ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5932/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5932/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2004,

pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, în dosarul nr. 499/2004, s-a

încuviințat cererea de executare silită formulată de creditoarea S.O.,

împotriva debitoarei SC A.P. SA în conformitate cu titlurile executorii

prezentate. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prin

titlurile executorii, sentința nr. 342 din 4 iulie 2002 a Curții de Arbitraj de

pe lângă A.N.C.M.U. în dosarul nr. 276/2002 și încheierea pronunțată în Camera

de Consiliu la data de 24 septembrie 2002 de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U.

în dosarul nr. 276/2002, debitoarea C.M.A.P. a fost obligată să lase în deplină

proprietate și posesie creditoarei imobilul situat în București, Bd. Iuliu

Maniu și să evacueze imobilul mijloc fix menționat.

S-a mai reținut că în conformitate

cu art. 40 din Legea nr. 31/1990, SC A.P. SA a luat ființă prin transformarea C.M.A.P.,

succesoarea de drept a acestei organizații.

Împotriva încheierii din 14 mai

2004, a declarat apel debitoarea SC A.P. SA, iar Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 207/2005 a respins excepțiile de necompetență

materială și funcțională invocate de intimată precum și apelul declarat de

debitoarea SC A.P. SA.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, la data investirii instanței, erau în vigoare dispozițiile art. 336

alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 58/2003, competența revenindu-i

curții de apel.

Din examinarea criticilor aduse

încheierii, Curtea de apel a reținut că apelanta este succesoarea C.M.A.P., așa

cum rezultă din contractul de societate al SC A.P. SA înregistrat la O.R.C. de

pe lângă Tribunalul București, contract prin care se prevede că societatea a

luat ființă prin transformarea fostei C.M.A.P., după desprinderea de U.C.E.C.O.M.,

și că aceasta este succesoarea de drept a fostei organizații cooperatiste,

având în proprietate întreg patrimoniul pe care membrii cooperatori îl dețineau

în această calitate. S-a mai reținut că hotărârea arbitrală care constituie

titlu a fost pronunțată la data de 4 iulie 2002, în contradictoriu cu C.M.A.P.

și nu cu apelanta debitoare SC A.P. SA, întrucât la acel moment contractul și

statutul inițial al societății fuseseră anulate prin sentința penală nr. 659/2000

a Judecătoriei sector 3 București, astfel că se renăscuse ca persoană juridică

C.M.A.P., prin a cărei transformare luase naștere apelanta. Ulterior, prin

încheierea din data de 10 iunie 2003, a judecătorului delegat, care nu s-a avut

în vedere la pronunțarea deciziei nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, la care se referă apelanta, a fost admisă

cererea formulată de SC A.P. SA și s-a dispus înscrierea mențiunilor privind

noile acte constitutive ale SC A.P. SA, respectiv contractul de societate

autentificat la 14 noiembrie 2001 și statutul societății autentificat la 14

noiembrie 2001.

În fine, Curtea a reținut că

legiuitorul a reglementat procedura încuviințării executării silite prin

dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ., care este o procedură

necontencioasă ce nu exclude verificarea legitimării procesuale a părților în

urma transmiterii drepturilor și obligațiilor procesuale dând posibilitatea

părților să exercite căile de atac ca o garanție a dreptului la apărare.

Împotriva deciziei nr. 207 din 16

martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, în

dosarul nr. 1075/2004 a declarat recurs, debitoarea SC A.P. SA București, prin

care s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., recurenta a susținut:

Titlul executoriu, sentința

arbitrală nr. 342/2002 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U. București

nu se referă la debitorul SC A.P. SA întrucât nu a fost parte în convenția

arbitrală și în litigiul arbitral. În accepțiunea art. 372 C. proc. civ.,

debitoare în raport de titlul executoriu pe baza căruia s-a încuviințat

executarea silită este C.M.A.P., astfel că hotărârea se aduce la îndeplinire de

către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea.

Încheierea de încuviințare a

executării ca act incipient în faza de executare silită pronunțată împotriva

unei alte persoane juridice, alta decât debitoarea din titlul executoriu, este

lovită de nulitate pentru că s-au încălcat prevederile art. 37 și următoarele C.

proc. civ., raportate la art. 105 alin. (2), art. 106 alin. (1) și art. 108 C.

proc. civ.

(9) C. proc. civ. a fost argumentat pe lipsa de identitate dintre C.M.A.P. și

SC A.P. SA, ambele fiind subiecte de drept distincte. Fiind persoană juridică

cu capital privat, distinctă de cei care au constituit-o, bunurile SC A.P. SA

nu pot fi urmărite decât de creditorii sociali ai acesteia. Prin urmare, SC A.P.

SA nu poate fi urmărită cu privire la un imobil din patrimoniul său care a fost

adus ca aport în natură la constituirea sa încă din 1991, de către C.M.A.P.,

debitoarea din hotărârea arbitrală.

Deși prin sentința penală nr. 659/2000

pronunțată de Judecătoria sector 3 s-a dispus anularea contractului de

societate și a statutului care au stat la baza înființării SC A.P. SA, aceasta

din punct de vedere juridic a continuat să existe întrucât sentința prin care

s-a dispus constituirea nu a fost anulată. Noile acte constitutive au fost

înregistrate la data de 28 februarie 2002 ori, la data pronunțării sentinței

arbitrale societatea era legal constituită.

Întrucât nu există identitate între

debitoarea din sentința nr. 342 din 4 iulie 2002 și SC A.P. SA, recurenta a

solicitat admiterea recursului, și în fond, respingerea cererii de încuviințare

a executării silite.

Intimata prin întâmpinare a susținut

în esență că, recurenta SC A.P. SA este continuatoarea persoanei juridice,

autorizată prin sentința nr. 167/1991 de Judecătoria sector 3 București și

succesoarea C.M.A.P., așa cum rezultă din actele constitutive, nota de

fundamentare și din sentințele pronunțate în contestație la executare cu

privire la executarea aceluiași titlu. Prin aceste sentințe s-a constatat în

soluționarea contestațiilor la executare că hotărârea arbitrală nr. 342/2002

este opozabilă recurentei care este succesoarea de drept a C.M.A.P.

Recursul este nefondat.

hotărâri se poate cere (pct. 5) „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., prin care se stipulează că actele îndeplinite cu neobservarea

formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă

prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor ..”.

Din argumentele aduse în sprijinul

acestui motiv, care a fost invocat pentru prima dată în recurs, se constată că

recurenta nu se referă la acte de procedură cărora să le poate fi aplicată

sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Ori, textul

articolului redat mai sus se referă la sancțiunea procedurală care intervine în

cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege

pentru validitatea lui.

În realitate prin acest motiv

recurenta a pus în discuție însuși titlul, hotărârea arbitrală și executarea

însăși prin faptul că nu există identitate între debitoarea stabilită prin

titlu și SC A.P. SA.

Este adevărat așa cum susține

recurenta că procedura încuviințării silite este un act incipient fazei

propriu-zise de executare silită, dar nu este mai puțin adevărat așa cum

rezultă din prevederile art. 373

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ., că

executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, iar

încuviințarea executării silite se realizează în cadrul unei proceduri

necontencioase.

Aceasta înseamnă că, instanța de

încuviințare fără să depășească limitele procedurii necontencioase reglementate

în Cartea a III-a C. proc. civ., din punct de vedere formal poate să-l

identifice pe debitor în persoana succesorului fără să cerceteze fondul, cum de

altfel rezultă din decizia instanței de apel.

Având în vedere că instanța de apel

a cercetat sub aspect formal calitatea de succesor a recurentei în raport cu C.M.A.P.,

nu sunt motive de nulitate a deciziei recurate. Validitatea titlului,

opozabilitatea acestuia și repunerea în discuție a bunului care poate fi

executat prin această procedură sunt chestiuni care vizează fondul dreptului

care nu pot fi valorificate într-o procedură necontencioasă.

În cauză nu sunt aplicabile nici

dispozițiile art. 106 alin. (1) și art. 108 C. proc. civ., întrucât s-a atacat

pe această cale, care de altfel în prezent în procedura încuviințării este

suprimată în mod expres, o decizie a instanței de apel și nu un act procedural

în sensul articolelor la care a făcut trimitere recurenta. Textele pe care și-a

întemeiat critica recurenta sunt aplicabile în situația în care se invocă

neregularități procedurale referitoare la hotărârea pronunțată în apel.

hotărâri se poate cere „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin această critică recurenta a pus

în discuție pe de o parte identitatea debitorului din titlul arbitral în raport

de SC A.P. SA, așa cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, a pus în

discuție urmărirea însăși întrucât a considerat că SC A.P. SA nu poate fi

urmărită cu privire la un imobil cuprins în patrimoniul său chiar dacă aportul

a fost adus în societate de către C.M.A.P., debitoarea din hotărârea nr. 342/2002.

Aceste susțineri ale recurentei sunt

în realitate apărări de fond care nu pot fi examinate în procedura

necontencioasă, întrucât se referă la un drept potrivnic și nu doar la

identificarea succesorului în persoana debitorului. Ori, aceste aspecte nu pot

fi examinate decât într-o procedură contencioasă, potrivit dispozițiilor

procedurale în materie.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

debitoarea SC A.P. SA București, împotriva deciziei nr. 207 din 16 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2005.