ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de reclamanții M.C., R.D.I.și A.S. împotriva deciziei civile nr.62 din

18 februarie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat

recurentele-reclamante M.C. și A.S., personal și asistate de avocat V.M.U.care

l-a reprezentat și pe recurentul-reclamant R.D.I., intimatul-pârât Municipiul

București prin Primarul general reprezentat de consilier juridic C.B.,

intimații-intervenienți G.C., V.S., C.A.și B.D., toți reprezentați de avocat

R.C.și intimata-intervenientă S.C. B.I.C. SRL reprezentată de avocat T.G.

Avocat C.R. învederează instanței

că V.S. a decedat și că moștenitorii acesteia sunt V.I.M.și G.B.M.M.conform

certificatului de calitate de moștenitor nr.25 din 4 iunie 2002 emis de notar

public C.T., pe care-l depune în copie la dosar.  Mai depune un contract de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat între B.D. și C.A.,

autentificat de notar public T.C.sub nr.273/1.02.2002. Solicită introducerea în

cauză a moștenitorilor intimatei-interveniente V.S..

Curtea, văzând dispozițiile

art.243 alin.1 pct.1 C.proc.civ., introduce în cauză pe V.I.M.și G.B.M.M.și,

constatând că nu mai sunt alte chestiuni prelabile, dă cuvântul părților în

susținerea și, respectiv combaterea recursului.

Avocat V.M.U.solicită admiterea

recursului pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. și

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca

nefondat și a cererilor de intervenție în interesul apelantului-pârât –

Municipiul București ca inadmisibilă și menținerea ca temeinică și legală a

sentinței nr.119/6.02.2001 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă.

Consilier juridic C.B., avocat

R.C.și avocat G.T., având cuvântul pe rând, solicită respingerea recursului ca

nefondat și depun concluzii scrise.

CURTEA,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la

3.IV.2000 reclamanții M.C., R.D.I.și A.S.au chemat în judecată pe pârâții

Primăria Municipiului București și Administrația Domeniului Public București pentru

a se dispune de către instanță retrocedarea terenului în suprafață de 1047 mp

proprietatea reclamanților, teren ce a prisosit utilității publice pentru care

a fost expropriată proprietatea situată în București, str.Barbu Văcărescu

nr.160, sector 2.

În motivarea acțiunii  s-a arătat

că imobilul în discuție se compunea din teren de 1900 mp și casă de cinci

camere și dependințe și a fost proprietatea autorilor reclamanților, B.P.și

B.C..

S-a

mai arătat că imobilul a fost preluat în 1986 pentru cauză de utilitate publică

fără forme legale și fără despăgubiri, fiind deținut în prezent de

Administrația Domeniului Public, din totalul de 1900 mp, o suprafață de 853 mp

fiind liberă de construcții.

Reclamanții

și-au restrâns pretențiile la restituirea numai a  suprafeței de teren de

970,07 mp constatată a fi liberă de construcții prin raportul de expertiză

întocmit în cauză.

Tribunalul

București, Secția a III-a civilă prin sentința civilă nr.119/6.II.2001 a  admis

acțiunea precizată și a obligat pârâtul Municipiul București să lase

reclamanților în proprietate și posesie terenul de 970,07 mp situat în

str.Barbu Văcărescu nr.160. Pârâta Administrația Domeniului Public  a fost

scoasă din cauză pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare nr.737/1972 R.D.I.și

R.D.C.au dobândit proprietatea asupra unei cote de 2/3 din imobilul situat în

București str.Barbu Văcărescu nr.100, sectorul 2, compus din teren în suprafață

de 1900 mp și construcție. Vânzătoarea B.C. a dobândit imobilul în timpul

căsătoriei, cota soțului fiindu-i transmisă prin  succesiune. Alături de

R.D.I.și C.(devenită M., urmare divorțului) este coproprietară a imobilului și

D.M., succesoare și ea a soților B. și la rândul ei, continuată în drepturi,

prin succesiune, de fiica acesteia, A.S.(a treia reclamantă).

S-a

mai reținut că imobilul din litigiu a fost preluat în fapt în anul 1990, el

regăsindu-se în listele anexe la HG 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru

demolarea unor imobile situate în municipiul București și în sectorul agricol

Ilfov. În legătură cu acest act normativ s-a apreciat că nu poate avea

caracterul unei exproprieri de utilitate publică, el neputând produce efecte

decât pentru viitor. S-a mai considerat că preluarea a fost abuzivă și pentru

faptul că despăgubirile au fost acordate ulterior și nu anticipat și deci este

îndreptățită revendicarea reclamanților în temeiul art.480 C.civ.

Expertiza

a identificat o suprafață de 970,07 mp liberă de construcții iar reclamanții

și-au redus pretențiile la această suprafață  cu ocazia dezbaterilor în fond.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel Municipiul București, criticând soluția în

esență pentru împrejurarea că în mod greșit s-au interpretat actele prezentate

neobservându-se că reclamanții nu au făcut dovada calității lor procesuale

active, neprezentând titlul de proprietate.Terenul în discuție în suprafață de

1580 mp a fost dobândit de soții B. în 1950 de la F.B.pe baza unui act sub

semnătură privată, vânzătoarea fiind proprietară în indiviziune cu alte trei

persoane.

Că,

de asemenea, nu s-a observat nici că prin decizia 2312/21decembrie 1949

Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București a  fost expropriată

proprietatea deținută de F.B.împreună cu C.E., S.V.și A.G.(art.I poz.3 din

decizia menționată).Prin Decretul 105/27.IV.1950 s-a expropriat și trecut în

proprietatea statului terenul înstrăinat de coindivizara F.B.

Curtea

de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.62/18.II.2002 a

admis apelul și cererile  de intervenție în interesul Municipiului București

formulată în această fază a procesului de către intervenienții S.C. B. C. I.

SRL, G.C., V.S., B.D. și C.A.. A fost schimbată în tot sentința civilă 119/2000

și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție s-a reținut că reclamanții sunt moștenitorii soților

B.P.și C. conform certificatelor de moștenitor existente la dosar dar că nu au

făcut dovada titlului de proprietate al autorilor lor. Chitanța sub semnătură

privată încheiată cu un coindivizar pentru o suprafață de teren

neindividualizată prin număr și vecinătăți în str.Barbu Văcărescu, nu valorează

titlu de proprietate.

S-a

considerat că această chitanță este un antecontract de vânzare-cumpărare

nefinalizat, urmat de o expropriere în 21.IV.1950 a întregii proprietăți

indivize deținute de F.B., C.E., S.V.și A.G.

S-a

constatat că prin sentința civilă 327/23.I.2001 a Tribunalului București s-a

admis acțiunea în revendicare formulată de G.C., V.S., B.D. și C.A., fiind

obligați mai mulți pârâți – persoane juridice – să lase acestora în deplină

proprietate o suprafață totală de 131.995,99 mp. teren situat în perimetrul

străzilor Barbu Văcărescu, Gh.Țițeica și Luigi Garvani, teren cu privire la care

s-a emis dispoziția 84/29.VIII.2001 a Primarului General de restituire în

natură a dreptului de proprietate, drept înscris în CF la 10.X.2001.

S-a

mai constatat că între intervenienții C.G., S.V., D.B.și A.C.pe de o parte și

intervenienta S.C. B.I.C.SRL, pe de altă parte a intervenit un contract de

închiriere A 279280 la 24.X.2001, pe o perioadă de 49 de ani.

Instanța

a mai reținut neconcordanța în privința întinderii suprafeței de teren în

litigiu. Reclamanții au pretins 1900 mp că ar fi fost deținuți de soții B. iar

din diferitele acte de la diverse autorități au rezultat suprafețe variabile:

824 m teren și construcție (fila 10 -  dosar tribunal); 2020 mp teren (fila 131

–  dosar apel); 2028 mp teren (fila 134 – dosar apel); 2084 mp (raportul de

expertiză, din care 1077,43 suprafață afectată de modernizarea străzii Barbu

Văcărescu și 970,02 mp teren liber și care deci se referă la o altă suprafață

totală de 2048 mp în urma adiționării).

Instanța

a mai remarcat că indiviziunea în care se află reclamanții asupra terenului

revendicat mai cuprinde un coproprietar B.D.S.fiica înfiată, cu privire la care

nu s-a făcut nici o probă.

Împotriva

acestei decizii au formulat în termen legal recurs reclamanții M.C., R.D.I.și

A.S., invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea nelegală și

netemeinică fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În

esență s-a criticat soluția sub trei aspecte:

-

greșit s-a reținut că reclamanții nu au caluitate procesuală activă pentru că

nu au dovedit un drept de proprietate asupra imobilului revendicat, fiind

ignorate actele autentice prezentate atât pentru ei cât și pentru autorii lor,

soții B.;

-

greșit s-au comparat titlurile de proprietate ale reclamanților și ale

intervenienților câtă vreme intervențiile au fost făcute în interesul pârâtului

Municipiul București care nu a putut prezenta un titlu, pentru stat, care a

procedat abuziv la demolare și greșit s-a pretins, contrar art.1169 C.civ. să

se facă dovada proprietății autorilor lor, o asemenea probă calificată drept

diabolică, fiind criticată de doctrină și practică.

-

greșit s-au admis cererile de intervenție în interesul pârâtului Municipiul

București, cereri care în realitate s-au dovedit a fi în interes propriu, deci

inadmisibile în această fază a procesului.

Recursul

este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

În

mod corect s-a reținut de către curtea de apel că reclamanții nu au făcut

dovada titlului de proprietate al autorilor lor. Într-adevăr, soții B.P.și C.

au încheiat cu F.B.la 16.I.1950 un act sub semnătură privată intitulat „act de

vânzare cumpărare”, pentru o suprafață de teren de 1580 mp în str.Barbu

Văcărescu (fără număr), teren ce făcea parte dintr-o proprietate mai vastă

deținută de vânzătoare în indiviziune cu alte trei persoane.

Actul

de vânzare-cumpărare face mențiunea vecinătăților și indică o schiță de plan

care face parte integrantă din act dar, care nu însoțește acest document.

Actul

sub semnătură privată nefiind finalizat prin autentificarea și transcrierea sa,

nu produce efectele juridice specifice vânzării-cumpărării, transcrierea

dreptului de proprietate și, ca urmare, lipsește de aceste efecte și

transmiterea ulterioară – prin act autentic, nr.737/1972 – de la B.C. la soții

R.D.I.și C. Acest din urmă act nu este suficient pentru a justifica titlul de

proprietate pentru terenul revendicat pentru că el însuși se bazează – textual,

în cuprinsul său – pe actul sub semnătură privată. De remarcat că actul

autentic de cumpărare al soților  R.D. se referă la un teren de 1900 mp situat

în str.Barbu Văcărescu nr.100.

În

termenii art.1295 alin.2 C.civ.,Ӕn materie de vindere de imobile drepturile

care rezultă prin vinderea perfectată între părți nu pot a se opune, mai

înainte de transcripțiunea actului, unei a treia persoane care ar avea și ar fi

conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut”.

Condiția

transcripțiunii este cerută

ad validitatem

și nu

ad probationem,

iar

în speță, asupra terenului în discuție înstrăinat de un coindivizar, mai

dețineau drepturi de proprietate indiviză și ceilalți trei coindivizari.

Aceștia din urmă după cum s-a reținut în cauză și-au revendicat, la rândul lor,

drepturile de proprietate.

Ca

urmare, în demersul de stabilire a dreptului de  proprietate – conform

rigorilor legale – a fost  necesar să se meargă în ascendență din  proprietar

în proprietar, față de carențele actelor prezentate și nu s-au încălcat prin

aceasta dispozițiile art.1169 C.civ.

Nu

s-au încălcat nici dispozițiile art.51 și 54 C.proc.civ. cu privire la cererile

de intervenție formulate de  intervenienți în interesul pârâtului Municipiul

București. Coincidența de interese (în numele unei părți și în nume propriu nu

poate conduce la respingerea

de plano

a intervenției făcute în interesul

unei părți din proces.

Distincția

se face  prin poziția procesuală și, legat de aceasta, prin drepturile

procesuale de care poate uza o asemenea parte intrată în proces prin una sau

alta din aceste forme.

Se

constată, așadar, că în mod corect s-a admis apelul pârâtului și a fost

respinsă acțiunea reclamanților.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.C., R.D.I.și A.S.împotriva

deciziei civile nr.62 din 18 februarie 2002 a  Curții de Apel București –

Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.