ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4109/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17

decembrie 2001, reclamanții C.D. și C.T., au chemat în judecată Municipiul

București prin Primar General, solicitând restituirea în deplină proprietate și

posesie a imobilului situat în București, trecut abuziv la stat în baza

Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 86 din 22 ianuarie 2002, a respins ca inadmisibilă acțiunea,

reținând că în situația imobilelor preluate de stat în perioada 1945 – 1989

instanța de judecată nu poate fi investită cu o acțiune în revendicare, ci

numai cu o contestație formulată împotriva deciziei administrative dată de

unitatea deținătoare, în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 270/18 iunie

2002 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței civile nr. 86/22 ianuarie 2002 a Tribunalului

București, în esență, pentru același considerent, apreciind că, raportat la

prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 invocate de altfel de

reclamanții apelanți, anterior, promovării acțiunii a intrat în vigoare,  ca

lege specială de reparație, Legea nr. 10/2001 – sub a cărei incidență intră

imobilul din litigiu.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea atacată este

greșită întrucât „față de cele cerute prin acțiune, se impunea o verificare

asupra legalității deținerii bunului de către stat, potrivit prevederilor art.

6 din Legea nr. 213/1998, competența de a soluționa astfel de cereri revenind

instanței de judecată și nu comisiilor instituite de Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Referitor la imobilele preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este de observat că

normele legale în conflict, respectiv codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează

situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin

efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de

preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe

dispozițiile art.  480 și art. 481 C. civ.

Deși avantajos prin accesul direct

la instanțele judecătorești, dreptul comuna a fost înlocuit cu Legea nr.

10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și cu o procedură

administrativă – obligatorie – prealabilă sesizării instanței.

Legea nouă suprimă practic acțiunea

dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă,

cum se solicită a se constata în speță, și fără a diminua accesul la justiție,

perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl

subordonează controlului judecătoresc.

Cum o asemenea reglementare

interesează ordinea publică, rezultă că este de imediată aplicare, soluție

consacrată legislativ și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care

prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de

foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Ca atare, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun

referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi. În consecință, accesul

la un proces echitabil, accesul la justiție, cu privire la un asemenea imobil

poate fi exercitat cu excluderea acțiunii civile în revendicare, sub toate

formele ei de redactare, cum este cazul în speță, numai în condițiile și pe

căile prevăzute de legea nouă.

Așa fiind rezultă că este în afara

criticii soluția adoptată de instanța de apel, situație în care recursul de

față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții C.D. și C.C.T. împotriva deciziei nr. 270 din  18 iunie

2002  a  Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  17 octombrie 2003.