Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5729/2004

HOTĂRÂRE
20.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5729/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 354 din 18 martie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă introdusă de reclamantul C.V. la 26 iulie 2001 împotriva Primăriei Municipiului București reprezentată prin Primarul General, pentru predarea în natură, în deplină proprietate și posesie a terenului din București, având o suprafață de 190 mp întrucât ar fi fost expropriat abuziv și ar fi deținut de către pârât fără titlu valabil. Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr. 394 A din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care a respins ca nefondat recursul reclamantului.

Instanțele au reținut în esență că în raport de situația juridică a imobilului și de data introducerii acțiunii restituirea în natură s-ar putea dispune numai în conformitate cu și în cadrul procedurii stabilite prin Legea nr. 10/2001, întrucât după intrarea acesteia în vigoare, acțiunea de drept comun nu ar mai fi admisibilă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile, reclamantul C.V. Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență că decizia atacată ar fi fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, reținându-se greșit faptul că acțiunea s.ar fi întemeiat pe dispozițiile dreptului comun, și nu pe dispozițiile legii speciale, și totodată că instanțele au adus în motivarea soluției argumente străine de natura cauzei.

Pe parcursul judecății recursului, au fost înfățișate instanței cu titlu de înscrisuri noi dispoziția nr. 2525 din 23 februarie 2004 a Primarului general din Primăria Municipiului București și procesul-verbal întocmit de Consiliul General al Municipiului București, din care rezultă că imobilul-teren în suprafață de 177 mp revendicat de recurent în cauză, i-a fost restituit în natură și totodată a predat efectiv în deplină proprietate și posesie de către Administrația Fondului Imobiliar București la data de 18 martie 2004. Cum dreptul reclamantului a fost definitiv restabilit prin procedura administrativă urmată concomitent cu cea judiciară, recursul se va respinge ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 394/A din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7232/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 8 august 2002 Tribunalului București, reclamanții C.G. și C.D. au chemat în judecată pârâtul Municipiul București
ÎCCJ 2004-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5916/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 31 iulie 2001, P.D.A. a cerut Primăriei Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobil
ÎCCJ 2006-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 5419/2000 pe rolul Tribunalului București reclamanții P.A. și Ș.E.A. au chemat în judecată Consiliul general al
ÎCCJ 2003-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4109/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2001, reclamanții C.D. și C.T., au chemat în judecată Municipiul București prin Primar General, solicitând rest
ÎCCJ 2003-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3967/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2001 I.N. a chemat în judecată Primăria Municipiului București – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, solic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă