ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 668/2013

Asupra contestației în anulare de față : Din examinarea actelor. și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 398 din 15 februarie 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților Municipiul Timișoara prin Primar si CN C.F.C.F.R. SA București - Regionala C.F.R. Timișoara. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Local Timișoara si a respins acțiunea principala formulata de reclamantul Consiliul Local Timișoara in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P. si C.S.B. Timișoara, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului. A admis în parte acțiunea principală precizată, formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P.

si C.S.B. Timișoara si in parte acțiunea conexa, formulata de reclamanta CN C.F.C.F.R. SA București - Regionala C.F.R. Timișoara, in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P. si C.S.B. Timișoara. A constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 09 iulie 1998 la B.N.P. - B.R., încheiat intre C.S.B. Timișoara, in calitate de vânzător, pe de o parte si G.D. si I.F., în calitate de cumpărători, pe de alta parte, având ca obiect imobilul înscris in CF Timișoara, situat in Timișoara, str. Nera, constând în teren cu 2 tribune si teren de antrenament, clădire administrativa, 2 vestiare, cizmărie, cabinet medical sala de cazane, locuințe de serviciu,sala de lupte cu anexe si sala de forță, sala de box cu anexe, atelier, garaj.

A constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 august 1998 la B.N.P. - B.R., încheiat intre I.F., in calitate de vânzător, pe de o parte si G.D., în calitate de cumpărător, pe de alta parte, având ca obiect cota de V2 parte din imobilul înscris in CF Timișoara, situat în Timișoara, constând in teren cu 2 tribune in suprafață de 50.164 mp si teren de antrenament, clădire administrativă, 2 vestiare, cizmărie, cabinet medical, sala de cazane, locuințe de serviciu, sala de lupte cu anexe si sala de forță, sala de box cu anexe, atelier, garaj, in str. Nera. A respins în rest atât acțiunea principală precizată, cât si acțiunea conexă. A compensat cheltuielile de judecata făcute de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar si pârâtul G.D.

până la limita sumei de 1.000 lei și a obligat pe cei trei pârâți G.D., I.M.P. si C.S.B. Timișoara să plătească reclamantului Municipiul Timișoara prin Primar suma de 43.888,75 lei, cheltuieli de judecata, după compensare (respectiv câte 14.629,59 lei fiecare). A obligat pe aceiași pârâți să plătească si reclamantei CN C.F.C.F.R. SA București - Regionala C.F.R. Timișoara suma de 24.417,71 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (respectiv cate 8.139,24 lei fiecare). A respins în rest cheltuielile de judecata solicitate de părți. Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrata la Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 15091 din 26 octombrie 2005, reclamanta CN C.F.C.F.R.

SA București a formulat cerere de chemare în judecata a pârâților G.D., I.M.P. în calitate de moștenitor !egal al defunctului I.F.N. si C.S.B. Timișoara pentru ca în contradictoriu cu pârâții să se admită acțiunea civilă formulată și să se dispună: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2162/09 iulie 1998 autentificat la B.N.P. - B.R.; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 10 august 1998 autentificat la B.N.P. - B.R.; rectificarea CF Timișoara în sensul radierii înscrisurilor trans-notate în aceasta și pe cale de consecință anularea CF nr. x; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Municipiul Timișoara și pârâții G.D.

și I.M.P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 2787 din 24 mai 2012 a luat act de renunțarea reclamantei CN C.F.C.F.R. SA - Sucursala Regională de C.F. Timișoara la judecarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 398/ PI din 15 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 729/30/2006. A respins apelul declarat de pârâții G.D. și I.M.P. împotriva aceleiași sentințe. A admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Timișoara împotriva aceleiași hotărâri pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții G.D., I.M.P. și C.S.B. Timișoara să plătească reclamantului apelant Municipiul Timișoara și sumele de 50.795,41 lei; taxă de timbru și 3.136,36 lei - 1/ 3 din contravaloarea onorariilor experților, menținând în rest dispozițiile hotărârii atacate.

Împotriva deciziei din apel au formulat recurs atât reclamantul Municipiul Timișoara, cât și pârâții G.D. și I.M.P. Prin Decizia nr. 2787 din 24 mai 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Municipiul Timișoara și de pârâții G.D. și I.M.P. Cu privire la recursul reclamantului Municipiul Timișoara, instanța de recurs raportat la situația de fapt stabilită, necenzurabilă în această etapă procesuală a motivat că, în mod just a respins capătul de cerere privind petitul III al cererii de chemare în judecată referitor la reînscrierea dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara asupra nr. top x din CF Timișoara, reținând că în CF Timișoara era deja înscrisă mențiunea de reînscriere a nr. top.

x în CF Timișoara în favoarea Primăriei Timișoara, această carte fiind deja sistată. De asemenea, s-a reținut că în măsura în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se produc modificări asupra înscrierilor în cartea funciară, reclamantul avea posibilitatea formulării unei cereri de rectificare a cărții funciare, în condițiile art. 51 din Legea nr. 7/1996. Astfel, instanța învestită cu soluționarea acțiunii vizând nulitatea actului ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară nu are abilitarea legală de a dispune rectificarea acelei înscrieri, Legea nr. 7/1996 statuând asupra condițiilor în care se produce rectificarea de carte funciară. Cu privire la recursul pârâților G.D.

și I.M.P. s-a reținut că, instanța de apel a analizat și a motivat în mod corect respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâți, reținând că potrivit Convențiunii din 1947, Municipiul Timișoara a pus la dispoziția S.S.C.F.R. pentru folosință terenurile sportive pentru o durată de 30 de ani, cu drept de preferință la o nouă arendare, în baza Deciziunii nr. 9903 din 1946 prin care Primarul Municipiului Timișoara aprobă punerea la dispoziția Organizației Sportului Popular - Comisia Regională Banat -, terenurile respective. Reclamanta CN C.F.C.F.R. SA București - Sucursala Regionala C.F. Timișoara la data promovării acțiunii avea calitatea de proprietar tabular al construcțiilor iar prin sentința civilă nr. 398 din 4 mai 2005, irevocabilă, Tribunalul Timiș a intabulat dreptul de proprietate al acesteia asupra construcțiilor edificate pe terenul cu în suprafață de 50.164 mp, intabulat în C.F.

Timișoara. Împotriva deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 729/30/2006, G.D., în contradictoriu cu intimații CN C.F.C.F.R. SA București - Sucursala Regională C.F. Timișoara, C.S.B., C.L. Timișoara, I.M.P., I.G. și Municipiul Timișoara prin primar a formulat contestație în anulare prin care a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita anularea Deciziei nr. 2787 din 24 mai 2012. În argumentarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I, C. proc.

civ., contestatorul a susținut că soluția pronunțată de înalta Curte este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, atât în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților cât și în motivarea soluției de respingere a recursului formulat, instanța de recurs a avut în vedere un singur înscris existent la dosarul cauzei, respectiv Convențiunea din anul 1947, or, în data de 23 mai 2012, recurentul a depus, prin serviciul registratură, împreună cu concluziile scrise, o serie de înscrisuri ce atestau că G.D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului litigios de la adevăratul proprietar.

În acest sens, contestatorul apreciază că rezultatul aceleiași erori materiale constă în faptul că, instanța de recurs nu a avut în vedere înscrisurile depuse la data de 23 mai 2012, adică cu o zi înainte de termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei și nici concluziile scrise prin care s-au expus și precizat pe larg și în mod structurat, motivele de nelegalitate pe care acesta a înțeles să le invoce prin cererea de recurs. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul susține că instanța de recurs a omis să cerceteze în totalitate motivele de nelegalitate cu care a fost învestită, acest motiv de contestație fiind întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc.

civ. Astfel, prin faptul că a omis să cerceteze în totalitate motivele de recurs invocate prin cererea de recurs și precizate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, contestatorul G.D. consideră că instanța nu a analizat practic motivele de nelegalitate invocate, iar față de lipsa unei motivări complete a hotărârii pronunțate care să aibă în vedere toate aspectele invocate de către părțile litigante în cadrul unui proces, atitudinea instanței de recurs este în vădită contradicție cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, pentru ca instanța de recurs să procedeze la retractarea soluției atacată cu contestație în anulare și în egală măsură nu este îndeplinită nici cerința privind omisiunea instanței de recurs de a examina un motiv de casare sau modificare a deciziei Temeiul invocat art. 318 C. proc. civ. prevede într-adevăr în prima teză că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale ” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor. Față de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor.

Astfel, din considerentele deciziei a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că instanța de recurs a avut în vedere atât motivele de recurs cât și înscrisurile depuse la data dos 23 mai 2012, adică cu o zi înainte de termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, precum și concluziile scrise prin care s-au structurat motivele de nelegalitate, iar faptul că nu s-a procedat la o dezvoltare mai amplă a acestor chestiuni în considerente nu atrage nulitatea deciziei din recurs și nici nu duce la concluzia nemotivării acesteia, acest motiv nefiind specific contestației în anulare. În ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., examinând decizia atacată și sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat toate criticile formulate, astfel încât și sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică.

Sub acest aspect contestatorul invocă faptul că motivele de recurs au fost argumentate succint în cadrul cererii de recurs și detaliate prin concluziile scrise depuse la dosar, dar neavute în vedere de instanță în pronunțarea soluției de respingere a recursului. În aceste condiții, Înalta Curte observă că în dezvoltarea acestui motiv al contestației nu se indică în mod concret, critica pe care instanța de recurs a omis să o examineze, iar susținerea conform căreia ignorarea concluziilor scrise este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul legal anterior invocat. Față de cele de preced, în temeiul dispozițiilor art. 318 - 320 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorului G.D.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G.D. împotriva deciziei nr. 2787 din 24 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.