ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș și care a format obiectul dosarului nr. 2117/2002 reclamanții S.N. și S.V. au chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S. București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC S.W.C. SA cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt moștenitorii legali ai defunctului S.V., decedat la 19 octombrie 1942 în Sânicolau Mare, că li se cuvin măsuri reparatorii constând în acțiuni în valoare de 42.051, 3 dolari SUA pentru cota de ¼ din terenul înscris în C.F. 14574 Sânicolau Mare nr. top 815-819/1 și să fie obligată pârâta A.P.A.P.S. să elibereze decizie motivată prin care să le fie atribuite acțiuni cu valoare precizată.

În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001. Reclamanții au atașat notificarea adresată în data de 10 iunie 2001 către A.P.A.P.S. În motivare au arătat că imobilul teren în suprafață de 64,60 m 2 (și casele nr. 527, 528 și 529) înscris în C.F. 1812 Sânicolau Mare nr. top 815-819 a fost naționalizat prin Decretul nr. 303/1948 fiind trecut în administrarea fostului Consiliu Popular al orașului Sânicolau Mare. Ulterior s-a dezmembrat o suprafață de 5027 mp care a trecut în baza Legii nr. 15/1990 în proprietatea SC S.W.C. SA, iar parcela cu nr. top nou 815-819/I a fost transcrisă în C.F. 14574 Sânicolau Mare în proprietatea aceleiași societăți iar pentru această parcelă reclamanții solicită măsuri reparatorii.

La termenul din 8 mai 2002 reclamanții au precizat acțiunea cerând obligarea pârâtei A.P.A.P.S să emită o decizie motivată sub sancțiunea a 500.000 lei/zi daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În ședința publică din 25 septembrie 2002 instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligația de a face formulat și precizat numai împotriva pârâtei A.P.A.P.S, a acordat termen la 23 octombrie 2002 pentru când s-a înregistrat un dosar separat cu nr.10894/C/2002 și a dispus completarea și precizarea cererilor împotriva celorlalți pârâți dacă invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1059/2002 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, pentru petitul în constatarea calității lor de moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului și în consecință de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sub formă de acțiuni tranzacționate pe piața de capital ce urmează a fi acordate de A.P.A.P.S.

fără a stabili vreun cuantum al valorii acestora. În ceea ce privește capătul de cerere disjuns și care a format obiectul dosarului nr. 10894/C/2002 al Tribunalului Timiș, prin sentința civilă nr. 15 din 15 ianuarie 2003 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei A.P.A.P.S așa cum a fost precizată, a obligat pârâta să emită decizie motivată în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii constând în acțiuni în echivalent valoric a cotei de ¼ din terenul înscris în C.F.14574 Sânicolau Mare nr. top 815-819/1 sub sancțiunea a 200.000 lei/zi daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că reclamanții au făcut dovada vocației la acordarea măsurilor reparatorii, iar calitatea procesuală pasivă îi revine pârâtei A.P.A.P.S.

care are obligația de a emite o decizie sau dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii echivalente cotei de ¼ din imobil pe care urmează a le estima, evaluarea fiind făcută de tribunal numai în caz de divergență. În funcție de obiectul acțiunii instanța a apreciat daunele cominatorii la 200.000 lei/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțată în obligația de a face, acestea având caracterul unei pedepse civile care fără a fi împovărătoare să stimuleze executarea obligației. Împotriva sentinței civile nr. 15 din 15 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș pârâta A.P.A.P.S. a formulat apel criticând-o pentru că este pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001.

Astfel, apelanta arată că prin adresa nr. D.J.2/3743 din 3 octombrie 2002 a solicitat reclamanților să-și completeze dosarul, dar aceștia nu au depus actele cerute, ceea ce a pus A.P.A.P.S în imposibilitate de a emite decizia. De asemenea reclamanții nu au făcut dovada că imobilul este deținut de către o societate comercială privatizată de A.P.A.P.S. De asemenea, mai arată apelanta că potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 imobilul trebuie să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, ceea ce nu s-a demonstrat de către reclamanți. Prin decizia civilă nr. 96 din 17 iunie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta să emită decizia motivată sub sancțiunea unor daune cominatorii, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii pârâta A.P.A.P.S. (actualmente A.V.A.S.) a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reluând criticile formulate în apel. Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate”.

Reclamanții au făcut dovada vocației la acordarea măsurilor reparatorii, situația lor găsindu-și rezolvarea potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, A.P.A.P.S (A.V.A.S.) fiind implicată în procesul de privatizare. Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „În termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite organele de conducere ale instituției publice implicate în privatizare prevăzută de art. 27 alin. (2) respectiv ale organizației cooperatiste prevăzute la art. 27 alin. (4) vor stabili prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere”. Conform alin. (2) al aceluiași articol „Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit numai la cererea persoanei îndreptățite”.

Din actele și lucrările dosarului reiese că pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile pentru emiterea deciziei sau dispoziției. Criticile formulate nu pot fi primite, fiind evidentă încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor imperative ale art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001. Aceste articole nu prevăd posibilitatea pentru A.P.A.P.S. de a prelungi termenul de 60 de zile până la completarea documentației această prelungire putând fi cerută doar de persoana îndreptățită. Din actele și lucrările dosarului reiese că reclamanții au răspuns solicitării A.P.A.P.S. cu actele doveditoare cerute. Recurenta este în eroare invocând art. 22 al legii și care, în opinia sa, evidențiază că termenul de 60 de zile este de recomandare.

Art. 22 dispune că, „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Această situație nu lipsește de eficiență dispozițiile imperative ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 care au fost încălcate de recurentă. A.P.A.P.S., așa cum demonstrează actele și lucrările dosarului, a fost implicată în procesul de privatizare motiv pentru care este neîntemeiată și critica privitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada că imobilul este deținut de o societate comercială privatizată de A.P.A.P.S și că acesta trebuie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

Mai mult, în concordanță cu scopul elaborării Legii nr. 10/2001 este evident că dispozițiile neclare trebuie interpretate în favoarea persoanei îndreptățite. În acest cadru trebuie privite reglementările art.23 alin (1) din lege, „potrivit cu care în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”; în conformitate cu art. 24 alin. (1) al aceluiași act normativ „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului”.

În lumina dispozițiilor legale mai sus evocate legiuitorul a considerat că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Dacă ar fi să considerăm că termenul are caracter de recomandare s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale s-ar îngrădi dreptul la reparație. În concluzie criticile recurentei nu pot fi primite atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri legale fiind justificată și obligarea la daune cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S (A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 96 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.