ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 6 mai 2003

reclamanții B.M. și N.G. au solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului

București și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să emită decizie motivată

de restituire în natură cu privire la terenul proprietatea acestora în

suprafață de 153 mp situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii

autorului N.A., cunoscut și sub numele de S.A. de la care au moștenit imobilul

în cauză. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1195/1972

reclamantului N.A. i-a revenit parterul imobilului plus ½ din suprafața

de teren de 153 mp, iar cealaltă cotă de ½ din teren i-a revenit

reclamantei B.M..

Imobilul a căzut sub incidența Decretului de expropriere nr.170 din 21

iunie 1988, construcția fiind demolată, însă terenul în suprafață de 153 mp a

rămas liber nefiind afectat de lucrări de interes public/ privat ori alte

detalii de sistematizare.

S-a mai arătat că a fost depusă notificarea, împreună cu actele de

proprietate și calitate, fiind întocmit dosar nr. 14893/2001 la Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001, fără a fi însă soluționată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 11 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 529

din 26 mai 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța a analizat pe fond, pentru prima dată,

dreptul reclamanților la restituirea în natură a terenului constatând că

această măsură reparatorie nu este posibilă, urmare ocupării sale în parte de

construcția cu destinație bloc de locuințe ce poartă nr. 91 (adresa nr. 10032/2731/2003

emisă de Primăria Municipiului București).

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 575 din 12

decembrie 2003, a admis apelurile reclamanților și a schimbat în tot sentința

în sensul că a admis cererea și a obligat pârâtele să emită decizie în baza

notificării nr. 3125 din 13 august 2001 în conformitate cu art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii amintite a declarat recurs Primăria Municipiului

București prin Primar General, considerând că în raport cu dispozițiile art. 20

și art. 23 din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile pentru soluționarea

notificării este unul de recomandare, iar nu obligatoriu astfel cum în mod

eronat a decis instanța de apel (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

Recursul este nefondat.

Odată cu notificarea reclamanții au transmis pârâților și actele de

proprietate și calitate succesorală, dovezile cerute prin art. 22 din Legea nr.

10/2001, modificată prin O.U.G. nr. 109/2001.

Unitatea deținătoare notificată avea obligația, instituită prin art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca, în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin

decizie asupra cererii de restituire în natură; asemenea obligație îi revenea

pârâtei și în ipoteza reglementată prin art. 24 alin. (1) din lege în cazul în

care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, situație în

care persoanei îndreptățite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin

echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Modalitatea de răspuns la notificare cât și termenul în care trebuie să

se răspundă sunt imperative, iar nu de recomandare, pentru că altă calificare

ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.

Adresa emisă de Primărie nu poate suplini decizia cerută de lege și împiedică

aplicarea prevederilor art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece

actul ce poate fi atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă

interpretare.

Ca urmare, prin refuzul de a soluționa notificarea pârâtul a adoptat o

conduită culpabilă, care a afectat interesele reclamanților și i-a lipsit de

posibilitatea de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a

îndreptățit să se adreseze instanței judecătorești, pe calea acțiunii folosite,

pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea deciziei motivate.

Ca atare, hotărârea atacată este temeinică și legală urmând a se

respinge ca nefondat recursul în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) teza II C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții

Primăria Municipiului București prin Primar General împotriva deciziei nr. 575

din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie

2005.