ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara sub nr. 855/325/2009 din 21 ianuarie 2009 reclamantul

Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E.,

E.P., C.C., SC I.R.C. SRL și O.C.P.I. Timiș să se constate că pârâții 1 - 5

s-au intabulat în mod fraudulos în C.F. nr. X Timișoara nr. top X, Y, Z, în

C.F. nr. Y Timișoara, nr. top Z, și în C.F. nr. Z Timișoara, nr. top Y, în baza

dispoziției false din 4 noiembrie 2005; să dispună anularea contractelor

subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E., B.L., P.E., E.P. și pârâtul

C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara, str. G.A., str. A.G. și str.

C.N., precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C.

SRL Timișoara, cu privire la aceleași imobile și să se dispună restabilirea

situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de

proprietate al Statului Roman asupra imobilelor situate în Timișoara str. A.G.,

(înscris în C.F. nr. Z Timișoara, nr. top Y), str. G.A., (înscris în C.F. nr. X

Timișoara, nr. top A, Y, Z) și str. C.N. (înscris în C.F. nr. Y Timișoara), cu

cheltuieli de judecată.

Reclamantul a

formulat o precizare de acțiune, în care a arătat că solicită, în principal, să

se constate că înscrisul în baza căruia pârâții 1 - 5 s-au intabulat în C.F.

nr. X, Y și Z Timișoara nu a fost valabil, respectiv dispoziția din 4 noiembrie

2005 nu a fost emisă de Primarul Municipiului Timișoara și ca efect al acestei

constatări să se dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între

pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., E.P. și C.C. cu privire la imobilele situate în

Timișoara str. G.A., str. A.G. și str. C.N., precum și anularea contractului

încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C. SRL Timișoara cu privire la aceleași

imobile și să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară,

în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra

imobilelor situate în Timișoara str. A.G., str. G.A. și str. C.N., pârâții

urmând să fie obligați să suporte cheltuielile de judecată, iar, în subsidiar,

a solicitat acordarea unor despăgubiri civile pentru terenul în suprafață totală

de 918 mp, pentru imobilul ce constituie obiectul prezentei cauze.

În apărare pârâta SC

I.R.C. SRL a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare

în judecată a altor persoane prin care, pe cale de întâmpinare, față de

acțiunea introductivă a solicitat să se dispună declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș; în principal, respingerea

cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă și care nu justifică un interes procesual; în subsidiar,

respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; în cazul în care

vor fi respinse excepțiile invocate, respingerea cererii de chemare în judecată

ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Pe calea cererii reconvenționale

și a cererii de chemare în judecată a altor persoane, a solicitat instanței să

constate existența dreptului de proprietate al societății asupra imobilului de

locuințe (38 de apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er

edificat pe terenurile situate administrativ în Timișoara, str. G.A. și A.G. și

str. C.N., înscrise în C.F. nr. X Timișoara, nr. topo X, Y, Z, C.F. nr. Z

Timișoara, nr. topo Y și, respectiv, în C.F. nr. Y Timișoara, nr. topo Z,

actualmente unificate și înscrise în C.F. nr. B Timișoara, cu număr cadastral

X, Y, A și în C.F. nr. C Timișoara, cu număr cadastral X, Y, B; să se dispună

înscrierea dreptului de proprietate al societății asupra imobilului de locuințe

(38 apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er situat

administrativ în Timișoara, str. G.A. și A.G. și str. C.N., precum și

înscrierea asupra imobilului descris mai sus cu titlu de construire/edificare

în C.F. unificată nr. B Timișoara, cu număr cadastral X, Y, A, și în C.F. nr. C

Timișoara, cu număr cadastral X, Y, B, cu obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 4250 din 24 martie 2009, Judecătoria Timișoara a declinat în favoarea

Tribunalului Timiș competența materială de soluționare în primă instanță a

acțiunii, raportat la valoarea obiectului acesteia, care depășește 500.000 RON.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 855/325/2009, la 23 aprilie 2009, iar

pentru termenul de judecată din 12 aprilie 2011 pârâta SC I.R.C. SRL prin

administrator judiciar a invocat excepția de nelegalitate a H.C.L. al

Municipiului Timișoara nr. 313/2005 prin care a fost completată Anexa la H.C.L.

nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

Municipiului Timișoara și a H.G. nr. 849/2009, pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în

ce privește introducerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a bunurilor

menționate la pozițiile 4134, 4135 și 4136 din H.C.L., respectiv art. 1 pct. 2

lit. b), pozițiile 4018 - 4020 din Anexa nr. 2 la hotărârea de guvern.

Prin încheierea de

ședință din 24 mai 2011 s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

554/2004, în sensul că a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara cu excepția de

nelegalitate a H.C.L. a Municipiului Timișoara nr. 313/2005 și a H.G. nr.

849/2009, reținându-se că prin acțiunea principală precizată s-a solicitat ca

imobilul în litigiu să revină în patrimoniul reclamantului, că în justificarea

calității sale procesuale active, acesta a invocat cele două hotărâri, cu

privire la care a invocat excepția de nelegalitate pârâta SC I.R.C. SRL, prin

administrator judiciar, că această pârâtă a solicitat recunoașterea dreptului

de proprietate asupra imobilului bloc de locuințe edificat pe terenurile

incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara, prin hotărârea de

atestare a domeniului public al acestei unități administrativ-teritoriale, că

reclamantul a solicitat și demolarea construcției astfel realizate, că, este

îndeplinită legătura de cauzalitate a excepției invocate în cauză, impunându-se

sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu analizarea

excepției de nelegalitate și suspendarea judecății, până la soluționarea

irevocabilă a acesteia.

de Apel

Prin Sentința nr. 489

din.2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția de

nelegalitate invocată de pârâta SC I.R.C. SRL în contradictoriu cu reclamanții

Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., E.P., C.C., O.C.P.I. Timiș,

Guvernul României, precum și cu intervenientul Statul Român reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a fost constatată nelegalitatea

parțială a H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005 și a H.G. nr. 849/2009, în ceea ce

privește introducerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor

menționate la pozițiile 4134, 4135 și 4136 din H.C.L. nr. 313/2005, respectiv

pozițiile 4018, 4019 și 4020 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că imobilele situate în Timișoara, str.

C.N., respectiv str. G.A. și A.G., apar evidențiate în C.F. nr. Y, X și Z

Timișoara, cu descrierea de casă și curte fiecare, rezultând din înscrierile

făcute în C.F. că au devenit proprietatea Statului Român prin succesiune

vacantă, respectiv prin expropriere în baza Decretului nr. 44/1986.

Aceste imobile sunt menționate

în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005, pozițiile 4134 - 4136, cu

descrierea casă și curte, precizându-se că potrivit situației juridice actuale

la data emiterii acestei hotărâri, este proprietar Statul Român asupra

terenurilor. Includerea bunurilor în anexa la această hotărâre de consiliu

local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al

Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 849/2009, pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului

public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

Județul Timiș, bunurile fiind evidențiate în anexa nr. 2 a acesteia, la

pozițiile 4018 - 4020, cu aceeași descriere, menționându-se că acestea sunt

incluse în „domeniul public al Municipiului Timișoara conform H.C.L.M.

Timișoara nr. 313/2005".

Instanța a constatat

că includerea bunurilor în domeniul public al unității

administrativ-teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998.

Pentru ca terenurile în

litigiu să facă obiect al unei hotărâri de trecere în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale era necesară îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora

domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din

bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri care, potrivit

legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public local, declarate ca

atare prin hotărârea consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri

de uz sau de interes public național ori județean.

Astfel, la pct. III

din anexa Legii nr. 213/1998 sunt enumerate cu titlu exemplificativ bunurile ce

alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale - municipii,

comune și orașe, acestea fiind drumurile comunale, vicinale și străzile;

piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum

și zonele de agrement; lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes

public național sau județean; rețelele de alimentare cu apă, canalizare,

termoficare; stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile,

construcțiile și terenurile aferente; terenurile și clădirile în care își

desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile

publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele,

policlinicile și altele asemenea; locuințele sociale; statuile și monumentele,

dacă nu au fost declarate de interes public național; bogățiile de orice natură

ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes

public național; terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din

domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori

a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orășenești și comunale.

Din enumerarea

cuprinsă în textul legal instanța a reținut că apartenența la domeniul public

este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele

respective, iar în speță nu a fost dovedită o asemenea utilitate publică sau

interes public, prin raportare la terenurile în litigiu, chiar dacă acestea au

fost proprietatea Statului Român. Din acest punct de vedere, instanța reține că

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a dovedit că imobilul

revendicat de reclamanți ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3

din Legea nr. 213/1998, ori că la adoptarea H.C.L. nr. 313/2005, care a stat la

baza emiterii actului administrativ atacat, ar fi fost avute în vedere aceste

criterii legal stabilite, deși i s-a pus în vedere în mod expres obligația de a

face această dovadă.

Astfel, instanța

constată că în notele de ședință, depuse la dosar pentru a justifica dacă

bunurile în litigiu au fost afectate unui uz sau interes public la data

adoptării H.C.L. nr. 313/2005, reclamanții au învederat că s-a avut în vedere,

la acel moment, realizarea unui serviciu public sau de utilitate publică,

raportat la numeroasele cereri depuse pentru atribuirea de terenuri în scopul

realizării unor construcții cu caracter social, a unor biserici, săli

polivalente, piețe agro-alimentare etc.

Instanța a apreciat

că în acest mod reclamanții nu au relevat scopul concret avut în vedere la

momentul includerii în domeniul public al bunurilor din litigiu, nu s-a dovedit

că această măsură a vizat realizarea unui interes public în cazul și la

momentul adoptării H.C.L. nr. 313/2005, cu referire la pozițiile 4134 - 4136

din aceasta.

De asemenea, instanța

de fond a excepției de nelegalitate a înlăturat susținerile reclamanților

potrivit cărora imobilul din str. C.N., ar fi fost inclus în domeniul public în

temeiul art. 476 - 478 C. civ., ca urmare a constatării succesiunii vacante în

beneficiul Statului Român, căci reglementarea C. civ. de la art. 1864, cu

privire la bunurile ce se includ în domeniul public al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale este anacronică, fiind înlocuită cu cea

din Legea nr. 213/1998.

Instanța nu a reținut

nici susținerile reclamanților, conform cărora imobilele din str. G.A. și A.G.

ar fi incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara, în temeiul art. 36

alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, fiind în administrarea

C.L.M. Timișoara la data adoptării acestei legi, urmare a faptului că au fost

expropriate prin Decretul nr. 44/1986, căci acest text legal nu impune trecerea

automată a bunurilor care, eventual intră în sfera sa de aplicare, în domeniul

public al unităților administrativ-teritoriale, delimitarea dintre domeniul

public și privat al acestora făcându-se pe baza altor dispoziții din același

act normativ, din Constituție și din alte legi, în principal din Legea nr.

213/1998.

Dimpotrivă, instanța

a constatat că susținerile reclamanților referitoare la afectarea acestor

terenuri unui interes public sau unui uz public la data adoptării H.C.L. nr.

313/2005 sunt contrazise de actele emise de Consiliul Local al Municipiului

Timișoara la un moment ulterior, respectiv H.C.L. nr. 312/2007, prin care s-a

aprobat un plan urbanistic de detaliu pentru construcția unui bloc de locuințe

în proprietatea SC I.R.C. SRL, referatul ce a stat la baza acestei hotărâri,

prin care s-a avizat P.U.D. „locuințe colective și servicii" str. G.A.,

A.G. și str. C.N., Timișoara, certificatele de urbanism ulterior emise, precum

și autorizația de construire, în care se menționează că terenurile sunt

proprietatea SC I. R.C. SRL.

Într-adevăr, instanța

de fond a excepției a reținut că dacă la includerea bunului în domeniul public

s-ar fi avut în vedere realizarea unui obiectiv de interes public, nu s-ar

putea justifica motivul pentru care, ulterior, unitatea

administrativ-teritorială, prin reprezentanții săi, ar fi acceptat că

terenurile se află în proprietate privată și că este legală realizarea unei

construcții proprietate privată pe acestea.

Terenurile în

discuție nu apar astfel nici potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr.

213/1998 și nici potrivit naturii lor ca fiind de uz sau de interes public

local, astfel încât cuprinderea acestora în domeniul public al Municipiului

Timișoara și atestarea lor, ca atare, prin H.G. nr. 849/2009 s-a realizat cu

încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (4) și art. 7 din Legea nr.

213/1998.

Din acest punct de

vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit cărora

unitățile administrativ-teritoriale pot stabili în mod discreționar, prin

hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de

interes public, această calificare putând fi făcută doar în temeiul legii.

În cauza de față,

instanța a concluzionat că nici una din condițiile legale nu s-a dovedit a fi

îndeplinită, căci imobilele se află în folosința unor particulari și nu au

acces la utilizarea lor orice persoane, respectiv, toți membrii societății,

rezultând astfel că nu este de folosință generală, iar pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timișoara nr.

313/2005, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.

Așadar, câtă vreme

imobilele în litigiu în fața instanței de trimitere nu sunt calificate ca

aparținând domeniului public prin voința legiuitorului, nefiind de uz public

după cum s-a arătat, trebuie să se verifice condiția ca acesta să fie de

interes public, interes ce trebuie satisfăcut prin intermediul unui serviciu

public.

Or, este evident că

nici această condiție nu se verifică în speță, bunul aflându-se și în prezent

în folosința unor particulari, nefiind dovedit că ar fi susceptibil de

valorificare în interes public, prin intermediul unui serviciu public.

Instanța de fond a

reținut și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 și nr. 5281

din 24 noiembrie 2009 prin care a fost reținut cu valoare de principiu că prin

hotărârea atacată a fost atestat ca aparținând domeniului public al unui

municipiu, imobilul teren aferent unei case de locuit proprietatea unor

persoane fizice dobândită în condițiile Legii nr. 112/1995, iar dispozițiile

H.G. nr. 1016/2005 sunt nelegale, întrucât atestă apartenența la domeniul

public de interes local, deci ca fiind de uz sau de interes public a unei

suprafețe de teren aferentă unei case de locuit aparținând unei persoane fizice

fără a se arăta nici în cuprinsul hotărârii Guvernului și nici în Nota de

fundamentare ce a însoțit proiectul de hotărâre, care sunt împrejurările care

au determinat această schimbare de regim juridic și nici care este cauza de

utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea

imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Timișoara.

declarate de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României.

Prin recursul

formulat de Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara

și Consiliul Local al Municipiului Timișoara s-au formulat următoarele critici

la adresa hotărârii atacate:

- raportat la

obiectul acțiunii principale, excepția de nelegalitate formulată ar fi trebuit

respinsă ca inadmisibilă, deoarece soluționarea litigiului pe fond nu depinde

de actele administrative - H.C.L. nr. 313/2005 și H.G. nr. 849/2009;

- în mod greșit s-a

reținut vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim al persoanelor

fizice, deoarece prin actele atacate nu a avut loc trecerea în domeniul public

a unor bunuri, ci atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de

interes județean sau local, iar aceste persoane nu dețineau proprietatea asupra

bunurilor respective;

- instanța de fond nu

a ținut seama de apartenența la domeniul public a bunurilor ce fac obiectul

hotărârilor atacate și de utilitatea lor publică, aspecte dovedite cu actele

depuse la dosar.

În drept, recurenții

și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

La rândul său,

Guvernul României a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive:

- hotărârea de guvern

atacată a fost legal emisă, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și

completările ulterioare și având la bază inventarele însușite de către

autoritățile administrației publice locale - în speță, având la bază H.C.L. al

Municipiului Timișoara nr. 313/2005 prin care a fost însușit inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timișoara.

- nu poate fi

reținută o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul de

atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi

noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective.

Recurentul Guvernul

României și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8, 9 și

304

1

C. proc. civ.

Analizând, în ordinea

lor, recursurile formulate, precum și actele dosarului de fond, Înalta Curte

constată că, criticile formulate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru

următoarele considerente:

Astfel, problema

admisibilității excepției de nelegalitate formulată în baza art. 4 din Legea

nr. 554/2004, în raport cu obiectul acțiunii principale, nu este de competența

instanței de contencios administrativ, ci de competența instanței ce are pe rol

cauza principală (instanța civilă), singura în măsură să aprecieze dacă

soluționarea cauzei depinde de actele administrative contestate. Prin urmare, acest

motiv de recurs nu poate fi primit.

Referitor la motivele

de recurs ce vizează legalitatea H.C.L. nr. 315/2005 și a H.G. nr. 849/2009,

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu a fost

dovedită utilitatea publică a terenurilor ce fac obiectul acestor hotărâri, din

moment ce, pe respectivele suprafețe, sunt edificate construcții proprietate

privată.

Totodată, terenurile

în discuție nu se încadrează nici în enumerarea exemplificativă de la pct. III

din anexa Legii nr. 213/1998, a bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește

trimiterea la C. civ. (vechea reglementare), art. 476 - 478, care stabilesc că

averile vacante fac obiectul dreptului de proprietate publică, această

reglementare nu este incidentă în cauză, deoarece evoluția legislativă

ulterioară a făcut distincție între bunurile din domeniul public al statului și

bunurile din domeniul privat al statului, configurând regimuri juridice

distincte pentru fiecare din aceste categorii.

Prin urmare, motivele

de recurs prin care se susține legalitatea actelor administrative atacate

urmează a fi respinse.

De asemenea, este

neîntemeiat motivul de recurs referitor la inexistența unei vătămări în sensul

art. 1 din Legea nr. 554/2004, care să se fi produs prin actele administrative

atacate.

Astfel, reclamanții,

chiar dacă nu au invocat încălcarea unui drept subiectiv, dovedesc calitatea

procesuală activă pentru că Legea nr. 554/2004 ocrotește persoana vătămată

într-un drept sau interes legitim, ori interesul legitim al reclamanților este

tocmai acela de eventuală recunoaștere a dreptului de proprietate asupra

terenului aferent construcției ce le aparține.

De altfel, Înalta

Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat în cauze

similare prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 și nr. 5281 din 24 noiembrie

2009.

Pentru considerentele

menționate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând

că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României împotriva

Sentinței nr. 489 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - AS