ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul

O.B.A.împotriva deciziei civile nr.34 A din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel

București – Secția a III a Civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat O.B.S.în calitate de moștenitoare a recurentului-reclamant O.B.A.,

personal și asistată de avocat S.O.și intimatul-pârât Consiliul General al

Municipiului București prin Primarul general reprezentat de consilier juridic

O.O. și intimații-pârâți C.V.și C.A., ambii reprezentați de avocat P.V.,

lipsind intimata-pârâtă SC “A.” SA București și intimații-intervenienți T.G.,

T.M.și T.F..

Procedura completă.

O.B.S.depune în copie

certificatul de moștenitor  nr.76 din 3 iunie 2002 emis de Biroul notarului

public S.M. emis ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului O.B.A., prin

care face dovada că este unica moștenitoare a acestuia, în calitate de soție

supraviețuitoare. Solicită să fie introdusă în cauză, în temeiul art.243 alin.1

pct.1 C.proc.civ. arătând că înțelege să continue procesul început de soțul

său, O.B.A.. Depune o cerere formulată în scris în acest sens.

Curtea, apreciind asupra

cererii și văzând dispozițiile art.243 alin.1 pct.1 C. proc. civ., introduce în

cauză pe O.B.S.în calitate de moștenitoare a recurentului-reclamant O.B.A.

Din oficiu, Curtea pune în

discuția părților necesitatea achitării de către pârâții C.V.și C.A. a taxelor

judiciare de timbru datorate pentru fond (de 2.513.038 lei)  și apel (de

1.256.519 lei), în raport de împrejurarea că aceștia au solicitat prin cererea

formulată la 17 decembrie 1999 -  precizată la 2 iunie 2000 ca fiind o cerere

reconvențională –, să se constate dreptul lor de proprietate asupra

apartamentului situat la parterul imobilului din București, str.Aurel Vlaicu

nr.10, sector 2 dobândit cu prețul de 31.133.988 lei, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr.N00722 din 7 noiembrie 1996.

Intimații-pârâți C.V.și C.A.

depun dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantmul arătat de instanță

– chitanța seria CF nr.700412 din 19.02.2003.

Curtea, din oficiu,  pune în

discuția părților motivul de ordine publică ce privește admisibilitatea

recursului în raport de dispozițiile art.297

1

C.proc.civ. și de

faptul că, prin decizia atacată, instanța a anulat  sentința pronunțată de

instanța de fond și a reținut cauza spre rejudecare, nepronunțând o hotărâre

definitivă pe fond.

Avocat S.O.arată că, în opinia

sa, recursul este admisibil și solicită admiterea acestuia și modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâții C.V.și C.A.

Consilier juridic O.O.solicită

respingerea recursului ca inadmisibil.

Reprezentanta Ministerului

Public pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.

C

U R T E A

Asupra recursului civil de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria sector 2 București, reclamatul O.B.A.a chemat în judecată pe

pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC “A.” SA solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige pe aceștia la

a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București,

str.Aurel Vlaicu nr.10, sector 2.

În motivarea acțiunii,

întemeiată pe dispozițiile art.480, art.481 și art.483 C.civ., reclamantul a

arătat că imobilul revendicat l-a dobândit prin donație de la mama sa, A. O.B.,

în anul 1947, acesta fiind trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin

Decretul nr.92/1950 deși la data naționalizării era funcționar economist și nu

deținea alt imobil în proprietate.

După un prim ciclu procesual,

rejudecând cauza în fond după casare, prilej cu care au fost introduși în cauză

C.A și C.V. - care au formulat, la rândul lor,  cerere reconvențională - iar

T.F., T.G. și T.M.au formulat cerere de intervenție, Tribunalul București –

Secția a V a Civilă și de Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr.235

F din 6 aprilie 2001 a admis acțiunea  formulată de reclamantul O.B.A.în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București,  SC “A.” SA,

C.A, C.V., T.G., T.M.și T.F. și au obligat pârâții să respecte dreptul de proprietate

al reclamantului asupra imobilului situat în București, str.Aurel Vlaicu,

nr.10.

Curtea de  Apel București – Secția a III a

Civilă, prin decizia nr.34 A din 24 ianuarie 2002, a admis apelurile declarate

de pârâții Consiliul General al Municipiului București prin Primarul general,

C.V.și C.A. și, anulând sentința apelată, în conformitate cu dispozițiile

art.281

2

raportat la art.297 alin.2 teza II  C.proc.civ., a dispus

rejudecarea cauzei. A fixat termen pentru soluționarea cauzei la data de 28

februarie 2002.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că la data de 17 decembrie 1999 pârâții C.V.și C.A. au formulat

cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat să se constate

că sunt proprietarii apartamentului situat la parterul imobilului din

București, str.Aurel Vlaicu nr.10, sector 2, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr.N00722/7.11.1996, aceștia precizându-și ulterior poziția

procesuală în sensul calificării cererii de intervenție în interes propriu

drept cerere reconvențională, pe considerentul că au fost introduși în cauză în

calitate de pârâți, la rejudecarea cauzei în fond, după casare. A mai reținut

instanța de apel că prin sentința pronunțată, instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii reconvenționale, așa cum rezultă în mod evident din dispozitiv.

Instanța a  apreciat că, dată fiind această împrejurare pe care partea a

invocat-o ca motiv de apel și care  se circumscrie atât dispozițiilor art.281

2

C.proc.civ. cât și celor ale art.297 alin.2 teza II C.proc.civ. –

întrucât din conținutul redactării acestora rezultă posibilitatea juridică

pentru partea interesată de a apela atât la procedura „completării hotărârii”

cât și la calea de atac a apelului –, se impune anularea hotărârii primei

instanțe urmând ca rejudecarea cauzei pentru toate celelalte critici invocate

în ambele apeluri să aibă în vedere atât pretenția reclamantului cât și pe cea

a pârâților.

Împotriva acestei decizii, reclamantul O.B.A.a

declarat recurs, care se constată a fi inadmisibil pentru următorul motiv, de

ordine publică, invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților.

Potrivit art.297 alin.1 C.proc.civ.(modificat

prin O.U.G. nr.138/2000), în cazul când prima instanță a respins sau a anulat

cererea de  chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța

de apel, găsind apelul  întemeiat, a anulat  hotărârea apelată, va evoca fondul

și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Totodată, în conformitate cu prevederile

alin.2 ale art.297 C.proc.civ., dacă prima instanță s-a declarat competentă și

instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată,

va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu

activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa

competență. În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de

nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în

tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul

spre judecare.

Rațiunea acestor texte decurge din cerința

asigurării judecării litigiilor cu celeritate, în timp rezonabil, prin a se

evita trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță (posibilă anterior

modificării textului prin O.U.G.nr.138/2000). Ea circumscrie imposibilitatea

exercitării, în mod separat, a recursului împotriva soluției de anulare a

hotărârii apelate. Contrar, s-ar face loc tergiversării judecății, prin

substituirea trimiterii cauzei la prima instanță, cu posibilitatea suspendării

judecății apelului ca urmare a exercitării  recursului și trimiterii dosarului

instanței de recurs. De altfel, prin sintagmele „va evoca fondul și va judeca

procesul ” (art.297 alin.1 C.proc.civ.), „va reține procesul spre judecare”

(art.297 alin.2 teza II C.proc.civ.),   textele enunțate lasă să se înțeleagă

că soluția de anulare a hotărârii apelate nu dezinvestește instanța de apel și

că, organic, ea se incorporează hotărârii definitive pronunțate de instanța de

apel, ca act final al judecății apelului, singur susceptibil de recurs în

temeiul art.299 C.proc.civ.și al unicității căilor de atac, ca principiu

fundamental al dreptului procesual civil.

Așa fiind, urmează a fi

respins recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul

O.B.A.și continuat de O.B.S.împotriva deciziei civile nr.34 A din 24 ianuarie

2002 a Curții de Apel București – Secția a III a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2003.