ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș și care a format obiectul dosarului nr. 2117/2002 reclamanții S.N. și S.V.

au chemat în judecată pe pârâții A.P.A.P.S. București, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și SC S.W.C. SA cerând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate că sunt moștenitorii legali ai defunctului S.V.,

decedat la 19 octombrie 1942 în Sânicolau Mare, că li se cuvin măsuri

reparatorii constând în acțiuni în valoare de 42.051, 3 dolari SUA pentru cota

de ¼ din terenul înscris în C.F. 14574 Sânicolau Mare nr. top 815-819/1

și să fie obligată pârâta A.P.A.P.S. să elibereze decizie motivată prin care să

le fie atribuite acțiuni cu valoare precizată.

În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au atașat notificarea adresată în

data de 10 iunie 2001 către A.P.A.P.S.

În motivare au arătat că imobilul teren în

suprafață de 64,60 m

2

(și casele nr. 527, 528 și 529) înscris în C.F.

1812 Sânicolau Mare nr. top 815-819 a fost naționalizat prin Decretul nr. 303/1948

fiind trecut în administrarea fostului Consiliu Popular al orașului Sânicolau

Mare. Ulterior s-a dezmembrat o suprafață de 5027 mp care a trecut în baza Legii

nr. 15/1990 în proprietatea SC S.W.C. SA, iar parcela cu nr. top nou 815-819/I

a fost transcrisă în C.F. 14574 Sânicolau Mare în proprietatea aceleiași

societăți iar pentru această parcelă reclamanții solicită măsuri reparatorii.

La termenul din 8 mai 2002 reclamanții au

precizat acțiunea cerând obligarea pârâtei A.P.A.P.S să emită o decizie

motivată sub sancțiunea a 500.000 lei/zi daune cominatorii de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

În ședința publică din 25 septembrie 2002

instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligația de a face

formulat și precizat numai împotriva pârâtei A.P.A.P.S, a acordat termen la 23

octombrie 2002 pentru când s-a înregistrat un dosar separat cu nr.10894/C/2002

și a dispus completarea și precizarea cererilor împotriva celorlalți pârâți

dacă invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1059/2002 Tribunalul

Timiș a admis în parte acțiunea, pentru petitul în constatarea calității lor de

moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului și în consecință de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sub formă de acțiuni tranzacționate

pe piața de capital ce urmează a fi acordate de A.P.A.P.S. fără a stabili vreun

cuantum al valorii acestora. În ceea ce privește capătul de cerere disjuns și care

a format obiectul dosarului nr. 10894/C/2002 al Tribunalului Timiș, prin sentința

civilă nr. 15 din 15 ianuarie 2003 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea

împotriva pârâtei A.P.A.P.S așa cum a fost precizată, a obligat pârâta să emită

decizie motivată în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii

constând în acțiuni în echivalent valoric a cotei de ¼ din terenul

înscris în C.F.14574 Sânicolau Mare nr. top 815-819/1 sub sancțiunea a 200.000

lei/zi daune cominatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în

esență că reclamanții au făcut dovada vocației la acordarea măsurilor

reparatorii, iar calitatea procesuală pasivă îi revine pârâtei A.P.A.P.S. care

are obligația de a emite o decizie sau dispoziție motivată pentru acordarea de

măsuri reparatorii echivalente cotei de ¼ din imobil pe care urmează a

le estima, evaluarea fiind făcută de tribunal numai în caz de divergență.

În funcție de obiectul acțiunii instanța a

apreciat daunele cominatorii la 200.000 lei/zi de întârziere de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțată în obligația de a face, acestea

având caracterul unei pedepse civile care fără a fi împovărătoare să stimuleze

executarea obligației.

Împotriva sentinței civile nr. 15 din 15

ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș pârâta A.P.A.P.S. a formulat apel

criticând-o pentru că este pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001.

Astfel, apelanta arată că prin adresa nr. D.J.2/3743 din 3 octombrie 2002 a

solicitat reclamanților să-și completeze dosarul, dar aceștia nu au depus actele

cerute, ceea ce a pus A.P.A.P.S în imposibilitate de a emite decizia. De

asemenea reclamanții nu au făcut dovada că imobilul este deținut de către o

societate comercială privatizată de A.P.A.P.S.

De asemenea, mai arată apelanta că potrivit art.

27 din Legea nr. 10/2001 imobilul trebuie să fie evidențiat în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate, ceea ce nu s-a demonstrat de către

reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 96 din 17 iunie 2003

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în

esență că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta să emită decizia

motivată sub sancțiunea unor daune cominatorii, făcând aplicarea corectă a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii pârâta A.P.A.P.S.

(actualmente A.V.A.S.) a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. reluând criticile formulate în apel.

Recursul nu este fondat și urmează a fi respins

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989; „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii

imobilelor solicitate”.

Reclamanții au făcut dovada vocației la

acordarea măsurilor reparatorii, situația lor găsindu-și rezolvarea potrivit

art. 27 din Legea nr. 10/2001, A.P.A.P.S (A.V.A.S.) fiind implicată în procesul

de privatizare.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 „În termen de 60 de zile de la data primirii cererii

persoanei îndreptățite organele de conducere ale instituției publice implicate

în privatizare prevăzută de art. 27 alin. (2) respectiv ale organizației

cooperatiste prevăzute la art. 27 alin. (4) vor stabili prin decizie sau după

caz prin dispoziție motivată valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii

corespunzătoare convenite prin negociere”.

Conform alin. (2) al aceluiași articol „Termenul

de 60 de zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit numai la cererea

persoanei îndreptățite”.

Din actele și lucrările dosarului reiese că

pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile pentru emiterea deciziei sau dispoziției.

Criticile formulate nu pot fi primite, fiind

evidentă încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor imperative ale art. 27 și art.

28 din Legea nr. 10/2001.

Aceste articole nu prevăd posibilitatea pentru

A.P.A.P.S. de a prelungi termenul de 60 de zile până la completarea

documentației această prelungire putând fi cerută doar de persoana

îndreptățită.

Din actele și lucrările dosarului reiese că

reclamanții au răspuns solicitării A.P.A.P.S. cu actele doveditoare cerute.

Recurenta este în eroare invocând art. 22 al

legii și care, în opinia sa, evidențiază că termenul de 60 de zile este de

recomandare.

Art. 22 dispune că, „Actele doveditoare ale

dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor cele care atestă

această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în

termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Această situație nu lipsește de eficiență dispozițiile imperative ale art. 27

din Legea nr. 10/2001 care au fost încălcate de recurentă.

A.P.A.P.S., așa cum demonstrează actele și

lucrările dosarului, a fost implicată în procesul de privatizare motiv pentru

care este neîntemeiată și critica privitoare la faptul că reclamanții nu au

făcut dovada că imobilul este deținut de o societate comercială privatizată de

A.P.A.P.S și că acesta trebuie evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate.

Mai mult, în concordanță cu scopul elaborării

Legii nr. 10/2001 este evident că dispozițiile neclare trebuie interpretate în

favoarea persoanei îndreptățite.

În acest cadru trebuie privite reglementările

art.23 alin (1) din lege, „potrivit cu care în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”; în conformitate cu

art. 24 alin. (1) al aceluiași act normativ „dacă restituirea în natură nu este

aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul

prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de

restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului”.

În lumina dispozițiilor legale mai sus evocate

legiuitorul a considerat că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să

răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de

recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de

legiuitor. Dacă ar fi să considerăm că termenul are caracter de recomandare s-ar

încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor

sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale s-ar îngrădi

dreptul la reparație.

În concluzie criticile recurentei nu pot fi

primite atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri

legale fiind justificată și obligarea la daune cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

A.P.A.P.S (A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 96 din 17 iunie 2003 a Curții de

Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2004.