ÎCCJ, decizie (scj.ro #119913)

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza unei hotărâri AGA. Constatarea nulității absolute a hotărârii. Consecințe din perspectiva principiului securității raporturilor juridice

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților

Index alfabetic : acțiune în constatarea nulității absolute

hotărâre AGA

contract de vânzare-cumpărare

principiul securității raporturilor juridice

Legea nr. 31/1990, art. 55 alin. (1)

Faptul că hotărârea AGA care a stat la baza încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a fost constatată nulă absolut nu poate produce consecințe juridice cu privire la întrunirea condițiilor de validitate ale contractului, un astfel de act juridic putând fi sancționat cu nulitatea doar pentru cauze care privesc condițiile de fond și de formă de la data încheierii acestuia.

Prin urmare, în cazul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, cu mult timp înainte ca hotărârea de anulare a hotărârii AGA în temeiul căreia a fost încheiat actului să devină irevocabilă, efectele constatării nulității absolute a hotărârii AGA nu pot fi extinse asupra verificării condițiilor de validitate ale contractului deoarece la data încheierii acestuia condițiile de validitate erau îndeplinite.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254 din 29 ianuarie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, Secția a II-a civilă la data de 26 martie 2013, sub nr. xx31/30/2012, reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâții Ț.I., P.M., SC ICMT SA Timișoara și Primăria Municipiului T., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a hotărârii AGA a SC ICMT SA din 26 martie 1999, care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC ICMT SA Timișoara în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T. în calitate de cumpărător.

Prin sentința civilă nr. 942/17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. xx31/30/2012, s-a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiate, s-a admis cererea precizată formulată de reclamantul P.N. în contradictoriu cu pârâții Ț.I., P.M., SC ICMT SA Timișoara și Primăria Municipiului T., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/26 ianuarie 2001 încheiat între SC ICMT SA Timișoara în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T.  în calitate de cumpărător și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate, anterior, anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, care nu reprezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerii între considerentele hotărârilor judecătorești, însă ea are caracter absolut doar între părțile care au participat la litigiul anterior, aspect ce presupune că ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

În raporturile cu terții însă, această prezumție are doar caracter relativ și poate fi răsturnată cu orice mijloc de probă.

În cauză, reclamantul P.N. este un terț față de latura civilă a procesului penal în care pârâții P.M. și Ț.I. au fost inculpații, iar pârâta SC ICMT SA parte civilă, finalizat prin sentința penală nr. 16/23 iulie 2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 798/11 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală și, prin urmare, dispoziția instanței penale de respingere a desființării contractului de vânzare-cumpărare nr. 21 din 26 ianuarie 2001 încheiat între SC ICMT SA, în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T., în calitate de cumpărător, pentru alte motive decât cel al mențiunii false constând în indicarea contului vânzătorului, nu poate fi reținută ca prezumție absolută și opusă reclamantului ca atare.

Prima instanță a apreciat că, în speță, există și un alt motiv pentru care dispoziția instanței penale nu poate fi opusă reclamantului ca prezumție absolută și anume că limita procedurală pe care instanța penală o poate manifesta pe latura civilă a infracțiunii de fals, este aceea a desființării mențiunilor scriptice false, care se realizează prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, fără, însă, a putea analiza și existența unor condiții de valabilitate a actului juridic civil, ca

negotium

, cum ar fi existența consimțământului sau a cauzei.

Prin ele însele, contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod nu pot presupune și o lipsă a condițiilor de validitate a înscrisului, din perspectiva art. 948 C. civ. și dacă mențiunea falsă se reduce doar la un element neimportant, cum este cazul în speță, contul vânzătorului, instanța penală nu este competentă a se pronunța și pe validitatea înscrisului, din perspectiva legii civile, orice discuție pe acest aspect fiind neavenită.

În ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului, pe de o parte, ea rezidă din caracterul relativ al puterii de lucru judecat, respectiv pe considerentul că sentința penală de mai sus nu i se opune, cu caracter absolut, reclamantului și că acesta poate invoca și face dovada lipsei unora din condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 21 din 26 ianuarie 2001 încheiat între SC ICMT SA, în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T., iar, pe de altă parte, ea rezidă din calitatea reclamantului de persoană interesată, de vreme ce, dacă în mod definitiv și irevocabil, o instanță a apreciat că reclamantul este persoană interesată în a solicita și obține constatarea nulității absolute a hotărârii AGA a SC ICMT SA nr. 1 din 26 martie 1999, ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare repudiat în cauză, este evident că este o persoană interesată și în constatarea nulității absolute a acestui act juridic civil și are, implicit, calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 26 ianuarie 2001, SC ICMT SA, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să transmită către Primăria Municipiului T., în calitate de cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile situate în Timișoara, înscrise în CF 1312342 Timișoara, nr. top. 8572/3/1/2, 8577/2/2, 8540/3/2, teren cu baza sportivă, în suprafață de 1 ha, 5368 mp, proprietate Statul Român, nr. 4375/1969, construcții proprietar SC ICMT SA nr. 17758/2000, cu prețul de 3.500.000.000 lei vechi, inclusiv TVA.

Acest contract a fost criticat de reclamant care a apreciat că este nul absolut pentru lipsa consimțământului și lipsa cauzei, sub aspectul fraudei la lege, afirmație cu care prima instanță a fost parțial de acord, sub aspectul incidenței în speță doar a lipsei consimțământului.

Astfel, societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate, adică a unei convenții, exprimată prin intenția asociaților de a colabora voluntar în desfășurarea activității comerciale (

affectio societatis

), intenție ce implică și convergența de interese ale asociațiilor dar și egalitate juridică între aceștia și, în consecință, lipsa unor raporturi de subordonare.

Prin adunarea generală, care este organul de deliberare și decizie al societății comerciale, se exprimă voința socială, care decide în toate problemele esențiale ale activității societății astfel că, încălcarea unor reguli referitoare la formarea voinței sociale, nu poate fi ignorată, ci înlăturată, prin mecanismul oferit de legiuitor.

Prin urmare, societatea comercială participă ca subiect de drept la încheierea și executarea unor acte juridice civile având ca fundament voința socială și care reprezintă o transpunere a consimțământului persoanei fizice astfel că, ori de câte ori voința socială nu există sau este viciată din varii motive, nu poate exista un consimțământ valabil exprimat.

În speță, voința juridică a SC ICMT SA, ce a vizat contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 26 ianuarie 2001, s-a format prin hotărârea AGA nr. 1 din 26 martie 1999, când acționarii societății au hotărât vânzarea imobilului de la adresa de mai sus.

Această hotărâre însă a fost constatată nulă absolut prin sentința civilă nr. 1881/18 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș, Secția a II-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 919/22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara.

Consecința juridică a acestei hotărâri judecătorești, în virtutea efectului

ex tunc

al nulității absolute a unui act juridic civil, este aceea a constatării lipsei consimțământului societății vânzătoare SC ICMT SA la epoca încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 21 din 26 ianuarie 2001, condiție esențială de validitate, conform art. 948 C. civ. de la 1864 și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic încheiat în acest context.

În ce privește frauda la lege, prima instanță a constatat că reclamantul nu a explicat în ce a constat acest caz de nulitate absolută, respectiv ce normă legală imperativă s-a urmărit a fi eludată prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de cei doi reprezentanți legali ai vânzătoarei SC ICMT SA, P.M. și Ț.I.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Primăria Municipiului T., prin Primar, și Municipiul T., prin Primar,

solicitând anularea sentinței primei instanțe, trimiterea cauzei primei instanțe în vederea rejudecării, iar, în subsidiar, schimbarea, în tot, a sentinței atacate, în sensul respingerii, în totalitate, a acțiunii formulate de reclamant.

Un aspect învederat se referă la faptul că imobilul situat în Timișoara, Aleea FCR. nr. 40 a fost închiriat SC E. SRL, închirierea fiind notată în CF nr. 406972 Timișoara, nr. top. 8572/3/1/2; 8577/2/2; 8640/3/2, mai multe acțiuni de chemare în judecată având ca obiect dreptul de retenție al acestei societăți asupra imobilului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul P.N. a solicitat respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 463/A/ 26 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a fost admis apelul pârâtei Primăria Municipiului T., prin Primar.

A fost schimbată, în tot, sentința atacată, în sensul că a fost respinsă cererea precizată formulată de reclamantul P.N. împotriva pârâtei Primăria Municipiului T. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/26.01.2001 încheiat între pârâtele SC ICMT SA în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T. în calitate de cumpărător.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

I. Instanța de apel a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a puterii de lucru judecat au fost examinate de prima instanță, în sensul respingerii lor, astfel că reiterarea acestor excepții în apel se constituie în motive de apel asupra cărora instanța de apel trebuie să se pronunțe în mod devolutiv, fără consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și prescripția exercițiului dreptului la acțiune al reclamantului au fost invocate pentru prima dată în apel, iar modul de rezolvare a acestor motive de apel se va răsfrânge asupra soluției dată de instanța de apel cu referire la temeinicia și legalitatea acestor excepții iar nu a sentinței primei instanțe, care nu a fost învestită cu asemenea apărări ale pârâtei.

Ceea ce nu a fost invocat în fața primei instanțe nu poate constitui temei pentru critica neevocării fondului de către prima instanță, din perspectiva art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În privința lipsei rolului activ al primei instanțe în a sesiza procurorul cu cercetarea falsului asupra procesului-verbal al ședinței adunării generale a acționarilor, pentru a se stabili obiectul falsului și autorul său, instanța de apel a constatat că cererea pentru sesizarea procurorului a fost formulată de reclamant prin cererea introductivă de primă instanță, acțiune care a avut ca obiect anularea hotărârii adunării generale a SC ICMT SA din 26 martie 1999 și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între această societate și pârâtă. Ulterior, prin încheierea de ședință din 26 iunie 2012, judecata acțiunii în anulare hotărâre AGA a fost disjunsă și înregistrată în dosar separat, nr. xx45/30/2012 al Tribunalului Timiș, iar prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2012, judecata petitului privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare s-a suspendat până la soluționarea acțiunii disjunse.

Judecata cererii în constatarea nulității contractului a fost repusă pe rol prin încheierea din 10 septembrie 2013, la cererea reclamantului, ca urmare a finalizării judecății în dosar nr. xx45/30/2012 asupra acțiunii în anulare a hotărârii AGA, iar după repunerea pe rol a cauzei, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea nulității absolute doar a contractului de vânzare-cumpărare. Ulterior acestei precizări, nici reclamantul, nici o altă parte nu a mai invocat falsul conținut de procesul-verbal al ședinței AGA, reclamantul și pârâta SC ICMT SA nemaiavând interes juridic, dată fiind soluția de anulare a hotărârii AGA pronunțată de instanță în dosar nr. xx45/30/2012.

Instanța de apel a concluzionat că prima instanță și-a exercitat rolul activ în limita actelor de dispoziție, în sens procesual, a părților implicate în proces și în raport de obiectul cauzei cu care a rămas învestită după disjungerea celor două cereri care au făcut corp comun în acțiunea introductivă de primă instanță.

Pe de altă parte, pârâta-apelantă nu a solicitat primei instanțe aplicarea procedurii privind constatarea falsului din conținutul procesului-verbal al ședinței AGA, o astfel de cerere fiind formulată de reclamant în legătură cu petitul privind anularea hotărârii AGA. Prin urmare, critica pârâtei vizează o cerere formulată de partea adversă, în legătură cu alt obiect al cauzei, cerere la care însăși titularul a renunțat să o reitereze, după ce a obținut câștig de cauză asupra anulării hotărârii AGA.

Sub aspectul examinat, instanța de apel a concluzionat că nu a existat o lipsă de rol activ a primei instanțe și, drept urmare, nu poate fi reținută neevocarea fondului ca și motiv de anulare a sentinței atacate.

În consecință, cererea pârâtei-apelante de anulare a sentinței pronunțate de prima instanță, cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, este nefondată.

II. Examinând, în fond, apelul pârâtei, inclusiv cu privire la motivele de apel cuprinzând excepțiile mai sus arătate, instanța de apel a analizat, cu precădere, aceste excepții și, mai în urmă, motivele relative la fondul cauzei.

ex lege

, cerere nouă, iar o atare excepție poate fi invocată pe toată durata procesului, nefiind limitată la un anumit moment procesual, așa cum, greșit, a arătat, în apărare, reclamantul-intimat.

Pe de altă parte, această excepție este neîntemeiată, ceea ce rezultă din indicarea, în contractul părților, a Primăriei Municipiului T. ca parte contractantă, precum și din prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare, obiect al acțiunii precizate în constatarea nulității absolute, este încheiat de pârâta SC ICMT SA, în calitate de vânzător și Primăria Municipiului T., în calitate de cumpărător, reprezentată de primar și viceprimar.

Denumirea în contractul părților nu este de esența stabilirii capacității lor de folosință, ci de natura efectelor pe care le produce contractul în privința obligațiilor asumate de părțile contractante. Identitatea eronată, greșită sau neadecvată pe care o etalează o parte contractantă nu o lipsește pe aceasta de capacitatea de folosință, iar, prin aceasta, de capacitatea de a-și asuma obligații și de a exercita drepturi cu caracter contractual.

În acest sens au acționat părțile din prezenta cauză la epoca la care au încheiat contractul, pârâta-apelantă prezentându-se ca entitate juridică, iar pârâta-intimată vânzătoare ca parte contractantă care cunoaște identitatea persoanei cu care contractează.

În practica încheierii contractelor de către unitățile administrativ-teritoriale, denumirea sub care se prezintă aceste entități cuprinde titulari diverși, cum sunt comuna, orașul, municipiul, consiliul local, consiliul județean, Primăria, primarul, însă este în afara oricărei îndoieli că, indiferent de titulatura pe care și-o etalează aceste entități, contractează de pe poziția unității administrativ-teritoriale înzestrată cu capacitate juridică de folosință.

Pe de altă parte, denumirea de „primărie” nu este una „neprevăzută” de Legea nr. 215/2001. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) sunt autorități executive primarii, iar conform art. 1 alin. (1) lit. i) unitățile administrative teritoriale sunt comuna, orașul, municipiul, județul. Potrivit art. 21 alin. (1), unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Aceste unități sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, în condițiile legii. În justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de primar sau, după caz, de președintele consiliului județean. Conform art. 77 alin. (1), primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care  duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.

Din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 215/2001 rezultă că: subiect de drept este unitatea teritorial-administrativă prevăzută de lege; un astfel de subiect de drept își exercită prerogativele prin intermediul unei autorități deliberative - consiliul local și consiliul județean, și al unei autorități executive - primarul și președintele consiliului județean; exercitarea autorității executive de către primar se realizează în cadrul unei structuri funcționale – primăria comunei, orașului, municipiului; primarul și structura sa funcțională își exercită atributele prevăzute de lege în temeiul capacității juridice de folosință cu care este înzestrată autoritatea administrativ-teritorială, iar nu în nume personal, în vederea realizării scopului recunoscut de lege acestui subiect de drept. Prin urmare, actele juridice încheiate de primar sau/și primăria prin primar se prezumă (

juris tantum

) că sunt încheiate de unitatea administrativ/teritorială însăși, în calitate de subiect de drept public.

Înlăturarea acestei prezumții se poate realiza numai prin dovada că persoanele care compun autoritatea executivă au încheiat actele juridice

in proprio nomine

, prin încălcarea prerogativelor ce le-au fost încredințate de autoritatea deliberativă sau, după caz, de autoritatea executivă. O astfel de dovadă nu a fost etalată în prezenta cauză. În lipsa acestei dovezi, este nejustificată negarea de către pârâta-apelantă a propriei calități procesuale, în scopul evitării efectelor unui contract la a cărui încheiere a participat, în deplină exercitare a capacității de folosință a unității administrativ-teritoriale.

Această excepție a făcut obiectul judecății în primă instanță, iar aceasta, în mod judicios, a decis respingerea excepției.

Instanța de apel, răspunzând acestui motiv de apel, a constatat, mai întâi, că reclamantul a avut calitatea de acționar al SC ICMT SA la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, ceea ce rezultă din actele constitutive ale societății, precum și la data introducerii prezentei acțiuni la prima instanță. Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că pârâta-apelantă nu a făcut dovada că reclamantul și-a pierdut calitatea de acționar.

Reținând că reclamantul a avut și deține calitatea de acționar al pârâtei vânzătoare SC ICMT SA, că prin cererea sa reclamantul tinde la constatarea nulității absolute a contractului, că prin efectul acestei sancțiuni același reclamant tinde la întoarcerea în patrimoniul societății, al cărui acționar este, a imobilului ce face obiectul vânzării-cumpărării, s-a constatat că reclamantul are interes juridic în exercitarea dreptului la acțiune, iar prin aceasta și calitate procesuală activă.

Astfel, contrar celor susținute de pârâta-apelantă, așa cum corect a arătat și prima instanță, sentința penală nr. 1637/23 iulie 2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 15/A/22 ianuarie 2010 a Tribunalului Timiș și decizia penală nr. 798/R/11 august 2010 a  Curții de Apel Timișoara, nu pot fi opuse în prezenta cauză cu titlu de putere de lucru judecat deoarece nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 163 și 166 C. proc. civ., în sensul că, în raport de hotărârile penale mai sus arătate, nu există identitate de părți, reclamantul nefiind parte, în această calitate și față de obiectul anulării contractului de vânzare-cumpărare, în cauza penală.

Din susținerile pârâtei-apelante subsumate acestui motiv de apel rezultă că, prin confuzia instituțiilor de drept, pârâta-apelantă face trimitere și la autoritatea de lucru judecat, în sensul că prin hotărârile penale s-a menținut contractul de vânzare-cumpărare, instanțele constatând că nu există nici un temei pentru anularea contractului.

Într-adevăr, anularea contractului a fost solicitată de partea civilă SC ICMT SA  în cadrul procesului penal, ca o consecință a faptelor penale pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P.M. și Ț.I., administratori ai societății parte civilă, însă instanța penală a constatat că desființarea contractului, ca act juridic civil, poate interveni numai ca urmare a existenței unei cauze de nulitate absolută sau relativă, fondată pe lipsa sau nevaliditatea unei condiții de fond, sau de formă,

ad validitatem,

a actului juridic. În speță, a reținut, instanța penală, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea tuturor condițiilor generale și speciale de fond și de formă prevăzute de art. 948 și art. 1295 și urm. C. civ., iar menționarea în contract a unui alt cont al vânzătorului nu este o cauză de natură să atragă nevalabilitatea contractului, nefiind aplicabil principiul potrivit căruia anularea actului inițial duce și la anularea actului subsecvent, astfel că nu se poate constata nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Sentința penală a fost menținută sub aspectul modului de rezolvare a acțiunii civile, inclusiv prin decizia penală nr. 798/R/11 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în recurs.

Nici autoritatea de lucru judecat dată de aceste hotărâri penale nu poate fi opusă acțiunii reclamantului, potrivit art. 1201 C. civ., întrucât în prezenta cauză, cererea în constatarea nulității absolute este întemeiată pe nulitatea absolută a hotărârii AGA a pârâtei SC ICMT SA nr. 1 din 26 martie 1999, nulitate dispusă prin sentința civilă nr. 1881/LP/PI/18 decembrie 2012, definitivă prin decizia civilă nr. 916/22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, în raport cu care se invocă, ca un prim motiv, lipsa consimțământului exprimat de voința juridică a vânzătoarei SC ICMT SA și, în legătură cu aceeași nulitate, cauza ilicită a convenției. Aceste aspecte nu au făcut obiectul dezlegării de către instanțele penale, întrucât aceste instanțe nu au fost învestite cu pronunțarea asupra acelei hotărâri AGA, iar anularea hotărârii AGA s-a dispus într-un cadru procesual diferit, în fața instanțelor civile, procesul civil și procesul penal derulându-se la un moment dat, în paralel.

Instanța de apel a  relevat faptul că acțiunea reclamantului vizează constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, iar nu anularea contractului, pe temeiul nulității relative.

Cauzele nulității absolute invocate de reclamant sunt lipsa consimțământului vânzătoarei pârâte SC ICMT SA și cauza ilicită a contractului, așa cum sunt prevăzute de art. 948 pct. 2 și 4 C. civ. (1864).

Dreptul la exercitarea acțiunii în nulitate absolută a actului juridic este imprescriptibil extinctiv, cu observarea, în cazul actelor translative de drepturi reale, a prescripției achizitive (uzucapiunii).

Reclamantul nu a invocat viciul de consimțământ ca și cauză a nevalabilității acordului contractual, caz în care, într-adevăr, s-ar fi pus problema caracterului prescriptibil al exercițiului dreptului la acțiune, deoarece viciul de consimțământ la încheierea actului juridic este sancționat cu nulitatea relativă, în anumite condiții.

III. În ce privește fondul apelului declarat de pârâta-apelantă, cu referire exclusivă asupra cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a criticilor aduse sentinței atacate, pe fond, instanța de apel a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/26 ianuarie 2001 încheiat de pârâta SC ICMT SA, în calitate de vânzătoare și Primăria Municipiului T., în calitate de cumpărătoare, invocând și solicitând, totodată, anularea hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 1/26 martie 1999 a SC ICMT SA, prin care s-a decis înstrăinarea bunurilor mobile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Petitul privind cererea pentru anularea hotărârii AGA a fost disjuns, iar asupra acestuia s-au pronunțat sentința civilă nr. 1881/PI/LP/18 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș și decizia civilă nr. 919/22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus anularea hotărârii AGA, pentru motive care privesc convocarea reclamantului la ședința adunării generale a acționarilor.

Judecata cererii privind nulitatea contractului de vânzare a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cererii privind anularea hotărârii AGA.

După repunerea pe rol a cauzei în acest dosar, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând constatarea că petitul vizând anularea hotărârii AGA a rămas fără obiect, asupra acestei cereri pronunțându-se sentința și decizia mai sus arătate, respectiv că acțiunea are ca obiect doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate care decurge din anularea hotărârii AGA, ceea ce reprezintă lipsa consimțământului pârâtei SC ICMT SA la încheierea contractului, lipsind voința juridică a acesteia exprimată prin hotărârea menționată, precum și din cauza ilicită a încheierii acestui contract.

Prima instanță, prin sentința atacată, a admis cererea precizată a reclamantului și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, reținând în considerente drept cauză a nulității astfel dispuse lipsa consimțământului societății vânzătoare, ceea ce rezultă din constatarea că, în condițiile anulării hotărârii AGA prin care s-a decis înstrăinarea imobilelor, efectele nulității absolute ale hotărârii AGA se întind

ex tunc

și asupra actului juridic ulterior încheiat, în sensul constatării lipsei consimțământului societății și la epoca încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce lipsește contractul de una dintre condițiile esențiale de validitate prevăzute de art. 948 C. civ.

În schimb, prima instanță nu a reținut cauza ilicită și nici prețul neserios ca motive de nulitate absolută ale contractului, pentru lipsa probei acestor motive.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel doar pârâta-apelantă.

În consecință, instanța de apel a dat curs dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constatând, totodată, că nu sunt motive de ordine publică de luat în considerare cu privire la legalitatea desfășurării procesului în fața primei instanțe sau cu referire la garantarea drepturilor cu caracter procesual ale părților în cauză.

În absența cererii de apel a reclamantului, instanța de apel  s-a considerat dispensată de a mai cerceta motivele pentru care prima instanță nu a reținut cauza ilicită și prețul neserios, sub titlu de cauze de nulitate absolută a contractului.

Cu referire la soluția pronunțată de prima instanță constând în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, pe temeiul aplicării principiului anulării actelor juridice subsecvente actului constatat nul absolut, pentru lipsa consimțământului societății vânzătoare, ca urmare a absenței voinței juridice a acesteia exprimată valabil în cadrul adunării generale a acționarilor, instanța de apel a constatat că sentința astfel pronunțată este netemeinică și nelegală.

În primul rând, instanța de apel a constatat greșită teza afirmată de reclamant și considerată pertinentă de către prima instanță că lipsește consimțământul vânzătoarei SC ICMT SA, în calitate de vânzătoare.

Existența consimțământului este dezvăluită de exprimarea sa în condițiile specifice, proprii încheierii actului juridic supus examinării.

Acest act juridic dedus judecății este contractul de vânzare-cumpărare, iar nu hotărârea adunării generale a acționarilor.

Prin urmare, îndeplinirea condițiilor de valabilitate, de fond și de formă, ale contractului de vânzare-cumpărare sunt cele prevăzute de lege pentru încheierea acestui contract, iar nu cerințele de validitate ale hotărârii adunării generale a asociaților și, cu atât mai puțin, se poate invoca nulitatea unui contract pentru motivul neregularității convocării adunării generale.

Între hotărârea AGA și contractul de vânzare-cumpărare nu există un raport de subsidiaritate sau subsecvență, fiecare dintre cele două categorii de acte juridice dispunând de condiții de valabilitate și de cauze de ineficacitate proprii, independente, specifice, astfel că, prezența unei cauze de nulitate sau anulabilitate asupra hotărârii adunării generale a asociaților nu constituie, totodată, cauză de nulitate sau anulabilitate pentru contractul încheiat de societate.

Chiar și în condițiile anulării hotărârii AGA, principiul

quod nullum est, nullum producit effectum

nu se aplică, automat, asupra contractului încheiat de societatea comercială, cu toată considerarea pe care Legea societăților nr. 31/1990 o conferă voinței societare pe care o exprimă adunarea generală a asociaților.

Dispozițiile Legii societăților cuprind două categorii de norme juridice, având relevanță în prezenta cauză, astfel: o categorie de norme vizează actele juridice societare la care participă asociații/acționarii în vederea adoptării hotărârilor/deciziilor aflate în portofoliul organelor de conducere și administrare a societății. Sunt asemenea norme juridice toate prevederile legii referitoare la hotărârile adunării generale ale asociaților/acționarilor, deciziile organelor administrative de gestiune și control a societății, iar pentru protecția validității acestor acte juridice legea societară dispune de sancțiuni, remedii și mijloace juridice adecvate scopului ocrotirii societății, ca subiect de drept autonom, și protecției persoanei asociaților/acționarilor; a doua categorie de norme permite societății, prin organele sau persoanele care o reprezintă să încheie acte juridice cu terții, în limita puterilor conferite de lege acestor organe sau persoane. Prin aceste norme legea protejează, în primul rând, terții cu care contractează societatea prin organele sale de conducere și administrare sau prin persoanele care îndeplinesc rolul acestor organe.

Sub acest ultim set de norme, instanța de apel a relevat că, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății, în afară de cazul în care ea dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu constituie, singură, dovada cunoașterii.

De asemenea, clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăților, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate [alin. (2)].

Prin urmare, actele juridice încheiate de societate cu terții sunt prezumate valabile și opozabile societății, dacă au fost încheiate de organele societății și în limita puterilor conferite acestora de lege.

În vederea încheierii acestor acte juridice, organele societății își exercită puterile prevăzute de lege, chiar dacă aceste puteri sunt limitate de societate.

Pentru cazurile de excepție, în care angajamentele organelor societății nu sunt opozabile acesteia din urmă, legea impune societății să facă dovada că terții cunoșteau sau trebuiau să cunoască fie depășirea obiectului de activitate, fie depășirea puterilor conferite de lege organelor societare. Limitarea puterilor conferite

ex lege

organelor de către însăși societatea care le-a desemnat nu este aplicabilă terților cu care societatea a contractat.

Din aceste dispoziții legale rezultă că în privința actelor juridice încheiate între societate, prin organele sale, și terții contractanți sancțiunea este inopozabilitatea actului juridic față de societate, în cazurile de excepție prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar nu sancțiunea nulității/anulabilității actului.

De asemenea, aceleași dispoziții, deși prevăd ipoteza încheierii unor acte juridice cu depășirea obiectului de activitate sau a puterilor conferite de lege organelor statutare ale societății, nu sancționează aceste acte juridice cu nulitatea sau anulabilitatea, așa cum nu prezumă lipsa consimțământului societății la încheierea actului juridic ci, dimpotrivă, îl consideră exprimat de organele societății. Remediul juridic prevăzut de lege este inopozabilitatea, în aceste două ipoteze de excepție a actului juridic față de societate și opozabilitatea actului juridic față de organele societare care au angajat astfel societatea.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de pârâta SC ICMT SA, în calitate de vânzătoare, prin propriile organe de administrare. Prin urmare, consimțământul se prezumă că a fost, astfel, exprimat de societatea vânzătoare, în considerarea prevederilor art. 55 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Administratorii societății vânzătoare au încheiat contractul în temeiul puterilor de administrare conferite de prevederile art. 70 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, cu restricțiile arătate în actul constitutiv și art. 70

1

din aceeași lege, conform cărora actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății, nefiind necesară o procură specială în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică. În fine, art. 73 din Legea nr. 31/1990 statuează că administratorii sunt răspunzători solidar, printre altele, pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale, precum și pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

Pentru a sublinia protecția terților de bună-credință și, concomitent, răspunderea administratorilor, Legea nr. 31/1990 dispune următoarele: dacă un administrator ia inițiativa unei operațiuni care depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl desfășoară societatea, acesta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori, pentru a formula opoziție. Cu toate acestea, operațiunea încheiată, în contra opoziției făcute, este valabilă față de terții cărora nu li s-a comunicat opoziția [art. 78 alin. (1) și (3)].

Având în vedere aceste dispoziții legale, s-a constatat care este limitarea puterilor conferite administratorilor societății vânzătoare la data încheierii contractului.

Conform art. 17 din Statutul SC ICMT SA, administratorii sunt constituiți în consiliul de administrație, care poate exercita orice act legat de administrarea societății în limitele drepturilor care li se conferă, iar art. 18 din statut prevede că fac parte din atribuțiile consiliului de administrație aprobarea operațiunilor de cumpărare sau vânzare de bunuri, potrivit competențelor acordate, respectiv aprobarea încheierii de contracte conform acelorași competențe. Art. 13 din statut prevede că adunarea generală a acționarilor hotărăște cu privire la vânzarea de active. Din coroborarea acestor texte statutare rezultă că adunarea generală are competența de a decide asupra vânzării de active, iar consiliul de administrație încheie contractul relevant pentru aceste bunuri.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2001, în condițiile existenței hotărârii adunării generale din 26 martie 1999.

În consecință, contractul a fost încheiat de societatea vânzătoare SC ICMT SA, prin organele sale de administrație, potrivit puterilor conferite acestui organ de lege și actul constitutiv, respectiv de hotărârea adunării generale a acționarilor.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în deplină cunoștință de cauză de către pârâta SC ICMT SA, asupra obiectului vinderii și prețului vânzării, care a fost încasat în contul indicat de către vânzătoare.

În consecință, instanța de apel a constatat că a existat consimțământ expres dat de către societatea vânzătoare, prin hotărârea adunării generale a acționarilor și prin acordul contractual încheiat.

Atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și hotărârea AGA și-au produs efectele în circuitul civil, în sensul că nici acționarii, nici societatea vânzătoare nu au reclamat lipsa unor condiții de valabilitate ale consimțământului dat asupra vânzării, cel puțin până la introducerea acțiunii în prezenta cauză, la data de 26 martie 2012, după o durată de 11 ani.

Pârâta-apelantă a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condițiile în care pârâta SC ICMT SA, prin organele sale statutare – adunarea generală și consiliul de administrație – nu a prezentat nici un impediment în a perfecta contractul, ci, dimpotrivă, din actele constitutive și hotărârea AGA, aceeași pârâtă-apelantă a constatat că actul poate fi încheiat de societatea pârâtă și că acesta se încheie cu organele care pot angaja societatea vânzătoare. În opinia instanței de apel, aceste diligențe au fost suficiente și de natură a asigura pârâta-apelantă că sunt îndeplinite cerințele legale, în ce o privește pe societatea pârâtă, în a se angaja contractual, nefiind pertinentă susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta-apelantă ar fi fost obligată să cerceteze cerințele de convocare a acționarilor la adunarea generală din data de 26 martie 1999, o asemenea verificare depășind comportamentul diligent al unui terț, în considerarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 31/1990.

Hotărârea AGA din 26 martie 1999 a fost într-adevăr anulată prin sentința civilă nr. 188/LP/PI/18 decembrie 2012, pentru neregularități de convocare a reclamantului.

Instanța de apel a relevat, însă, următoarele: hotărârea AGA nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate a ordinii de zi adoptate, deci nici pentru nelegalitatea deciziei de aprobare a vânzării unor bunuri ale societății; hotărârea este nulă ca act statutar societar, pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale de convocare a unui acționar, iar nu pentru neîndeplinirea condițiilor de fond ale actului juridic pe care îl reprezintă hotărârea, sub aspectul actului de voință juridică având ca obiect vânzarea unor bunuri; în privința actelor juridice pentru care legea prevede condiții de formă

ad validitatem

, actul juridic nul pentru nerespectarea unor asemenea condiții rămâne valabil, sub aspectul voinței juridice manifestate de subiectul de la care emană actul.

S-a mai reținut că, în condițiile în care obiectul vânzării-cumpărării a fost supus înstrăinării în mod deliberat de către pârâta vânzătoare, bunurile aflându-se în proprietatea exclusivă a societății, fără a fi grevate de sarcini, dreptul de dispoziție juridică aflându-se în domeniul puterilor conferite de lege organelor statutare ale societății vânzătoare, la data perfectării contractului, anularea hotărârii adunării generale a acționarilor pentru neregularități de convocare a unui acționar, nu înlătură condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, cu privire specială asupra consimțământului manifestat de societatea vânzătoare prin organele sale.

Părțile contractului au avut reprezentarea juridică a semnificației actului pe care l-au încheiat, au cunoscut obiectul vânzării-cumpărării, drepturile și obligațiile pe care le contractează, punând în executare contractul, prin predarea posesiei bunului tranzacționat de către vânzătoare și plata prețului convenit de către cumpărătoare.

Prin urmare, anularea hotărârii AGA după un interval de timp de 13 ani de la data adoptării hotărârii și de 12 ani de la data încheierii contractului, pentru motive ce vizează neregulata sa convocare, nu conduce la anularea contractului de vânzare cumpărare, deoarece cauza nulității hotărârii AGA nu este și cauză a nulității contractului, iar cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condițiilor de formă și de fond.

Chiar și în ipoteza lipsei consimțământului invocat de reclamant, în  privința voinței juridice societare exprimată prin hotărârea AGA, hotărâre anulată ulterior și a încheierii contractului de societate prin administratorii săi, cu depășirea puterilor conferite de adunarea generală, potrivit actului constitutiv, nulitatea hotărârii AGA nu penetrează asupra condițiilor de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, în mod automat, pe principiul anulării actelor subsecvente.

Aceasta întrucât, potrivit art. 55 din Legea nr. 31/1990, sancțiunea aplicabilă este inopozabilitatea față de societate a actului încheiat de organele sale cu terții, în măsura în care societatea dovedește că organele sale statutare au încheiat actul cu depășirea obiectului de activitate, iar terțul cu care s-a contractat a cunoscut sau, în raport de împrejurările date, putea și trebuia să cunoască depășirea obiectului de activitate al societății sau depășirea limitelor puterilor conferite organelor care au angajat societatea în raporturile juridice cu terțul.

Chiar și în ipoteza dobândirii inopozabilității actului de către societate, actul juridic respectiv nu este lipsit

ex lege

de efecte; dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare, în raport cu terțul contractant și cu organele societare care au încheiat actul juridic fără a respecta obiectul de activitate al societății sau limita puterilor ce le-au fost conferite prin lege și actul constitutiv.

Legea societăților nr. 31/1990 prin dispozițiile enunțate ocrotește terții de bună-credință în raport cu actele juridice încheiate cu societatea, statuând ca regulă că societatea este angajată prin organele sale, astfel că actele încheiate de aceste organe sunt acte ale societății însăși. Aceste prevederi fac aplicarea principiilor ocrotirii bunei-credințe și a securității raporturilor juridice, cu privire la terții de bună-credință care contractează cu societatea reprezentată de organele sale. Chiar și în privința terților de rea-credință, și anume a celor care au cunoscut sau trebuiau să cunoască neregularitatea de acțiune a organelor societare, legea le creează un regim juridic special, potrivit căruia actul astfel încheiat este inopozabil societății, dar este opozabil organelor societății și terțului.

În nici un caz, Legea societăților având caracter special față de dispozițiile art. 948 C. civ. și cele ale Decretului nr. 31/1954, aplicabile în cauză potrivit principiului

regit tempus actum,

nu sancționează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat de un terț cu societatea, chiar și în ipoteza depășirii de către organele societare a obiectului de activitate sau a puterilor ce le-au fost conferite. Un astfel de act juridic poate fi sancționat cu nulitatea, însă, pentru cauze care privesc exclusiv condițiile proprii de formă sau/și de fond ale actului juridic concret.

Sunt însă neîntemeiate motivele aduse de pârâta-apelantă referitoare la proprietatea aparentă, buna-credință a subdobânditorului, îndeplinirea condițiilor uzucapiunii.

Aceste apărări exced obiectului cauzei, așa cum a fost dezbătut în fața primei instanțe. Prin urmare, cel puțin invocarea uzucapiunii este o cerere nouă în apel, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. Motivele relative la proprietatea aparentă și buna-credință a subdobânditorului unui bun fac parte din alte instituții juridice, străine de natura pricinii. Pârâta-apelantă nu este un subdobânditor, ci un dobânditor al unui bun imobil, prin cumpărare, de la proprietarul real al bunului. Aici proprietatea nu este „aparentă”, ci una clar determinată prin obiect și titularul dreptului de proprietate. În acest caz, buna-credință a cumpărătorului dobânditor de la adevăratul proprietar se raportează la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar nu la posesia ulterioară a bunului.

De asemenea, au fost înlăturate apărările reclamantului-intimat, pe fondul apelului.

Astfel, relativ la lipsa consimțământului societății vânzătoare la încheierea contractului, ca rezultat al anulării hotărârii AGA care a decis vânzarea unor bunuri și, pe acest temei, al lipsei voinței juridice a societății vânzătoare, instanța de apel a arătat, pe larg, considerentele pentru care nu poate fi reținută această cauză de nulitate a contractului.

Referitor la efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la lipsa consimțământului, transmis de hotărârea judecătorească care anulează hotărârea AGA, instanța de apel a relevat că efectele puterii de lucru judecat ale sentinței civile nr. 1881/LP/PI/18 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia civilă nr. 919/22 mai 2013 sunt cele care se răsfrâng doar asupra anulării hotărârii AGA, pentru motivul neregularității convocării reclamantului acționar, efecte care nu se extind la condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, pe principiul

quod nullum est, nullum producit effectum

. Voința juridică a societății se relevă în fiecare caz în parte, prin actele pe care le angajează organele sale în raporturile cu terții. Anularea unei hotărâri AGA nu este egală cu lipsirea de voință juridică a societății, dacă anularea hotărârii nu s-a dispus pentru cauze care vizează însăși formarea voinței juridice societare. În acest context, instanța de apel a relevat că voința juridică a unui acționar nu este sinonimă cu voința juridică a societății. Cel mult, în ipoteza acționarului majoritar, voința juridică a acționarului poate influența voința juridică societară, în cadrul adunării generale a acționarilor, dar nu și manifestarea capacității juridice de folosință a societății însăși.

Neverificarea de către pârâta-apelantă a modului de convocare, pentru a sublinia reaua-credință a apelantei, este nefondată, întrucât ceea ce definește diligența unui terț în vederea încheierii actului juridic cu societatea este verificarea actului constitutiv și, în măsura în care prezintă relevanță pentru actul care se încheie, hotărârea adunării generale, respectiv datele relevante furnizate de registrul comerțului sau/și registrul de carte funciară sau alt registru public, după caz. Convocatorul este un act de drept societar și se adresează exclusiv asociaților, administratorilor, altor persoane sau organe de sub arcul societar.

Susținerile intimatului care fac referire la caracterul fraudulos al comportamentului reprezentanților părților contractante readuc în discuție cauza ilicită a contractului, însă, acest motiv de nulitate nu a fost reținut de prima instanță, iar în prezența apelului declarat numai de către pârâtă, instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 295 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel examinează sentința atacată în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate în legătură cu aceste motive. În apelul pârâtei nu s-au formu