ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 5419/2000 pe rolul
Tribunalului București reclamanții P.A. și Ș.E.A. au chemat în judecată
Consiliul general al municipiului București solicitând restituirea în natură a
terenului situat în București, în suprafață de 180 mp, teren expropriat în anul
1986, care în prezent este liber și neafectat de utilități publice.
Prin sentința civilă nr. 1629 din 29
octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a
admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului terenul
solicitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv în anul 1986, iar în
prezent acesta nu este ocupat de construcții și nici afectat vreunei utilități
publice.
Apelul declarat de pârât împotriva
acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 200/A din
23 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Pârâtul a declarat recurs împotriva
deciziei pronunțate în apel, iar prin decizia nr. 4107 din 17 octombrie 2003
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, s-a admis recursul,
s-au casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și s-a dispus trimiterea cauzei
spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de recurs a reținut că în
cauză este necesară completarea probatoriului, prin identificarea în mod cert a
suprafeței de 180 mp teren, amplasamentul acestuia în zonă, cu extremitățile de
contact, avându-se în vedere ansamblul zonal, respectiv punctul de vedere al
sistematizării și realizării ansamblului de locuințe conform actului de
expropriere, precum și elementele de identificare din titlul de proprietate.
După casare, cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 22
din 5 ianuarie 2004.
La data de 1 martie 2004 reclamanții
au formulat cerere completatoare prin care au solicitat plata de despăgubiri
pentru construcția demolată.
Prin sentința civilă nr. 1140 din 17
octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în
fond după casare s-a admis în parte acțiunea completată și a fost obligat
pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să restituie reclamanților
imobilul teren în suprafață de 108,4 mp situat în B; s-a respins ca neîntemeiat
capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul-construcție.
În motivarea acestei soluții,
instanța de fond a reținut că reclamantul P.A. și soția sa A.P., ulterior
decedată, au dobândit în anul 1973 imobilul compus din teren în suprafață de
180 mp și construcție.
Prin Decretul nr. 299 din 23
septembrie 1986 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România a
fost aprobată exproprierea terenurilor în suprafață de 2915 mp, construcțiile
în suprafață de 6430 mp și împrejurimile de 219 ml, precum și demolarea
construcțiilor expropriate. În anexa nr. 1 la poziția nr. 15 figurează P.A. și
T.E.A. cu imobilul situat în B, cu o suprafață de 171 mp teren, 190 mp
construcție, suprafață utilă de 138,58 mp și o lungime a împrejmuirii ce se
expropriază de 15 ml. S-a mai reținut că potrivit adresei nr. 459791/4707/2005
emisă de Primăria municipiului București coroborată cu raportul de expertiză
efectuat în cauză, rezultă că în prezent este liberă o suprafață de 108,4 mp
teren, nefiind afectată de construcții sau detalii de sistematizare.
S-a apreciat că în speță, cauza de
utilitate publică nu s-a realizat, demolarea construcției nereprezentând o
atingere a scopului exproprierii atât timp cât terenul a rămas liber de
construcții.
Capătul de cerere privind acordarea
de despăgubiri pentru construcția demolată a fost respins ca neîntemeiat, cu
motivarea că nu au fost determinate sumele la care reclamanții ar fi fost
îndreptățiți în lipsa fișei de inventariere tehnico-imobiliară a imobilului în
cauză.
Împotriva sentinței sus-menționată
au declarat apel ambele părți.
Reclamanții au susținut că expertul
desemnat în cauză nu a identificat în mod corect terenul în litigiu, neaplicând
dispozițiile cuprinse în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, că
expertul nu a convocat în mod legal părțile la efectuarea expertizei.
Apelantul-pârât a invocat, în
susținerea motivelor de apel, următoarele critici:
- instanța de fond trebuia să rețină
că Municipiul București are calitate procesuală pasivă, întrucât prin
contractul de vânzare-cumpărare nr. 40766/1996 a vândut familiei M.M. ap. nr.
4, iar reclamanții au indus în eroare instanța afirmând că în apartament sunt
chiriași;
- că instanța de fond a acordat ce
nu s-a cerut, întrucât Municipiul București nu a solicitat atribuirea în natură
a imobilului;
- greșit a fost obligat la plata
cheltuielilor de judecată câtă vreme nu se poate reține culpa sa procesuală.
Prin decizia civilă nr. 125/A din 15
martie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, au fost respinse ca nefondate ambele apeluri.
În motivarea deciziei instanța de
apel a reținut că recursul reclamantului nu este fondat, întrucât expertul a
avut în vedere indicațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și a convocat
părțile prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, așa cum prevede art.
208 C. proc. civ.
Referitor la apelul declarat de
pârât s-a reținut că în primele două motive de apel se face confuzie cu o altă
cauză decât cea dedusă judecății, prin referire la un apartament vândut în baza
Legii nr. 112/1995 care nu formează obiectul prezentei pricini și împrejurarea
că Municipiul București nu a formulat vreo cerere de restituire în natură a
imobilului, care oricum s-a aflat în posesia sa.
S-a mai reținut că întrucât acțiunea
reclamantului a fost admisă, pârâtul a căzut în pretenții fiind în culpă
procesuală și ca atare dator față de reclamanți cu cuantumul cheltuielilor de
judecată.
Pârâtul în cauză a declarat recurs
împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei juridic prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susține că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu
respectarea legilor în vigoare la acea dată, cu plata de despăgubiri și că o
acțiune în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă față de Legea
specială, nr. 10/2001.
Pe de altă parte, se susține că în
speță au fost respectate dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., prin plata de
despăgubiri pentru imobilul expropriat în baza Decretului nr. 299/1986.
Referitor la obligarea pârâtului la
plata cheltuielilor de judecată se susține că nu se poate reține culpa
procesuală, cum menționează art. 274 C. proc. civ.
Verificând legalitatea deciziei
recurate, prin prisma criticilor formulate și prevederile legale aplicabile,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce
succed.
Din modul de formulare a motivelor
de recurs se vădește că recurentul nu este lămurit pe deplin asupra cadrului
procesual, referindu-se când la o acțiune în revendicare, când la o acțiune
formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speță, reclamantul a investit
instanța printr-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480
C. civ., acțiune introdusă la data de 13 septembrie 2000, deci anterior
apariției Legii nr. 10/2001 și ca atare admisibilă, contrar criticii formulate
în acest sens prin motivele de recurs.
Pe de altă parte, este de observat
că instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au reținut în mod corect că
imobilul în litigiu a fost trecut abuziv în proprietatea statului întrucât nu
s-a atins scopul exproprierii câtă vreme terenul a rămas liber de construcții.
Nu poate fi primită nici critica
referitoare la obligația de a suporta plata contravalorii cheltuielilor de
judecată, recurentul fiind parte căzută în pretenții, în raport cu prevederile
art. 274 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse,
Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului declarat în cauză, în
conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr.
125/A din 15 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie
2006.