ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

notificările înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 134 și respectiv

145 din 16 iulie 2001 și expediate către A.P.A.P.S., reclamanta S.N., în nume

propriu și ca mandatară a fratelui său S.V. a solicitat măsuri reparatorii

pentru cota de 0.5/4 din terenul aferent imobilului înscris în C.F. Sînnicolau

Mare nr. top 815-815/1, teren de construcții industriale în suprafață de 5.027

mp aflat în proprietatea SC S.W.C. SA.

Instituția notificată nu a răspuns

notificărilor, astfel că, la data de 7 februarie 2002, reclamanta și fratele

său au formulat o acțiune înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 2117/C/2001.

Prin acțiune, reclamanții au chemat

în judecată instituția notificată, precum și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și SC S.W.C. SA, solicitând să se constate calitatea lor de succesori

după defunctul S.V., precum și faptul că li se cuvin măsuri reparatorii prin

echivalent, respectiv acțiuni în valoare de 42.051,3 dolari SUA la cursul de la

data acordării, pentru cota de ¼ din terenul menționat în notificări,

care a aparținut tatălui lor. Deasemeni, reclamanții au solicitat obligarea

A.P.A.P.S. să emită decizie motivată pentru măsurile reparatorii.

La termenul din 8 mai 20002,

reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat obligarea

A.P.A.P.S. să emită decizia motivată sub sancțiunea unor daune cominatorii de

500.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

La termenul de judecată din 25

septembrie 2002, prin încheiere s-a dispus disjungerea precizării de acțiune,

calificată ca o obligație de a face și judecarea ei separată de acțiunea

inițială, în legătură cu care instanța a solicitat ca reclamanții să precizeze

dacă este o acțiune de drept comun sau o contestație împotriva deciziei de

respingere a notificării consemnată în adresa nr. 9024 din 12 august 2002 emisă

de A.P.A.P.S. Prin această adresă, A.P.A.P.S. răspundea notificării reclamantei

în sensul că nu poate emite decizia în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001

până când reclamanta nu îndeplinește două condiții, respectiv să completeze

dosarul administrativ cu acte de proprietate și cu acte privind preluarea

terenului și situația lui juridică actuală, precum și să prezinte o hotărâre

judecătorească de constatare a valabilității titlului de proprietate al

autorului său și a calității sale de persoană îndreptățită.

La termenul din 23 octombrie 2002,

reclamanții prin apărător au pus concluzii în sensul admiterii cererii inițiale

cu privire la calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent constând în acțiuni, în cuantumul pretins prin acțiune, cuantum

stabilit printr-o expertiză extrajudiciară.

Procedând la judecarea cauzei,

Tribunalul Timiș a pronunțat sentința denumită greșit „decizie” nr. 1059 din 6

noiembrie 2002 prin care a admis în parte acțiunea reclamanților față de

pârâți. S-a constatat că reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctului S.V.,

fost coproprietar al cotei de ¼ din imobilul menționat, imobil trecut în

proprietatea statului prin naționalizare. Instanța a mai constatat că

reclamanții sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri

reparatorii prin echivalent, respectiv acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital. S-a respins cererea având ca obiect

stabilirea cuantumului acestor acțiuni.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Reclamanții au dovedit că sunt

succesori legali ai proprietarului tabular S.E., în calitate de nepoți de fiu,

conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 712 din 12 octombrie 2001,

având o cotă succesorală de ¼ parte. Prin urmare, aceștia au dovedit că

au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Terenul pentru care s-au solicitat

măsuri reparatorii este înscris în C.F. Sânnicolau Mare, nr. top 815-819/1 și

care o suprafață de 5.027 mp, conform extrasului de carte funciară depus la

dosar. Antecesorul reclamanților, respectiv tatăl lor S.V., care la rândul său îl

moștenise pe tatăl său, adică bunicul reclamanților avea o cotă de proprietate

de ¼ din acest imobil, cotă pe care o revendică reclamanții, sub formă

de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Din același extras de C.F. rezultă

că terenul a fost preluat de stat prin naționalizare, respectiv cu titlu

valabil, ceea ce îi îndreptățește la măsuri reparatorii prin echivalent, așa

cum au solicitat, în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, față de faptul

că terenul se află în patrimoniul societății comerciale pârâte.

Capătul de cerere privind stabilirea

cuantumului acțiunilor a fost respins cu motivarea că legea stabilește o

procedură specială în acest sens, cuprinsă în art. 28-31 din Legea nr. 10/2001,

aflată în strânsă legătură cu capătul de cerere disjuns privind obligația de a

face.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul respingerii cererii

de stabilire a cuantumului acțiunilor.

Apelul reclamanților a fost admis

prin decizia nr. 104 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă; sentința a fost schimbată în tot, respectiv s-a admis în totalitate

acțiunea reclamanților. S-a constatat că valoarea cotei de ¼ din

imobilul în litigiu este de 51.642 dolari SUA, conform expertizei efectuate în

apel și a fost obligat A.P.A.P.S. să emită dispoziție motivată prin care să

acorde fiecărui reclamant acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital, în valoare de 25.821 dolari SUA pentru fiecare, echivalentul

a 839.397.000 lei la data hotărârii. S-a menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Instanța de apel și-a motivat

soluția pe incidența Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

consemnând în mod generic acest considerent.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs fostul A.P.A.P.S., devenită până la

pronunțarea deciziei în recurs A.V.A.S.

Recurenta

critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și

9 C. proc. civ. Astfel, recurenta arată că hotărârea din apel s-a pronunțat cu

încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții

și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 27 și art. 31 din Legea nr.

10/2001. Este evident că, potrivit art. 27 din lege li se cuvin măsuri

reparatorii prin echivalent, așa cum au solicitat.

În

redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001

prin Legea nr. 247/2005, intrată în vigoare pe parcursul derulării litigiului

în recurs și fiind de imediată aplicare, după primirea notificării, fostul

A.P.A.P.S. trebuia să procedeze potrivit art. 28 din lege, respectiv trebuia să

emită o decizie motivată privind cuantumul și modalitatea măsurilor

reparatorii, prin negociere. În ipoteza în care nu se convenea asupra valorii

și formei măsurilor reparatorii, procedura de urmat era cea din art. 31 din

lege.

Sub

acest aspect, instanța de apel a aplicat greșit legea atât pentru faptul că a

ignorat total dispozițiile legale menționate, pronunțând o soluție nemotivată

și făcând trimiterea generic la Normele metodologice de aplicare fără a arăta

ce dispoziții din lege a aplicat pentru a-și justifica soluția, cât și pentru

faptul că a acordat mai mult decât i s-a cerut, atât sub aspectul cuantumului, cât

și sub aspectul faptului că a ignorat împrejurarea că în ce privește obligația

de a face, respectiv obligarea fostului A.P.A.P.S. de a emite decizia motivată,

care declanșa apoi procedura specială de stabilire a cuantumului și modalității

măsurilor reparatorii, cererea reclamanților a fost disjunsă, urmând a se

judeca separat, instanța rămânând sesizată cu cererile soluționate bine de

instanța de fond.

Pe

de altă parte, Legea nr. 10/2001 republicată prevede o procedură specială de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în art. 29, procedură pe care

reclamanții o vor urma după emiterea deciziei, în mod benevol sau prin

soluționarea litigiului de obligație de a face.

De

altfel, în recurs s-a depus decizia nr. 247 din 11 octombrie 2005 prin care s-au

soluționat cele două notificări ale reclamanților, în raport cu dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, formulându-se propunerea de acordare

a măsurilor reparatorii, propunere ce se va înainta Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Față

de această situație, recursul apare ca fondat, astfel că va fi admis, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 și în baza art. 314 C. proc. civ.,

dispunându-se în sensul celor stabilite deja de instanța de fond, cu aplicarea

prevederilor noi din Legea nr. 10/2001 republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva deciziei nr.

104 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează

decizia atacată precum și decizia nr. 1059 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului

Timiș, secția civilă, și în fond:

Admite

în parte acțiunea formulată de reclamanții S.N. și S.V. împotriva pârâților A.P.A.P.S.

(în prezent A.V.A.S.), Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC

S.W.C. SA

Constată că reclamanții sunt moștenitori legali ai

defunctului S.V., coproprietar în cotă de ¼ asupra imobilului înscris în

C.F. Sânnicolau Mare, nr. top 815-819/1.

Constată că reclamanții sunt persoane îndreptățite potrivit

Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 29 din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Respinge capătul de cerere privind stabilirea cuantumului

măsurilor reparatorii prin echivalent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.