ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9248/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 septembrie 2001, la Tribunalul București, reclamantul P.M. a chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta SC S. SA București solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 18.490 mp situat în București. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că terenul aflat în litigiu a fost proprietatea lui P.E.(bunicul reclamantului) și apoi, prin moștenire, proprietatea E.P. și I.M.P.

(bunica și respectiv tatăl reclamantului) de la care a fost preluat de stat, în mod abuziv, prin expropriere, în anul 1964. Reclamantul a mai arătat, în acțiune, că a notificat pârâta, la data de 27 martie 2001, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, dar, neprimind răspuns la notificare, a trimis pârâtei o nouă adresă la 28 iunie 2001. Abia la 6 august 2001, pârâta a comunicat, printr-o adresă, că terenul revendicat este proprietatea sa, achiziționat în cadrul procesului de privatizare, în anul 1995. La data de 16 octombrie 2001, reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că pe lângă SC S. SA București a chemat în judecată, în calitate de pârâți și A.P.A.P.S., S.I.F.

IV Muntenia București și A.S.P. București solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să: - se stabilească nevalabilitatea titlului statului asupra terenului care a fost expropriat cu încălcarea legilor în vigoare la data exproprierii; - fie desființat în parte, numai pentru suprafața de 18.490 mp, actul adițional din 8 februarie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 9 februarie 1994 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și A.S.P. și actul adițional din 13 martie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 mai 1994 încheiat între Fondul Proprietății Private IV Muntenia și A.S.P., datorită relei credințe a dobânditorului care cunoștea că bunul se află în litigiu; - fie obligată pârâta SC S. SA București la restituirea în natură a terenului.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1155 din 9 decembrie 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivarea că titlul statului este valabil deoarece terenul a fost preluat prin expropriere, iar, pe de altă parte, reclamantul trebuie să recurgă la „etapa administrativă, în caz contrar reclamantul putând solicita despăgubiri” Curtea de Apel București, secția a VII-a, prin decizia civilă nr. 1699 A din 15 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București.

În considerentele deciziei instanței de apel s-a arătat, în esență, că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, dar nu a urmat procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, ci s-a adresat direct instanței de judecată, iar, pe de altă parte, reclamantul este îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituirea în natură a imobilului. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul susținând că decizia cuprinde motive contradictorii cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul și că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001. Recursul declarat este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al un or imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg, printre altele, imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării (art. 2 din Legea nr. 10/2001). Potrivit art. 9 din aceeași Lege nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Din actele prezentului dosar rezultă că terenul aflat în litigiu a fost cumpărat la 1 octombrie 1946 de către P.E., bunicul reclamantului (filele 12-15 din dosarul primei instanțe). În urma decesului proprietarului, terenul a fost moștenit de E.P., soția supraviețuitoare și P.I.M., fiul, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor eliberat la 12 august 1958 (filele 16-17). Prin Decretul nr. 489 din 6 august 1964 al fostului Consiliu de Stat, terenul în suprafață de 18.490 mp, proprietatea E.P. și a lui I.M.P. a fost expropriat „în scopul menținerii producției fabricii de cărămizi” (fila 18 din dosarul primei instanțe). Copia decretului de expropriere, depusă la dosar, poartă mențiunea „secret”, ceea ce îndreptățește concluzia că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial.

Pe baza decretului de expropriere, terenul a fost atribuit Întreprinderii Ceramica și apoi, prin reorganizarea unităților industriale, Trustului de izolații pentru lucrări industriale și în fine pârâtei SC S. SA, care îl deține încă dinaintea datei de 22 decembrie 1989. În urma decesului E.P., întreaga avere a revenit fiului P.I.M., iar la decesul acestuia din urmă moștenitori au fost P.E. (soția supraviețuitoare) și P.M. (fiul). În certificatul de moștenitor întocmit în urma decesului lui P.I.M. (fila 68 din dosarul primei instanțe), s-a menționat că face parte din masa succesorală și terenul de 18.490 mp, aflat în prezent în litigiu. Ca urmare a decesului P.E. a rămas ca unic moștenitor P.M., reclamantul din prezentul dosar.

În temeiul Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, Primăria Municipiului București a adoptat decizia nr. 117 din 20 februarie 1992, prin care a stabilit dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 18.490 mp (filele 25-27 din dosarul primei instanțe). Această decizie administrativă din 20 februarie 1992 a rămas definitivă, nefiind atacată de vreo persoană interesată. Reclamantul P.M. s-a adresat Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 28 ianuarie 1994, cu o acțiune posesorie, care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8587 din 14 septembrie 1994, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, acțiunea fiind admisă și pârâta SC S. SA București fiind obligată să-i lase reclamantului în liberă posesie terenul în suprafață de 18.490 mp (filele 24-25 din dosarul instanței de recurs).

Prin aceeași sentință a Judecătoriei sectorului 1 București a fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâta SC S. SA București în același dosar. Pârâta SC S. SA București, la rândul său, s-a adresat Curții de Apel București, secția contencios administrativ, cerând anularea unei adeverințe eliberate de Primăria sectorului 1 București, la 29 februarie 1992, dar acest litigiu a fost soluționat în mod irevocabil, abia după șapte ani, prin decizia nr. 217 din 28 octombrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, hotărându-se anularea adeverinței respective. Acea adeverință, emisă în temeiul Legii fondului funciar nu prezintă, însă, relevanță pentru soluționarea prezentului proces declanșat în temeiul Legii nr. 10/2001.

Probele cu acte enunțate mai sus îndreptățesc concluzia, la care a ajuns, în mod corect și instanța de apel, că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Așa cum s-a arătat mai sus, decretul de expropriere din anul 1964, în temeiul căruia a fost preluat imobilul, nu a fost publicat în Buletinul Oficial. Chiar și în situația în care Decretul nr. 489/1964 ar fi fost publicat, în Buletinul Oficial preluarea tot ar fi fost abuzivă deoarece respectivul decret a fost emis fără respectarea Constituției în vigoare la data preluării și cu încălcarea dispozițiilor Codului civil potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Nici o probă a dosarului nu atestă că proprietarii ar fi primit vreo despăgubire la data exproprierii. Mai mult, scopul exproprierii a fost menținerea producției fabricii de cărămidă, or, la puțin timp după expropriere, terenul a fost destinat unei baze sportive. În sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, enunțat mai sus, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în mod abuziv. În consecință, indiferent în posesia cui se afla la data adoptării Legii nr. 10/2001, imobilul se restituie în natură. Soluția instanței de apel, de respingere a acțiunii, ca și motivarea acestei soluții că reclamantul nu a urmat procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001 sunt greșite. Considerându-se persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, reclamantul a trimis pârâtei SC S. SA, o notificare, cu respectarea prevederilor art. 21 din lege.

Pârâta nu s-a pronunțat, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin decizie motivată, asupra notificării de restituire în natură a imobilului. Constatând că unitatea notificată nu s-a pronunțat, în termenul legal, asupra notificării, reclamantul s-a adresat justiției cerând aplicarea prevederilor legale. Este greșită motivarea instanței de apel că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și să adreseze notificarea instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, A.V.A.S.(fosta A.P.A.P.S.). Prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat procedura de restituire pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, or imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat cu titlu valabil.

Motivând, pe de o parte, că imobilul a fost preluat abuziv iar, pe de altă parte, că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Apărarea unității deținătoare că s-a privatizat cu respectarea dispozițiilor legale și că a acționat cu bună credință urmează a fi înlăturată. Încă de la 28 ianuarie 1994, pârâta SC S. SA fusese chemată în judecată și a căzut în pretenții într-o acțiune posesorie, hotărârea judecătorească respectivă rămânând definitivă și devenind irevocabilă.

Chiar pârâta, recunoscând că regimul juridic al terenului nu a fost clarificat, s-a adresat justiției la 22 mai 1992, litigiul fiind soluționat irevocabil abia la 28 octombrie 1999. Cu toate că era parte în litigiile purtate cu reclamantul pentru același imobil, pârâta a depus documentația necesară și a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr.0464 eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (fila 31 din dosarul primei instanțe). Încunoștiințată fiind despre demersurile făcute de reclamant pentru restituirea proprietății, pârâta SC S. SA a încheiat la 9 februarie 1994 contract de vânzare-cumpărare acțiuni cu Fondul Proprietății de Stat și apoi acte adiționale la acest contract (filele 49-56 și 269-273 din dosarul primei instanțe).

Or, acționând în acest mod, pârâta nu a încheiat contractele de bună credință. Prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1994, SC S. SA a cumpărat acțiuni și nu active, adică nu a cumpărat terenul aflat în litigiu. Acțiunile cumpărate au constituit doar o fracțiune a capitalului social, care nu se confundă cu bunurile din patrimoniul societății comerciale, așa încât unitatea deținătoare nu poate invoca, în apărare, aplicarea art. 46 din Legea nr. 10/2001. A.V.A.S. administrează doar acțiunile deținute de stat sau de autoritățile publice locale așa încât nu are calitate procesuală pasivă în litigiul prin care reclamantul a cerut restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv.

Reclamantul nu poate justifica un interes legitim pentru a cere constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni. Referitor la S.I.F. M., chemată în judecată prin acțiunea modificatorie, se constată că această societate a vândut în 1994 și 1995 A.S.P. acțiuni și nu imobile așa încât reclamantul nu are calitatea de a cere desființarea, chiar și parțială, a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și a actului adițional la acel contract. De altfel, Judecătoria sectorului 3 București, prin încheierea din 8 aprilie 2004 (fila 39 din dosarul instanței de apel) a constatat dizolvarea de drept a A.S.P., motiv pentru care această asociație a fost scoasă din cauză în prezentul dosar (filele 68-69).

Decizia instanței de apel ca și sentința primei instanțe fiind pronunțate cu aplicarea greșită a legii urmează să fie admis recursul declarat de reclamant și să fie casate ambele hotărâri. Rejudecând procesul, urmează să fie admisă acțiunea formulată de reclamant, dar numai în parte. Astfel, prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit, în timpul soluționării pricinii în primă instanță, de către expertul C.N. (filele 284-290 din dosarul primei instanțe) s-a stabilit că din suprafața de 18.404 mp expropriată prin Decretul nr. 489/1964, mai este deținută în prezent de către pârâta SC S. SA, ca urmare a lucrărilor de amenajare a lacului Grivița, doar suprafața de 8705,26 mp, pentru care urmează să fie admisă acțiunea.

Cererea recurentului cu privire la cheltuielile de judecată va fi respinsă, deoarece nu au fost depuse dovezi că recurentul a achitat onorariul avocatului sau a efectuat alte cheltuieli pe parcursul soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 1699/A din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1155 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a, și în fond: Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P.M. împotriva pârâtei SC S. SA București și obligă pârâta să restituie reclamantului în natură terenul în suprafață de 8705,26 mp situat în București, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.N. (filele 284-291 din dosarul nr. 6973/2001 al Tribunalului București, secția a III-a civilă). Respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtelor A.V.A.S.

și S.I.F. M. Respinge cererea recurentului cu privire la cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2006.