ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9248/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9248/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27

septembrie 2001, la Tribunalul București, reclamantul P.M. a chemat în

judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta SC S. SA București solicitând

obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 18.490

mp situat în București.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că

terenul aflat în litigiu a fost proprietatea lui P.E.(bunicul reclamantului) și

apoi, prin moștenire, proprietatea E.P. și I.M.P. (bunica și respectiv tatăl reclamantului)

de la care a fost preluat de stat, în mod abuziv, prin expropriere, în anul

1964.

Reclamantul a mai arătat, în

acțiune, că a notificat pârâta, la data de 27 martie 2001, solicitând, în

temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, dar, neprimind

răspuns la notificare, a trimis pârâtei o nouă adresă la 28 iunie 2001. Abia la

6 august 2001, pârâta a comunicat, printr-o adresă, că terenul revendicat este

proprietatea sa, achiziționat în cadrul procesului de privatizare, în anul 1995.

La data de 16 octombrie 2001,

reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că pe lângă SC S. SA București a

chemat în judecată, în calitate de pârâți și A.P.A.P.S., S.I.F. IV Muntenia

București și A.S.P. București solicitând ca, prin hotărârea ce va fi

pronunțată, să:

- se stabilească nevalabilitatea

titlului statului asupra terenului care a fost expropriat cu încălcarea legilor

în vigoare la data exproprierii;

- fie desființat în parte, numai

pentru suprafața de 18.490 mp, actul adițional din 8 februarie 1995 la

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 9 februarie 1994 încheiat între

Fondul Proprietății de Stat și A.S.P. și actul adițional din 13 martie 1995 la

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 mai 1994 încheiat între Fondul

Proprietății Private IV Muntenia și A.S.P., datorită relei credințe a

dobânditorului care cunoștea că bunul se află în litigiu;

- fie obligată pârâta SC S. SA

București la restituirea în natură a terenului.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1155

din 9 decembrie 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivarea că titlul

statului este valabil deoarece terenul a fost preluat prin expropriere, iar, pe

de altă parte, reclamantul trebuie să recurgă la „etapa administrativă, în caz

contrar reclamantul putând solicita despăgubiri”

Curtea de Apel București, secția a

VII-a, prin decizia civilă nr. 1699 A din 15 decembrie 2004, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de

Tribunalul București.

În considerentele deciziei instanței

de apel s-a arătat, în esență, că reclamantul a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, dar nu a urmat procedura

reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, ci s-a adresat direct

instanței de judecată, iar, pe de altă parte, reclamantul este îndreptățit doar

la măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituirea în natură a

imobilului.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul susținând că decizia cuprinde motive contradictorii

cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul și că a

fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001.

Recursul declarat este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat

regimul juridic al un or imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989. În sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod

abuziv se înțeleg, printre altele, imobilele preluate de stat în baza unor legi

sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial

sau în Buletinul Oficial, precum și orice alte imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării

(art. 2 din Legea nr. 10/2001).

Potrivit art. 9 din aceeași Lege nr.

10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Din actele prezentului dosar rezultă

că terenul aflat în litigiu a fost cumpărat la 1 octombrie 1946 de către P.E.,

bunicul reclamantului (filele 12-15 din dosarul primei instanțe). În urma

decesului proprietarului, terenul a fost moștenit de E.P., soția

supraviețuitoare și P.I.M., fiul, așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor eliberat la 12 august 1958 (filele 16-17).

Prin Decretul nr. 489 din 6 august

1964 al fostului Consiliu de Stat, terenul în suprafață de 18.490 mp,

proprietatea E.P. și a lui I.M.P. a fost expropriat „în scopul menținerii

producției fabricii de cărămizi” (fila 18 din dosarul primei instanțe). Copia

decretului de expropriere, depusă la dosar, poartă mențiunea „secret”, ceea ce

îndreptățește concluzia că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial. Pe

baza decretului de expropriere, terenul a fost atribuit Întreprinderii Ceramica

și apoi, prin reorganizarea unităților industriale, Trustului de izolații

pentru lucrări industriale și în fine pârâtei SC S. SA, care îl deține încă

dinaintea datei de 22 decembrie 1989.

În urma decesului E.P., întreaga

avere a revenit fiului P.I.M., iar la decesul acestuia din urmă moștenitori au

fost P.E. (soția supraviețuitoare) și P.M. (fiul). În certificatul de

moștenitor întocmit în urma decesului lui P.I.M. (fila 68 din dosarul primei

instanțe), s-a menționat că face parte din masa succesorală și terenul de

18.490 mp, aflat în prezent în litigiu.

Ca urmare a decesului P.E. a rămas

ca unic moștenitor P.M., reclamantul din prezentul dosar.

În temeiul Legii nr. 18/1991, privind

fondul funciar, Primăria Municipiului București a adoptat decizia nr. 117 din

20 februarie 1992, prin care a stabilit dreptul de proprietate al reclamantului

asupra terenului în suprafață de 18.490 mp (filele 25-27 din dosarul primei

instanțe). Această decizie administrativă din 20 februarie 1992 a rămas

definitivă, nefiind atacată de vreo persoană interesată.

Reclamantul P.M. s-a adresat

Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 28 ianuarie 1994, cu o acțiune

posesorie, care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8587 din 14

septembrie 1994, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, acțiunea fiind

admisă și pârâta SC S. SA București fiind obligată să-i lase reclamantului în

liberă posesie terenul în suprafață de 18.490 mp (filele 24-25 din dosarul

instanței de recurs). Prin aceeași sentință a Judecătoriei sectorului 1

București a fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâta SC S. SA

București în același dosar.

Pârâta SC S. SA București, la rândul

său, s-a adresat Curții de Apel București, secția contencios administrativ,

cerând anularea unei adeverințe eliberate de Primăria sectorului 1 București,

la 29 februarie 1992, dar acest litigiu a fost soluționat în mod irevocabil,

abia după șapte ani, prin decizia nr. 217 din 28 octombrie 1999 a Curții de

Apel București, secția contencios administrativ, hotărându-se anularea

adeverinței respective.

Acea adeverință, emisă în temeiul

Legii fondului funciar nu prezintă, însă, relevanță pentru soluționarea

prezentului proces declanșat în temeiul Legii nr. 10/2001.

Probele cu acte enunțate mai sus

îndreptățesc concluzia, la care a ajuns, în mod corect și instanța de apel, că

imobilul a fost preluat în mod abuziv. Așa cum s-a arătat mai sus, decretul de

expropriere din anul 1964, în temeiul căruia a fost preluat imobilul, nu a fost

publicat în Buletinul Oficial.

Chiar și în situația în care

Decretul nr. 489/1964 ar fi fost publicat, în Buletinul Oficial preluarea tot

ar fi fost abuzivă deoarece respectivul decret a fost emis fără respectarea

Constituției în vigoare la data preluării și cu încălcarea dispozițiilor

Codului civil potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa,

afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire. Nici o probă a dosarului nu atestă că proprietarii ar

fi primit vreo despăgubire la data exproprierii.

Mai mult, scopul exproprierii a fost

menținerea producției fabricii de cărămidă, or, la puțin timp după expropriere,

terenul a fost destinat unei baze sportive.

În sensul art. 2 din Legea nr.

10/2001, enunțat mai sus, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în mod

abuziv.

În consecință, indiferent în posesia

cui se afla la data adoptării Legii nr. 10/2001, imobilul se restituie în

natură.

Soluția instanței de apel, de

respingere a acțiunii, ca și motivarea acestei soluții că reclamantul nu a

urmat procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001 sunt greșite.

Considerându-se persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, reclamantul

a trimis pârâtei SC S. SA, o notificare, cu respectarea prevederilor art. 21

din lege. Pârâta nu s-a pronunțat, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea

nr. 10/2001, prin decizie motivată, asupra notificării de restituire în natură

a imobilului.

Constatând că unitatea notificată nu

s-a pronunțat, în termenul legal, asupra notificării, reclamantul s-a adresat

justiției cerând aplicarea prevederilor legale.

Este greșită motivarea instanței de

apel că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și să adreseze notificarea instituției publice

implicate care a efectuat privatizarea, A.V.A.S.(fosta A.P.A.P.S.).

Prin art. 27 din Legea nr. 10/2001

s-a reglementat procedura de restituire pentru imobilele preluate cu titlu

valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu

respectarea dispozițiilor legale, or imobilul aflat în litigiu nu a fost

preluat cu titlu valabil.

Motivând, pe de o parte, că imobilul

a fost preluat abuziv iar, pe de altă parte, că reclamantul trebuia să urmeze

procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, motiv de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Apărarea unității deținătoare că s-a

privatizat cu respectarea dispozițiilor legale și că a acționat cu bună

credință urmează a fi înlăturată. Încă de la 28 ianuarie 1994, pârâta SC S. SA

fusese chemată în judecată și a căzut în pretenții într-o acțiune posesorie,

hotărârea judecătorească respectivă rămânând definitivă și devenind

irevocabilă. Chiar pârâta, recunoscând că regimul juridic al terenului nu a

fost clarificat, s-a adresat justiției la 22 mai 1992, litigiul fiind

soluționat irevocabil abia la 28 octombrie 1999.

Cu toate că era parte în litigiile

purtate cu reclamantul pentru același imobil, pârâta a depus documentația

necesară și a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria

M 10 nr.0464 eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării

Teritoriului (fila 31 din dosarul primei instanțe).

Încunoștiințată fiind despre

demersurile făcute de reclamant pentru restituirea proprietății, pârâta SC S.

SA a încheiat la 9 februarie 1994 contract de vânzare-cumpărare acțiuni cu

Fondul Proprietății de Stat și apoi acte adiționale la acest contract (filele

49-56 și 269-273 din dosarul primei instanțe). Or, acționând în acest mod,

pârâta nu a încheiat contractele de bună credință.

Prin contractele de

vânzare-cumpărare încheiate în anul 1994, SC S. SA a cumpărat acțiuni și nu

active, adică nu a cumpărat terenul aflat în litigiu. Acțiunile cumpărate au

constituit doar o fracțiune a capitalului social, care nu se confundă cu

bunurile din patrimoniul societății comerciale, așa încât unitatea deținătoare

nu poate invoca, în apărare, aplicarea art. 46 din Legea nr. 10/2001.

A.V.A.S. administrează doar

acțiunile deținute de stat sau de autoritățile publice locale așa încât nu are

calitate procesuală pasivă în litigiul prin care reclamantul a cerut

restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv.

Reclamantul nu poate justifica un

interes legitim pentru a cere constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare acțiuni.

Referitor la S.I.F. M., chemată în

judecată prin acțiunea modificatorie, se constată că această societate a vândut

în 1994 și 1995 A.S.P. acțiuni și nu imobile așa încât reclamantul nu are

calitatea de a cere desființarea, chiar și parțială, a contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni și a actului adițional la acel contract. De altfel,

Judecătoria sectorului 3 București, prin încheierea din 8 aprilie 2004 (fila 39

din dosarul instanței de apel) a constatat dizolvarea de drept a A.S.P., motiv

pentru care această asociație a fost scoasă din cauză în prezentul dosar

(filele 68-69).

Decizia instanței de apel ca și

sentința primei instanțe fiind pronunțate cu aplicarea greșită a legii urmează să

fie admis recursul declarat de reclamant și să fie casate ambele hotărâri.

Rejudecând procesul, urmează să fie

admisă acțiunea formulată de reclamant, dar numai în parte. Astfel, prin

raportul de expertiză tehnică topografică întocmit, în timpul soluționării

pricinii în primă instanță, de către expertul C.N. (filele 284-290 din dosarul

primei instanțe) s-a stabilit că din suprafața de 18.404 mp expropriată prin

Decretul nr. 489/1964, mai este deținută în prezent de către pârâta SC S. SA,

ca urmare a lucrărilor de amenajare a lacului Grivița, doar suprafața de

8705,26 mp, pentru care urmează să fie admisă acțiunea.

Cererea recurentului cu privire la

cheltuielile de judecată va fi respinsă, deoarece nu au fost depuse dovezi că

recurentul a achitat onorariul avocatului sau a efectuat alte cheltuieli pe

parcursul soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 1699/A din 15 decembrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VII-a.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 1155 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția

a III-a, și în fond:

Admite în parte acțiunea civilă

formulată de reclamantul P.M. împotriva pârâtei SC S. SA București și obligă

pârâta să restituie reclamantului în natură terenul în suprafață de 8705,26 mp

situat în București, identificat prin raportul de expertiză întocmit de

expertul C.N. (filele 284-291 din dosarul nr. 6973/2001 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă).

Respinge acțiunea formulată de

reclamant împotriva pârâtelor A.V.A.S. și S.I.F. M.

Respinge cererea recurentului cu

privire la cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2006.