ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1037/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1903 din 15

octombrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins excepția lipsei calității

procesuale active, invocată de pârâta SC C.N. SA Cluj.

A fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta P.I., în contradictoriu cu pârâta SC C.N. SA Cluj și a fost obligată

pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru

apartamentul nr. 5, situat în localitatea Năsăud, în condițiile Legii nr.

85/1992, republicată și să plătească reclamantei câte 300.000 lei daune cominatorii

pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii, până la îndeplinirea efectivă a acestei obligații, precum și

1.571.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

în esență, instanța de fond a reținut că reclamanta este titulara contractului

de închiriere nr. 4147 din 1 noiembrie 2001, încheiat pentru o perioadă de 1

an, însă, în cauză, sunt operante dispozițiile art. 1437 și art. 1452 C. civ.,

deoarece aceasta continuă să locuiască în garsonieră și să plătească chirie.

Reține instanța de fond, că având

calitate de chiriașă, reclamanta are și calitatea de a formula prezenta

acțiune, existând identitate între persoana care a promovat acțiunea și

persoana care este titulara dreptului subiectiv dedus judecății, iar pe fond

acțiunea este întemeiată, pentru că reclamanta are dreptul să cumpere locuința,

în temeiul art. 1 și art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată în anul 1998. Nu

sunt operante dispozițiile Legii nr. 114/1996 cu privire la prețul calculat de

către pârâtă.

Se mai reține că, existând obligația

de a face în sarcina pârâtei, conform art. 1075 C. civ., se dispune obligarea

acesteia la plata sumei de 300.000 lei pentru fiecare zi de întârziere,

calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la executarea

obligației de a contracta.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 274/A din 6 februarie 2004, a admis în parte apelul declarat de

pârâtă, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul înlăturării obligației

de plată a daunelor cominatorii și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut, că deși

contractul de închiriere a fost încheiat pe termen de 1 an începând cu data de

1 noiembrie 2001, prin actul adițional încheiat la data de 16 ianuarie 2003

termenul de închiriere a fost prelungit până la data de 31 martie 2003, iar,

conform actului aflat la fila 25 din dosarul instanței de fond, pârâta a

acceptat plata chiriei, inclusiv pentru luna mai 2003.

Reține instanța de apel, că la data

de 14 mai 2003 reclamanta a notificat-o pe pârâtă să-i vândă apartamentul

ocupat în calitate de chiriaș, iar pârâta a oferit reclamantei apartamentul

spre vânzare la prețul de 100.000.000 lei, în notificarea aflată la fila 20

recunoscându-i acesteia calitatea de chiriaș pentru apartamentul care face

obiectul procesului și cerându-i să-și exprime opțiunea în termen de 15 zile de

la data primirii notificării. Înăuntrul acestui termen reclamanta a formulat

acțiunea prin care a cerut ca pârâta să fie obligată să-i vândă apartamentul,

în condițiile Legii nr. 85/1992.

Reclamanta având calitatea de

chiriaș, recunoscută și de pârâtă, are calitate procesuală, iar acțiunea este

întemeiată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr.

85/1992, care îi conferă dreptul de a cumpăra apartamentul, în condițiile

Decretului-lege nr. 61/1990.

Se reține, că sunt întemeiate

criticile privitoare la daunele cominatorii, deoarece obligația pârâtei de a

încheia contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi îndeplinită de o altă

persoană, iar dacă la data rămânerii definitive a hotărârii pârâta va refuza

executarea obligației stabilită în sarcina sa, devin incidente dispozițiile

art. 580

3

C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta care, invocând art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arată ce

s-a reținut prin hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel (că

în termenul de 15 zile acordat prin notificare reclamanta a formulat acțiunea)

și ce a susținut pârâta-apelantă (că deși în notificare a fost indicat termenul

și locul unde să fie trimis răspunsul, s-a răspuns de către reclamantă la data

de 7 iulie 2003).

Se mai arată, că a invocat lipsa

calității procesuale a reclamantei „în conformitate cu achitarea chiriilor și

cu somația de evacuare” și că injust s-a interpretat că prin notificare a

recunoscut calitatea de chiriaș a reclamantei, fără să se ia în considerație

faptul că răspunsul reclamantei a fost trimis tardiv, la data de 7 iulie 2003.

Recursul este nul.

Conform art. 302 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de

la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică, iar motivele de recurs sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire

a părții poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin invocarea

unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind

modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, pârâta nu s-a conformat

exigențelor cerute de art. 302, art. 304 C. proc. civ., deoarece, deși în

declarația de recurs a indicat art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu formulează

critici care să facă posibilă încadrarea în acest motiv de recurs sau într-unul

din celelalte motive prevăzute expres și limitativ de lege.

Motivul de recurs invocat de

recurentă privește situațiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare sau asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, în sensul că mijlocul de apărare sau dovada asupra

căreia instanța nu s-a pronunțat este de natură să ducă la o altă situație de

fapt și la o soluție diferită de cea pronunțată.

Or, recurenta nu indică mijlocul de

apărare sau dovezile asupra cărora instanțele ar fi omis să se pronunțe și în

ce mod acestea erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Aceasta arată ce anume s-a reținut prin

hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel și ce mijloace de

apărare a invocat, fără să susțină că instanțele au omis să se pronunțe asupra

lor și prezintă drept dezvoltare a motivului de recurs invocat faptul că injust

s-a reținut că prin notificare a recunoscut calitatea reclamantei de chiriaș și

că raportat la același act, nu s-a luat în considerare faptul că răspunsul

solicitat a fost trimis la data de 7 iulie 2003.

Această afirmație are semnificația

unei erori în care s-ar fi aflat instanțele, care au reținut calitatea de

chiriaș a reclamantei datorită aprecierii eronate a probelor, însă ca efect al

abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, susținerea

nu se încadrează în motivele de recurs înscrise în art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, deoarece susținerile

recurentei nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de

lege, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de

pârâta SC C.N. SA Cluj, împotriva deciziei civile nr. 274/A din 6 februarie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2005.