ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 855/325/2009 la 21 ianuarie 2009 reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au chemat în judecată pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., C.C., SC I.R.C. SRL și O.C.P.I. Timiș, solicitând a se constata că pârâții 1-5 s-au intabulat în mod fraudulos în C.F., Timișoara, în baza Dispoziției false nr. 2456 din 04 noiembrie 2005; a se dispune anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E., B.L., P.E., P.E. și pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara, precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C.

și SC I.R.C. SRL Timișoara cu privire la aceleași imobile și să dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilelor situate în Timișoara, (înscris în C.F., Timișoara), cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea acțiunii reclamanții au arătat că actul care a stat la baza întabulării părților K.l., P.E., P.E. în C.F., Timișoara, K.E., respectiv Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 nu a fost emisă de către primarul Municipiului Timișoara. Pe cale administrativă s-a demonstrat că această dispoziție reprezintă un fals, imobilele respective nefiind revendicate în baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului Timișoara, că adevărata Dispoziție nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 se referă la un alt imobil din Timișoara și la alți proprietari.

S-a arătat că în cărțile funciare mai sus menționate pe lângă înscrierea pârâților mai sus menționați, s-au radiat și construcțiile înscrise în cartea funciară, fără a exista autorizație de nefuncționare sau de inexistență conform Legii nr. 50/1991 emisă de Direcția Urbanism prin Serviciul Banca de Date Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. S-a mai învederat că din adresa din 15 decembrie 2008 a Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare Imobile, rezultă că această direcție a luat la cunoștință despre dispoziția falsă la data de 10 decembrie 2008. S-a mai susținut că potrivit noilor dispoziții care reglementează cadastrul și publicitatea imobiliară, înscrierea în cartea funciară a unui drept real imobiliar are doar un efect de opozabilitate față de terți, dar nu și față de adevăratul proprietar de drept al imobilului.

Înscrierile sunt frauduloase în cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilelor în favoarea pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. B.R., acestea neieșind din proprietatea Statului Român sau a Municipiului Timișoara, printr-una din modalitățile prevăzute de lege privind transmiterea proprietății. Cu alte cuvinte, adevăratului proprietar nu îi poate fi opus nici actul de înstrăinare încheiat de terți cu privire la un bun din patrimoniul său și nici buna-credință, care nu este de natură să paralizeze mijloacele juridice recunoscute acestuia, derivând din aplicarea art. 480-481 C. civ. și art. 966-968 C. civ. Modul de stipulare a clauzelor contractuale învederează că dobânditorii subsecvenți nu se pot prevala de textul art. 1899 alin. (1) C. civ.

care stabilește că buna-credință „se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credință. Pentru a se da eficiență prevederilor art. 480 C. civ., se impune ca subdobânditorii să fie titularii dreptului de proprietate exercitând cele trei atribute specifice acestui drept: dispoziție, posesiune și folosință. Cum actul de înstrăinare nu vizează vânzarea numai a nudei proprietăți, ci a proprietății în întregul ei, conține un element de falsitate asupra obiectului înțelegerii și, prin urmare, este ilicit în condițiile art. 966-968 C. civ. coroborat cu art. 948 pct. 4 C. civ. Astfel, s-a învederat că nulitatea de care este afectat actul are caracter absolut, atrăgând incidența prevederilor art. 948, art. 966-968 C. civ., deoarece vânzătorii au transmis subdobânditorilor un imobil pe care nu-l aveau în patrimoniu, de vreme ce acesta nu i-a fost predat, iar acest fapt era cunoscut de aceștia.

S-a susținut că imobilele în speță au fost incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara conform Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 26 iulie 2005 privind completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, nefiind atestate încă prin Hotărâre de Guvern conform prevederilor Legii nr. 213/1998. Regimul juridic al bunurilor proprietate publică este în întregime sau preponderent de drept administrativ sau public fiind reglementat prin următoarele acte normative: Constituția României - unde se menționează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, Legea nr. 213/1998 - unde se prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

Din coroborarea prevederilor acestor acte normative rezultă intenția legiuitorului de a proteja proprietatea publică. La termenul din 24 septembrie 2009, reclamanții au formulat o precizare de acțiune, solicitând, în principal, a se constata că înscrisul în baza căruia pârâții 1-5 s-au intabulat în C.F. Timișoara nu a fost valabil, respectiv Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 nu a fost emisă de primarul Municipiului Timișoara și având în vedere principiul „resoluto jure dante resolvitur jus acipientis” să se dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E., B.L., P.E., P.E. și pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara, precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C.

și SC I.R.C. SRL” Timișoara cu privire la aceleași imobile, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilelor situate în Timișoara, pârâții urmând a fi obligați să suporte cheltuielile de judecată. În subsidiar, au solicitat acordarea unor despăgubiri civile pentru terenul în suprafață totală de 918 mp pentru imobilul ce constituie obiectul prezentei cauze. S-a mai arătat că, expertul A.N.E.V.A.R., P.O. a evaluat terenul din litigiu, stabilind ca valoare a acestuia suma de 1.393.524 lei (323.136 euro). Niciunul din pârâții 1-5 nu s-au adresat reclamantului în vederea încheierii unui protocol de predare-primire a imobilului în cauza, deși aveau această obligație, potrivit art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

În drept, au invocat dispozițiile art. 34 și 39 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 111 C. proc. civ., art. 34 din Legea nr. 7/1996, art. 480-481 și art. 966-968 C. civ., art. 1899 alin. (1) și art. 948 alin. (4) C. civ., art. 1075 și urm. C. civ., Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 215/2001 republicată. La același termen, pârâta SC I.R.C. SRL a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în judecată a altor persoane. Astfel, în principal s-a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și care nu justifică un interes procesual, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pe calea cererii reconvenționale și respectiv prin cererea de chemare în judecată a altor persoane, s-a solicitat a se constata existența dreptului de proprietate asupra imobilului de locuințe (38 de apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat pe terenurile situate administrativ în Timișoara, înscrise în C.F., Timișoara, actualmente unificate și înscrise în C.F. Timișoara; a se dispune înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului de locuințe (38 apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er situat administrativ în Timișoara, str. Gh. Asachi nr. 1 și 1A și str. Cronicar Neculce, nr. 2, precum și înscrierea asupra imobilului descris mai sus cu titlu de construire/edificare în C.F.

unificată Timișoara, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererilor pârâta a arătat că are statut de societate comercială cu domeniu de activitate principală efectuarea lucrărilor de construcții și a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, așa cum rezultă și din actul constitutiv și certificatul de înregistrare eliberat de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș.

Subsecvent dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, au fost eliberate Certificatul de Urbanism din 08 ianuarie 2007, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 312 din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și servicii”, Timișoara, precum și Autorizația de construire din 07 decembrie 2007, prin care reclamantul însuși autorizează executarea de către pârâtă pe terenurile în litigiu a unor lucrări de construcție de tip construcție pentru servicii și locuințe - construire complex de locuințe (38 apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er. În urma obținerii autorizației de construire, pârâta a procedat, cu fonduri proprii și printr-o finanțare dintr-un credit bancar cu ipotecă, la edificarea construcțiilor autorizate pe terenul proprietatea pârâtei, construcțiile fiind în prezent finalizate.

S-a mai arătat că imobilul edificat de pârâtă pe terenurile în litigiu reprezintă un bloc de locuințe în suprafață construită de 499,72 mp. suprafață desfășurată de 4408,46 mp. pe 8 nivele (S+P+6E+Er) compus din 38 de apartamente și 44 locuri de parcare, la valoarea autorizată de 3.438.240 lei.

În aceeași idee, s-a mai arătat că prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 11 septembrie 2009, comisia de recepție a constatat finalizarea lucrării cu titlu de investiție proprie a pârâtei „Construcții complex de locuințe (38 apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+E retras din str. A., Str. N." și că lucrarea respectă prevederile proiectului de execuție, proiectul de rezistență din 2007 precum și documentația de execuție, certificatele de calitate și declarația de conformitate pentru materialele înglobate, fiind respectate și prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 312 din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și servicii”, Timișoara și parametrii Autorizației de construire din 07 decembrie 2007, eliberată de Primăria Municipiului Timișoara.

A mai arătat aceeași pârâtă că, în vederea eliberării autorizației de funcționare a imobilului, a înregistrat la Direcția Urbanism a Primăriei Municipiului Timișoara cererea din 03 noiembrie 2008 cu termen de rezolvare la 03 decembrie 2008, cerere care nu a fost soluționată nici până în prezent de reclamant. Pârâta a înțeles să solicite constatarea dreptului său de proprietate asupra construcției și înscrierea acestuia în cartea funciară în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional Municipiul Timișoara, reprezentat prin primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pentru ca hotărârea judecătorească să îi fie opozabilă, cu O.C.P.I. Timiș, autoritate competentă să efectueze înscrierile în cartea funciară, precum și cu Statul Român, reprezentat de M.F.P.

Publice, în calitate de persoană chemată în judecată în temeiul art. 57-58 C. proc. civ. întrucât ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. Pârâtul Statul Roman, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Timiș a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând în principal, constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman, prin M.F.P. București. De asemenea s-a solicitat anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 în condițiile în care taxa de timbru se datorează la valoarea imobilului de locuințe. Tot pe cale de excepție, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale. Pârâtul O.C.P.I.

Timiș a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, conform dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 și art. 89 alin. (1)-4 din Ordinul nr. 633/2006. Prin sentința civilă nr. 4250 din 24 martie 2009 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetentei materiale și a dispus declinarea competența de soluționare a cererilor în favoarea Tribunalului Timiș. Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I-a civilă, sub nr. Dosar nr. 855/325/2009 la data de 23 aprilie 2009. Urmare a deschiderii procedurii de insolvență față de pârâta SC I.R.C. SRL, în cauză a fost introdus în calitate de lichidator judiciar SC A.Q.C.

Sprl, la termenul de judecată din 08 decembrie 2009. La termenul de judecată din 1 martie 2011, reclamanții au depus o precizare de acțiune referitor la petitul trei din cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat, în principal, să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului Statului Român asupra imobilelor situate în Timișoara și, acordarea de despăgubiri în bani sau compensarea cu parte din construcția executată până la concurența sumei de 323.136 euro (1.393.524 lei), iar în subsidiar, desființarea construcțiilor executate pe terenul aflat în proprietatea reclamantei. Au mai arătat, că imobilele terenuri au fost incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 313 din 26 iulie 2005, fiind atestate prin H.G.

nr. 849/2009 în domeniul public al Municipiului Timișoara la pozițiile 4018 - 4020 așa cum rezultă din adresa Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare imobile din 08 decembrie 2009 care a fost anexată la notele de ședință din 15 februarie 201 depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 02 februarie 2010. A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl. Pârâtul C.C., a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, însă acesta nu s-a prezentat la dezbateri. A fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, raportul fiind întocmit de expert T.D.T.. A fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit de expertul P.G.

La termenul din 13 aprilie 2010, la solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a comunicat că pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. sunt persoane fictive, așa cum s-a demonstrat în dosarul penal instrumentat împotriva unor făptuitori pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în acte publice asupra trei cărți funciare, dosar în care s-a început urmărirea penală împotriva a cinci învinuiți. Prin încheierea de la termenul menționat, instanța a respins excepțiile lipsei interesului, inadmisibilității petitului întâi din acțiunea principală, a unit cu fondul excepția inadmisibilității petitelor subsecvente, a lipsei calității procesuale pasive a intervenientului Statul Român prin M.F.P., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I.

Timiș și a dispus scoaterea sa din cauză. La termenul din 08 iunie 2010 instanța a constatat că nu a intervenit suspendarea de drept în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a respins sesizarea de suspendare a judecății în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La termenul din 24 mai 2011 instanța a suspendat judecata până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 849/2009 invocate de pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl, excepție admisă de instanța de contencios administrativ, judecata reluându-se la data de 03 septembrie 2012. La termenul din 15 octombrie 2013 pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C.

Sprl a invocat din nou excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, motivat de faptul că bunurile imobile nu se mai află în domeniul public, hotărârea respectivă fiind desființată de instanța de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 2465 din 22 octombrie 2013 Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Local al Municipiului Timișoara invocată de pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl și în consecință, a respins acțiunea formulată de acesta pentru lipsa calității procesuale active; a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a interesului, față de reclamantul Municipiul Timișoara prin primar, a inadmisibilității petitelor din acțiunea principală având ca obiect anulare act și restabilire situație anterioară invocate de pârâta SC I.R.C.

SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl. A fost admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin primar în contradictoriu cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., C.C., SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl; a constatat că Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Timișoara în baza căreia s-au întabulat pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. în C.F., Timișoara, nu este valabilă, respectiv nu a fost emisă de primarul Municipiului Timișoara; a dispus radierea pârâților K.I., P.E., P.E. din C.F., Timișoara, a pârâtei K.E. din C.F., Timișoara, a pârâtei B.L. din C.F., Timișoara; a respins în rest acțiunea principală.

De asemenea fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl; s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtei SC I.R.C. SRL asupra imobilului constând în complex de locuințe, spații comerciale și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat în Timișoara, pe terenul înscris în C.F., Timișoara, în suprafață de 893 mp. S-a dispus întabularea dreptului de proprietateîn cartea funciară menționată cu titlu de edificare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș invocată de acesta. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a intervenientului Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Timiș pentru lipsa calității procesuale pasive și a fost obligat reclamantul Municipiul Timișoara prin primar la plata sumei de 53.931,11 lei către pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că se impune prezentarea situației de fapt așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză pentru soluționarea excepțiilor invocate, ce se impun a fi analizate cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în cărțile funciare C.F., Timișoara, a figurat proprietar Statul Român ce a preluat bunurile imobile cu titlu de expropriere, respectiv succesiune vacantă în perioada comunistă.

În baza actului prezentat la cartea funciară ca fiind Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, a fost întabulat dreptul de proprietate al pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Acești pârâți, așa cum rezultă din rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara întocmit în Dosar nr. 157/P/2008, sunt în fapt persoane fictive. La scurt timp după întabularea dreptului în cartea funciară, pârâții menționați -prin mandatar B.P. - au înstrăinat aceste imobile prin contracte de vânzare cumpărare autentificate la data de 29 iunie 2006 către pârâtul C.C. care, la rândul său la 01 septembrie 2006, prin contractul autentificat, a vândut imobilele, către pârâta SC I.R.C.

SRL. Așadar, reține instanța de fond, la data de 1 septembrie 2006 pârâta SC I.R.C. SRL a dobândit proprietatea asupra imobilelor situate în Timișoara, (înscris în C.F., Timișoara) și, respectiv str. C. Neculce, nr. 2 (înscris în CF nr. 1172 Timișoara, nr. topo 7307) prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare din 01 septembrie 2006 de către notarul public B.B.M. încheiat între pârâta cumpărătoare, reprezentată de N.S.M. și vânzătorul C.C., prin mandatarul său S.I. (născut C.). S-a observat de către instanța de fond că, potrivit situației de carte funciară de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare verificată de către notarul public la momentul autentificării acestuia, vânzătorul C.C.

era, la data de 30 iunie 2006 proprietar tabular al imobilelor care făceau obiectul vânzării, pe care le dobândise, la rândul său, prin cumpărare de la K.l., K.E., B.L., P.E. și P.E., persoane cărora imobilele le fuseseră restituite în baza Legii nr. 10/2001, conform Dispoziției nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 a primarului Municipiului Timișoara, ce era înscrisă în cartea funciară la momentul încheierii de către pârâtă a contractului de vânzare-cumpărare.

Pe acest teren, pârâta a edificat imobilul constând în complex de locuințe, spații comerciale și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er, construcția fiind finalizată în anul 2008. S-a reținut că art. 36 din Legea nr. 18/1991 stabilește că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, ceea ce înseamnă că dacă s-ar admite cererea de restabilire a situației anterioare de carte funciară, imobilele ar reveni în patrimoniul municipiului, iar nu al statului, cu atât mai puțin al consiliului local, care este organ deliberativ la nivelul unității administrativ teritoriale.

Chiar dacă în cartea funciară a fost întabulat statul la momentul preluării, în prezent, prin intenția legiuitorului această mențiune trebuie înțeleasă că se referă la Municipiul Timișoara, unitatea administrativ teritorială care nu putea deține imobile în proprietate datorită conjuncturii istorice, politice, organizării teritoriale de la acel moment. În acest context, instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes invocată pentru ambii reclamanți a fost omisă de la analiză, pentru Consiliul Local al Municipiului Timișoara, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, fiind respinsă ca neîntemeiată pentru reclamantul Municipiul Timișoara prin primar. Folosul practic urmărit de această parte este evident, reîntregirea patrimoniului cu un bun, despre care susține că a fost lipsită ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite.

În ce privește inadmisibilitatea petitelor din acțiunea principală având ca obiect anulare act și restabilire situației anterioare, tribunalul a avut în vedere că, urmare a admiterii petitului vizând nevalabilitatea actului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, autorii pârâtului se află în situația în care au înstrăinat bunuri care nu se aflau în proprietatea lor, prin urmare cererile de desființare a titlurilor ulterioare și de reparare a prejudiciului nu sunt interzise de un text de lege. Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că se impune respingerea acestei excepții. De asemenea,s-a reținut că art. 34 din Legea nr. 7/1996 nu instituie obligația existenței unui dosar distinct, anterior, în care să se constate nevalabilitatea înscrisului pentru a se putea admite acțiunea în rectificare, formularea textului nefiind în sensul invocat de pârâta SC I.R.C.

SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl. Pe fond, tribunalul a reținut că Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Timișoara folosită la întabularea în cartea funciară a pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. pentru imobilele situate în Timișoara, nu a existat din punct de vedere legal, pentru că la autoritatea emitentă nu a fost înregistrată notificare, nu s-a format dosar administrativ așa cum presupune aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Mai mult, din dosarul penal care se derulează în paralel, tribunalul a reținut că beneficiarii acestei dispoziții sunt persoane fictive. În acest context, petitul întâi al acțiunii precizate de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, cu consecința admiterii în parte a cererii de rectificare a cărților funciare, în sensul radierii dreptului pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

În prezenta cauză, prin admiterea petitului întâi, instanța a constatat că înscrisul ce a stat la baza întabulării pârâților persoane fictive în cartea funciară nu este valabil, nefiind emis de Primarul Municipiului Timișoara, astfel încât se impune radierea mențiunii corespunzătoare de carte funciară. Cu toate acestea, mandatarul pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. a înstrăinat pârâtului C.C. imobilele teren, fără a se dovedi că acesta din urmă ar fi cunoscut lipsa calității de proprietar a vânzătorilor, nefiind deci administrate probe cu privire la reaua credință a părților, intenția de a frauda legea și drepturile adevăratului proprietar. S-a reținut că pârâtul C.C. nu s-a prezentat, deși a fost citat la interogatoriu, dar art. 225 C. proc.

civ. instituie doar o prezumție simplă de recunoaștere ce nu se coroborează cu alte probe din dosar, astfel că nu este aptă să înlăture prezumția de bună-credință a cumpărătorului de care acesta se bucură în temeiul art. 1899 alin. (2) C. civ. La fel, pârâta SC I.R.C. SRL a dobândit imobilul în litigiu în calitate de cumpărător de bună credință, actul prin care i-a fost transmisă proprietatea asupra imobilului a fost instrumentat de către un notar public, care, a verificat situația legală a imobilului. Antecesorul sau a dobândit imobilul, printr-un act notarial autentic, care se bucură de o prezumție de validitate. Această prezumție de validitate a înscrierii, întemeiată pe validitatea titlului care a stat la baza ei, combinată cu prezumția că cel înscris în cartea funciară este titular al dreptului asupra căruia urma să poarte înscrierea propriului drept a creat în ceea ce o privește pe pârâta SC I.R.C.

SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl, credința că contractează cu adevăratul proprietar al imobilului în litigiu. De altfel, reține instanța de fond, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, „dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare, sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală”. S-a reținut că pârâtei nu îi poate fi opusă o eventuală culpă a O.C.P.I. Timiș și a reclamantului în gestionarea acestei situații de carte funciară și, că dimpotrivă, actele emise de reclamant au confirmat și consolidat aparența de validitate a situației de carte funciară.

Pârâta nu a solicitat și nu a participat la emiterea dispoziției respective, care nu a vizat-o pe ea ci pe succesorii foștilor proprietari tabulari ai imobilului, de la care a cumpărat antecesorul său. În aceste condiții, în nici un moment pârâta nu ar fi putut aprecia validitatea dispoziției respective care, de altfel, prin elementele formale și de conținut are, oricum, o aparență de validitate și, care și-a produs efectele în ceea ce o privește, dată fiind integrarea ei într-o situație de carte funciară. Instanța de fond a reținut că de vreme ce Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 a primarului Municipiului Timișoara a fost înscrisă în cartea funciară, autoritatea publică însărcinată cu realizarea înscrierilor, respectiv O.C.P.I.

Timiș, a apreciat că ea este autentică și valabilă, că reprezintă un „act prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil" drepturile de proprietate în litigiu, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, și că pârâta SC I.R.C. SRL a fost de bună-credință, respectiv a avut convingerea că transmițătorul este veritabilul proprietar al imobilului. De asemenea, s-a apreciat de către instanța de fond că, pârâta în mod just și real susține buna sa credință atunci când arată că aceasta este confirmată, de Certificatul de Urbanism din ianuarie 2007 emis de Primăria Municipiului Timișoara urmare a cererii pârâtei înregistrată la data de 16 noiembrie 2006 și de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și servicii", Timișoara, de avizul Comisiei T.A.T.U.

din 07 iunie 2007,și de Certificatul de Urbanism din 16 august 2007 eliberat de Primăria Municipiului Timișoara în vederea realizării operațiunii de unificare a imobilelor în litigiu. S-a mai reținut că prin Actul de unificare autentificat prin încheierea din 27 august 2007, de către notarul C.P., s-au unificat C.F., Timișoara, în baza autorizației de construire din 07 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Timișoara și, că prin actul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare din 01 septembrie 2006 de către notarul public B.B.M., pârâta a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu prin cumpărare, la prețul de piață al imobilului la data efectuării tranzacției, respectiv suma de 215.000 euro, echivalent al sumei de 756.800 lei.

În consecință, reține instanța de fond, este verificată și condiția dobândirii de către pârâtă a dreptului de proprietate printr-un act juridic cu titlu oneros. Prin urmare, instanța de fond reține că toate aceste considerente se opun admiterii cererii de radiere a pârâților C.C. și SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl din C.F. Timișoara, așa cum aceasta se prezintă în urma unificărilor produse între imobilele din cărțile inițiale, Timișoara. De altfel, mai reține instanța de fond, din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rezultă faptul că probatoriul administrat nu a decelat în nici un moment că SC I.R.C. SRL a cunoscut că inculpatul S.I. a intrat în posesia celor trei terenuri prin acte false.

Cum în speță nu se poate reține frauda pârâților SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl și C.C., tribunalul a respins cererea de despăgubiri formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin primar. Astfel, nu s-a dovedit că pârâții menționați au săvârșit o faptă ilicită față de reclamant, după cum între aceste părți nu există raporturi contractuale directe care să angajeze răspunderea în sensul solicitat prin acțiunea precizată. De asemenea, s-a reținut că nu există temei pentru desființarea construcțiilor, terenul rămânând în urma soluției cererii principale, în patrimoniul pârâtei SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl. În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a reținut că pârâta SC I.R.C.

SRL a edificat pe terenul proprietatea sa imobilul constând în complex de locuințe, spații comerciale și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat în Timișoara, pe terenul înscris în C.F. Timișoara, în suprafață de 893 mp. Construcția a fost executată cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în baza certificatului de urbanism din 08 ianuarie 2007, a Hotărârii Consiliului Local nr. 312 din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și Servicii” și a autorizației de construire din 07 decembrie 2007. La finalizarea lucrărilor au fost întocmite procesele verbale de recepție calitativă și procesul verbal de recepție finală a lucrărilor, acte necontestate de reclamant.

Expertiza tehnică administrată în cauză a demonstrat că la edificarea imobilului s-au respectat prevederile legale, chiar dacă s-au adus unele modificări privind locurile de parcare, iar construcția în întregul ei poate fi întabulată în cartea funciară în care figurează unificate numerele topografice, anume C.F. Timișoara, în acest sens, tribunalul a avut în vedere concluzia expertului P.G. de la fila 112 dosar ultimul volum, propunerea de întabulare și răspunsul la obiecțiuni de la fila 207 dosar. Tribunalul a reținut, însă, că intervenientul Statul Român prin M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în judecată a altor persoane pentru că, așa cum s-a arătat, Statul Român nu poate pretinde aceleași drepturi ca și unitatea administrativ teritorială și, în cazul admiterii acțiunii principale în tot, bunurile nu s-ar reîntoarce în patrimoniul statului.

Împotriva sentinței au declarat apel în termen reclamanții Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele aspecte: Astfel reclamanții au susținut greșita reținere a lipsei calității procesuale a reclamantului Consiliul Local al Municipiului Timișoara, întrucât prin acțiunea promovată se tinde la restabilirea situației anterioare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român și nu al Municipiului Timișoara, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 nefiind incidente în cauză, câtă vreme parcelele în litigiu au intrat în proprietatea statului cu titlu de succesiune, respectiv expropriere, astfel că inclusiv prin prisma vechiului C. civ.

ele fac parte din domeniul public. Au invocat că înscrierile de carte funciară au efecte de opozabilitate față de terți, dar nu și față de adevăratul proprietar al imobilului, căruia nu-i pot fi opuse nici actul de înstrăinare al propriului bun și nici buna credință. În aceeași idee s-a mai arătat că, în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 1899 alin. (1) C. civ. și respectiv art art. 948, 966-968 C. civ., vânzătorii transmițând un bun pe care nu îl aveau în patrimoniu. Au invocat greșita reținere a bunei credințe a pârâtului C.C. față de înscrisurile de la dosar și de neprezentarea lui la interogatoriu și, la fel, a bunei credințe a pârâtei SC I.R.C. SRL, care cunoștea situația terenurilor în litigiu, încercând să le obțină prin concesionarea de la proprietarul Primăria Municipiului Timișoara.

Au criticat și admiterea cererii reconvenționale formulată de SC I.R.C. SRL, câtă vreme cererea este inadmisibilă față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât pârâta a construit pe un teren ce nu-i aparține, iar construcția nu corespunde autorizației. Pe de altă parte, au arătat că înscrierea în cartea funciară a construcțiilor s-a făcut în lipsa unui titlu valabil, iar consecința anulării Dispoziției nr. 2456/2005 este anularea tuturor contractelor subsecvente și restabilirea situației anterioare de carte funciară. Prin întâmpinare, pârâții C.C. și SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar A.C.C. Sprl au solicitat respingerea apelului.

Prin Decizia civilă nr. 34 din 29 martie 2o14 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Timișoara, schimbată în parte sentința și, în consecință a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate din 29 iunie 2006 la B.N.P., „S.N.” și încheiate între vânzătorii B.L., K.E., K.I., P.E. și P.E., prin mandatar B.P. și cumpărătorul C.C. S-a dispus radierea pârâtului C.C. din C.F., Timișoara, fiind obligat acest pârât la plata către reclamantul Municipiul Timișoara prin primar a sumei de 323.136 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri. Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința apelată.

De asemenea a fost respns apelul declarat de reclamantul Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva aceleiași hotărâri. A mai fost obligat pârâtul C.C. la plata sumei de 8.566 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Municipiul Timișoara, iar apelanții la plata către SC I.R.C. SRL Timișoara a sumei de 15.436,29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Astfel, s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile apelanților vizând reținerea de către tribunal a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Chiar, dacă la data preluării de către stat a imobilelor în litigiu a fost înscris ca proprietar Statul Român, terenurile au trecut prin efectul Legii nr. 18/1991 în proprietatea unității administrativ-teritoriale, respectiv a Municipiului Timișoara.

Această trecere s-a realizat, potrivit art. 25 alin. (1) din lege. S-a reținut că legea nu face distincția pe care apelanții o fac după modul de dobândire a proprietății de către stat, astfel că nici instanța nu poate să o facă, susținerile apelanților sub acest aspect fiind neîntemeiate. Instanța de apel a constatat că, prin notele de ședință depuse în Dosar nr. 855/325/2009 al Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, (dosar ce a avut ca obiect contestarea de către pârâta SC I.R.C. SRL a includerii imobilelor în litigiu în domeniul public al municipiului), apelanții înșiși arată că, anterior acestei includeri, „proprietar a fost prin efectul legii Municipiul Timișoara, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, terenurile erau în administrarea acesteia.

Pe de altă parte, reține instanța de apel, chiar apelanții arată că Statul Român „. nu este proprietarul imobilelor care fac obiectul litigiului, fapt care rezultă și din extrasele de carte funciară în extenso depuse în probațiune. În consecință s-au apreciat ca nefondate susținerile apelanților vizând calitatea de proprietar a Statului Român și existența calității procesual active a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Instanța reține că hotărârea primei instanțe nu a fost criticată sub aspectul constatării nevalabilității Dispoziției nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 și nici sub cel al radierii din cartea funciară a pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., astfel că, date fiind limitele caracterului devolutiv al apelului, instanța nu are a examina sentința prin prisma celor dispuse în acest sens și le va menține.

Sub aspectul criticilor vizând menținerea contractelor de vânzare-cumpărare, ce au vizat terenurile în litigiu, instanța de apel a reținut următoarele: Imobilele ce au făcut obiect al dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 și constatată ca nevalabilă conform celor deja expuse, au fost înstrăinate de către pârâții-vânzători B.L., K.I., K.E., P.E., P.E. prin mandatarul B.P. către pârâtul cumpărător C.C. prin contractele de vânzare autentificate la 29 iunie 2006 de B.N.P., „S.N.”, cumpărătorul declarând că prețul a fost achitat în întregime mandatarului vânzătorilor. Respingând cererea în anulare a acestor contracte, prima instanță a reținut că nu a fost făcută dovada contrară bunei-credințe a părților cocontractante.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că nu s-a contestat că vânzătorii-mandanți sunt persoane fictive și nici nu s-a făcut dovada contrară celor astfel reținute de prima instanță. S-a reținut de către instanța de apel că pârâtul C.C. nu a încheiat contracte cu aceste persoane ci cu mandatarul acestora și că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul cumpărător avea cunoștință despre inexistența persoanelor vânzătoare, motiv pentru care, prezumția de bună-credință operează în favoarea sa. S-a constatat că, deși citat inclusiv în apel cu mențiunea la interogatoriu, pârâtul C.C. nu a dat curs celor dispuse în acest sens de instanța care, în aceste condiții, în baza art. 129 alin. (4), (5) C. proc.

civ., art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a dispus atașarea la dosar a unei copii a declarației dată de pârât în calitate de mandatar în Dosarul penal nr. 157/P/2008. Astfel, din cuprinsul declarației rezultă că pârâtul s-a deplasat pentru încheierea contractelor din Gătaia, în Timișoara, la solicitarea verișorului său S.I., fost C., că a semnat contractele la indicația unui terț (K.F.); că nu își amintește dacă în încăperea în care a semnat mai erau și alte persoane în afară de K.F., dar că acesta nu i l-a prezentat pe B.P. ca fiind persoana care vinde terenurile și că nu a achitat acestuia din urmă nici o sumă de bani cu titlu de preț. Pentru ca prezumția de bună-credință instituită de dispozițiile art. 1898 alin. (1) C. proc.

civ. să opereze, este necesar ca persoanei ce o invocă în favoarea sa să nu-i poată fi imputată vreo acțiune ori inacțiune culpabilă la momentul încheierii/săvârșirii vreunui act/fapt producător de efecte juridice. Or, în cauză, reține instanța de apel, această prezumție nu poate fi reținută în ceea ce-l privește pe pârâtul C.C. Chiar dacă, reține instanța de apel, așa cum rezultă din declarația mai sus-menționată, ar fi necunoscător de carte, pârâtul avea posibilitatea ca anterior să se informeze în legătură cu actele pe care urma să le semneze și, în cazul în care ar fi considerat că situația o impunea, să refuze să o facă. La fel, necunoașterea de carte nu exclude necunoașterea faptului că propria semnătură aplicată pe acte întocmite de un notar poate fi de natură a produce efecte inclusiv în contra sa.

Pe de altă parte, o persoană care nu știe carte nu poate invoca în favoarea sa această situație pentru a obține exonerarea de răspunderea civilă, în condițiile în care semnează un înscris în mod voluntar, o minimă diligență impunând să se arate interesat de conținutul înscrisului și de efectele juridice pe care acesta le va produce. Este adevărat, reține instanța de apel că, potrivit aceleiași declarații, pârâtul este persoană cu dizabilități, însă în cauză nu a fost făcută nici o dovadă a naturii dizabilităților, a gradului acestora ori a vreunei legături de cauzalitate între acestea și semnarea contractelor în condițiile mai sus-arătate. Instanța de apel a mai reținut că pârâtul a declarat că nu a achitat prețul imobilelor ce au făcut obiect al contractelor încheiate în calitate de cumpărător și, că nici nu a fost interesat în vreun fel de imobilele cumpărate.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în condițiile mai sus-arătate între mandatarul unor persoane fictive și o persoană a cărei bună-credință nu poate fi reținută sunt lovite de nulitate absolută, dispozițiile art. 948 alin. (4) și art. 966 C. civ. fiind incidente în cauză. Instanța de apel a mai reținut că prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara mandatarul vânzătorilor (B.P.) și verișorul pârâtului C.C. (S.I.) au fost trimiși în judecată alături de alte persoane pentru săvârșirea unor fapte penale ce au constat în scoaterea din patrimoniul unității administrativ teritoriale a terenurilor în litigiu și înstrăinarea succesivă către C.C. (martor în dosarul penal) și SC I.R.C.

SRL (pârâți în prezenta cauză). Aceste împrejurări fac obiect al unui dosar penal care nu a fost finalizat printr-o hotărâre definitivă, astfel că instanța de apel nu le- a avut în vedere la pronunțarea prezentei decizii. Chiar dacă s-ar aprecia că, încheierea celor trei contracte ar fi rezultatul unei simulații prin interpunere de persoane, incidența dispozițiilor art. 1175 C. civ. nu a fost invocată în cauză. Mai mult, nici reclamanții și nici pârâtul C.C. (care a fost reprezentat de apărător ales) nu au solicitat împrocesarea persoanelor cărora le-ar fi putut opune, în procesul civil, normele legale referitoare la simulație. În consecință, instanța de apel a reținut că pentru considerentele mai sus-arătate, este întemeiată cererea în nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare în baza cărora pârâtul C.C.

a dobândit în proprietate imobilele în litigiu și, pe cale de consecință și față de dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, era întemeiată și cererea de radiere a dreptului acestuia din cărțile funciare. Contrar susținerilor apelanților, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută, însă, reaua-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 2006 de B.N.P., B. a pârâtei cumpărătoare SC I.R.C. SRL. Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, la data încheierii contractului, pârâtul C.C. era înscris în cartea funciară ca proprietar, cu titlu de vânzare-cumpărare, antecesorii săi în drepturi dobândind imobilele, conform acelorași înscrieri, în baza Legii nr. 10/2001 printr-o dispoziție emisă de persoana abilitată în acest sens.

Invocând greșita reținere a bunei credințe a pârâtei în primă instanță, apelanții au învederat că, la data dobândirii în proprietate a imobilului, cumpărătoarea pârâtă cunoștea terenurile (fiind învecinate cu cel aflat în proprietatea sa) și a încercat să le obțină prin concesiune de la proprietar. S-a apreciat că aceste aspecte nu sunt, însă, de natură să răstoarne prezumția de bună credință ce operează în favoarea pârâtei. Astfel, este firesc - dat fiind obiectul de activitate al acesteia - să cunoască situația terenurilor aflate în vecinătatea unui teren pe care dorea să edifice blocuri de locuințe, să solicite proprietarului - unitatea administrativ teritorială, încheierea unui contract de concesiune privitor la terenuri și, la fel, nu a procedat în mod ilicit achiziționând terenurile la data la care, potrivit înscrierilor de carte funciară, acestea au trecut în proprietatea unei persoane fizice.

Din nici o probă administrată în cauză, reține instanța de apel, nu rezultă că, intenționând să dobândească terenul în proprietate, pârâta ar fi avut cunoștință despre modalitatea în care imobilele au ajuns în proprietatea vânzătorului și, cu atât mai puțin, că ar fi participat în vreun fel la actele ori faptele ce au avut consecință dobândirea de către acesta a proprietății. Pe de altă parte, instanța a reținut că pârâta societatea comercială a achitat contravaloarea terenurilor, nici faptul achitării și nici seriozitatea prețului nefiind contestate în cauză.

În consecință, instanța de apel a reținut că în favoarea pârâtei-cumpărătoare operează prezumția stabilită prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data încheierii contractului, normă potrivit căreia „ (1) Cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară; (2) Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.” S-a mai apreciat că tot în favoarea pârâtei operează și principiul „error comunis facit jus” ca excepție de la regula „quod nullum est, nullum producit effectum”.

Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, pârâta nu numai că a dobândit prin cumpărare imobilele evidențiate pe numele vânzătorului de O.C.P.I. ca urmare a înscrierii dispoziției emise de Primarul Municipiului Timișoara și, ulterior, a unui contract autentic, dar, pe seama ei și tocmai în considerarea calității sale de proprietar al terenurilor, reclamanții au emis actele administrative enumerate de prima instanță în fila 17 a sentinței, faptul emiterii de către autoritatea căreia îi revenea atribuția legală în acest sens nefiind contestat de reclamanți. Or, câtă vreme inclusiv instituțiile publice arătate au dat eficiență actelor depuse spre înscriere la cartea funciară și, înscrierilor efectuate în baza lor, este evident că și pârâta cumpărătoare s-a aflat în aceeași eroare comună.

În consecință, cererea în anulare și restabilire a situației anterioare formulată în contradictoriu cu pârâta SC I.R.C. SRL a fost în mod legal respinsă, contrar susținerilor din apel. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a reținut că, în condițiile anulării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul C.C. în calitate de cumpărător și, respectiv, a menținerii ca valabil a celui în baza căruia pârâta cumpărătoare a dobândit în proprietate imobilele, restabilirea situației anterioare urmează a se face prin acordarea către reclamantul Municipiul Timișoara a contravalorii terenurilor, restituirea în natură nefiind posibilă pentru motivele mai sus-arătate. Chiar dacă valoarea terenului a fost stabilită printr-o expertiză extrajudiciară, ea nu a fost contestată în cauză, astfel că instanța de apel a reținut că reclamantul Municipiul Timișoara este îndreptățit să fie despăgubit cu suma de 323.136 euro sau cu echivalentul în lei la data plății.

Având în vedere constituirea cadrului procesual și considerentele de mai sus referitoare la culpa civilă a pârâților în producerea prejudiciului, obligația de despăgubire revine pârâtului C.C. În ceea ce privește criticile din apel vizând soluția dată de tribunalul cererii reconvenționale, instanța de apel a reținut următoarele: Pe cale reconvențională, pârâta SC I.R.C. SRL, a solicitat a se constata dreptul său de proprietate asupra edificatelor de pe terenurile cumpărate și înscrierea dreptului său de proprietate asupra edificatului. Au fost apreciate ca nefondate susținerile apelantului referitoare la inadmisibilitatea cererii în constatare în temeiul art. 111 C. proc. civ., câtă vreme cererea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor reprezintă premisă cererii în realizare, respectiv de înscriere în cartea funciară a reclamantei reconvențional ca proprietar și asupra edificatului (aceasta fiind finalitatea cererii astfel formulate).

Pentru considerentele referitoare la valabilitatea titlului pârâtei și la calitatea de proprietar a acesteia, instanța de apel a constatat că sunt neîntemeiate susținerile referitoare la omisiunea expertului de a propune modul de reglementare a situației terenului, la nelegalitatea înscrierii construcțiilor în cartea funciară în lipsa unui titlu valabil asupra terenului pe care acestea au fost edificate și la incidența art. 1 din Legea nr. 50/1991. Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu a contestat dobândirea prin edificare de către pârâtă a dreptului de proprietate as