ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 26 martie 2013, sub

nr. 2231/30/2012, reclamantul P.N. Primăria municipiului Timișoara a chemat în

judecată pe pârâții T.I., P.M., SC I.C.M.T. SA Timișoara și Primăria

municipiului Timișoara, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC I.C.M.T. SA din 26

martie 1999, care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între SC I.C.M.T. SA Timișoara în calitate de vânzător și Primăria municipiului

Timișoara în calitate de cumpărător.

Prin sentința

civilă nr. 942 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar

nr. 2231/30/2012, s-a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiate, s-a admis

cererea precizată formulată de reclamantul P.N. în contradictoriu cu pârâții T.I.,

P.M., SC I.C.M.T. SA Timișoara și Primăria municipiului Timișoara, s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 26

ianuarie 2001 încheiat între SC I.C.M.T. SA Timișoara în calitate de vânzător

și Primăria municipiului Timișoara în calitate de cumpărător și s-a luat act că

nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță, analizând excepția puterii de lucru judecat și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a constatat că

acestea sunt neîntemeiate.

Astfel,

efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumție, mijloc

de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate,

anterior, anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără

posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul

pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, care nu

reprezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul

litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această

reglementare a puterii de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure,

din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerii între

considerentele hotărârilor judecătorești, însă ea are caracter absolut doar

între părțile care au participat la litigiul anterior, aspect ce presupune că

ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din

acel litigiu și într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de

drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

În

raporturile cu terții însă, această prezumție are doar caracter relativ și

poate fi răsturnată cu orice mijloc de probă.

În cauză,

reclamantul P.N. este un terț față de latura civilă a procesului penal în care

pârâții P.M. și T.I. au fost inculpații, iar pârâta SC I.C.M.T. SA parte

civilă, finalizat prin sentința penală nr. 16 din 23 iulie 2009 a Judecătoriei

Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 798 din 11 august 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală, și, prin urmare, dispoziția instanței penale

de respingere a desființării contractului de vânzare-cumpărare din 26 ianuarie

2001 încheiat între SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzător și Primăria municipiului

Timișoara, în calitate de cumpărător, pentru alte motive decât cel al mențiunii

false constând în indicarea contului vânzătorului, nu poate fi reținută ca

prezumție absolută și opusă reclamantului ca atare.

Prima

instanță a apreciat că, în speță, există și un alt motiv pentru care dispoziția

instanței penale nu poate fi opusă reclamantului ca prezumție absolută și anume

că limita procedurală pe care instanța penală o poate manifesta pe latura

civilă a infracțiunii de fals, este aceea a desființării mențiunilor scriptice

false, care se realizează prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau

prin alterarea lui în orice mod, fără, însă, a putea analiza și existența unor

condiții de valabilitatea a actului juridic civil, ca negotium, cum ar fi

existența consimțământului sau a cauzei.

Prin ele

însele, contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în

orice mod nu pot presupune și o lipsă a condițiilor de validitate a

înscrisului, din perspectiva art. 948 C. civ. și, dacă mențiunea falsă se

reduce doar la un element neimportant, cum este cazul în speță, contul

vânzătorului, instanța penală nu este competentă a se pronunța și pe

validitatea înscrisului, din perspectiva legii civile, orice discuție pe acest

aspect fiind neavenită.

În ce

privește calitatea procesuală activă a reclamantului, pe de o parte, ea rezidă

din caracterul relativ al puterii de lucru judecat, respectiv pe considerentul

că sentința penală de mai sus nu i se opune, cu caracter absolut, reclamantului

și că acesta poate invoca și face dovada lipsei unora din condiții de

validitate ale contractului de vânzare-cumpărare din 26 ianuarie 2001 încheiat

între SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzător și Primăria municipiului

Timișoara, iar pe de altă parte, ea rezidă din calitatea reclamantului de

persoană interesată, de vreme ce, dacă în mod definitiv și irevocabil, o

instanță a apreciat că reclamantul este persoană interesată în a solicita și

obține constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. a SC I.C.M.T. SA din

26 martie 1999, ce a stat la baza încheieri contractului de vânzare-cumpărare

repudiat în cauză, este evident că este o persoană interesată și în constatarea

nulității absolute a acestui act juridic civil și are, implicit, calitate

procesuală activă.

Pe fondul

cauzei, s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 ianuarie

2001, SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să transmită către

Primăria municipiului Timișoara, în calitate de cumpărătoare, dreptul de

proprietate asupra bunurilor imobile situate în Timișoara, înscrise în Cartea

Funciară Timișoara, teren cu baza sportivă, în suprafață de 1 ha, 5368 mp,

proprietate Statul român, construcții proprietar SC I.C.M.T. SA, cu prețul de

3.500.000.000 ROL, inclusiv TVA.

Acest contract

a fost criticat de reclamant care a apreciat că este nul absolut pentru lipsa consimțământului

și lipsa cauzei, sub aspectul fraudei la lege, afirmație cu care prima instanță

a fost parțial de acord, sub aspectul incidenței în speță doar a lipsei consimțământului.

Astfel, societatea

comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract

de societate, adică a unei convenții, exprimată prin intenția asociaților de a colabora

voluntar în desfășurarea activității comerciale (affectio societatis), intenție

ce implică și convergența de interese ale asociațiilor, dar și egalitate juridică

între aceștia și, în consecință, lipsa unor raporturi de subordonare.

Prin adunarea

generală, care este organul de deliberare și decizie al societății comerciale, se

exprimă voința socială, care decide în toate problemele esențiale ale activității

societății astfel că, încălcarea unor reguli referitoare la formarea voinței sociale,

nu poate fi ignorată, ci înlăturată, prin mecanismul oferit de legiuitor.

Prin urmare, societatea

comercială participă ca subiect de drept la încheierea și executarea unor acte juridice

civile având ca fundament voința socială și care reprezintă o transpunere a consimțământului

persoanei fizice astfel că, ori de câte ori voința socială nu există sau este viciată

din varii motive, nu poate exista un consimțământ valabil exprimat.

În speță, voința

juridică a SC I.C.M.T. SA, ce a vizat contractul de vânzare-cumpărare din 26 ianuarie

2001, s-a format prin hotărârea A.G.A. din 26 martie 1999, când acționarii societății

au hotărât vânzarea imobilului de la adresa de mai sus.

Această hotărâre

însă a fost constată nulă absolut prin sentința civilă nr. 1881 din 18

decembrie 2012 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, rămasă definitivă și

irevocabilă prin decizia civilă nr. 919 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara.

Consecința juridică

a acestei hotărârii judecătorești, în virtutea efectului ex tune al nulității absolute

a unui act juridic civil, este aceea a constatării lipsei consimțământului societății

vânzătoare SC I.C.M.T. SA la epoca încheierii contractul de vânzare-cumpărare din

26 ianuarie 2001, condiție esențială de validitate, conform art. 948 C. civ. de

la 1864 și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic

încheiat în acest context.

În ce privește

frauda la lege, prima instanță a constatat că reclamantul nu a explicat în ce a

constat acest caz de nulitate absolută, respectiv ce normă legală imperativă s-a

urmărit a fi eludată prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de cei doi

reprezentanți legali ai vânzătoarei SC I.C.M.T. SA, P.M. și T.I.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâții Primăria Municipiului Timișoara prin Primar și

municipiul Timișoara prin Primar, solicitând anularea sentinței primei instanțe,

trimiterea cauzei primei instanțe în vederea rejudecării, iar, în subsidiar, schimbarea,

în tot, a sentinței atacate, în sensul respingerii, în totalitate, a acțiunii formulate

de reclamant.

Un aspect învederat

se referă la faptul că imobilul situat în Timișoara, Aleea F.C.R. a fost închiriat

SC E. SRL, închirierea fiind notată în Cartea Funciară Timișoara, mai multe acțiuni

de chemare în judecată având ca obiect dreptul de retenție al acestei societăți

asupra imobilului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul P.N. a solicitat respingerea apelului, fără cheltuieli

de judecată.

Prin decizia

nr. 463/A din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a

fost admis apelul pârâtei Primăria municipiului Timișoara, prin Primar.

A fost schimbată,

în tot, sentința atacată, în sensul că a fost respinsă cererea precizată formulată

de reclamantul P.N. împotriva pârâtei Primăria municipiului Timișoara având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 26

ianuarie 2001 încheiat între pârâtele SC I.C.M.T. SA în calitate de vânzător și

Primăria municipiului Timișoara în calitate de cumpărător.

S-a luat act că

nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

I. Instanța de

apel a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului

și a puterii de lucru judecat au fost examinate de prima instanță, în sensul respingerii

lor, astfel că reiterarea acestor excepții în apel se constituie în motive de apel

asupra cărora instanța de apel trebuie să se pronunțe în mod devolutiv, fără consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Excepțiile privind

lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și prescripția exercițiului dreptului

la acțiune al reclamantului au fost invocate pentru prima dată în apel, iar modul

de rezolvare a acestor motive de apel se va răsfrânge asupra soluției dată de instanța

de apel cu referire la temeinicia și legalitatea acestor excepții iar nu a sentinței

primei instanțe, care nu a fost învestită cu asemenea apărări ale pârâtei.

Ceea ce nu a fost

invocat în fața primei instanțe nu poate constitui temei pentru critica neevocării

fondului de către prima instanță, din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În privința lipsei

rolului activ al primei instanțe în a sesiza procurorul cu cercetarea falsului asupra

procesului-verbal al ședinței adunării generale a acționarilor, pentru a se stabili

obiectul falsului și autorul său, instanța de apel a constatat că cererea pentru

sesizarea procurorului a fost formulată de reclamant prin cererea introductivă de

primă instanță, acțiune care a avut ca obiect anularea hotărârii adunării generale

a SC I.C.M.T. SA din 26 martie 1999 și anularea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între această societate și pârâtă. Ulterior, prin încheierea de ședință

din 26 iunie 2012, judecata acțiunii în anulare hotărâre A.G.A. a fost disjunsă

și înregistrată în Dosar separat nr. 6145/30/2012 al Tribunalului Timiș, iar prin

încheierea de ședință din 11 decembrie 2012, judecata petitului privind nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare s-a suspendat până la soluționarea acțiunii disjunse.

Judecata cererii

în constatarea nulității contractului a fost repusă pe rol prin încheierea din 10

septembrie 2013, la cererea reclamantului, ca urmare a finalizării judecății în

Dosar nr. 6145/30/2012 asupra acțiunii în anulare a hotărârii A.G.A., iar după repunerea

pe rol a cauzei, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea

nulității absolute doar a contractului de vânzare-cumpărare. Ulterior acestei precizări

nici reclamantul, nici o altă parte nu a mai invocat falsul conținut de procesul-verbal

al ședinței A.G.A., reclamantul și pârâta SC I.C.M.T. SA nemaiavând interes juridic,

dată fiind soluția de anulare a hotărârii AGA pronunțată de instanță în Dosar

nr. 6145/30/2012.

Instanța de apel

a concluzionat că prima instanță și-a exercitat rolul activ în limita actelor de

dispoziție, în sens procesual, a părților implicate în proces și în raport de obiectul

cauzei cu care a rămas învestită după disjungerea celor două cereri care au făcut

corp comun în acțiunea introductivă de primă instanță.

Pe de altă parte,

pârâta apelantă nu a solicitat primei instanțe aplicarea procedurii privind constatarea

falsului din conținutul procesului-verbal al ședinței A.G.A., o astfel de cerere

fiind formulată de reclamant în legătură cu petitul privind anularea hotărârii A.G.A.

Prin urmare, critica pârâtei vizează o cerere formulată de partea adversă, în legătură

cu alt obiect al cauzei, cerere la care însăși titularul a renunțat să o reitereze,

după ce a obținut câștig de cauză asupra anulării hotărârii A.G.A.

Sub aspectul examinat,

instanța de apel a concluzionat că nu a existat o lipsă de rol activ a primei instanțe

și, drept urmare, nu poate fi reținută neevocarea fondului ca și motiv de anulare

a sentinței atacate.

În consecință,

cererea pârâtei apelante de anulare a sentinței pronunțate de prima instanță, cu

trimitere spre rejudecare primei instanțe, este nefondată.

II. Examinând,

în fond, apelul pârâtei, inclusiv cu privire la motivele de apel cuprinzând excepțiile

mai sus arătate, instanța de apel a analizat, cu precădere, aceste excepții și,

mai în urmă, motivele relative la fondul cauzei.

calității procesuale pasive a pârâtei, întemeiată pe lipsa capacității juridice

de folosință a Primăriei municipiului Timișoara, poate fi ridicată pentru prima

dată în apel, conform art. 294 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., deoarece nu

este considerată ex lege, cerere nouă, iar o atare excepție poate fi invocată pe

toată durata procesului, nefiind limitată la un anumit moment procesual, așa cum,

greșit, a arătat, în apărare, reclamantul intimat.

Pe de altă parte,

această excepție este neîntemeiată, ceea ce rezultă din indicarea, în contractul

părților, a Primăriei municipiului Timișoara ca parte contractantă, precum și din

prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Astfel, contractul

de vânzare-cumpărare, obiect al acțiunii precizate în constatarea nulității absolute,

este încheiat de pârâta SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzător și Primăria municipiului

Timișoara, în calitate de cumpărător, reprezentată de Primar și viceprimar.

Denumirea în contractul

părților nu este de esența stabilirii capacității lor de folosință, ci de natura

efectelor pe care le produce contractul în privința obligațiilor asumate de părțile

contractante.

Identitatea eronată,

greșită sau neadecvată pe care o etalează o parte contractantă nu o lipsește pe

aceasta de capacitatea de folosință, iar prin aceasta, de capacitatea de a-și asuma

obligații și de a exercita drepturi cu caracter contractual.

În acest sens

au acționat părțile din prezenta cauză la epoca la care au încheiat contractul,

pârâta apelantă prezentându-se ca entitate juridică, iar pârâta intimată vânzătoare

ca parte contractantă care cunoaște identitatea persoanei cu care contractează.

În practica încheierii

contractelor de către unitățile administrativ-teritoriale, denumirea sub care se

prezintă aceste entități cuprinde titulari diverși, cum sunt comuna, orașul, municipiul,

consiliul local, consiliul județean, Primăria, Primarul, însă este în afara oricărei

îndoieli că, indiferent de titulatura pe care și-o etalează aceste entități, contractează

de pe poziția unității administrativ-teritoriale înzestrată cu capacitate juridică

de folosință.

Pe de altă parte

denumirea de „primărie” nu este una „neprevăzută” de Legea nr. 215/2001. Potrivit

art. 1 alin. (1) lit. e) sunt autorități executive primarii, iar conform art. 1

alin. (1) lit. i) unitățile administrative teritoriale sunt comuna, orașul, municipiul,

județul. Potrivit art. 21 alin. (1) unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane

juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.

Aceste unități sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele

privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care

acestea sunt parte, în condițiile legii. în justiție unitățile administrativ-teritoriale

sunt reprezentate de primar sau, după caz, de președintele consiliului județean.

Conform art. 77 alin. (1), primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale

și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu

activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care

duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.

Din ansamblul

dispozițiilor Legii nr. 215/2001 rezultă că: subiect de drept este unitatea teritorial-administrativă

prevăzută de lege; un astfel de subiect de drept își exercită prerogativele prin

intermediul unei autorități deliberative, consiliul local și consiliul județean,

și al unei autorități executive, Primarul și președintele consiliului județean;

exercitarea autorității executive de către primar se realizează în cadrul unei structuri

funcționale, primăria comunei, orașului, municipiului; primarul și structura sa

funcțională își exercită atributele prevăzute de lege în temeiul capacității juridice

de folosință cu care este înzestrată autoritatea administrativ-teritorială, iar

nu în nume personal, în vederea realizării scopului recunoscut de lege acestui subiect

de drept. Prin urmare, actele juridice încheiate de primar sau/și primăria prin

primar se prezumă (Juris tantum) că sunt încheiate de unitatea administrativ/teritorială

însăși, în calitate de subiect de drept public.

Înlăturarea acestei

prezumții se poate realiza numai prin dovada că persoanele care compun autoritatea

executivă, au încheiat actele juridice in proprio nomine, prin încălcarea prerogativelor

ce le-au fost încredințate de autoritatea deliberativă sau, după caz, de autoritatea

executivă. O astfel de dovadă nu a fost etalată în prezenta cauză. în lipsa acestei

dovezi, este nejustificată negarea de către pârâta apelantă a propriei calități

procesuale, în scopul evitării efectelor unui contract la a cărui încheiere a participat,

în deplină exercitare a capacității de folosință a unității administrativ-teritoriale.

calității procesuale active a reclamantului a fost găsită, de asemenea, nefondată.

Această excepție

a făcut obiectul judecății în primă instanță, iar aceasta, în mod judicios, a decis

respingerea excepției.

Instanța de apel,

răspunzând acestui motiv de apel, a constatat, mai întâi, că reclamantul a avut

calitatea de acționar al SC I.C.M.T. SA la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

a cărui nulitate se solicită, ceea ce rezultă din actele constitutive ale societății,

precum și la data introducerii prezentei acțiuni la prima instanță. Pe de altă parte,

instanța de apel a constatat că pârâta apelantă nu a făcut dovada că reclamantul

și-a pierdut calitatea de acționar.

Reținând că reclamantul

a avut și deține calitatea de acționar al pârâtei vânzătoare SC I.C.M.T. SA, că

prin cererea sa reclamantul tinde la constatarea nulității absolute a contractului,

că prin efectul acestei sancțiuni același reclamant tinde la întoarcerea în patrimoniul

societății, al cărui acționar este, a imobilului ce face obiectul vânzării-cumpărării,

s-a constatat că reclamantul are interes juridic în exercitarea dreptului la acțiune

iar prin aceasta și calitate procesuală activă.

de lucru judecat a fost găsită, de asemenea, nefondată.

Astfel, contrar

celor susținute de pârâta apelantă, așa cum corect a arătat și prima instanță, sentința

penală nr. 1637 din 23 iulie 2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia

penală nr. 15/A din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Timiș și decizia penală nr.

798/R din 11 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, nu pot fi opuse în prezenta

cauză cu titlu de putere de lucru judecat deoarece nu sunt întrunite cerințele prevăzute

de art. 163 și art. 166 C. proc. civ., în sensul că, în raport de hotărârile penale

mai sus arătate, nu există identitate de părți, reclamantul nefiind parte, în această

calitate și față de obiectul anulării contractului de vânzare-cumpărare, în cauza

penală.

Din susținerile

pârâtei apelante subsumate acestui motiv de apel rezultă că, prin confuzia instituțiilor

de drept, pârâta apelantă face trimitere și la autoritatea de lucru judecat, în

sensul că prin hotărârile penale s-a menținut contractul de vânzare-cumpărare, instanțele

constatând că nu există nici un temei pentru anularea contractului.

Într-adevăr, anularea

contractului a fost solicitată de partea civilă SC I.C.M.T. SA în cadrul procesului

penal, ca o consecință a faptelor penale pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații P.M. și T.I., administratori ai societății parte civilă, însă instanța

penală a constatat că desființarea contractului, ca act juridic civil, poate interveni

numai ca urmare a existenței unei cauze de nulitate absolută sau relativă, fondată

pe lipsa sau nevaliditatea unei condiții de fond, sau de formă, ad validitatem,

a actului juridic. În speță, a reținut, instanța penală, contractul de vânzare-cumpărare

s-a încheiat cu respectarea tuturor condițiilor generale și speciale de fond și

de formă prevăzute de art. 948 și art. 1295 și urm. C. civ., iar menționarea în

contract a unui alt cont al vânzătorului nu este o cauză de natură să atragă nevalabilitatea

contractului, nefiind aplicabil principiul potrivit căruia anularea actului inițial

duce și la anularea actului subsecvent, astfel că nu se poate constata nevalabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare.

Sentința penală

a fost menținută sub aspectul modului de rezolvare a acțiunii civile, inclusiv prin

decizia penală nr. 798/R din 11 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată

în recurs.

Nici autoritatea

de lucru judecat dată de aceste hotărâri penale nu poate fi opusă acțiunii reclamantului,

potrivit art. 1201 C. civ., întrucât în prezenta cauză, cererea în constatarea nulității

absolute este întemeiată pe nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a pârâtei SC

I.C.M.T. SA din 26 martie 1999, nulitate dispusă prin sentința civilă nr. 1881/LP/PI

din 18 decembrie 2012, definitivă prin decizia civilă nr. 916 din 22 mai 2013 a

Curții de Apel Timișoara, în raport cu care se invocă, ca un prim motiv, lipsa consimțământului

exprimat de voința juridică a vânzătoarei SC I.C.M.T. SA și, în legătură cu aceeași

nulitate, cauza ilicită a convenției. Aceste aspecte nu au făcut obiectul dezlegării

de către instanțele penale, întrucât aceste instanțe nu au fost investite cu pronunțarea

asupra acelei hotărâri A.G.A., iar anularea hotărârii A.G.A. s-a dispus într-un

cadrul procesual diferit, în fața instanțelor civile, procesul civil și procesul

penal derulându-se la un moment dat, în paralel.

dreptului la acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare, invocată pentru

prima dată în apel, dar conformă cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

a fost găsită nefondată.

Instanța de apel

a relevat faptul că acțiunea reclamantului vizează constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare, iar nu anularea contractului, pe temeiul nulității

relative.

Cauzele nulității

absolute invocate de reclamant sunt lipsa consimțământului vânzătoarei pârâte SC

I.C.M.T. SA și cauza ilicită a contractului, așa cum sunt prevăzute de art. 948

pct. 2 și pct. 4 C. civ. (1864).

Dreptul la exercitarea

acțiunii în nulitate absolută a actului juridic este imprescriptibil extinctiv,

cu observarea, în cazul actelor translative de drepturi reale, a prescripției achizitive

(uzucapiunii).

Reclamantul nu

a invocat viciul de consimțământ ca și cauză a nevalabilității acordului contractual,

caz în care, într-adevăr, s-ar fi pus problema caracterului prescriptibil al exercițiului

dreptului la acțiune, deoarece viciul de consimțământ la încheierea actului juridic

este sancționat cu nulitatea relativă, în anumite condiții.

motivul lipsei de rol activ manifestat de prima instanță, instanța de apel l-a respins

în partea de început a considerentelor, atunci când a examinat această critică sub

titlu de motiv de apel prin care s-a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare primei instanțe.

III. În ce privește

fondul apelului declarat de pârâta apelantă, cu referire exclusivă asupra cererii

având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

și a criticilor aduse sentinței atacate, pe fond, instanța de apel a constată că

apelul este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamantul a

solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 26 ianuarie 2001 încheiat de pârâta SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzătoare

și Primăria municipiului Timișoara, în calitate de cumpărătoare, invocând și solicitând,

totodată, anularea hotărârii adunării generale a acționarilor din 26 martie 1999

a SC I.C.M.T. SA, prin care s-a decis înstrăinarea bunurilor mobile ce fac obiectul

contractului de vânzare-cumpărare.

Petitul privind

cererea pentru anularea hotărârii A.G.A. a fost disjuns, iar asupra acestuia s-au

pronunțat sentința civilă nr. 1881/PI/LP din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș

și decizia civilă nr. 919 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, în sensul

că a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus anularea hotărârii A.G.A.,

pentru motive care privesc convocarea reclamantului la ședința adunării generale

a acționarilor.

Judecata cererii

privind nulitatea contractului de vânzare a fost suspendată până la soluționarea

irevocabilă a cererii privind anularea hotărârii A.G.A.

După repunerea

pe rol a cauzei în acest dosar, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând constatarea

că petitul vizând anularea hotărârii AGA a rămas fără obiect, asupra acestei cereri

pronunțându-se sentința și decizia mai sus arătate, respectiv că acțiunea are ca

obiect doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare,

nulitate care decurge din anularea hotărârii A.G.A., ceea ce reprezintă lipsa consimțământului

pârâtei SC I.C.M.T. SA la încheierea contractului, lipsind voința juridică a acesteia

exprimată prin hotărârea menționată, precum și din cauza ilicită a încheierii acestui

contract.

Prima instanță,

prin sentința atacată, a admis cererea precizată a reclamantului și a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, reținând în considerente

drept cauză a nulității astfel dispuse lipsa consimțământului societății vânzătoare,

ceea ce rezultă din constatarea că, în condițiile anulării hotărârii A.G.A. prin

care s-a decis înstrăinarea imobilelor, efectele nulității absolute ale hotărârii

A.G.A. se întind ex tune și asupra actului juridic ulterior încheiat, în sensul

constatării lipsei consimțământului societății și la epoca încheierii contractului

de vânzare cumpărare, ceea ce lipsește contractul de una dintre condițiile esențiale

de validitate prevăzute de art. 948 C. civ.

În schimb, prima

instanță nu a reținut cauza ilicită și nici prețul neserios ca motive de nulitate

absolută ale contractului, pentru lipsa probei acestor motive.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel doar pârâta apelantă.

În consecință,

instanța de apel a dat curs dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul

că a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea

legii de către prima instanță, constatând, totodată, că nu sunt motive de ordine

publică de luat în considerare cu privire la legalitatea desfășurării procesului

în fața primei instanțe sau cu referire la garantarea drepturilor cu caracter procesual

ale părților în cauză.

În absența cererii

de apel a reclamantului, instanța de apel s-a considerat dispensată de a mai cerceta

motivele pentru care prima instanță nu a reținut cauza ilicită și prețul neserios,

sub titlu de cauze de nulitate absolută a contractului.

Cu referire la

soluția pronunțată de prima instanță constând în constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare, pe temeiul aplicării principiului anulării actelor juridice

subsecvente actului constatat nul absolut, pentru lipsa consimțământului societății

vânzătoare, ca urmare a absenței voinței juridice a acesteia exprimată valabil în

cadrul adunării generale a acționarilor, instanța de apel a constatat că sentința

astfel pronunțată este netemeinică și nelegală.

În primul rând,

instanța de apel a constatat greșită teza afirmată de reclamant și considerată pertinentă

de către prima instanță că lipsește consimțământul vânzătoarei SC I.C.M.T. SA, în

calitate de vânzătoare.

Existența consimțământului

este dezvăluită de exprimarea sa în condițiile specifice, proprii încheierii actului

juridic supus examinării.

Acest act juridic

dedus judecății este contractul de vânzare-cumpărare, iar nu hotărârea adunării

generale a acționarilor.

Prin urmare, îndeplinirea

condițiilor de valabilitate, de fond și de formă, ale contractului de vânzare-cumpărare

sunt cele prevăzute de lege pentru încheierea acestui contract, iar nu cerințele

de validitate ale hotărârii adunării generale a asociaților și, cu atât mai puțin,

se poate invoca nulitatea unui contract, pentru motivul neregularității convocării

adunării generale.

Între hotărârea

A.G.A. și contractul de vânzare-cumpărare nu există un raport de subsidiaritate

sau subsecventă, fiecare dintre cele două categorii de acte juridice dispunând de

condiții de valabilitate și de cauze de ineficacitate proprii, independente, specifice,

astfel că, prezența unei cauze de nulitate sau anulabilitate asupra hotărârii adunării

generale a asociaților nu constituie, totodată, cauză de nulitate sau anulabilitate

pentru contractul încheiat de societate.

Chiar și în condițiile

anulării hotărârii A.G.A., principiul quod nullum est, nullem producit effectum,

nu se aplică, automat, asupra contractului încheiat de societatea comercială, cu

toată considerarea pe care Legea societăților nr. 31/1990 o conferă voinței societare

pe care o exprimă adunarea generală a asociaților.

Dispozițiile Legii

societăților cuprind două categorii de norme juridice, având relevanță în prezenta

cauză, astfel: o categorie de norme vizează actele juridice societare la care participă

asociații/acționarii în vederea adoptării hotărârilor/deciziilor aflate în portofoliul

organelor de conducere și administrare a societății. Sunt asemenea norme juridice

toate prevederile legii referitoare la hotărârile adunării generale ale asociaților/acționarilor,

deciziile organelor administrative de gestiune și control a societății, iar pentru

protecția validității acestor acte juridice legea societară dispune de sancțiuni,

remedii și mijloace juridice adecvate scopului ocrotirii societății, ca subiect

de drept autonom, și protecției persoanei asociaților/acționarilor; a doua categorie

de norme permite societății, prin organele sau persoanele care o reprezintă să încheie

acte juridice cu terții, în limita puterilor conferite de lege acestor organe sau

persoane. Prin aceste norme legea protejează, în primul rând, terții cu care contractează

societatea prin organele sale de conducere și administrare sau prin persoanele care

îndeplinesc rolul acestor organe.

Sub acest ultim

set de norme, instanța de apel a relevat că, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor

sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății, în afară

de cazul în care ea dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau

să cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele

puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv

nu constituie, singură, dovada cunoașterii.

De asemenea, clauzele

actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăților, care limitează

puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă

au fost publicate [alin. (2)].

Prin urmare, actele

juridice încheiate de societate cu terții sunt prezumate valabile și opozabile societății,

dacă au fost încheiate de organele societății și în limita puterilor conferite acestora

de lege.

În vederea încheierii

acestor acte juridice, organele societății își exercită puterile prevăzute de lege,

chiar dacă aceste puteri sunt limitate de societate.

Pentru cazurile

de excepție, în care angajamentele organelor societății nu sunt opozabile acesteia

din urmă, legea impune societății să facă dovada că terții cunoșteau sau trebuiau

să cunoască fie depășirea obiectului de activitate, fie depășirea puterilor conferite

de lege organelor societare. Limitarea puterilor conferite ex lege organelor de

către însăși societatea care Ie-a desemnat nu este aplicabilă terților cu care societatea

a contractat.

Din aceste dispoziții

legale rezultă că în privința actelor juridice încheiate între societate, prin organele

sale, și terții contractanți, sancțiunea este inopozabilitatea actului juridic față

de societate, în cazurile de excepție prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, iar nu sancțiunea nulității/anulabilității actului.

De asemenea, aceleași

dispoziții, deși prevăd ipoteza încheierii unor acte juridice cu depășirea obiectului

de activitate sau a puterilor conferite de lege organelor statutare ale societății,

nu sancționează aceste acte juridice cu nulitatea sau anulabilitatea, așa cum nu

prezumă lipsa consimțământului societății la încheierea actului juridic ci, dimpotrivă,

îl consideră exprimat de organele societății. Remediul juridic prevăzut de lege

este inopozabilitatea, în aceste două ipoteze de excepție a actului juridic față

de societate și opozabilitatea actului juridic față de organele societare care au

angajat astfel societatea.

Contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat de pârâta SC I.C.M.T. SA, în calitate de vânzătoare,

prin propriile organe de administrare. Prin urmare, consimțământul se prezumă că

a fost, astfel, exprimat de societatea vânzătoare, în considerarea prevederilor

art. 55 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Administratorii

societății vânzătoare au încheiat contractul în temeiul puterilor de administrare

conferite de prevederile art. 70 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, administratorii

pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de

activitate al societății, cu restricțiile arătate în actul constitutiv și art. 70

1

din aceeași lege, conform cărora actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți

pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății,

după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății,

nefiind necesară o procură specială în formă autentică în acest scop, chiar dacă

actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică. În fine, art. 73 din

Legea nr. 31/1990 statuează că administratorii sunt răspunzător solidar, printre

altele, pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale, precum și pentru

stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

Pentru a sublinia

protecția terților de bună credință și, concomitent, răspunderea administratorilor,

Legea nr. 31/1990 dispune următoarele: dacă un administrator ia inițiativa unei

operațiuni care depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl

desfășoară societatea, acesta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori,

pentru a formula opoziție. Cu toate acestea, operațiunea încheiată, în contra opoziției

făcute, este valabilă față de terții cărora nu li s-a comunicat opoziția [art. 78

alin. (1) și alin. (3)].

Având în vedere

aceste dispoziții legale, s-a constatat care este limitarea puterilor conferite

administratorilor societății vânzătoare la data încheierii contractului.

Conform art. 17

din Statutul SC I.C.M.T. SA, administratorii sunt constituiți în consiliul de administrație,

care poate exercita orice act legat de administrarea societății în limitele drepturilor

care li se conferă, iar art. 18 din statut prevede că fac parte din atribuțiile

consiliului de administrație aprobarea operațiunilor de cumpărare sau vânzare de

bunuri, potrivit competențelor acordate, respectiv aprobarea încheierii de contracte

conform acelorași competențe. Art. 13 din statut prevede că adunarea generală a

acționarilor hotărăște cu privire la vânzarea de active. Din coroborarea acestor

texte statutare rezultă că adunarea generală are competența de a decide asupra vânzării

de active, iar consiliul de administrație încheie contractul relevant pentru aceste

bunuri.

Contractul de

vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2001, în condițiile existenței

hotărârii adunării generale din 26 martie 1999.

În consecință,

contractul a fost încheiat de societatea vânzătoare SC I.C.M.T. SA, prin organele

sale de administrație, potrivit puterilor conferite acestui organ de lege și actul

constitutiv, respectiv de hotărârea adunării generale a acționarilor.

Contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat în deplină cunoștință de cauză de către pârâta

SC I.C.M.T. SA, asupra obiectului vinderii și prețului vânzării, care a fost încasat

în contul indicat de către vânzătoare.

În consecință,

instanța de apel a constatat că a existat consimțământ expres dat de către societatea

vânzătoare, prin hotărârea adunării generale a acționarilor și prin acordul contractual

încheiat.

Atât contractul

de vânzare-cumpărare, cât și hotărârea A.G.A. și-au produs efectele în circuitul

civil, în sensul că nici acționarii, nici societatea vânzătoare nu au reclamant

lipsa unor condiții de valabilitate ale consimțământului dat asupra vânzării, cel

puțin până la introducerea acțiunii în prezenta cauză, la data de 26 martie 2012,

după o durată de 11 ani.

Pârâta apelantă

a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condițiile în care pârâta SC

I.C.M.T. SA, prin organele sale statutare, adunarea generală și consiliul de administrație,

nu a prezentat nici un impediment în a perfecta contractul ci, dimpotrivă, din actele

constitutive și hotărârea A.G.A., aceeași pârâtă apelantă a constatat că actul poate

fi încheiat de societatea pârâtă și că acesta se încheie cu organele care pot angaja

societatea vânzătoare. În opinia instanței de apel, aceste diligențe au fost suficiente

și de natură a asigura pârâta-apelantă că sunt îndeplinite cerințele legale, în

ce o privește pe societatea pârâtă, în a se angaja contractual, nefiind pertinentă

susținerea reclamantului, potrivit căreia, pârâta apelantă ar fi fost obligată să

cerceteze cerințele de convocare a acționarilor la adunarea generală din data de

26 martie 1999, o asemenea verificare depășind comportamentul diligent al unui terț,

în considerarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 31/1990.

Hotărârea A.G.A.

din 26 martie 1999 a fost într-adevăr anulată prin sentința civilă nr. 188/LP/PI

din 18 decembrie 2012, pentru neregularități de convocare a reclamantului.

Instanța de apel

a relevat, însă, următoarele: hotărârea A.G.A. nu a fost anulată pentru motive de

nelegalitate a ordinii de zi adoptate, deci nici pentru nelegalitatea deciziei de

aprobare a vânzării unor bunuri ale societății; hotărârea este nulă ca act statutar

societar, pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale de convocare a unui acționar,

iar nu pentru neîndeplinirea condițiilor de fond ale actului juridic pe care îl

reprezintă hotărârea, sub aspectul actului de voință juridică având ca obiect vânzarea

unor bunuri; în privința actelor juridice pentru care legea prevede condiții de

formă ad validitatem, actul juridic nul pentru nerespectarea unor asemenea condiții

rămâne valabil, sub aspectul voinței juridice manifestate de subiectul de la care

emană actul.

S-a mai reținut

că, în condițiile în care obiectul vânzării cumpărării a fost supus înstrăinării

în mod deliberat de către pârâta vânzătoare, bunurile aflându-se în proprietatea

exclusivă a societății, fără a fi grevate de sarcini, dreptul de dispoziție juridică

aflându-se în domeniul puterilor conferite de lege organelor statutare ale societății

vânzătoare, la data perfectării contractului, anularea hotărârii adunării generale

a acționarilor pentru neregularități de convocare a unui acționar, nu înlătură condițiile

de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, cu privire specială asupra

consimțământului manifestat de societatea vânzătoare prin organele sale.

Părțile contractului

au avut reprezentarea juridică a semnificației actului pe care l-au încheiat, au

cunoscut obiectul vânzării-cumpărării, drepturile și obligațiile pe care le contractează,

punând în executare contractul, prin predarea posesiei bunului tranzacționat de

către vânzătoare și plata prețului convenit de către cumpărătoare.

Prin urmare, anularea

hotărârii A.G.A. după un interval de timp de 13 ani de la data adoptării hotărârii

și de 12 ani de la data încheierii contractului, pentru motive ce vizează neregulata

sa convocare, nu conduce la anularea contractului de vânzare cumpărare, deoarece

cauza nulității hotărârii A.G.A. nu este și cauză a nulității contractului, iar

cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condițiilor

de formă și de fond.

Chiar și în ipoteza

lipsei consimțământului invocat de reclamant, în privința voinței juridice societare

exprimată prin hotărârea A.G.A., hotărâre anulată ulterior și a încheierii contractului

de societate prin administratorii săi, cu depășirea puterilor conferite de adunarea

generală, potrivit actului constitutiv, nulitatea hotărârii A.G.A. nu penetrează

asupra condițiilor de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, în mod automat,

pe principiul anulării actelor subsecvente.

Aceasta întrucât,

potrivit art. 55 din Legea nr. 31/1990, sancțiunea aplicabilă este inopozabilitatea

față de societate a actului încheiat de organele sale cu terții, în măsura în care

societatea dovedește că organele sale statutare au încheiat actul cu depășirea obiectului

de activitate iar terțul cu care s-a contractat a cunoscut sau, în raport de împrejurările

date, putea și trebuia să cunoască depășirea obiectului de activitate al societății

sau depășirea limitelor puterilor conferite organelor care au angajat societatea

în raporturile juridice cu terțul.

Chiar și în ipoteza

dobândirii inopozabilității actului de către societate, actul juridic respectiv

nu este lipsit ex lege de efecte; dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare,

în raport cu terțul contractant și cu organele societare care au încheiat actul

juridic fără a respecta obiectul de activitate al societății sau limita puterilor

ce le-au fost conferite prin lege și actul constitutiv.

Legea societăților

nr. 31/1990 prin dispozițiile enunțate ocrotește terții de bună credință în raport

cu actele juridice încheiate cu societatea, statuând ca regulă, că societatea este

angajată prin organele sale, astfel că actele încheiate de aceste organe sunt acte

ale societății însăși. Aceste prevederi fac aplicarea principiilor ocrotirii bunei

credințe și a securității raporturilor juridice, cu privire la terții de bună credință

care contractează cu societatea reprezentată de organele sale. Chiar și în privința

terților de rea credință, și anume a celor care au cunoscut sau trebuiau să cunoască

neregularitatea de acțiune a organelor societare, legea le creează un regim juridic

special, potrivit căruia actul astfel încheiat este inopozabil societății, dar este

opozabil organelor societății și terțului.

În nici un caz,

Legea societăților având caracter special față de dispozițiile art. 948 C. civ.

și cele ale Decretului nr. 31/1954, aplicabile în cauză potrivit principiului regit

tempus actum, nu sancționează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat

de un terț cu societatea, chiar și în ipoteza depășirii de către organele societare

a obiectului de activitate sau a puterilor ce le-au fost conferite. Un astfel de

act juridic poate fi sancționat cu nulitatea, însă, pentru cauze care privesc exclusiv

condițiile proprii de formă sau/și de fond ale actului juridic concret.

Sunt însă neîntemeiate

motivele aduse de pârâta apelantă referitoare la proprietatea aparentă, buna credință

a subdobânditorului, îndeplinirea condițiilor uzucapiunii.

Aceste apărări

exced obiectului cauzei, așa cum a fost dezbătut în fața primei instanțe. Prin urmare,

cel puțin invocarea uzucapiunii este o cerere nouă în apel, fiind încălcate astfel

dispozițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. Motivele relative la proprietatea

aparentă și buna credință a subdobânditorului unui bun fac parte din alte instituții

juridice, străine de natura pricinii. Pârâta-apelantă nu este un subdobânditor,

ci un dobânditor al unui bun imobil, prin cumpărare, de la proprietarul real al

bunului. Aici proprietatea nu este „aparentă” ci una clar determinată prin obiect

și titularul dreptului de proprietate. În acest caz, buna credință a cumpărătorului

dobânditor de la adevăratul proprietar se raportează la momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, iar nu la posesia ulterioară a bunului.

De asemenea, au

fost înlăturate apărările reclamantului-intimat, pe fondul apelului.

Astfel, relativ

la lipsa consimțământului societății vânzătoare la încheierea contractului, ca rezultat

al anulării hotărârii A.G.A. care a decis vânzarea unor bunuri și, pe acest temei,

al lipsei voinței juridice a societății vânzătoare, instanța de apel a arătat, pe

larg, considerentele pentru care nu poate fi reținută această cauză de nulitate

a contractului.

Referitor la efectul

pozitiv al lucrului judecat cu privire la lipsa consimțământului, transmis de hotărârea

judecătorească care anulează hotărârea A.G.A., instanța de apel a relevat că efectele

puterii de lucru judecat ale sentinței civile nr. 1881/LP/PI din 18 decembrie 2012

a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia civilă nr. 919 din 22 mai 2013 sunt

cele care se răsfrâng doar asupra anulării hotărârii A.G.A., pentru motivul neregularității

convocării reclamantului acționar, efecte care nu se extind la condițiile de validitate

ale contractului de vânzare-cumpărare, pe principiul quod nullum est, nullem producit

effectum. Voința juridică a societății se relevă în fiecare caz în parte, prin actele

pe care le angajează organele sale în raporturile cu terții. Anularea unei hotărâri

A.G.A. nu este egală cu lipsirea de voință juridică a societății, dacă anularea

hotărârii nu s-a dispus pentru cauze care vizează însăși formarea voinței juridice

societare. În acest context, instanța de apel a relevat că voința juridică a unui

acționar nu este sinonimă cu voința juridică a societății. Cel mult, în ipoteza

acționarului majoritar, voința juridică a acționarului poate influența voința juridică

societară, în cadrul adunării generare a acționarilor, dar nu și manifestarea capacității

juridice de folosință a societății însăși.

Neverificarea

de către pârâta apelantă a modului de convocare, pentru a sublinia reaua-credință

a apelantei, este nefondată, întrucât ceea ce definește diligența unui terț în vederea

încheierii actului juridic cu societatea este verificarea actului constitutiv și,

în măsura în care prezintă relevanță pentru actul care se încheie, hotărârea adunării

generale, respectiv datele relevante furnizate de registrul comerțului sau/și registrul

de carte funciară sau alt registru public, după caz. Convocatorul este un act de

drept societar și se adresează exclusiv asociaților, administratorilor, altor persoane

sau organe de sub arcul societar.

Susținerile intimatului

care fac referire la caracterul fraudulos al comportamentului reprezentanților părților

contractante, readuc în discuție cauza ilicită a contractului, însă, acest motiv

de nulitate nu a fost reținut de prim a instanță, iar în prezența apelului declarat

numai de către pârâtă, instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile

art. 295 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel examinează

sentința atacată în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate în legătură

cu aceste motive. În apelul pârâtei nu s-au formulat critici legate de cauza ilicită

a contractului, pentru motivul că prima instanță a respins această cauză de nulitate.

Prin urmare, aceste susțineri ale reclamantului intimat exced apelului declarat

de pârâta apelantă. Verificarea susținerilor referitoare la cauza ilicită, în afara

declarației de apel, după ce prima instanță a respins acest motiv de nulitate a

contractului, aduce atingere prevederilor art. 296 C. proc. civ., conform cărora

apelantului nu i se poate crea o situație juridică mai grea în propria cale de atac.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs recurentul-reclamant P.N. și recurenta-pârâtă SC

I.C.M.T. SA Timișoara.

I. În recursul

său, recurentul-reclamant P.N., a adus următoarele critici deciziei recurate:

de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, încheierea

de ședință din 19 iunie 2014 nu este semnată de nici unul dintre judecători, fiind

încălcate dispozi