ÎCCJ, Decizia nr. 277/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea din 28 decembrie 2004, petenții P.N. și B.G. au solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începerea urmăririi penale împotriva procurorului B.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 247 C. pen., constând în exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, cu referire la infirmarea unei soluții, redeschiderea și reluarea urmăririi penale, deși nu avea calitatea de procuror ierarhic superior, în raport cu cea a procurorilor care au dat soluții de netrimitere în judecată.

Astfel, deși prin ordonanța procurorului din 28 noiembrie 2002, dată în dosarul nr. 409/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, printre alții, față de B.G., iar prin rezoluția procurorului din 5 februarie, din dosarul nr. 324/P/2002, al aceluiași parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petenții menționați, întrucât fapta nu există, precum și față de faptul că prin ordonanța nr. 3145/C/3865/2002 din 11 februarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, s-a dispus doar redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 409/P/2001, procurorul B.C. a infirmat, nelegal, soluția din dosarul nr. 324/P/2002 și a conexat cele două dosare.

Totodată, prin adresa din 25 martie 2004, procurorul menționat a comunicat Serviciului Pașapoarte, că s-a început urmărirea penală împotriva petenților P.N. și B.G., îngrădindu-le, astfel, acestora, dreptul constituțional la libera circulație. Prin rezoluția nr. 3/P/2005 din 28 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul B.C. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 247 C. pen. S-a reținut că, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea, în cazurile sesizate de petenți, trebuia adresată Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În cazul în care petenții ar fi fost nemulțumiți de modul în care Procurorul general rezolva plângerea, aceștia puteau sesiza instanța competentă, conform art. 278 1 C. proc. pen. Prin urmare, în raport cu reglementarea riguroasă a controlului legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, vizând înlăturarea acelor măsuri luate cu încălcarea legii, angajarea răspunderii acestuia este admisibilă, numai în cazul în care se dovedește dispunerea măsurii cu rea-credință sau dintr-un anume interes. Pe de altă parte, procurorul poate dispune și din oficiu, infirmarea oricărei măsuri procesuale, fără a se face distincție în privința organului de urmărire penală care a luat-o, așa încât nu se poate reține exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Totodată, cu referire la cel de al doilea aspect sesizat de petenți, de asemenea nu se poate reține exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în raport cu dispozițiile art. 14 lit. b) din O.G. nr. 65/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 84/2003. Prin rezoluția nr. 3891/70/N/2005 din 6 aprilie 2005, procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale, ca nefondată. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petenții P.N. și B.G. au formulat plângere, în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen.

Prin sentința nr. 380 din 27 iunie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea, ca nefondată, reținându-se îndeplinirea de către procuror, a atribuțiilor de serviciu, cu respectarea condițiilor legii procesual-penale, împrejurare în raport cu care, în mod judicios, s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenții P.N. și B.G. au declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. S-a susținut că sentința atacată este nelegală, în raport cu împrejurarea că procurorul a soluționat plângerea, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, fără a efectua vreun act care să se circumscrie actelor premergătoare.

Totodată, interpretarea dată de procuror, dispozițiilor art. 220 C. proc. pen., este greșită. În concluzie, petenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, desființarea acesteia și redeschiderea urmăririi penale. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În conformitate cu art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu, cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din felul cum legea procesual-penală a determinat obiectul urmăririi penale, rezultă că aceasta se efectuează având în vedere mai multe sarcini.

Una dintre acestea privește constatarea „existenței infracțiunilor”. Sub acest aspect, din însăși plângerea cu a cărei soluționare organul de urmărire penală a fost sesizat sau, când este cazul, din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă date și împrejurări care nu lasă îndoială fie cu privire la existența infracțiunii și inexistența unuia din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., caz în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale nu este împiedicată și se dispune ca atare, fie cu privire la inexistența acesteia ori existența unuia din cazurile prevăzute în textul legal menționat. În această din urmă situație, organul sesizat pe această cale dispune neînceperea urmăririi penale.

În cauză, organul de urmărire penală, sesizat cu plângerea formulată de petenții menționați, a constatat îndeplinirea legală a atribuțiilor de serviciu, de către procurorul B.C., împrejurare ce justifică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Soluția de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, a fost contestată de petenții menționați care, formulând plângerea întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen., au vizat controlul judecătoresc al acesteia, sub aspectul de completitudine al urmăririi penale. Or, examinând cauza sub acest aspect, prima instanță a constatat că, în raport cu împrejurările cauzei, acest caracter al urmăririi penale este îndeplinit, în sensul că nu se constată împrejurări ce trebuiau stabilite sau lămurite și acestea nu au fost elucidate.

Nici în această etapă procesuală nu se constată o altă situație de fapt, așa încât hotărârea primei instanțe este nesusceptibilă de critică sub acest aspect. Pe de altă parte, prin art. 220 C. proc. pen., s-au stabilit următoarele, cu referire la infirmarea actelor sau măsurilor procesuale nelegale, „când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale, o infirmă motivat”. Așadar, textul menționat nu a statuat asupra unei distincții în sensul vizat de petenți, așa încât recursul se constată a fi nefondat, și sub aspectul criticii privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 220 C. proc. pen. Totodată, nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții P.N. și B.G. care, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții P.N. și B.G. împotriva sentinței nr. 380 din 27 iunie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2139/2005. Obligă petenții P.N. și B.G. să plătească statului, fiecare, câte 100 lei (1.000.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.