ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2013

Prin Decizia civilă nr. 635 din 22 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de pârâta A.D.S. București și de către intervenienta I.E. împotriva Sentinței civile nr. 1270 din 21 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10166/2005. A admis apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamantul B.R.A. și, în consecință, a schimbat sentința apelată și a admis în parte acțiunea reclamantului. A anulat Decizia nr. 1 din 18 august 2003 emisă de Consiliul de Administrație al S.C. S. S.A. Sânnicolau Mare. A dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 1575 m.p. evidențiat în CF 2710 nr. top.

2431-2432 Sânnicolau Mare, precum și a corpului vechi de clădire cu anexe, evidențiat în același CF, toate situate în orașul Sânnicolau Mare, Piața 30 Decembrie nr. 9, potrivit expertizei tehnice judiciare și a suplimentelor la aceasta realizate de experții V. și S.B., care fac parte integrantă din prezenta decizie. A dispus rectificarea CF 2710 Sânnicolau Mare, nr. top. 2431-2432, în mod corespunzător, prin radierea dreptului de proprietate al S.C. S. S.A. și a Statului Român asupra întregii suprafețe de teren de 1575 m.p., precum și a construcțiilor vechi, existente și anterior naționalizării, denumită casă veche și anexe și restabilirea situației anterioare, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului și antecesorilor acestuia.

A respins cererea în privința construcției noi, aflată în proprietatea S.C. S. S.A. - corpul nou de clădire. A obligat pârâta - intimată S.C. S. S.A. la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat plus experți, dovedite cu acte justificative. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 iunie 2012, petentul B.R.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei civile nr. 635 din 22 martie 2011, constând în eroare materială de calcul a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia menționată a fost acordată petentului doar suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel, însă nu i s-au acordat celelalte cheltuieli efectuate în dosar, deși această decizie a fost pronunțată după două casări cu trimitere, și orice alte cheltuieli acordate anterior, prin decizii desființate, nu mai pot fi executate.

Așa fiind, petentul apreciază că prin Decizia civilă nr. 635 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara trebuia să acorde cheltuielile efectuate pentru toate fazele și ciclurile procesuale anterioare, respectiv: - în Dosarul nr. 10166/2003 al Tribunalului Timiș (prima instanță), s-au efectuat cheltuieli de 4.000 RON (la fila 3, delegația avocatului H. cu mențiunea onorariului de 20.000.000 lei vechi - chitanța aferentă nr. 7458708 din 15 septembrie 2003 se regăsește în copie la fila 255 a dosarului din apel, nr. 9491/2005; la fila 103 se regăsește chitanța avans onorariu expertiză în sumă de 20.000.000 lei vechi); suma de 4.000 RON a fost acordată de către instanță, însă sentința a fost desființată, ea nemaiputând fi pusă în executare.

- în Dosarul nr. 9491/2005 al Curții de Apel Timișoara (apel) s-au efectuat cheltuieli de 11.700 RON, respectiv: - fila 14 - chitanța onorariu avocat în sumă de 3.500 RON, cu nr. 4518127 din 26 iulie 2005; - fila 101 - chitanța expertiză achitată prin F.T. pentru reclamant nr. 0018304 din 12 aprilie 2006 în sumă de 2.000 RON; - fila 102 - chitanța expertiză nr. 18278 din 30 martie 2006 în sumă de 1.200 RON; - fila 103 - chitanța expertiză achitată prin F.T. pentru reclamant nr. 18305 din 12 aprilie 2006 în sumă de 2.000 RON; - fila 217 - chitanța expertiză achitată prin F.T. pentru reclamant nr. 19120 din 14 septembrie 2006 în sumă de 1.500 RON; - fila 219 - chitanța expertiză achitată prin F.T.

nr. 19119 din 14 septembrie 2006 în sumă de 1.500 RON. Aceste cheltuieli au fost acordate de instanța de judecată, însă decizia a fost de asemenea desființată. - în Dosarul nr. 9491.1/59/2005 al Curții de Apel Timișoara (apel), în rejudecare după casare cu trimitere, s-au efectuat cheltuieli în sumă de 3.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, factura nr. 0009 din 7 noiembrie 2007 cu bonul fiscal atașat aflându-se la fila 8. În această etapă procesuală s-au acordat din nou cheltuielile de judecată din apelul judecat înainte de casare, respectiv 11.700 RON, omițându-se însă cheltuielile nou efectuate de 3.500 RON; și această decizie a fost desființată.

- în dosarul nr. 1690/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (recurs) s-au efectuat cheltuieli în sumă de 3.500 RON, dovezile privind aceste cheltuieli fiind capsate pe verso-ul filei 6: chitanța SCHA nr. 120 din 27 ianuarie 2009 în sumă de 3.000 RON și chitanța LP nr. 037 din 27 ianuarie 2009 în sumă de 500 RON. Aceste cheltuieli nu au fost acordate, întrucât soluția a fost aceea de casare cu trimitere. În Dosarul nr. 9491.2/59/2005 al Curții de Apel Timișoara (apel) s-au efectuat cheltuieli în sumă de 5.000 RON, după cum urmează: la fila 10 chitanța onorariu avocat seria LP nr. 105 din 23 martie 2010 în sumă de 500 RON; la fila 11 chitanța onorariu avocat seria AB nr. 71 din 23 martie 2010 în sumă de 500 RON; la filele 12-13 factura și chitanța onorariu avocat seria HA nr. 85 în sumă de 2.000 RON; la fila 71-72 (respectiv originale la filele 85 - 86) chitanțe plată onorariu expert în sumă de câte 1.000 RON fiecare.

Aceste cheltuieli în sumă de 5.000 RON au fost acordate prin Decizia nr. 635 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara și pot fi executate, însă petentul apreciază că prin această decizie era necesar să se acorde integral toate cheltuielile efectuate și dovedite de reclamantul B.R.A. pe parcursul întregii desfășurări a dosarului de până la acea dată, respectiv nu doar 5.000 RON, ci 27.700 RON (respectiv, cele 5.000 de lei acordate și 22.700 lei cheltuieli efectuate în ciclurile și fazele procesuale anterioare). Având în vedere cele expuse mai sus, petentul B.R.A. a solicitat admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale în sensul acordării sumei de 27.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și nu doar a sumei de 5.000 RON.

În drept, a invocat dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Prin încheierea din 30 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în baza art. 281 C. proc. civ., s-a admis cererea formulată de petentul B.R.A. și, în consecință, s-a dispus îndreptarea erorii materiale de calcul a cheltuielilor de judecată, strecurată în dispozitivul Deciziei civile nr. 635 din 22 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 9491.2/59/2005, în sensul că a obligat pârâta - intimată S.C. S. S.A. Sânnicolau Mare la plata sumei totale de 27.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând onorarii avocat și expert și nu de 5.000 RON, cum greșit s-a consemnat în dispozitivul sus-menționatei decizii.

În motivare, Curtea a reținut că din eroare s-a dispus acordarea sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, deși în realitate, suma totală a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces este de 27.700 RON, justificată cu chitanțe depuse la dosar de apărătorul ales al petentului, avocat H.A., în dosarele civile anexate. Conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere". Eroarea materială invocată de petent în prezenta cerere, conform celor sus-menționate, se încadrează în dispozițiile acestui text legal și poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere de către instanță.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C. S. S.A. Prin motivele de recurs se critică încheierea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În acest sens se susține că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 C. proc. civ. deoarece, în condițiile în care instanța de judecată, în apel, a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 RON, pronunțându-se asupra acestui capăt de cerere, înseamnă că aceasta a înțeles să cenzureze cuantumul acestor cheltuieli, acordând doar suma de 5.000 RON și nu mai mult. Este imposibil a se susține că acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON a fost o simplă greșeală de calcul, diferența dintre suma acordată ulterior pronunțării încheierii atacate și cea acordată în apel fiind mult prea mare.

Așadar, în condițiile în care petentul avea vreo obiecțiune în privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în apel, acesta avea la îndemnă calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 635 din 22 martie 2011, cale de atac pe care însă, nu a înțeles să o exercite. Având în vedere faptul că societatea a formulat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel duce, fără vreun dubiu, la concluzia că petentul B.R.A. a fost de acord cu decizia instanței de apel, cu privire la toate capetele de cerere. Așadar, în speță nu poate fi vorba despre o eroare materială de calcul strecurată în hotărâre, deoarece instanța de judecată s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, acordându-le în cuantumul în care a apreciat că sunt datorate iar, mai mult, petentul a fost de acord cu soluția pronunțată, neînțelegând să formuleze vreo cale de atac împotriva acesteia.

În consecință, având în vedere că încheierea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, se solicită admiterea recursului și modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 635 din 22 martie 2011. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat. Art. 281 alin. (1) C. proc. civ., pe care petentul B.R.A. și-a întemeiat cererea dedusă judecății, vizează erorile sau omisiunile evidente cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri ce pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Pe această cale procedurală nu pot fi îndreptate greșeli de judecată care privesc fondul pricinii și nici nu se poate cere instanței să își interpreteze propria hotărâre. În speță, prin încheierea recurată s-a dispus îndreptarea erorii materiale de calcul a cheltuielilor de judecată, strecurată în dispozitivul Deciziei civile nr. 635 din 22 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 9491.2/59/2005, în sensul că a fost obligată pârâta - intimată S.C. S. S.A. Sânnicolau Mare la plata sumei totale de 27.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând onorarii avocat și expert și nu de 5.000 RON, cum greșit s-a consemnat în dispozitivul sus-menționatei decizii.

Curtea de apel a reținut că din eroare s-a dispus acordarea sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, deși în realitate, suma totală a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces este de 27.700 RON, justificată cu chitanțe depuse la dosar de apărătorul ales al petentului în toate dosarele civile anexate. Noțiunea de greșeală materială are, în sensul art. 281 C. proc. civ., înțelesul de eroare materială vizibilă, săvârșită cu ocazia efectuării calculului, cum este cazul de față, și nu de eroare de judecată. În speță nu și-ar fi găsit aplicarea dispozițiile art. 281 C. proc. civ. numai în cazul în care petentul B.R.A., în calitate de apelant reclamant în dosar, ar fi solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, iar instanța ar fi omis a se pronunța asupra cererii, caz în care ar fi putut fi formulată o cerere de completare a hotărârii conform procedurii reglementată de art. 281 2 C. proc.

civ. Or, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 8 martie 2011, care constituie practicaua deciziei a cărei îndreptare se solicită în procedura pendinte, reprezentantul apelantului reclamant a pus concluzii de admitere a apelului, cu cheltuieli de judecată. Deci, cheltuielile au fost solicitate, stabilirea cuantumului acestora fiind o chestiune de calcul pe baza documentelor justificative depuse la dosar, așa încât, dacă s-a strecurat o eroare de calcul, aceasta poate fi îndreptată după procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., pe baza verificării actelor din dosar.

În temeiul acestor considerații nu pot fi acceptate criticile recurentei pârâte în sensul că, instanța de judecată s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, acordându-le în cuantumul în care a apreciat că sunt datorate, petentul fiind de acord cu soluția pronunțată, neînțelegând să formuleze vreo cale de atac împotriva acesteia, Înalta Curte constatând că art. 281 C. proc. civ. nu face nicio distincție în acest sens, iar faptul că a fost acordată o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, nu exclude de plano posibilitatea săvârșirii unei erori materiale de calcul. Pe de altă parte, calculul greșit al cheltuielilor de judecată constituie o eroare materială în sensul art. 281 C. proc.

civ., și nu o eroare de judecată, așa cum susține recurenta pârâtă, deoarece această chestiune nu vizează un aspect de fond al raporturilor dintre părți. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. împotriva încheierii din 30 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - DG