ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3783/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 745 din 11 ianuarie 1999 de Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta L.L.I. (prin căsătorie L.) a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietara apartamentului nr.4 și a terenului aferent, făcând parte din imobilul – teren și construcție, situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că apartamentul în litigiu face parte dintr-un imobil construit de generalul I.S., pe terenul proprietatea acestuia în suprafață de 421,50 m.p.

care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, dar proprietarul fiind pensionar, era exceptat de la naționalizare. S-a mai invederat că la data naționalizării, proprietarul imobilului era căsătorit cu A.E.T., unica sa moștenitoare potrivit certificatului de moștenitor nr. 864/24 decembrie 1973, iar în baza certificatului de moștenitor nr. 793/5 mai 1992, reclamanta este unica moștenitoare a numitei A.E.T., în calitate de nepoată de soră precedată, pârâtul P.N. fiind străin de succesiunea acestuia, întrucât soția sa, fiica proprietarului a renunțat, expres, la moștenire. S-a mai arătat că pârâtul P.N. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra cotei de ¾ din imobil, cu motivarea că soția sa, P.I.V.

a făcut acte de acceptate tacită a succesiunii numitului I.S., renunțarea expresă a acestuia nefiind valabilă. Pârâtul și-a justificat legitimarea procesuală activă, susținând că, în calitate de moștenitor al soției sale are aceleași drepturi ca și reclamanta. Prin cerere reconvențională, L.E., L.D., M.I. și M.E. au solicitat instanței să constate că au calitatea de subdobânditori de bună-credință, astfel încât, li se aplică teoria aparenței creatoare de drept („error communis facit ius”). Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1372 din 31 ianuarie 2001, a admis în parte, acțiunea principală, precizată și a respins cererile reconvenționale. Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin decizia nr.2141/A din 17 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și irevocabilă prin decizia nr.1000 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

La data de 2 aprilie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 împotriva hotărârilor judecătorești menționate, pentru motivul că, au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinice. S-a susținut în esență că, pârâții-cumpărători nu dețin un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, dobândind apartamentele de la o persoană care nu avea calitatea de proprietar, precum și faptul că, instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii privind revendicarea suprafeței de 421,50 m.p.

teren și a garajului. Pe parcursul procesului, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin adresa nr. 52447/14049/2002 din 25 septembrie 2002, retrage recursul în anulare în temeiul dispozițiilor art. 330 4 din C. proc. civ., întrucât imobilele menționate în hotărârile judecătorești criticate au fost, deja, restituite reclamantei L.I.L. La această adresă s-au anexat, în copie, cele trei procese-verbale de punere în posesie, întocmite de Biroul de executori judecătorești la 15 aprilie 2003, la 16 iunie 2003, și la 1 august 2003, acte din care rezultă că reclamanta a fost pusă în posesia imobilelor ce s-au aflat în litigiu. În această situație, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil și dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va lua act de retragerea recursului în anulare formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 1372 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei civile nr. 2141/A din 17 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a și de contencios administrativ, și deciziei civile nr. 1000 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.