ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 7 februarie 2002, precizată la 8 mai 2002 și disjunsă la 25 septembrie 2002, reclamanții S.N. și S.V. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru a fi obligată să emită decizie motivată, sub sancțiunea daunelor cominatorii, prin care să rezolve cererea obiect al notificării din 10 iulie 2001. Tribunalul Timiș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 18 din 15 ianuarie 2003, prin care a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită decizie motivată sub sancțiunea daunelor cominatorii de 200.000 lei/zi de întârziere, aplicabilă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia civilă nr. 127 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Amândouă instanțele au reținut în primul rând că reclamanții sunt moștenitorii unuia din foștii coproprietari (în cotă de ¼) ai terenului înscris în C.F. Sânnicolau Mare sub nr.top 12100/4495-4496 preluat de către stat cu titlu valabil și privatizat cu respectarea legii, având astfel calitatea conferită prin art. 3 și art. 4 din Legea nr.10/2001, fiind îndreptățiți să notifice pe pârâtă în condițiile art. 27 din Legea nr.10/2001, așa cum au și procedat, cerând măsuri reparatorii prin echivalent constând în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.

În al doilea rând, consecință a dreptului reclamanților, instanțele au statuat că pârâta avea obligația imperativă de a rezolva cererea obiect al notificării prin emiterea unei decizii motivate în termenul de 60 zile prevăzut prin art. 28 alin. (1) al Legii nr.10/2001, termen care nu poate fi prelungit decât la cererea persoanei îndreptățite. În fine, instanțele au constatat că neexecutarea culpabilă a obligației pârâtei impune sancțiunea daunelor cominatorii ca singur mijloc aflat la îndemâna reclamanților de a obține îndeplinirea obligației de a face instituită în sarcina pârâtei, dat fiind hotărârea judecătorească cu asemenea obiect nu este susceptibilă de executare silită. Pârâta a declarat recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând recursul cu privire la obligația de a face, pârâta susține că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin aceea că nu s-au observat că reclamanții nu au depus odată cu notificarea toate actele necesare soluționării acesteia, că nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu s-ar afla în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate și că termenul de 60 zile are caracter de recomandare, nefiind imperativ. În privința daunelor cominatorii pârâta susține că nu sunt justificate din moment ce, pentru cele deja arătate, nu are culpă în neemiterea deciziei motivate cerută de reclamanți. Recursul nu este întemeiat.

Atât în fond, cât și în apel, instanțele au constatat că, odată cu notificarea, reclamanții au depus acte doveditoare suficiente, care atestă dreptul de proprietate al autorului lor, titlul naționalizării, dovada privatizării și existența imobilului în patrimoniul SC P. SA (a se vedea considerentele hotărârilor pronunțate), astfel că nu pot fi primite criticile contrare din recurs. Ca urmare, potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite, care poate fi prelungit numai la cererea persoanei îndreptățite, organele de conducere ale instituției publice implicate în privatizare vor stabili, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere.

Obligația și termenul reglementate prin dispozițiile legale enunțate sunt în mod vădit obligatorii, neputându-se accepta că au caracter de recomandare. Așadar, stabilind în sarcina pârâtei obligația de a emite decizie motivată, instanțele au aplicat corect legea în raport cu situația de fapt pe deplin lămurită. Față de legala rezolvare a cererii principale, instanțele au soluționat legal și cererea accesorie constând în sancțiunea daunelor cominatorii, a cărei aplicare au justificat-o în mod convingător. Pentru toate cele ce preced recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 127 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.