ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1858/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1904 din 15

octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Năsăud a fost admisă acțiunea civilă

introdusă de R.D. din Năsăud, împotriva SC C.N. SA Cluj, fiind obligată pârâta

să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr.

14, din Năsăud, în condițiile și în temeiul Legii nr. 85/1992 republicată.

Pârâta a fost totodată obligată să

plătească reclamantului daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în

îndeplinirea obligației de 300.000 lei începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii până la încheierea contractului.

Prin sentința menționată a fost

totodată respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active

invocată de societatea pârâtă.

Hotărârea primei instanțe a fost

parțial schimbată prin decizia civilă nr. 273 A din 6 februarie 2004 a Curții

de Apel Craiova, secția civilă, care admițând apelul pârâtei, a înlăturat

obligarea sa la plata daunelor cominatorii.

Pentru a admite acțiunea privind

obligația de a face, instanțele au stabilit că refuzul societății pârâte de a

vinde reclamantului ca titular al contractului de închiriere, locuința

construită din fondurile sale, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 7

din Legea nr. 85/1992 republicată este nejustificat.

S-a reținut din dovezile cu

înscrisuri administrate în cauză, că reclamantul este îndreptățit în condițiile

legii să cumpere locuința pe care a ocupat-o în calitate de titular al

contractului de închiriere nr. 4078 din 1 noiembrie 2001, prelungit prin actul

adițional încheiat la 27 ianuarie 2003 până la 32 martie 2003 după care a

operat tacita relocațiune recunoscută explicit de societatea pârâtă prin oferta

de vânzare făcută chiriașului prin adresa nr. 308 din 12 mai 2003.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale

aplicabile, societatea pârâtă.

Recurenta a invocat lipsa de temei

legal a obligării sale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

susținând pe de o parte că nu ar fi recunoscut în favoarea reclamantului

prelungirea tacită a locațiunii, pe de altă parte că acesta nu ar fi manifestat

voința de a cumpăra locuința în termenul de 15 zile de la primirea ofertei

făcute prin adresa din 12 mai 2003.

Recursul nu este fondat.

Probele administrate în cauză

infirmă susținerile recurentei în ceea ce privește neprelungirea contractului

de locațiune în condițiile art. 1437 C. civ.

Astfel, prin adresa trimisă de

recurenta-pârâtă reclamantului la data de 12 mai 2003, care constituie oferta

de vânzare s-a recunoscut expres acestuia din urmă atât calitatea de titular al

locațiunii cât și vocația la cumpărarea locuinței deținute în condițiile Legii

nr. 85/1994 cu modificările ulterioare.

Prelungirea locațiunii după termenul

contractual rezultă totodată din faptul că reclamantului i s-a lăsat posesia și

după 31 martie 2003, pârâta locatoare încasând fără obiecții chiria pentru

lunile aprilie și mai 2003.

În același timp din confirmarea de

primire a ofertei din 16 mai 2003 rezultă că reclamantul și-a manifestat în

termenul notificat de pârâtă voința de a cumpăra locuința, prin însăși acțiunea

introdusă direct la instanța de judecată în ziua de 30 mai 2003, în

considerarea prețului stabilit prin lege și nu a celui comunicat de societatea C.

SA prin adresa din 12 mai 2003.

Ca urmare recursul se va respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC C.N. SA împotriva deciziei nr. 273/A din 6 februarie 2004 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.