ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 855/325/2009 din 21 ianuarie 2009 reclamantul Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., E.P., C.C., SC I.R.C. SRL și O.C.P.I. Timiș să se constate că pârâții 1 - 5 s-au intabulat în mod fraudulos în C.F. nr. X Timișoara nr. top X, Y, Z, în C.F. nr. Y Timișoara, nr. top Z, și în C.F. nr. Z Timișoara, nr. top Y, în baza dispoziției false din 4 noiembrie 2005; să dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.l., K.E., B.L., P.E., E.P.

și pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara, str. G.A., str. A.G. și str. C.N., precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C. SRL Timișoara, cu privire la aceleași imobile și să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilelor situate în Timișoara str. A.G., (înscris în C.F. nr. Z Timișoara, nr. top Y), str. G.A., (înscris în C.F. nr. X Timișoara, nr. top A, Y, Z) și str. C.N. (înscris în C.F. nr. Y Timișoara), cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a formulat o precizare de acțiune, în care a arătat că solicită, în principal, să se constate că înscrisul în baza căruia pârâții 1 - 5 s-au intabulat în C.F.

nr. X, Y și Z Timișoara nu a fost valabil, respectiv dispoziția din 4 noiembrie 2005 nu a fost emisă de Primarul Municipiului Timișoara și ca efect al acestei constatări să se dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., E.P. și C.C. cu privire la imobilele situate în Timișoara str. G.A., str. A.G. și str. C.N., precum și anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. și SC I.R.C. SRL Timișoara cu privire la aceleași imobile și să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor situate în Timișoara str. A.G., str. G.A. și str. C.N., pârâții urmând să fie obligați să suporte cheltuielile de judecată, iar, în subsidiar, a solicitat acordarea unor despăgubiri civile pentru terenul în suprafață totală de 918 mp, pentru imobilul ce constituie obiectul prezentei cauze.

În apărare pârâta SC I.R.C. SRL a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în judecată a altor persoane prin care, pe cale de întâmpinare, față de acțiunea introductivă a solicitat să se dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș; în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și care nu justifică un interes procesual; în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; în cazul în care vor fi respinse excepțiile invocate, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Pe calea cererii reconvenționale și a cererii de chemare în judecată a altor persoane, a solicitat instanței să constate existența dreptului de proprietate al societății asupra imobilului de locuințe (38 de apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er edificat pe terenurile situate administrativ în Timișoara, str. G.A. și A.G. și str. C.N., înscrise în C.F. nr. X Timișoara, nr. topo X, Y, Z, C.F. nr. Z Timișoara, nr. topo Y și, respectiv, în C.F. nr. Y Timișoara, nr. topo Z, actualmente unificate și înscrise în C.F. nr. B Timișoara, cu număr cadastral X, Y, A și în C.F. nr. C Timișoara, cu număr cadastral X, Y, B; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al societății asupra imobilului de locuințe (38 apartamente) și servicii în regim de înălțime S+P+6E+Er situat administrativ în Timișoara, str. G.A.

și A.G. și str. C.N., precum și înscrierea asupra imobilului descris mai sus cu titlu de construire/edificare în C.F. unificată nr. B Timișoara, cu număr cadastral X, Y, A, și în C.F. nr. C Timișoara, cu număr cadastral X, Y, B, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 4250 din 24 martie 2009, Judecătoria Timișoara a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența materială de soluționare în primă instanță a acțiunii, raportat la valoarea obiectului acesteia, care depășește 500.000 RON. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 855/325/2009, la 23 aprilie 2009, iar pentru termenul de judecată din 12 aprilie 2011 pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar a invocat excepția de nelegalitate a H.C.L.

al Municipiului Timișoara nr. 313/2005 prin care a fost completată Anexa la H.C.L. nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara și a H.G. nr. 849/2009, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în ce privește introducerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a bunurilor menționate la pozițiile 4134, 4135 și 4136 din H.C.L., respectiv art. 1 pct. 2 lit. b), pozițiile 4018 - 4020 din Anexa nr. 2 la hotărârea de guvern. Prin încheierea de ședință din 24 mai 2011 s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara cu excepția de nelegalitate a H.C.L.

a Municipiului Timișoara nr. 313/2005 și a H.G. nr. 849/2009, reținându-se că prin acțiunea principală precizată s-a solicitat ca imobilul în litigiu să revină în patrimoniul reclamantului, că în justificarea calității sale procesuale active, acesta a invocat cele două hotărâri, cu privire la care a invocat excepția de nelegalitate pârâta SC I.R.C.

SRL, prin administrator judiciar, că această pârâtă a solicitat recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului bloc de locuințe edificat pe terenurile incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara, prin hotărârea de atestare a domeniului public al acestei unități administrativ-teritoriale, că reclamantul a solicitat și demolarea construcției astfel realizate, că, este îndeplinită legătura de cauzalitate a excepției invocate în cauză, impunându-se sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu analizarea excepției de nelegalitate și suspendarea judecății, până la soluționarea irevocabilă a acesteia. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 489 din.2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de pârâta SC I.R.C.

SRL în contradictoriu cu reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și cu pârâții K.I., K.E., B.L., P.E., E.P., C.C., O.C.P.I. Timiș, Guvernul României, precum și cu intervenientul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a fost constatată nelegalitatea parțială a H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005 și a H.G. nr. 849/2009, în ceea ce privește introducerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor menționate la pozițiile 4134, 4135 și 4136 din H.C.L. nr. 313/2005, respectiv pozițiile 4018, 4019 și 4020 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că imobilele situate în Timișoara, str. C.N., respectiv str. G.A.

și A.G., apar evidențiate în C.F. nr. Y, X și Z Timișoara, cu descrierea de casă și curte fiecare, rezultând din înscrierile făcute în C.F. că au devenit proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, respectiv prin expropriere în baza Decretului nr. 44/1986. Aceste imobile sunt menționate în anexa la H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005, pozițiile 4134 - 4136, cu descrierea casă și curte, precizându-se că potrivit situației juridice actuale la data emiterii acestei hotărâri, este proprietar Statul Român asupra terenurilor. Includerea bunurilor în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G.

nr. 849/2009, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, bunurile fiind evidențiate în anexa nr. 2 a acesteia, la pozițiile 4018 - 4020, cu aceeași descriere, menționându-se că acestea sunt incluse în „domeniul public al Municipiului Timișoara conform H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005". Instanța a constatat că includerea bunurilor în domeniul public al unității administrativ-teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998.

Pentru ca terenurile în litigiu să facă obiect al unei hotărâri de trecere în domeniul public al unității administrativ-teritoriale era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.

Astfel, la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998 sunt enumerate cu titlu exemplificativ bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale - municipii, comune și orașe, acestea fiind drumurile comunale, vicinale și străzile; piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare; stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; locuințele sociale; statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orășenești și comunale.

Din enumerarea cuprinsă în textul legal instanța a reținut că apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective, iar în speță nu a fost dovedită o asemenea utilitate publică sau interes public, prin raportare la terenurile în litigiu, chiar dacă acestea au fost proprietatea Statului Român. Din acest punct de vedere, instanța reține că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a dovedit că imobilul revendicat de reclamanți ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, ori că la adoptarea H.C.L. nr. 313/2005, care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, ar fi fost avute în vedere aceste criterii legal stabilite, deși i s-a pus în vedere în mod expres obligația de a face această dovadă.

Astfel, instanța constată că în notele de ședință, depuse la dosar pentru a justifica dacă bunurile în litigiu au fost afectate unui uz sau interes public la data adoptării H.C.L. nr. 313/2005, reclamanții au învederat că s-a avut în vedere, la acel moment, realizarea unui serviciu public sau de utilitate publică, raportat la numeroasele cereri depuse pentru atribuirea de terenuri în scopul realizării unor construcții cu caracter social, a unor biserici, săli polivalente, piețe agro-alimentare etc. Instanța a apreciat că în acest mod reclamanții nu au relevat scopul concret avut în vedere la momentul includerii în domeniul public al bunurilor din litigiu, nu s-a dovedit că această măsură a vizat realizarea unui interes public în cazul și la momentul adoptării H.C.L.

nr. 313/2005, cu referire la pozițiile 4134 - 4136 din aceasta. De asemenea, instanța de fond a excepției de nelegalitate a înlăturat susținerile reclamanților potrivit cărora imobilul din str. C.N., ar fi fost inclus în domeniul public în temeiul art. 476 - 478 C. civ., ca urmare a constatării succesiunii vacante în beneficiul Statului Român, căci reglementarea C. civ. de la art. 1864, cu privire la bunurile ce se includ în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este anacronică, fiind înlocuită cu cea din Legea nr. 213/1998. Instanța nu a reținut nici susținerile reclamanților, conform cărora imobilele din str. G.A. și A.G. ar fi incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara, în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, fiind în administrarea C.L.M.

Timișoara la data adoptării acestei legi, urmare a faptului că au fost expropriate prin Decretul nr. 44/1986, căci acest text legal nu impune trecerea automată a bunurilor care, eventual intră în sfera sa de aplicare, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, delimitarea dintre domeniul public și privat al acestora făcându-se pe baza altor dispoziții din același act normativ, din Constituție și din alte legi, în principal din Legea nr. 213/1998. Dimpotrivă, instanța a constatat că susținerile reclamanților referitoare la afectarea acestor terenuri unui interes public sau unui uz public la data adoptării H.C.L. nr. 313/2005 sunt contrazise de actele emise de Consiliul Local al Municipiului Timișoara la un moment ulterior, respectiv H.C.L.

nr. 312/2007, prin care s-a aprobat un plan urbanistic de detaliu pentru construcția unui bloc de locuințe în proprietatea SC I.R.C. SRL, referatul ce a stat la baza acestei hotărâri, prin care s-a avizat P.U.D. „locuințe colective și servicii" str. G.A., A.G. și str. C.N., Timișoara, certificatele de urbanism ulterior emise, precum și autorizația de construire, în care se menționează că terenurile sunt proprietatea SC I. R.C. SRL. Într-adevăr, instanța de fond a excepției a reținut că dacă la includerea bunului în domeniul public s-ar fi avut în vedere realizarea unui obiectiv de interes public, nu s-ar putea justifica motivul pentru care, ulterior, unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanții săi, ar fi acceptat că terenurile se află în proprietate privată și că este legală realizarea unei construcții proprietate privată pe acestea.

Terenurile în discuție nu apar astfel nici potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 și nici potrivit naturii lor ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestora în domeniul public al Municipiului Timișoara și atestarea lor, ca atare, prin H.G. nr. 849/2009 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (4) și art. 7 din Legea nr. 213/1998. Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unitățile administrativ-teritoriale pot stabili în mod discreționar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar în temeiul legii.

În cauza de față, instanța a concluzionat că nici una din condițiile legale nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci imobilele se află în folosința unor particulari și nu au acces la utilizarea lor orice persoane, respectiv, toți membrii societății, rezultând astfel că nu este de folosință generală, iar pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timișoara nr. 313/2005, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul. Așadar, câtă vreme imobilele în litigiu în fața instanței de trimitere nu sunt calificate ca aparținând domeniului public prin voința legiuitorului, nefiind de uz public după cum s-a arătat, trebuie să se verifice condiția ca acesta să fie de interes public, interes ce trebuie satisfăcut prin intermediul unui serviciu public.

Or, este evident că nici această condiție nu se verifică în speță, bunul aflându-se și în prezent în folosința unor particulari, nefiind dovedit că ar fi susceptibil de valorificare în interes public, prin intermediul unui serviciu public. Instanța de fond a reținut și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 și nr. 5281 din 24 noiembrie 2009 prin care a fost reținut cu valoare de principiu că prin hotărârea atacată a fost atestat ca aparținând domeniului public al unui municipiu, imobilul teren aferent unei case de locuit proprietatea unor persoane fizice dobândită în condițiile Legii nr. 112/1995, iar dispozițiile H.G.

nr. 1016/2005 sunt nelegale, întrucât atestă apartenența la domeniul public de interes local, deci ca fiind de uz sau de interes public a unei suprafețe de teren aferentă unei case de locuit aparținând unei persoane fizice fără a se arăta nici în cuprinsul hotărârii Guvernului și nici în Nota de fundamentare ce a însoțit proiectul de hotărâre, care sunt împrejurările care au determinat această schimbare de regim juridic și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara. 3. Recursurile declarate de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României.

Prin recursul formulat de Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara s-au formulat următoarele critici la adresa hotărârii atacate: - raportat la obiectul acțiunii principale, excepția de nelegalitate formulată ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, deoarece soluționarea litigiului pe fond nu depinde de actele administrative - H.C.L. nr. 313/2005 și H.G. nr. 849/2009; - în mod greșit s-a reținut vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim al persoanelor fizice, deoarece prin actele atacate nu a avut loc trecerea în domeniul public a unor bunuri, ci atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local, iar aceste persoane nu dețineau proprietatea asupra bunurilor respective; - instanța de fond nu a ținut seama de apartenența la domeniul public a bunurilor ce fac obiectul hotărârilor atacate și de utilitatea lor publică, aspecte dovedite cu actele depuse la dosar.

În drept, recurenții și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. La rândul său, Guvernul României a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive: - hotărârea de guvern atacată a fost legal emisă, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare și având la bază inventarele însușite de către autoritățile administrației publice locale - în speță, având la bază H.C.L. al Municipiului Timișoara nr. 313/2005 prin care a fost însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timișoara. - nu poate fi reținută o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective.

Recurentul Guvernul României și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C. proc. civ. Analizând, în ordinea lor, recursurile formulate, precum și actele dosarului de fond, Înalta Curte constată că, criticile formulate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Astfel, problema admisibilității excepției de nelegalitate formulată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport cu obiectul acțiunii principale, nu este de competența instanței de contencios administrativ, ci de competența instanței ce are pe rol cauza principală (instanța civilă), singura în măsură să aprecieze dacă soluționarea cauzei depinde de actele administrative contestate.

Prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi primit. Referitor la motivele de recurs ce vizează legalitatea H.C.L. nr. 315/2005 și a H.G. nr. 849/2009, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu a fost dovedită utilitatea publică a terenurilor ce fac obiectul acestor hotărâri, din moment ce, pe respectivele suprafețe, sunt edificate construcții proprietate privată. Totodată, terenurile în discuție nu se încadrează nici în enumerarea exemplificativă de la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, a bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. În ceea ce privește trimiterea la C. civ.

(vechea reglementare), art. 476 - 478, care stabilesc că averile vacante fac obiectul dreptului de proprietate publică, această reglementare nu este incidentă în cauză, deoarece evoluția legislativă ulterioară a făcut distincție între bunurile din domeniul public al statului și bunurile din domeniul privat al statului, configurând regimuri juridice distincte pentru fiecare din aceste categorii. Prin urmare, motivele de recurs prin care se susține legalitatea actelor administrative atacate urmează a fi respinse. De asemenea, este neîntemeiat motivul de recurs referitor la inexistența unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, care să se fi produs prin actele administrative atacate.

Astfel, reclamanții, chiar dacă nu au invocat încălcarea unui drept subiectiv, dovedesc calitatea procesuală activă pentru că Legea nr. 554/2004 ocrotește persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, ori interesul legitim al reclamanților este tocmai acela de eventuală recunoaștere a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției ce le aparține. De altfel, Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat în cauze similare prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 și nr. 5281 din 24 noiembrie 2009. Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 489 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012. Procesat de GGC - AS