ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2930/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 3979 din 18

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției, a admis acțiunea

formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului

pentru redobândirea cetățeniei române și actele aferente, într-un termen scurt,

rezonabil.

A obligat pârâtul

la 1000 lei daune morale.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din potrivit dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției Europene asupra

Cetățeniei există obligația statului de a analiza cererea de redobândire a

cetățeniei române într-un termen rezonabil, în speță nefiind vorba doar de

refuzul de a soluționa o cerere, ci de refuzul de primire a unei cereri.

A mai

reținut instanța de fond că împrejurările de ordin general invocate de

Ministerul Afacerilor Externe, referitoare la numărul foarte mare de cereri,

numărul limitat al spațiilor destinate primirii cererilor, nu pot justifica

refuzul de primire a cererii și a actelor necesare, având în vedere că

soluționarea acesteia se face de autoritățile române de pe teritoriul României,

respectiv Ministerul Justiției.

În ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că atitudinea

pârâtului de prelungire la nesfârșit a stării de incertitudine în privința

comunicării unei date certe la care reclamantul să poată depune cererea de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare soluționării

acesteia, este de natură să creeze o suferință reclamantului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe

(M.A.E.).

Prin cererea

de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinței

Curții de Apel București motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se,

în esență, că instanța a interpretat greșit art. 11 alin. (5) din Legea nr.

554/2004 și nefăcând aplicarea acestui text de lege prin raportare la data de 13

septembrie 2006 când s-a formulat prima scrisoare de intenție s-a respins, în mod

greșit, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fondul

cauzei s-a dat o dezlegare în contradicție cu legislația în vigoare și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în privința determinării „termenului rezonabil”

(Cauzele Katte Klitsche de la Grange, Hozze c/Olanda, Phillis c/ Grecia,

Ceteroni c/ Italia).

În

acest context, în opinia recurentului nu se justifică nici acordarea de daune

morale intimatului-reclamant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat în concret realitatea

daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social,

prin nesoluționarea cererii reclamantului de programare pentru depunerea actelor

necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.

Examinând

cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului

administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse

în continuare:

Dezlegarea

dată de judecătorul fondului excepției prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârât, este corectă și în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004.

În

condițiile în care scrisoarea de intenție datează din 13 septembrie 2006, iar

atitudinea autorității pârâte prin Secția Consulară de la Chișinău a fost una pasivă, motivată de incapacitatea de absorbție a numărului extrem de mare

al cererilor de acest gen, pârâtul recunoscându-și obligația de soluționare a cererilor,

într-adevăr nu poate fi sancționat reclamantul prin constatarea prescripției dreptului

său de a acționa în justiție.

În privința

cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii

din 13 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în

vederea redobândirii cetățeniei române – soluția primei instanțe este de

asemenea corectă, stabilindu-se că termenul de aproximativ 3 ani scurs până la momentul

declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil.

Determinarea

termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra

cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român

prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la

circumstanțele concrete ale cazului.

În

speță, în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat

de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art.

18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului

și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române.

Critica

privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

Argumentarea

admiterii acestui capăt de cerere pe speranța legitimă pe care reclamantul o

are în legătură cu redobândirea cetățeniei române este una imprecisă, nefiind

explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea

cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă

o compensare adecvată.

Înalta

Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un

termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de

natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice,

neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

Ca

urmare, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată

în sensul înlăturării obligației Ministerului Afacerilor Externe la plata daunelor

morale către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe, împotriva sentinței nr. 3979 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că înlătură

obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.