ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 668/2013

Asupra

contestației în anulare de față :

Din

examinarea actelor. și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 398 din 15 februarie 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de

interes a reclamanților Municipiul Timișoara prin Primar si CN C.F.C.F.R. SA

București - Regionala C.F.R. Timișoara.

A

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul

Local Timișoara si a respins acțiunea principala formulata de reclamantul

Consiliul Local Timișoara in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P. si C.S.B.

Timișoara, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

A

admis în parte acțiunea principală precizată, formulată de reclamantul

Municipiul Timișoara prin Primar, in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P. si C.S.B.

Timișoara si in parte acțiunea conexa, formulata de reclamanta CN C.F.C.F.R. SA

București - Regionala C.F.R. Timișoara, in contradictoriu cu pârâții G.D., I.M.P.

si C.S.B. Timișoara.

A constatat nulitatea absoluta a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 09 iulie 1998 la B.N.P. - B.R., încheiat

intre C.S.B. Timișoara, in calitate de vânzător, pe de o parte si G.D. si I.F.,

în calitate de cumpărători, pe de alta parte, având ca obiect imobilul înscris

in CF Timișoara, situat in Timișoara, str. Nera, constând în teren cu 2 tribune

si teren de antrenament, clădire administrativa, 2 vestiare, cizmărie, cabinet

medical sala de cazane, locuințe de serviciu,sala de lupte cu anexe si sala de

forță, sala de box cu anexe, atelier, garaj.

A

constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 10 august 1998 la B.N.P. - B.R., încheiat intre I.F., in calitate de

vânzător, pe de o parte si G.D., în calitate de cumpărător, pe de alta parte,

având ca obiect cota de V2 parte din imobilul înscris in CF Timișoara, situat în

Timișoara, constând in teren cu 2 tribune in suprafață de 50.164 mp si teren de

antrenament, clădire administrativă, 2 vestiare, cizmărie, cabinet medical,

sala de cazane, locuințe de serviciu, sala de lupte cu anexe si sala de forță, sala

de box cu anexe, atelier, garaj, in str. Nera.

A

respins în rest atât acțiunea principală precizată, cât si acțiunea conexă.

A

compensat cheltuielile de judecata făcute de reclamantul Municipiul Timișoara

prin Primar si pârâtul G.D. până la limita sumei de 1.000 lei și a obligat pe

cei trei pârâți G.D., I.M.P. si C.S.B. Timișoara să plătească reclamantului

Municipiul Timișoara prin Primar suma de 43.888,75 lei, cheltuieli de judecata,

după compensare (respectiv câte 14.629,59 lei fiecare).

A

obligat pe aceiași pârâți să plătească si reclamantei CN C.F.C.F.R. SA

București - Regionala C.F.R. Timișoara suma de 24.417,71 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecata (respectiv cate 8.139,24 lei fiecare).

A

respins în rest cheltuielile de judecata solicitate de părți.

Pentru

a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrata la

Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 15091 din 26 octombrie 2005, reclamanta CN

C.F.C.F.R. SA București a formulat cerere de chemare în judecata a pârâților G.D.,

I.M.P. în calitate de moștenitor !egal al defunctului I.F.N. si C.S.B. Timișoara

pentru ca în contradictoriu cu pârâții să se admită acțiunea civilă formulată

și să se dispună: constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2162/09 iulie  1998 autentificat la B.N.P. - B.R.;

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 10

august 1998 autentificat la B.N.P. - B.R.; rectificarea CF Timișoara în sensul

radierii înscrisurilor trans-notate în aceasta și pe cale de consecință

anularea CF nr. x; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantul Municipiul Timișoara și pârâții G.D.

și I.M.P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 2787 din 24 mai 2012 a luat

act de renunțarea reclamantei CN C.F.C.F.R. SA - Sucursala Regională de C.F. Timișoara

la judecarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 398/ PI din 15

februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 729/30/2006.

A

respins apelul declarat de pârâții G.D. și I.M.P. împotriva aceleiași sentințe.

A

admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Timișoara împotriva aceleiași

hotărâri pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții G.D., I.M.P.

și C.S.B. Timișoara să plătească reclamantului apelant Municipiul Timișoara și

sumele de 50.795,41 lei; taxă de timbru și 3.136,36 lei - 1/ 3 din

contravaloarea onorariilor experților, menținând în rest dispozițiile hotărârii

atacate.

Împotriva

deciziei din apel au formulat recurs atât reclamantul Municipiul Timișoara, cât

și pârâții G.D. și I.M.P.

Prin

Decizia nr. 2787 din 24 mai 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Municipiul

Timișoara și de pârâții G.D. și I.M.P.

Cu

privire la recursul reclamantului Municipiul Timișoara, instanța de recurs

raportat la situația de fapt stabilită, necenzurabilă în această etapă

procesuală a motivat că, în mod just a respins capătul de cerere privind

petitul III al cererii de chemare în judecată referitor la reînscrierea

dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara asupra nr. top x din CF

Timișoara, reținând că în CF Timișoara era deja înscrisă mențiunea de

reînscriere a nr. top. x în CF Timișoara în favoarea Primăriei Timișoara,

această carte fiind deja sistată.

De

asemenea, s-a reținut că în măsura în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă se produc modificări asupra înscrierilor în cartea funciară,

reclamantul avea posibilitatea formulării unei cereri de rectificare a cărții

funciare, în condițiile art. 51 din Legea nr. 7/1996.

Astfel,

instanța învestită cu soluționarea acțiunii vizând nulitatea actului ce a stat

la baza înscrierii în cartea funciară nu are abilitarea legală de a dispune

rectificarea acelei înscrieri, Legea nr. 7/1996 statuând asupra condițiilor în

care se produce rectificarea de carte funciară.

Cu

privire la recursul pârâților G.D. și I.M.P. s-a reținut că, instanța de apel a

analizat și a motivat în mod corect respingerea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamanților, invocată de pârâți, reținând că potrivit

Convențiunii din 1947, Municipiul Timișoara a pus la dispoziția S.S.C.F.R.

pentru folosință terenurile sportive pentru o durată de 30 de ani, cu drept de

preferință la o nouă arendare, în baza Deciziunii nr. 9903 din 1946 prin care

Primarul Municipiului Timișoara aprobă punerea la dispoziția Organizației

Sportului Popular - Comisia Regională Banat -, terenurile respective.

Reclamanta CN C.F.C.F.R. SA București - Sucursala Regionala C.F. Timișoara la

data promovării acțiunii avea calitatea de proprietar tabular al construcțiilor

iar prin sentința civilă nr. 398 din 4 mai  2005, irevocabilă, Tribunalul Timiș

a intabulat dreptul de proprietate al acesteia asupra construcțiilor edificate

pe terenul cu în suprafață de 50.164 mp, intabulat în C.F. Timișoara.

Împotriva

deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 729/30/2006,

G.D., în contradictoriu cu intimații CN C.F.C.F.R. SA București - Sucursala

Regională C.F. Timișoara, C.S.B., C.L. Timișoara, I.M.P., I.G. și Municipiul

Timișoara prin primar a formulat contestație în anulare prin care a invocat

prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita anularea Deciziei nr. 2787

din 24 mai 2012.

În

argumentarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I, C. proc. civ.,

contestatorul a susținut că soluția pronunțată de înalta Curte este rezultatul

unei greșeli materiale, întrucât, atât în motivarea respingerii excepției

lipsei calității procesuale active a reclamanților cât și în motivarea soluției

de respingere a recursului formulat, instanța de recurs a avut în vedere un

singur înscris existent la dosarul cauzei, respectiv Convențiunea din anul

1947, or, în data de 23 mai 2012, recurentul a depus, prin serviciul

registratură, împreună cu concluziile scrise, o serie de înscrisuri ce atestau

că G.D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului litigios de la

adevăratul proprietar.

În

acest sens, contestatorul apreciază că rezultatul aceleiași erori materiale

constă în faptul că, instanța de recurs nu a avut în vedere înscrisurile depuse

la data de 23 mai 2012, adică cu o zi înainte de termenul la care au avut loc

dezbaterile asupra fondului cauzei și nici concluziile scrise prin care s-au

expus și precizat pe larg și în mod structurat, motivele de nelegalitate pe

care acesta a înțeles să le invoce prin cererea de recurs.

În

dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul susține că

instanța de recurs a omis să cerceteze în totalitate motivele de nelegalitate

cu care a fost învestită, acest motiv de contestație fiind întemeiat pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.

Astfel,

prin faptul că a omis să cerceteze în totalitate motivele de recurs invocate

prin cererea de recurs și precizate prin concluziile scrise depuse la dosarul

cauzei, contestatorul G.D. consideră că instanța nu a analizat practic motivele

de nelegalitate invocate, iar față de lipsa unei motivări complete a hotărârii

pronunțate care să aibă în vedere toate aspectele invocate de către părțile

litigante în cadrul unui proces, atitudinea instanței de recurs este în vădită

contradicție cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Contestația

în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Înalta

Curte constată că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în

noțiunea de greșeală materială, pentru ca instanța de recurs să procedeze la

retractarea soluției atacată cu contestație în anulare și în egală măsură nu

este îndeplinită nici cerința privind omisiunea instanței de recurs de a

examina un motiv de casare sau modificare a deciziei

Temeiul

invocat art. 318 C. proc. civ. prevede într-adevăr în prima teză că hotărârile

instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale.

Având

în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor

privind existența unei „greșeli materiale

”

presupune o

interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele

greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la

pronunțarea unei soluții eronate.

Este

de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele

formale ale judecății pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea

fondului cauzei sau o reapreciere a probelor.

Față

de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă

că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în

realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor.

Astfel,

din considerentele deciziei a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată

că instanța de recurs a avut în vedere atât motivele de recurs cât și

înscrisurile depuse la data dos 23 mai 2012, adică cu o zi înainte de termenul

la care au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, precum și concluziile

scrise prin care s-au structurat motivele de nelegalitate, iar faptul că nu s-a

procedat la o dezvoltare mai amplă a acestor chestiuni în considerente nu

atrage nulitatea deciziei din recurs și nici nu duce la concluzia nemotivării

acesteia, acest motiv nefiind specific contestației în anulare.

În

ceea ce privește teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., examinând decizia

atacată și sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de recurs a

analizat toate criticile formulate, astfel încât și sub acest aspect decizia

atacată este la adăpost de orice critică.

Sub

acest aspect contestatorul invocă faptul că motivele de recurs au fost

argumentate succint în cadrul cererii de recurs și detaliate prin concluziile

scrise depuse la dosar, dar neavute în vedere de instanță în pronunțarea

soluției de respingere a recursului.

În

aceste condiții, Înalta Curte observă că în dezvoltarea acestui motiv al

contestației nu se indică în mod concret, critica pe care instanța de recurs a

omis să o examineze, iar susținerea conform căreia ignorarea concluziilor

scrise este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza avută

în vedere de textul legal anterior invocat.

Față

de cele de preced, în temeiul dispozițiilor art. 318 - 320 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorului G.D.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul G.D. împotriva deciziei nr. 2787

din 24 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.