că aceasta echivalează cu un refuz de restituire în natură a

imobilului, situație în care instanța de judecată are plenitudinea de

competență în soluționarea cauzei, reclamantul având acces la jurisdicția

civilă pentru valorificarea drepturilor lui.

Însă, critica formulată de pârâtă,

potrivit căreia instanța de apel a omologat raportul de expertiză prin care s-a

stabilit valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul prin alte

metode, respectiv a comparației prin bonitare, decât cele prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (9)

din Legea nr. 10/2001, republicată „valoarea terenurilor, precum și a

construcțiilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură se

stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Validând cuantumul despăgubirilor

stabilit prin raportare la alte metode de calcul decât cele avute în vedere de

dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru

imobilele ce s-a apreciat că nu pot fi restituite în natură, instanța de apel a

pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce impune

efectuarea unui nou raport de expertiză.

În această situație, în raport de

dispozițiile art. 314 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de

reclamant și pârâta Agenția Domeniilor Statului, va fi casată în parte, decizia

și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și

Agenția Domeniilor Statului la aceeași instanță.

Se vor menține restul dispozițiilor

deciziei civile, iar cu ocazia rejudecării apelurilor, se vor avea în vedere

toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

declarate de reclamantul B.R.A. și pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva

deciziei nr. 546 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă.

Casează

în parte decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor

declarate de reclamant și Agenția Domeniilor Statului la aceeași instanță.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.