ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3609/2008

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

N.E.L., în nume

propriu și ca unică moștenitoare a mătușii sale P.A. care la rândul ei 1-a

moștenit pe soțul ei P.S. (zis P.) și pe fratele acestuia P.C.P. a chemat în

judecată Primăria municipiului București solicitând să i se recunoască dreptul

de proprietate asupra apart. nr. 4, etaj 2 din imobilul situat în București,

invocând ca titlu de proprietate adresa nr. 411.612/1997 emisă de Arhivele

Statului în care se face mențiunea că în tabelul imobilelor naționalizate în

București, conform Decretului nr. 92/1950, la poz. 6385 figurează autorul P.C.

și P. căruia i s-a naționalizat în apartament în imobilul menționat.

Totodată reclamanta a

precizat că a notificat Primăria municipiului București conform art. 22 din

Legea nr. 10/2001 care prin dispoziția nr. 3227 din 24 august 2004 i-a respins

notificarea pe considerentul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate

și a calității de moștenitor.

Or, cu actul

emanat de la Arhivele Statului a probat dreptul de proprietate al autorului

P.C.P. asupra imobilului în litigiu și cu testamentul nr. 5383 din 11 aprilie

1991 a dovedit că mătușa sa P.A. i-a lăsat ca moștenire întreaga avere, iar cu

certificatul de moștenitor nr. 1071 din 17 mai 1994 a probat că la rândul ei

aceasta l-a moștenit pe soțul său P.S. și pe fratele acestuia P.C.P.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1502 din 21 decembrie 2005

a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 3227 din 27 august 2004 emisă de

Primăria municipiului București

privind respingerea notificării nr. 2081/2001

și a dispus restituirea în natură către contestatoare a apart. nr. 4 situat în

București.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 204 din 16 mai 2006 a respins

ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului București împotriva

sentinței nr. 1502 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă.

Ambele

instanțe au reținut că în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001

republicată, reclamanta a probat dreptul de proprietate al autorului P.C. și P.

asupra imobilului în litigiu din moment ce în extrasul de la Arhivele Statului

depus la dosar imobilul din str. G. nr. 2, sector 3, apare ca fiind preluat de

stat în baza Decretului nr. 92/1950 poz. 6385 de la acesta. Or, textul legal

evocat statuează că în absența unor probe contrare existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar

reclamanta a produs extras din Decretul nr. 92/1950 care evidențiază preluarea

prin naționalizare de la P.C. și P. a apartamentului în discuție, iar probe

contrare nu au fost administrate în cauză.

În ceea ce

privește calitatea de moștenitor, reclamanta a depus certificatul de moștenitor

nr. 1071 din 16 mai 1994 emis de Notariatul de stat al sectorului 1 București

conform căruia după P.C.P. decedat la 12 aprilie 1977 a rămas ca unic

moștenitor P.S. în calitate de frate, iar după P.S. decedat la 3 ianuarie 1983

succesiunea a fost culeasă de P.A. soție și unică moștenitoare, care la rândul

ei a testat întreaga avere reclamantei ca nepoată de soră.

Totodată, situația juridică a

apartamentului în litigiu a fost clarificată prin adresele emise de SC

S.D.D.I.C. SA, de SC I.C.S. și SC S.N. SA din care rezultă că nu se afla în

proprietatea sau administrarea acestor persoane juridice.

În contra deciziei nr. 204 din 16

mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs

Municipiul București prin Primarul General invocând motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că reclamanta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită întrucât nu a anexat la

notificare actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în

litigiu și respectiv cele privind calitatea de moștenitor al fostului

proprietar conform art. 21-23 din Legea nr. 10/2001. Astfel, s-a susținut că

înscrisul depus în faza judiciară ca dovadă a dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu trebuia întregit cu titlul de proprietate privind

respectivul imobil ceea ce însă reclamanta nu a făcut, după cum nu s-a probat

întinderea acestui drept și raporturile dintre autorii reclamantei referitor la

proprietatea imobilului în litigiu precum și determinarea precisă a imobilului

ce a făcut obiectul acestui drept.

Pe cale de consecință, s-a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

acțiunii.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Din dosar a rezultat că reclamanta a

susținut constant că apt. nr. 4 din București, str. G. nr. 2, sector 3 a

constituit proprietatea autorului P.C.P. și a fost preluat abuziv de stat în

baza Decretului nr. 92/1950.

În acest sens a depus în faza

judiciară, extras eliberat de Arhivele Statului, Direcția arhivelor naționale

istorice, din „Tabelul imobilelor naționalizate în București conform Decretului

nr. 92/1950" poz. 6385 în care figurează P.C. și P. cu 4 apartamente în

București, str. M. nr. 17 și str. G. nr. 2 (f. 2 dos. nr. 2349/2004).

Este adevărat

că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe

contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. în

speță însă extrasul prezentat de reclamantă nu poate conduce la concluzia certă

că P.C. a fost proprietarul apart. nr. 4 din București, str. G. nr. 2, sector 3

întrucât în cuprinsul lui se face doar mențiunea că acesta a avut în

proprietate 4 apartamente situate pe străzile M. și respectiv G. fără a fi

individualizate cel puțin prin număr, astfel că nu se poate ști nici măcar câte

apartamente deținea autorul în str. M. și câte în G., respectiv care erau

acestea.

Prin urmare,

pentru individualizarea apartamentului a cărei retrocedare a cerut-o reclamanta

în cauză se impunea completarea probatoriului de către aceasta, fie prin

prezentarea titlului de proprietate al lui P.C. și P., fie prin administrarea

altor dovezi precum istoricul de rol fiscal al imobilului, procesul-verbal de

preluare al nemișcătorului, eventual chiar o expertiză tehnică și orice alt act

emanând de la o autoritate din perioada respectivă care să ateste că apart. nr.

4 din București, str. G. nr. 2, sector 2 s-a aflat în proprietatea autorului.

Numai după

administrarea acestor dovezi instanțele erau în măsură să se pronunțe cu

privire la titularul dreptului de proprietate privind apartamentul în litigiu.

Referitor la

calitatea reclamantei de a culege succesiunea lui P.C. și P. în cauză a fost

depus certificatul de moștenitor nr. 1071 din 16 mai 1994 emis de Notariatul de

Stat al sectorului 1 București supliment la certificatul de moștenitor nr.

159/1983 emis de același notariat, din care rezultă că de pe urma lui P.C.P.

decedat la 12 aprilie 1977 ar fi rămas unele bunuri mobile în stare avansată de

uzură și că succesiunea a fost culeasă de P.S., frate și unic moștenitor.

De asemenea, se făcea

precizarea că în afara bunurilor specificate în certificatul de moștenitor

inițial nr. 159/1983 eliberat de pe urma defunctului P.S.(zis și P.) decedat la

3 ianuarie 1983 au rămas ca bunuri mobile și cele pe care le-a dobândit

defunctul prin moștenire de la frate mai sus descrise și că unica moștenitoare

legală era P.A. ca soție supraviețuitoare.

La instanța de recurs

a fost depus ca act nou certificatul de moștenitor nr. 159 din 16 februarie

1983 emis de Notariatul de stat al sectorului 1 din care rezultă că P.S. a

decedat la 1 ianuarie 1983, iar în baza testamentului autentificat sub nr.

10926/1981 de Notariatul de stat al sectorului 1, a fost moștenit de S.R. și

S.A. cărora le-a revenit câte o cotă de ½ din cota indiviză de ½

din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci având patru cripte în cimitirul

„Sfânta Vineri" din București ce a constituit masa succesorală. în

cuprinsul actului se face mențiunea că soția a fost de acord cu testamentul.

Așadar, din înscrisul

evocat rezultă că P.S. a fost moștenit, în baza testamentului autentificat sub

nr. 10926/1981 de Notariatul de stat al sectorului 1 de către cei doi legatari

S.R. și S.A. și nu de soția supraviețuitoare de la acea dată, respectiv

autoarea reclamantei P.A., care a fost de acord cu testamentul.

Or, pentru a

vedea dacă cei doi legatari au cules moștenirea în calitate de legatari cu

titlu universal și prin aceasta au exclus-o de la moștenire pe soția

supraviețuitoare care a fost de acord cu testamentul, sau dimpotrivă, au cules

numai legatul constând în cota de ½ din dreptul de concesiune specificat

în certificatul de moștenitor nr. 159/1983, că ar constitui masa succesorală,

în cauză este necesar a se solicita de la Camera

Notarilor

Public testamentul autentificat sub nr. 10926/1981 de Notariatul de stat al

sectorului 1 București.

Mai mult,

prin menționatul certificat supliment a avut loc, de fapt, dezbaterea

succesiunii autorului P.C.P. decedat la 12 aprilie 1977 fără să rezulte și cine

a solicitat deschiderea procedurii succesorale, întrucât la 16 mai 1994,

moștenitorul acestuia, P.S. era el însuși decedat încă de la 3 ianuarie 1983 și

prin urmare nu o putea face.

În fine, deși

la dosar a fost depus în copie, testamentul autentificat sub nr. 5383 din 11

aprilie 1991 de Notariatul de stat al sectorului 1 București prin care P.A. a

testat întreaga sa avere reclamantei pe care a instituit-o legatară universală,

nu există și certificatul de deces al testatoarei pentru a se stabili dacă

testamentul a produs efectele juridice pentru care a fost întocmit. Astfel

fiind, recursul urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza

la instanța de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 204

din 16 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o

casează și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iunie 2008.