ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 7 februarie

2002, precizată la 8 mai 2002 și disjunsă la 25 septembrie 2002, reclamanții S.N.

și S.V. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru a fi obligată să emită

decizie motivată, sub sancțiunea daunelor cominatorii, prin care să rezolve

cererea obiect al notificării din 10 iulie 2001.

Tribunalul Timiș, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 18 din 15 ianuarie 2003, prin care a admis

acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită decizie motivată sub sancțiunea

daunelor cominatorii de 200.000 lei/zi de întârziere, aplicabilă de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

Apelul declarat de pârâtă a fost

respins prin decizia civilă nr. 127 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă.

Amândouă instanțele au reținut în

primul rând că reclamanții sunt moștenitorii unuia din foștii coproprietari (în

cotă de ¼) ai terenului înscris în C.F. Sânnicolau Mare sub nr.top

12100/4495-4496 preluat de către stat cu titlu valabil și privatizat cu respectarea

legii, având astfel calitatea conferită prin art. 3 și art. 4 din Legea

nr.10/2001, fiind îndreptățiți să notifice pe pârâtă în condițiile art. 27 din

Legea nr.10/2001, așa cum au și procedat, cerând măsuri reparatorii prin

echivalent constând în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital.

În al doilea rând, consecință a

dreptului reclamanților, instanțele au statuat că pârâta avea obligația

imperativă de a rezolva cererea obiect al notificării prin emiterea unei decizii

motivate în termenul de 60 zile prevăzut prin art. 28 alin. (1) al Legii

nr.10/2001, termen care nu poate fi prelungit decât la cererea persoanei

îndreptățite.

În fine, instanțele au constatat că

neexecutarea culpabilă a obligației pârâtei impune sancțiunea daunelor

cominatorii ca singur mijloc aflat la îndemâna reclamanților de a obține

îndeplinirea obligației de a face instituită în sarcina pârâtei, dat fiind

hotărârea judecătorească cu asemenea obiect nu este susceptibilă de executare

silită.

Pârâta a declarat recurs, încadrat

în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând recursul cu privire la

obligația de a face, pârâta susține că au fost încălcate dispozițiile Legii nr.

10/2001 prin aceea că nu s-au observat că reclamanții nu au depus odată cu

notificarea toate actele necesare soluționării acesteia, că nu s-a făcut dovada

că terenul în litigiu s-ar afla în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate și că termenul de 60 zile are caracter de recomandare, nefiind

imperativ.

În privința daunelor cominatorii

pârâta susține că nu sunt justificate din moment ce, pentru cele deja arătate,

nu are culpă în neemiterea deciziei motivate cerută de reclamanți.

Recursul nu este întemeiat.

Atât în fond, cât și în apel,

instanțele au constatat că, odată cu notificarea, reclamanții au depus acte

doveditoare suficiente, care atestă dreptul de proprietate al autorului lor,

titlul naționalizării, dovada privatizării și existența imobilului în patrimoniul

SC P. SA (a se vedea considerentele hotărârilor pronunțate), astfel că nu pot

fi primite criticile contrare din recurs.

Ca urmare, potrivit prevederilor

art. 28 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la data primirii cererii

persoanei îndreptățite, care poate fi prelungit numai la cererea persoanei

îndreptățite, organele de conducere ale instituției publice implicate în

privatizare vor stabili, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin

negociere.

Obligația și termenul reglementate

prin dispozițiile legale enunțate sunt în mod vădit obligatorii, neputându-se

accepta că au caracter de recomandare.

Așadar, stabilind în sarcina pârâtei

obligația de a emite decizie motivată, instanțele au aplicat corect legea în

raport cu situația de fapt pe deplin lămurită.

Față de legala rezolvare a cererii

principale, instanțele au soluționat legal și cererea accesorie constând în

sancțiunea daunelor cominatorii, a cărei aplicare au justificat-o în mod

convingător.

Pentru toate cele ce preced recursul

va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 127 din 17 septembrie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.