ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificările adresate A.P.A.P.S. și înregistrate sub nr. 135 și respectiv nr. 146 din 16 iulie 2001, reclamanții S.N. și S.V. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiecare pentru o cotă de 0,5/4 din terenul aferent imobilului înscris în C.F. nr. 14349 Sânnicolau Mare, nr.top.12100/4495 – 4496/2, teren cu construcții pentru depozitul P., în suprafață de 111 mp, aflat în prezent în proprietatea SC P. SA. Deși reclamanții au revenit, la data de 15 noiembrie 2001 cu o cerere prin care solicitau un răspuns la notificările lor, A.P.A.P.S. nu s-a conformat, situație în care aceștia au înregistrat o acțiune, în temeiul art. 10, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, la Tribunalul Timiș, la data de 7 februarie 2002, prin care au mai chemat în judecată, în calitate de pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și SC P. SA Timișoara.

Reclamanții au arătat că sunt moștenitorii proprietarului tabular S.V., în calitate de fii, că imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii a fost naționalizat, iar parcela aferentă drepturilor lor succesorale a fost înstrăinată în cadrul procesului de privatizare, fără ca reclamanții să cunoască deținătorul. Prin sentința nr. 1058/Pi din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiș, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea reclamanților. Instanța a constatat că reclamanții sunt moștenitori legali ai defunctului S.V., fost coproprietar asupra cotei de ¼ din imobilul înscris în C.F. nr. 14349 Sânnicolau Mare, nr.top. 12100/4495 – 4496 care a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare.

De asemenea s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acțiuni la societăți comerciale tranzacționale pe piața de capital. S-a respins petitul privind stabilirea cuantumului acestor acțiuni. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori cu certificatul de calitate nr. 712 din 12 octombrie 2001, iar dreptul de proprietate al antecesorului lor rezultă din extrasul de carte funciară. Imobilul a trecut în proprietatea Statului cu titlu de naționalizare, astfel că reclamanții, ca persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 au dreptul la măsuri reparatorii, prin echivalent constând în acțiuni, așa cum de altfel au și solicitat.

Instanța de fond a stabilit că obligația acordării reparației sub forma acțiunilor revine pârâtei A.P.A.P.S., conform art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, urmând ca valoarea acestora să fie stabilită separat, eventual cu ocazia soluționării unei cereri disjunse privind obligarea A.P.A.P.S. de a emite decizie motivată la cererea reclamanților de despăgubire prin echivalent. Împotriva sentinței nr. 1058/Pi din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiș, secția civilă, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru respingerea cererii privind stabilirea cuantumului despăgubirii. Apelul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 71 din 7 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

S-a reținut că, deși prin sentință s-a admis în parte acțiunea față de toți pârâții, din considerentele acesteia rezultă că, în realitate, numai A.P.A.P.S. are obligația legală de plată a despăgubirii constând în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în temeiul art. 27 din lege. S-a mai reținut că reclamanții sunt obligați, în baza art. 31 din Legea nr. 10/2001 să negocieze cu persoana deținătoare a imobilului atât valoarea cât și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că instanța nu se poate substitui acesteia, motiv pentru care s-a apreciat că, în mod corect s-a respins cererea de stabilire a valorii acțiunilor pretinse și, deci, apelul a fost respins ca nefondat.

La data de 5 iunie 2003, în termen legal, reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recurenții critică instanța de apel pentru că nu a admis cererea de efectuare a unei expertize pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, precum și pentru că le-a respins cererea vizând aceste despăgubiri. Recurenții susțin că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 28 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, permițând A.P.A.P.S. să beneficieze de efectele propriei culpe constând în omisiunea emiterii unei decizii sau dispoziții motivate privind valoarea și modalitatea despăgubirii, omisiunea invitării recurenților la negociere și, eventual, a întocmirii procesului-verbal de divergență, ceea ce echivalează, în opinia acestora, cu îngrădirea dreptului lor la justiție, prin lăsarea persoanei îndreptățite la dispoziția unei autorități administrative.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Instanțele care s-au pronunțat în cauză au stabilit corect că reclamanții recurenți sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca succesori legali ai proprietarului imobilului de la data naționalizării lui. De asemenea s-a stabilit corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din lege, reclamanții recurenți având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, conform solicitării lor exprese din notificări și din acțiune. În ce privește valoarea măsurilor reparatorii, respectiv valoarea acțiunilor, aceasta se stabilește, potrivit art. 28 alin. (1) din lege, prin negociere.

Este adevărat că, în termenele și în condițiile stabilite prin art. 28 și art. 29 din lege, pârâta-intimată A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S., prin O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B. prin comasarea prin absorbție cu A.P.A.P.S.) trebuia să emită o decizie sau o dispoziție, pe baza avizului organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care conferea reclamanților-recurenți dreptul de a primi acțiuni. De asemenea, legea prevede în art. 31 alin. (1) și (2) că, în ipoteza nerealizării acordului privind valoarea și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii se încheie un proces-verbal de divergență, persoana îndreptățită având la dispoziție un termen de 6 luni pentru a se adresa instanței competente în vederea stabilirii valorii măsurilor reparatorii, prilej cu care se administrează în mod obligatoriu proba cu expertiză.

Recurenții-reclamanți au omis să arate că, încă în faza judecății la instanța de fond, prin încheierea din 25 septembrie 2002 s-a disjuns cererea lor care avea ca obiect obligarea A.V.A.S. de a emite o decizie motivată privind valoarea acțiunilor solicitate, urmând ca judecata ei să se facă separat. Acesta a fost unul dintre argumentele pentru care, în mod corect s-a respins petitul privind stabilirea cuantumului acțiunilor. În acest context, criticile din recurs privind greșita interpretare și aplicare a legii sunt nefondate, iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește suport în cauză.

Așa cum s-a arătat, legea cuprinde o procedură specială pentru stabilirea valorii acțiunilor și eliberarea lor persoanelor îndreptățite, iar în cazul nerespectării ei de către una dintre părțile implicate, în speță A.V.A.S., modalitatea de obligare a acesteia de a o respecta o constituie acțiunea în justiție, reclamanții acționând în acest sens și urmând să obțină, pe cale litigioasă, satisfacerea drepturilor lor legale. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs este nefondat. Respingerea probei cu expertiza, solicitată de apelanții-reclamanți nu se încadrează în acest motiv care vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Așa fiind, pentru considerentele expuse se va respinge recursul, ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții S.N. și S.V. împotriva deciziei civile nr. 71 din 7 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2005.