ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 855/325/2009 la

21 ianuarie 2009 reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin primar și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara au chemat în judecată pârâții K.I.,

K.E., B.L., P.E., P.E., C.C., SC I.R.C. SRL și O.C.P.I. Timiș, solicitând

a se constata că pârâții 1-5 s-au intabulat în mod fraudulos în C.F.,

Timișoara, în baza Dispoziției false nr. 2456 din 04 noiembrie 2005; a se dispune

anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E., B.L., P.E.,

P.E. și pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara, precum și

anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C. SRL Timișoara cu

privire la aceleași imobile și să dispună restabilirea situației anterioare de

carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului

Roman asupra imobilelor situate în Timișoara, (înscris în C.F., Timișoara), cu obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii reclamanții au

arătat că actul care a stat la baza întabulării părților K.l., P.E., P.E. în C.F.,

Timișoara, K.E., respectiv Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 nu a fost emisă

de către primarul Municipiului Timișoara. Pe cale administrativă s-a demonstrat

că această dispoziție reprezintă un fals, imobilele respective nefiind

revendicate în baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului Timișoara, că adevărata

Dispoziție nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 se referă la un alt imobil din

Timișoara și la alți proprietari. S-a arătat că în cărțile funciare mai sus

menționate pe lângă înscrierea pârâților mai sus menționați, s-au radiat și

construcțiile înscrise în cartea funciară, fără a exista autorizație de

nefuncționare sau de inexistență conform Legii nr. 50/1991 emisă de

Direcția Urbanism prin Serviciul Banca de Date Urbane din cadrul Primăriei

Municipiului Timișoara. S-a mai învederat că din adresa din 15 decembrie 2008 a

Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare Imobile, rezultă că această

direcție a luat la cunoștință despre dispoziția falsă la data de 10 decembrie

2008.

S-a mai susținut că potrivit noilor

dispoziții care reglementează cadastrul și publicitatea imobiliară, înscrierea

în cartea funciară a unui drept real imobiliar are doar un efect de

opozabilitate față de terți, dar nu și față de adevăratul proprietar de drept

al imobilului. Înscrierile sunt frauduloase în cartea funciară cu privire la

dreptul de proprietate asupra imobilelor în favoarea pârâților K.I., K.E., B.L.,

P.E., P.E. B.R., acestea neieșind din proprietatea Statului Român sau a

Municipiului Timișoara, printr-una din modalitățile prevăzute de lege privind

transmiterea proprietății. Cu alte cuvinte, adevăratului proprietar nu îi poate

fi opus nici actul de înstrăinare încheiat de terți cu privire la un bun din

patrimoniul său și nici buna-credință, care nu este de natură să

paralizeze mijloacele juridice recunoscute acestuia, derivând din aplicarea art.

480-481 C. civ. și art. 966-968 C. civ. Modul de stipulare a clauzelor

contractuale învederează că dobânditorii subsecvenți nu se pot prevala de

textul art. 1899 alin. (1) C. civ. care stabilește că buna-credință „se

presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege

reaua-credință. Pentru a se da eficiență prevederilor art. 480 C. civ., se

impune ca subdobânditorii să fie titularii dreptului de proprietate exercitând

cele trei atribute specifice acestui drept: dispoziție, posesiune și folosință.

Cum actul de înstrăinare nu vizează vânzarea numai a nudei proprietăți, ci a

proprietății în întregul ei, conține un element de falsitate asupra obiectului

înțelegerii și, prin urmare, este ilicit în condițiile art. 966-968 C. civ.

coroborat cu art. 948 pct. 4 C. civ.

Astfel, s-a învederat că nulitatea de

care este afectat actul are caracter absolut, atrăgând incidența prevederilor art.

948, art. 966-968 C. civ., deoarece vânzătorii au transmis subdobânditorilor un

imobil pe care nu-l aveau în patrimoniu, de vreme ce acesta nu i-a fost predat,

iar acest fapt era cunoscut de aceștia.

S-a susținut că imobilele în speță au

fost incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara conform Hotărârea

Consiliului Local nr. 313 din 26 iulie 2005 privind completarea Anexei la

Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, nefiind atestate încă prin

Hotărâre de Guvern conform prevederilor Legii nr. 213/1998. Regimul juridic al

bunurilor proprietate publică este în întregime sau preponderent de drept

administrativ sau public fiind reglementat prin următoarele acte normative:

Constituția României - unde se menționează că bunurile proprietate publică sunt

inalienabile, Legea nr. 213/1998 - unde se prevede că bunurile proprietate

publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Din coroborarea

prevederilor acestor acte normative rezultă intenția legiuitorului de a proteja

proprietatea publică.

La termenul din 24 septembrie 2009,

reclamanții au formulat o precizare de acțiune, solicitând, în

principal, a se constata că înscrisul în baza căruia pârâții 1-5 s-au intabulat

în C.F. Timișoara nu a fost valabil, respectiv Dispoziția nr. 2456

din 04 noiembrie 2005 nu a fost emisă de primarul Municipiului Timișoara

și având în vedere principiul „resoluto jure dante resolvitur jus acipientis”

să se dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E.,

B.L., P.E., P.E. și pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara,

precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C. SRL”

Timișoara cu privire la aceleași imobile, cu restabilirea situației anterioare

de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului

Roman asupra imobilelor situate în Timișoara, pârâții urmând a fi obligați să

suporte cheltuielile de judecată. În subsidiar, au solicitat acordarea unor

despăgubiri civile pentru terenul în suprafață totală de 918 mp pentru imobilul

ce constituie obiectul prezentei cauze.

S-a mai arătat că, expertul A.N.E.V.A.R.,

P.O. a evaluat terenul din litigiu, stabilind ca valoare a acestuia suma de

1.393.524 lei (323.136 euro). Niciunul din pârâții 1-5 nu s-au adresat

reclamantului în vederea încheierii unui protocol de predare-primire a

imobilului în cauza, deși aveau această obligație, potrivit art. 25 alin. 5 din

Legea nr. 10/2001.

În drept, au invocat dispozițiile art.

34 și 39 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 111 C. proc. civ., art. 34 din

Legea nr. 7/1996, art. 480-481 și art. 966-968 C. civ., art. 1899 alin. (1) și art.

948 alin. (4) C. civ., art. 1075 și urm. C. civ., Legea nr. 213/1998 și Legea nr.

215/2001 republicată.

La același termen, pârâta SC

I.R.C. SRL a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare

în judecată a altor persoane. Astfel, în principal s-a solicitat declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, iar pe fond

respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă și care nu justifică un interes procesual, iar în subsidiar, respingerea

acțiunii ca inadmisibilă.

Pe calea cererii reconvenționale și

respectiv prin cererea de chemare în judecată a altor persoane, s-a solicitat a

se constata existența dreptului de proprietate asupra imobilului de locuințe

(38 de apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat pe

terenurile situate administrativ în Timișoara, înscrise în C.F., Timișoara,

actualmente unificate și înscrise în C.F. Timișoara; a se dispune înscrierea

dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului de locuințe (38

apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er situat administrativ în

Timișoara, str. Gh. Asachi nr. 1 și 1A și str. Cronicar Neculce, nr. 2, precum

și înscrierea asupra imobilului descris mai sus cu titlu de construire/edificare

în C.F. unificată Timișoara, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată.

În susținerea cererilor pârâta a

arătat că are statut de societate comercială cu domeniu de activitate

principală efectuarea lucrărilor de construcții și a clădirilor rezidențiale și

nerezidențiale, așa cum rezultă și din actul constitutiv și certificatul de

înregistrare eliberat de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș. Subsecvent

dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, au fost eliberate

Certificatul de Urbanism din 08 ianuarie 2007, Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Timișoara nr. 312 din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului

Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și servicii”, Timișoara, precum și

Autorizația de construire din 07 decembrie 2007, prin care reclamantul însuși

autorizează executarea de către pârâtă pe terenurile în litigiu a unor lucrări

de construcție de tip construcție pentru servicii și locuințe - construire

complex de locuințe (38 apartamente) și servicii în regim de înălțime

S+P+6E+Er. În urma obținerii autorizației de construire, pârâta a procedat, cu

fonduri proprii și printr-o finanțare dintr-un credit bancar cu ipotecă, la

edificarea construcțiilor autorizate pe terenul proprietatea pârâtei,

construcțiile fiind în prezent finalizate. S-a mai arătat că imobilul edificat

de pârâtă pe terenurile în litigiu reprezintă un bloc de locuințe în suprafață

construită de 499,72 mp. suprafață desfășurată de 4408,46 mp. pe 8 nivele

(S+P+6E+Er) compus din 38 de apartamente și 44 locuri de parcare, la valoarea

autorizată de 3.438.240 lei.

În aceeași idee, s-a mai arătat că prin

procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 11 septembrie 2009,

comisia de recepție a constatat finalizarea lucrării cu titlu de investiție

proprie a pârâtei „Construcții complex de locuințe (38 apartamente) și servicii

în regim de înălțime S+P+6E+E retras din str. A., Str. N." și că lucrarea

respectă prevederile proiectului de execuție, proiectul de rezistență din 2007

precum și documentația de execuție, certificatele de calitate și declarația de

conformitate pentru materialele înglobate, fiind respectate și prevederile

Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 312 din 31 iulie 2007

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și

servicii”, Timișoara și parametrii Autorizației de construire din 07 decembrie 2007,

eliberată de Primăria Municipiului Timișoara.

A mai arătat aceeași pârâtă că, în

vederea eliberării autorizației de funcționare a imobilului, a înregistrat la

Direcția Urbanism a Primăriei Municipiului Timișoara cererea din 03 noiembrie 2008

cu termen de rezolvare la 03 decembrie 2008, cerere care nu a fost soluționată

nici până în prezent de reclamant.

Pârâta a înțeles să solicite

constatarea dreptului său de proprietate asupra construcției și înscrierea

acestuia în cartea funciară în contradictoriu cu reclamantul - pârât

reconvențional Municipiul Timișoara, reprezentat prin primarul Municipiului

Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pentru ca hotărârea

judecătorească să îi fie opozabilă, cu O.C.P.I. Timiș, autoritate competentă să

efectueze înscrierile în cartea funciară, precum și cu Statul Român,

reprezentat de M.F.P. Publice, în calitate de persoană chemată în judecată în

temeiul art. 57-58 C. proc. civ. întrucât ar putea să pretindă aceleași

drepturi ca și reclamantul.

Pârâtul Statul Roman, prin M.F.P.,

prin D.G.F.P. Timiș a formulat întâmpinare la cererea reconvențională,

solicitând în principal, constatarea lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Statul Roman, prin M.F.P. București. De asemenea s-a solicitat

anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, în conformitate cu

prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 în condițiile în care taxa de timbru

se datorează la valoarea imobilului de locuințe. Tot pe cale de excepție, s-a

solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale.

Pârâtul O.C.P.I. Timiș a formulat

întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, conform

dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 și art. 89 alin. (1)-4 din Ordinul nr.

633/2006.

Prin sentința civilă nr. 4250 din 24

martie 2009 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetentei materiale

și a dispus declinarea competența de soluționare a cererilor în favoarea

Tribunalului Timiș.

Cauza s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului Timiș, secția I-a civilă, sub nr. Dosar nr. 855/325/2009 la data

de 23 aprilie 2009.

Urmare a deschiderii procedurii de

insolvență față de pârâta SC I.R.C. SRL, în cauză a fost introdus în calitate

de lichidator judiciar SC A.Q.C. Sprl, la termenul de judecată din 08 decembrie

2009.

La termenul de

judecată din 1 martie 2011, reclamanții au depus o precizare de acțiune

referitor la petitul trei din cererea de chemare în judecată, prin care au

solicitat, în principal, să se dispună restabilirea situației anterioare de

carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului Statului Român asupra imobilelor

situate în Timișoara și, acordarea de despăgubiri în bani sau compensarea cu

parte din construcția executată până la concurența sumei de 323.136 euro (1.393.524

lei), iar în subsidiar, desființarea construcțiilor executate pe terenul aflat

în proprietatea reclamantei.

Au mai arătat, că

imobilele terenuri au fost incluse în domeniul public al Municipiului

Timișoara, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.

313 din 26 iulie 2005, fiind atestate prin H.G. nr. 849/2009 în domeniul public

al Municipiului Timișoara la pozițiile 4018 - 4020 așa cum rezultă din adresa

Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare imobile din 08 decembrie 2009

care a fost anexată la notele de ședință din 15 februarie 201 depuse la dosarul

cauzei pentru termenul din 02 februarie 2010.

A fost administrată

proba cu interogatoriul pârâtei SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl.

Pârâtul C.C., a fost citat

cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, însă acesta nu s-a prezentat la

dezbateri.

A fost încuviințată

proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, raportul fiind întocmit

de expert T.D.T.. A fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în

specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit de expertul P.G.

La termenul din 13

aprilie 2010, la solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a comunicat că pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. sunt persoane

fictive, așa cum s-a demonstrat în dosarul penal instrumentat împotriva unor

făptuitori pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în acte publice asupra trei

cărți funciare, dosar în care s-a început urmărirea penală împotriva a cinci

învinuiți.

Prin încheierea de la

termenul menționat, instanța a respins excepțiile lipsei interesului,

inadmisibilității petitului întâi din acțiunea principală, a unit cu fondul

excepția inadmisibilității petitelor subsecvente, a lipsei calității procesuale

pasive a intervenientului Statul Român prin M.F.P., a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a O.C.P.I. Timiș și a dispus scoaterea sa din

cauză.

La termenul din 08

iunie 2010 instanța a constatat că nu a intervenit suspendarea de drept în

temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a respins sesizarea de suspendare a

judecății în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La termenul din 24

mai 2011 instanța a suspendat judecata până la soluționarea irevocabilă a

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 849/2009 invocate de pârâta SC I.R.C. SRL

prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl, excepție admisă de instanța de

contencios administrativ, judecata reluându-se la data de 03 septembrie 2012.

La termenul din 15

octombrie 2013 pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl

a invocat din nou excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților

Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara,

motivat de faptul că bunurile imobile nu se mai află în domeniul public,

hotărârea respectivă fiind desființată de instanța de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr.

2465 din 22 octombrie 2013 Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului Consiliul Local al Municipiului Timișoara

invocată de pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl și

în consecință, a respins acțiunea formulată de acesta pentru lipsa calității

procesuale active; a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității

procesuale active și a interesului, față de reclamantul Municipiul Timișoara

prin primar, a inadmisibilității petitelor din acțiunea principală având ca

obiect anulare act și restabilire situație anterioară invocate de pârâta SC

I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl.

A fost admis în parte

acțiunea principală formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin primar în

contradictoriu cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., C.C., SC I.R.C. SRL

prin administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl; a constatat că Dispoziția nr. 2456

din 04 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Timișoara în baza căreia

s-au întabulat pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. în C.F., Timișoara, nu este

valabilă, respectiv nu a fost emisă de primarul Municipiului Timișoara; a

dispus radierea pârâților K.I., P.E., P.E. din C.F., Timișoara, a pârâtei K.E.

din C.F., Timișoara, a pârâtei B.L. din C.F., Timișoara; a respins în rest

acțiunea principală.

De asemenea fost

admisă cererea reconvențională formulată de pârâta SC I.R.C. SRL prin

administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl; s-a constatat dreptul de proprietate al

pârâtei SC I.R.C. SRL asupra imobilului constând în complex de locuințe, spații

comerciale și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat în Timișoara, pe

terenul înscris în C.F., Timișoara, în suprafață de 893 mp. S-a dispus

întabularea dreptului de proprietateîn cartea funciară menționată cu titlu de

edificare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

intervenientului Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș invocată de

acesta. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a intervenientului

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș pentru lipsa calității procesuale

pasive și a fost obligat reclamantul Municipiul Timișoara prin primar la plata

sumei de 53.931,11 lei către pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, instanța a apreciat că se impune prezentarea situației de fapt așa

cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză pentru soluționarea

excepțiilor invocate, ce se impun a fi analizate cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în cărțile

funciare C.F., Timișoara, a figurat proprietar Statul Român ce a preluat

bunurile imobile cu titlu de expropriere, respectiv succesiune vacantă în

perioada comunistă.

În baza actului

prezentat la cartea funciară ca fiind Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005

emisă de Primarul Municipiului Timișoara, a fost întabulat dreptul de

proprietate al pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., cu titlu de restituire

în baza Legii nr. 10/2001. Acești pârâți, așa cum rezultă din rechizitoriul

întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara întocmit în Dosar nr.

157/P/2008, sunt în fapt persoane fictive.

La scurt timp după

întabularea dreptului în cartea funciară, pârâții menționați -prin mandatar B.P.

- au înstrăinat aceste imobile prin contracte de vânzare cumpărare

autentificate la data de 29 iunie 2006 către pârâtul C.C. care, la rândul său la

01 septembrie 2006, prin contractul autentificat, a vândut imobilele, către

pârâta SC I.R.C. SRL.

Așadar, reține

instanța de fond, la data de 1 septembrie 2006 pârâta SC I.R.C. SRL a dobândit

proprietatea asupra imobilelor situate în Timișoara, (înscris în C.F., Timișoara)

și, respectiv str. C. Neculce, nr. 2 (înscris în CF nr. 1172 Timișoara, nr. topo

7307) prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de

autentificare din 01 septembrie 2006 de către notarul public B.B.M. încheiat

între pârâta cumpărătoare, reprezentată de N.S.M. și vânzătorul C.C., prin

mandatarul său S.I. (născut C.).

S-a observat de către

instanța de fond că, potrivit situației de carte funciară de la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare verificată de către notarul public la

momentul autentificării acestuia, vânzătorul C.C. era, la data de 30 iunie 2006

proprietar tabular al imobilelor care făceau obiectul vânzării, pe care le

dobândise, la rândul său, prin cumpărare de la K.l., K.E., B.L., P.E. și P.E.,

persoane cărora imobilele le fuseseră restituite în baza Legii nr. 10/2001,

conform Dispoziției nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 a primarului Municipiului

Timișoara, ce era înscrisă în cartea funciară la momentul încheierii de către

pârâtă a contractului de vânzare-cumpărare.

Pe acest teren,

pârâta a edificat imobilul constând în complex de locuințe, spații comerciale

și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er, construcția fiind finalizată în

anul 2008.

S-a reținut că art. 36

din Legea nr. 18/1991 stabilește că terenurile aflate în proprietatea statului,

situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea

primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor

sau a municipiilor, ceea ce înseamnă că dacă s-ar admite cererea de restabilire

a situației anterioare de carte funciară, imobilele ar reveni în patrimoniul

municipiului, iar nu al statului, cu atât mai puțin al consiliului local, care

este organ deliberativ la nivelul unității administrativ teritoriale. Chiar

dacă în cartea funciară a fost întabulat statul la momentul preluării, în

prezent, prin intenția legiuitorului această mențiune trebuie înțeleasă că se

referă la Municipiul Timișoara, unitatea administrativ teritorială care nu putea

deține imobile în proprietate datorită conjuncturii istorice, politice,

organizării teritoriale de la acel moment.

În acest context, instanța

de fond a reținut că excepția lipsei de interes invocată pentru ambii

reclamanți a fost omisă de la analiză, pentru Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, fiind

respinsă ca neîntemeiată pentru reclamantul Municipiul Timișoara prin primar.

Folosul practic urmărit de această parte este evident, reîntregirea

patrimoniului cu un bun, despre care susține că a fost lipsită ca urmare a

săvârșirii unor fapte ilicite.

În ce privește

inadmisibilitatea petitelor din acțiunea principală având ca obiect anulare act

și restabilire situației anterioare, tribunalul a avut în vedere că,

urmare a admiterii petitului vizând nevalabilitatea actului care a stat la baza

înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, autorii pârâtului se

află în situația în care au înstrăinat bunuri care nu se aflau în proprietatea

lor, prin urmare cererile de desființare a titlurilor ulterioare și de reparare

a prejudiciului nu sunt interzise de un text de lege. Pentru aceste motive,

tribunalul a apreciat că se impune respingerea acestei excepții. De asemenea,s-a

reținut că art. 34 din Legea nr. 7/1996 nu instituie obligația existenței unui

dosar distinct, anterior, în care să se constate nevalabilitatea înscrisului

pentru a se putea admite acțiunea în rectificare, formularea textului nefiind

în sensul invocat de pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl.

Pe fond, tribunalul a

reținut că Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului

Timișoara folosită la întabularea în cartea funciară a pârâților K.I., K.E., B.L.,

P.E., P.E. pentru imobilele situate în Timișoara, nu a existat din punct de

vedere legal, pentru că la autoritatea emitentă nu a fost înregistrată

notificare, nu s-a format dosar administrativ așa cum presupune aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Mai mult, din dosarul penal care se derulează

în paralel, tribunalul a reținut că beneficiarii acestei dispoziții sunt

persoane fictive.

În acest context,

petitul întâi al acțiunii precizate de reclamantul Municipiul Timișoara prin

Primar este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, cu consecința admiterii în

parte a cererii de rectificare a cărților funciare, în sensul radierii

dreptului pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E., în temeiul art. 34 pct. 1 din

Legea nr. 7/1996.

În prezenta cauză,

prin admiterea petitului întâi, instanța a constatat că înscrisul ce a stat la

baza întabulării pârâților persoane fictive în cartea funciară nu este valabil,

nefiind emis de Primarul Municipiului Timișoara, astfel încât se impune

radierea mențiunii corespunzătoare de carte funciară.

Cu toate acestea,

mandatarul pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E. a înstrăinat pârâtului C.C.

imobilele teren, fără a se dovedi că acesta din urmă ar fi cunoscut lipsa

calității de proprietar a vânzătorilor, nefiind deci administrate probe cu

privire la reaua credință a părților, intenția de a frauda legea și drepturile

adevăratului proprietar.

S-a reținut că

pârâtul C.C. nu s-a prezentat, deși a fost citat la interogatoriu, dar art. 225

C. proc. civ. instituie doar o prezumție simplă de recunoaștere ce nu se

coroborează cu alte probe din dosar, astfel că nu este aptă să înlăture

prezumția de bună-credință a cumpărătorului de care acesta se bucură în temeiul

art. 1899 alin. (2) C. civ.

La fel, pârâta SC

I.R.C. SRL a dobândit imobilul în litigiu în calitate de cumpărător de bună

credință, actul prin care i-a fost transmisă proprietatea asupra imobilului a

fost instrumentat de către un notar public, care, a verificat situația legală a

imobilului. Antecesorul sau a dobândit imobilul, printr-un act notarial autentic,

care se bucură de o prezumție de validitate.

Această prezumție de

validitate a înscrierii, întemeiată pe validitatea titlului care a stat la baza

ei, combinată cu prezumția că cel înscris în cartea funciară este titular al

dreptului asupra căruia urma să poarte înscrierea propriului drept a creat în

ceea ce o privește pe pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl, credința că contractează cu adevăratul proprietar al imobilului în

litigiu.

De altfel, reține

instanța de fond, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea cadastrului și a

publicității imobiliare nr. 7/1996, „dobânditorul este considerat de

bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în

folosul său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul

cărții funciare, sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții

funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică

reală”.

S-a reținut că

pârâtei nu îi poate fi opusă o eventuală culpă a O.C.P.I. Timiș și a

reclamantului în gestionarea acestei situații de carte funciară și, că dimpotrivă,

actele emise de reclamant au confirmat și consolidat aparența de validitate a

situației de carte funciară. Pârâta nu a solicitat și nu a participat la

emiterea dispoziției respective, care nu a vizat-o pe ea ci pe succesorii

foștilor proprietari tabulari ai imobilului, de la care a cumpărat antecesorul

său. În aceste condiții, în nici un moment pârâta nu ar fi putut aprecia

validitatea dispoziției respective care, de altfel, prin elementele formale și

de conținut are, oricum, o aparență de validitate și, care și-a produs efectele

în ceea ce o privește, dată fiind integrarea ei într-o situație de carte

funciară.

Instanța de fond a

reținut că de vreme ce Dispoziția nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 a primarului Municipiului

Timișoara a fost înscrisă în cartea funciară, autoritatea publică însărcinată

cu realizarea înscrierilor, respectiv O.C.P.I. Timiș, a apreciat că ea este

autentică și valabilă, că reprezintă un „act prin care s-au constituit ori s-au

transmis în mod valabil" drepturile de proprietate în litigiu, în sensul art.

20 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, și că pârâta SC

I.R.C. SRL a fost de bună-credință, respectiv a avut convingerea că transmițătorul

este veritabilul proprietar al imobilului.

De asemenea, s-a

apreciat de către instanța de fond că, pârâta în mod just și real susține buna

sa credință atunci când arată că aceasta este confirmată, de Certificatul de

Urbanism din ianuarie 2007 emis de Primăria Municipiului Timișoara urmare a

cererii pârâtei înregistrată la data de 16 noiembrie 2006 și de Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 31 iulie 2007 privind aprobarea

Planului Urbanistic de Detaliu „Locuințe colective și servicii",

Timișoara, de avizul Comisiei T.A.T.U. din 07 iunie 2007,și de Certificatul de

Urbanism din 16 august 2007 eliberat de Primăria Municipiului Timișoara în

vederea realizării operațiunii de unificare a imobilelor în litigiu.

S-a mai reținut că

prin Actul de unificare autentificat prin încheierea din 27 august 2007, de

către notarul C.P., s-au unificat C.F., Timișoara, în baza autorizației de

construire din 07 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Timișoara și,

că prin actul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de

autentificare din 01 septembrie 2006 de către notarul public B.B.M., pârâta a

dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu prin cumpărare, la prețul de

piață al imobilului la data efectuării tranzacției, respectiv suma de 215.000 euro,

echivalent al sumei de 756.800 lei.

În consecință, reține

instanța de fond, este verificată și condiția dobândirii de către pârâtă a

dreptului de proprietate printr-un act juridic cu titlu oneros.

Prin urmare, instanța

de fond reține că toate aceste considerente se opun admiterii cererii de

radiere a pârâților C.C. și SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl din C.F. Timișoara, așa cum aceasta se prezintă în urma

unificărilor produse între imobilele din cărțile inițiale, Timișoara.

De altfel, mai reține

instanța de fond, din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara rezultă faptul că probatoriul administrat nu a decelat în nici un

moment că SC I.R.C. SRL a cunoscut că inculpatul S.I. a intrat în posesia celor

trei terenuri prin acte false.

Cum în speță nu se

poate reține frauda pârâților SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar SCP

A.Q.C. Sprl și C.C., tribunalul a respins cererea de despăgubiri formulată de

reclamantul Municipiul Timișoara prin primar. Astfel, nu s-a dovedit că pârâții

menționați au săvârșit o faptă ilicită față de reclamant, după cum între aceste

părți nu există raporturi contractuale directe care să angajeze răspunderea în

sensul solicitat prin acțiunea precizată.

De asemenea, s-a

reținut că nu există temei pentru desființarea construcțiilor, terenul rămânând

în urma soluției cererii principale, în patrimoniul pârâtei SC I.R.C. SRL prin

administrator judiciar SCP A.Q.C. Sprl.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, tribunalul a reținut că pârâta SC I.R.C. SRL a

edificat pe terenul proprietatea sa imobilul constând în complex de locuințe,

spații comerciale și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat în

Timișoara, pe terenul înscris în C.F. Timișoara, în suprafață de 893 mp. Construcția

a fost executată cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în baza

certificatului de urbanism din 08 ianuarie 2007, a Hotărârii Consiliului Local nr.

312 din 31 iulie 2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu

„Locuințe colective și Servicii” și a autorizației de construire din 07

decembrie 2007. La finalizarea lucrărilor au fost întocmite procesele verbale

de recepție calitativă și procesul verbal de recepție finală a lucrărilor, acte

necontestate de reclamant.

Expertiza tehnică

administrată în cauză a demonstrat că la edificarea imobilului s-au respectat

prevederile legale, chiar dacă s-au adus unele modificări privind locurile de

parcare, iar construcția în întregul ei poate fi întabulată în cartea funciară

în care figurează unificate numerele topografice, anume C.F. Timișoara, în

acest sens, tribunalul a avut în vedere concluzia expertului P.G. de la fila

112 dosar ultimul volum, propunerea de întabulare și răspunsul la obiecțiuni de

la fila 207 dosar.

Tribunalul a

reținut, însă, că intervenientul Statul Român prin M.F.P. nu are calitate

procesuală pasivă în cererea de chemare în judecată a altor persoane pentru că,

așa cum s-a arătat, Statul Român nu poate pretinde aceleași drepturi ca și

unitatea administrativ teritorială și, în cazul admiterii acțiunii principale

în tot, bunurile nu s-ar reîntoarce în patrimoniul statului.

Împotriva sentinței au declarat apel

în termen reclamanții Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele

aspecte:

Astfel reclamanții au susținut greșita

reținere a lipsei calității procesuale a reclamantului Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, întrucât prin acțiunea promovată se tinde la

restabilirea situației anterioare în sensul reînscrierii dreptului de

proprietate al Statului Român și nu al Municipiului Timișoara, dispozițiile art.

36 din Legea nr. 18/1991 nefiind incidente în cauză, câtă vreme parcelele în

litigiu au intrat în proprietatea statului cu titlu de succesiune, respectiv

expropriere, astfel că inclusiv prin prisma vechiului C. civ. ele fac parte din

domeniul public.

Au invocat că înscrierile de carte

funciară au efecte de opozabilitate față de terți, dar nu și față de adevăratul

proprietar al imobilului, căruia nu-i pot fi opuse nici actul de înstrăinare al

propriului bun și nici buna credință.

În aceeași idee s-a mai arătat că, în

cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 1899 alin. (1) C. civ. și respectiv

art art. 948, 966-968 C. civ., vânzătorii transmițând un bun pe care nu îl

aveau în patrimoniu.

Au invocat greșita reținere a bunei

credințe a pârâtului C.C. față de înscrisurile de la dosar și de neprezentarea lui

la interogatoriu și, la fel, a bunei credințe a pârâtei SC I.R.C. SRL, care

cunoștea situația terenurilor în litigiu, încercând să le obțină prin

concesionarea de la proprietarul Primăria Municipiului Timișoara.

Au criticat și admiterea cererii

reconvenționale formulată de SC I.R.C. SRL, câtă vreme cererea este

inadmisibilă față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât pârâta a

construit pe un teren ce nu-i aparține, iar construcția nu corespunde

autorizației.

Pe de altă parte, au arătat că

înscrierea în cartea funciară a construcțiilor s-a făcut în lipsa unui titlu

valabil, iar consecința anulării Dispoziției nr. 2456/2005 este anularea

tuturor contractelor subsecvente și restabilirea situației anterioare de carte

funciară.

Prin întâmpinare, pârâții C.C. și SC

I.R.C. SRL prin administrator judiciar A.C.C. Sprl au solicitat respingerea

apelului.

Prin Decizia civilă nr. 34 din 29

martie 2o14 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost

admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Timișoara, schimbată în parte sentința

și, în consecință a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare

cumpărare autentificate din 29 iunie 2006 la B.N.P., „S.N.” și încheiate între vânzătorii

B.L., K.E., K.I., P.E. și P.E., prin mandatar B.P. și cumpărătorul C.C. S-a

dispus radierea pârâtului C.C. din C.F., Timișoara, fiind obligat acest pârât

la plata către reclamantul Municipiul Timișoara prin primar a sumei de 323.136

euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri. Au fost

menținute celelalte dispoziții din sentința apelată.

De asemenea a fost respns apelul

declarat de reclamantul Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva

aceleiași hotărâri. A mai fost obligat pârâtul C.C. la plata sumei de 8.566 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Municipiul Timișoara, iar

apelanții la plata către SC I.R.C. SRL Timișoara a sumei de 15.436,29 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Astfel, s-a constatat că sunt neîntemeiate

criticile apelanților vizând reținerea de către tribunal a lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Chiar, dacă la

data preluării de către stat a imobilelor în litigiu a fost înscris ca

proprietar Statul Român, terenurile au trecut prin efectul Legii nr. 18/1991 în

proprietatea unității administrativ-teritoriale, respectiv a Municipiului

Timișoara. Această trecere s-a realizat, potrivit art. 25 alin. (1) din lege.

S-a reținut că legea nu face

distincția pe care apelanții o fac după modul de dobândire a proprietății de

către stat, astfel că nici instanța nu poate să o facă, susținerile apelanților

sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Instanța

de apel a constatat că, prin notele de ședință depuse în Dosar nr. 855/325/2009

al Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

(dosar ce a avut ca obiect contestarea de către pârâta SC I.R.C. SRL a

includerii imobilelor în litigiu în domeniul public al municipiului), apelanții

înșiși arată că, anterior acestei includeri, „proprietar a fost prin efectul

legii Municipiul Timișoara, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991,

terenurile erau în administrarea acesteia.

Pe de

altă parte, reține instanța de apel, chiar apelanții arată că Statul Român „.

nu este proprietarul imobilelor care fac obiectul litigiului, fapt care rezultă

și din extrasele de carte funciară în extenso depuse în probațiune.

În

consecință s-au apreciat ca nefondate susținerile apelanților vizând calitatea

de proprietar a Statului Român și existența calității procesual active a

Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Instanța

reține că hotărârea primei instanțe nu a fost criticată sub aspectul

constatării nevalabilității Dispoziției nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 și nici

sub cel al radierii din cartea funciară a pârâților K.I., K.E., B.L., P.E., P.E.,

astfel că, date fiind limitele caracterului devolutiv al apelului, instanța nu

are a examina sentința prin prisma celor dispuse în acest sens și le va

menține.

Sub aspectul

criticilor vizând menținerea contractelor de vânzare-cumpărare, ce au vizat

terenurile în litigiu, instanța de apel a reținut următoarele:

Imobilele

ce au făcut obiect al dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001 și constatată

ca nevalabilă conform celor deja expuse, au fost înstrăinate de către

pârâții-vânzători B.L., K.I., K.E., P.E., P.E. prin mandatarul B.P. către

pârâtul cumpărător C.C. prin contractele de vânzare autentificate la 29 iunie

2006 de B.N.P., „S.N.”, cumpărătorul declarând că prețul a fost achitat în

întregime mandatarului vânzătorilor.

Respingând

cererea în anulare a acestor contracte, prima instanță a reținut că nu a fost

făcută dovada contrară bunei-credințe a părților cocontractante.

Sub acest

aspect, instanța de apel a reținut că nu s-a contestat că vânzătorii-mandanți

sunt persoane fictive și nici nu s-a făcut dovada contrară celor astfel

reținute de prima instanță.

S-a

reținut de către instanța de apel că pârâtul C.C. nu a încheiat contracte cu

aceste persoane ci cu mandatarul acestora și că în cauză nu s-a făcut dovada

faptului că pârâtul cumpărător avea cunoștință despre inexistența persoanelor

vânzătoare, motiv pentru care, prezumția de bună-credință operează în favoarea

sa.

S-a

constatat că, deși citat inclusiv în apel cu mențiunea la interogatoriu,

pârâtul C.C. nu a dat curs celor dispuse în acest sens de instanța care, în

aceste condiții, în baza art. 129 alin. (4), (5) C. proc. civ., art. 295 alin.

(2) C. proc. civ. a dispus atașarea la dosar a unei copii a declarației dată de

pârât în calitate de mandatar în Dosarul penal nr. 157/P/2008.

Astfel, din

cuprinsul declarației rezultă că pârâtul s-a deplasat pentru încheierea

contractelor din Gătaia, în Timișoara, la solicitarea verișorului său S.I.,

fost C., că a semnat contractele la indicația unui terț (K.F.); că nu își

amintește dacă în încăperea în care a semnat mai erau și alte persoane în afară

de K.F., dar că acesta nu i l-a prezentat pe B.P. ca fiind persoana care vinde

terenurile și că nu a achitat acestuia din urmă nici o sumă de bani cu titlu de

preț.

Pentru ca

prezumția de bună-credință instituită de dispozițiile art. 1898 alin.

(1) C. proc. civ. să opereze, este necesar ca persoanei ce o invocă în favoarea

sa să nu-i poată fi imputată vreo acțiune ori inacțiune culpabilă la momentul

încheierii/săvârșirii vreunui act/fapt producător de efecte juridice.

Or, în

cauză, reține instanța de apel, această prezumție nu poate fi reținută în ceea

ce-l privește pe pârâtul C.C.

Chiar

dacă, reține instanța de apel, așa cum rezultă din declarația mai

sus-menționată, ar fi necunoscător de carte, pârâtul avea posibilitatea ca

anterior să se informeze în legătură cu actele pe care urma să le semneze și,

în cazul în care ar fi considerat că situația o impunea, să refuze să o facă.

La fel, necunoașterea de carte nu exclude necunoașterea faptului că propria

semnătură aplicată pe acte întocmite de un notar poate fi de natură a produce

efecte inclusiv în contra sa.

Pe de

altă parte, o persoană care nu știe carte nu poate invoca în favoarea sa

această situație pentru a obține exonerarea de răspunderea civilă, în

condițiile în care semnează un înscris în mod voluntar, o minimă diligență

impunând să se arate interesat de conținutul înscrisului și de efectele

juridice pe care acesta le va produce.

Este

adevărat, reține instanța de apel că, potrivit aceleiași declarații, pârâtul

este persoană cu dizabilități, însă în cauză nu a fost făcută nici o dovadă a

naturii dizabilităților, a gradului acestora ori a vreunei legături de

cauzalitate între acestea și semnarea contractelor în condițiile mai

sus-arătate.

Instanța

de apel a mai reținut că pârâtul a declarat că nu a achitat prețul imobilelor

ce au făcut obiect al contractelor încheiate în calitate de cumpărător și, că

nici nu a fost interesat în vreun fel de imobilele cumpărate.

Astfel,

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în condițiile mai sus-arătate între

mandatarul unor persoane fictive și o persoană a cărei bună-credință nu poate

fi reținută sunt lovite de nulitate absolută, dispozițiile art. 948 alin. (4)

și art. 966 C. civ. fiind incidente în cauză.

Instanța

de apel a mai reținut că prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara mandatarul vânzătorilor (B.P.) și verișorul pârâtului C.C. (S.I.)

au fost trimiși în judecată alături de alte persoane pentru săvârșirea unor

fapte penale ce au constat în scoaterea din patrimoniul unității administrativ

teritoriale a terenurilor în litigiu și înstrăinarea succesivă către C.C.

(martor în dosarul penal) și SC I.R.C. SRL (pârâți în prezenta cauză).

Aceste

împrejurări fac obiect al unui dosar penal care nu a fost finalizat printr-o

hotărâre definitivă, astfel că instanța de apel nu le- a avut în vedere la

pronunțarea prezentei decizii.

Chiar

dacă s-ar aprecia că, încheierea celor trei contracte ar fi rezultatul unei

simulații prin interpunere de persoane, incidența dispozițiilor art. 1175 C.

civ. nu a fost invocată în cauză. Mai mult, nici reclamanții și nici pârâtul C.C.

(care a fost reprezentat de apărător ales) nu au solicitat împrocesarea

persoanelor cărora le-ar fi putut opune, în procesul civil, normele legale

referitoare la simulație.

În

consecință, instanța de apel a reținut că pentru considerentele mai

sus-arătate, este întemeiată cererea în nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare în baza cărora pârâtul C.C. a dobândit în proprietate

imobilele în litigiu și, pe cale de consecință și față de dispozițiile art. 34 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996, era întemeiată și cererea de radiere a dreptului

acestuia din cărțile funciare.

Contrar

susținerilor apelanților, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută,

însă, reaua-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 01 septembrie 2006 de B.N.P., B. a pârâtei cumpărătoare SC

I.R.C. SRL.

Astfel,

cum în mod corect a reținut prima instanță, la data încheierii contractului,

pârâtul C.C. era înscris în cartea funciară ca proprietar, cu titlu de

vânzare-cumpărare, antecesorii săi în drepturi dobândind imobilele, conform

acelorași înscrieri, în baza Legii nr. 10/2001 printr-o dispoziție emisă de

persoana abilitată în acest sens.

Invocând

greșita reținere a bunei credințe a pârâtei în primă instanță, apelanții au

învederat că, la data dobândirii în proprietate a imobilului, cumpărătoarea

pârâtă cunoștea terenurile (fiind învecinate cu cel aflat în proprietatea sa)

și a încercat să le obțină prin concesiune de la proprietar.

S-a

apreciat că aceste aspecte nu sunt, însă, de natură să răstoarne prezumția de

bună credință ce operează în favoarea pârâtei.

Astfel,

este firesc - dat fiind obiectul de activitate al acesteia - să cunoască

situația terenurilor aflate în vecinătatea unui teren pe care dorea să edifice

blocuri de locuințe, să solicite proprietarului - unitatea administrativ

teritorială, încheierea unui contract de concesiune privitor la terenuri și, la

fel, nu a procedat în mod ilicit achiziționând terenurile la data la care,

potrivit înscrierilor de carte funciară, acestea au trecut în proprietatea unei

persoane fizice.

Din nici

o probă administrată în cauză, reține instanța de apel, nu rezultă că,

intenționând să dobândească terenul în proprietate, pârâta ar fi avut

cunoștință despre modalitatea în care imobilele au ajuns în proprietatea

vânzătorului și, cu atât mai puțin, că ar fi participat în vreun fel la actele

ori faptele ce au avut consecință dobândirea de către acesta a proprietății.

Pe de

altă parte, instanța a reținut că pârâta societatea comercială a achitat

contravaloarea terenurilor, nici faptul achitării și nici seriozitatea prețului

nefiind contestate în cauză.

În

consecință, instanța de apel a reținut că în favoarea pârâtei-cumpărătoare

operează prezumția stabilită prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996 în

forma în vigoare la data încheierii contractului, normă potrivit căreia „ (1)

Cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se

consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act

juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în

cartea funciară; (2) Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la

data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost

notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă

din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo

neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.”

S-a mai

apreciat că tot în favoarea pârâtei operează și principiul „error comunis facit

jus” ca excepție de la regula „quod nullum est, nullum producit effectum”. Astfel,

cum în mod corect a reținut prima instanță, pârâta nu numai că a dobândit prin

cumpărare imobilele evidențiate pe numele vânzătorului de O.C.P.I. ca urmare a

înscrierii dispoziției emise de Primarul Municipiului Timișoara și, ulterior, a

unui contract autentic, dar, pe seama ei și tocmai în considerarea calității

sale de proprietar al terenurilor, reclamanții au emis actele administrative

enumerate de prima instanță în fila 17 a sentinței, faptul emiterii de către autoritatea căreia îi revenea atribuția legală în acest sens nefiind

contestat de reclamanți.

Or, câtă

vreme inclusiv instituțiile publice arătate au dat eficiență actelor depuse

spre înscriere la cartea funciară și, înscrierilor efectuate în baza lor, este

evident că și pârâta cumpărătoare s-a aflat în aceeași eroare comună.

În

consecință, cererea în anulare și restabilire a situației anterioare formulată

în contradictoriu cu pârâta SC I.R.C. SRL a fost în mod legal respinsă, contrar

susținerilor din apel.

Din

perspectiva celor expuse, instanța de apel a reținut că, în condițiile anulării

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul C.C. în calitate de

cumpărător și, respectiv, a menținerii ca valabil a celui în baza căruia pârâta

cumpărătoare a dobândit în proprietate imobilele, restabilirea situației

anterioare urmează a se face prin acordarea către reclamantul Municipiul

Timișoara a contravalorii terenurilor, restituirea în natură nefiind posibilă

pentru motivele mai sus-arătate.

Chiar

dacă valoarea terenului a fost stabilită printr-o expertiză extrajudiciară, ea

nu a fost contestată în cauză, astfel că instanța de apel a reținut că

reclamantul Municipiul Timișoara este îndreptățit să fie despăgubit cu suma de

323.136 euro sau cu echivalentul în lei la data plății. Având în vedere constituirea

cadrului procesual și considerentele de mai sus referitoare la culpa civilă a

pârâților în producerea prejudiciului, obligația de despăgubire revine

pârâtului C.C.

În ceea

ce privește criticile din apel vizând soluția dată de tribunalul cererii reconvenționale,

instanța de apel a reținut următoarele:

Pe cale

reconvențională, pârâta SC I.R.C. SRL, a solicitat a se constata dreptul său de

proprietate asupra edificatelor de pe terenurile cumpărate și înscrierea

dreptului său de proprietate asupra edificatului.

Au fost

apreciate ca nefondate susținerile apelantului referitoare la inadmisibilitatea

cererii în constatare în temeiul art. 111 C. proc. civ., câtă vreme cererea în

constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor reprezintă premisă

cererii în realizare, respectiv de înscriere în cartea funciară a reclamantei

reconvențional ca proprietar și asupra edificatului (aceasta fiind finalitatea

cererii astfel formulate).

Pentru

considerentele referitoare la valabilitatea titlului pârâtei și la calitatea de

proprietar a acesteia, instanța de apel a constatat că sunt neîntemeiate

susținerile referitoare la omisiunea expertului de a propune modul de

reglementare a situației terenului, la nelegalitatea înscrierii construcțiilor

în cartea funciară în lipsa unui titlu valabil asupra terenului pe care acestea

au fost edificate și la incidența art. 1 din Legea nr. 50/1991.

Instanța

de apel a mai reținut că reclamantul nu a contestat dobândirea prin edificare

de către pârâtă a dreptului de proprietate as