ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7232/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la data de 8 august 2002 Tribunalului

București, reclamanții C.G. și C.D. au chemat în judecată pârâtul Municipiul

București prin Primar General, solicitând să se dispună obligarea acestuia de a

le restitui terenul situat în sector 4, în suprafață de 126 mp, trecut abuziv

în proprietatea statului în anul 1988.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

pârâtul nu le-a răspuns la notificarea formulată în baza prevederilor Legii nr.

10/2001 iar terenul în litigiu este liber de construcții.

Examinând probatoriile cu înscrisuri

administrate, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea și a

obligat pârâtul să restituie reclamanților terenul menționat, cu o suprafață de

117 mp.

Instanța de fond a reținut în esență

că:

- reclamanții sunt persoane

îndreptățite la restituirea în natură a imobilului potrivit prevederilor art. 3

comb. cu art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001;

- terenul este liber de construcții;

- pârâtul nu a administrat nici o

dovadă din care să rezulte imposibilitatea restituirii în natură datorită

vreunor detalii de sistematizare ori documentații de urbanism;

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 430 din 16 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a dispus

schimbarea în totalitate a hotărârii de fond în sensul respingerii ca

neîntemeiată a acțiunii reclamanților.

Instanța de apel a stabilit că

imobilul în litigiu a fost preluat de stat ca urmare a Decretului de

expropriere nr. 83/1989 iar pentru construcția demolată au fost achitate

reclamanților despăgubiri. Terenul a fost inclus într-o zonă amenajată ca parc

și face parte din domeniul public, scopul exproprierii fiind deci atins.

S-a mai arătat în considerentele

deciziei că nu s-a făcut de către reclamanți decât dovada formulării

notificării, nu și a parcurgerii celorlalte etape administrative obligatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului

pârâtului și menținerii hotărârii instanței de fond.

Au arătat că decizia este nemotivată

în drept iar argumentele pe care se sprijină sunt greșite și în contradicție cu

materialul probator, fiind vorba, în mai multe rânduri, despre simple

aserțiuni, cum sunt cele referitoare la apartenența terenului în litigiu la

domeniul public.

S-a mai arătat că instanța de apel a

încălcat dispozițiile legale care o obligau să lămurească pricina sub toate

aspectele esențiale, cum sunt cele privind existența sau inexistența titlului

statului, neîndeplinirea scopului exproprierii și incidența în cauză a

prevederilor Legii nr. 10/2001.

Examinând întregul material probator

administrat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că

recursul este întemeiat.

Ambele instanțe, care au adoptat

soluții fundamental diferite, au făcut analize sumare, neaprofundate, asupra

principalelor probleme deduse judecății, încălcându-și în mod evident obligația

de a avea rol activ în sensul prevederilor art. 129 C. proc. civ.

Astfel, instanțele nu au lămurit

modul în care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului. În acțiune

reclamanții s-au referit la Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1989 iar Curtea

de Apel reține această versiune, fără să tragă concluziile legale din

împrejurarea că, așa cum rezultă din înscrisuri oficiale, acest act normativ nu

a fost niciodată publicat.

Pe de altă parte, includerea terenului

în litigiu în domeniul public, (susținerea pe care nici măcar pârâtul nu a

făcut-o) constituie o simplă aserțiune a instanței de apel, nefundamentată pe

nici o probă. Nu s-a stabilit nici dacă scopul exproprierii a fost atins,

instanțele limitându-se să examineze câteva înscrisuri (în bună măsură

contradictorii) și omițând să dispună, chiar și din oficiu, o expertiză tehnică

topo în măsură să elucideze aspecte importante.

De asemenea, nu s-a lămurit care

este stadiul procedurilor demarate de reclamanți în temeiul prevederilor Legii

nr. 10/2001.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul și în baza dispozițiilor art. 312, art. 313 și art. 315 C. proc. civ.

va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, cale devolutivă

de atac, la aceeași instanță pentru suplimentarea probatoriilor și lămurirea

aspectelor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții C.G. și C.D. împotriva deciziei nr. 430 din 16 octombrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, la aceeași instanță.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.