ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4038/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 738 din 25 mai 2000 a Tribunalului Mureș a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de SC B.P. SRL Glodeni, iar SC F.P.T. SRL a fost obligată la 39.600.000 lei cu titlu de preț, plus dobânda de referință B.N.R. pentru perioada 16 iulie 1998 – 31 mai 2000. Cererea prin care aceeași reclamantă solicita obligarea pârâților F.Ș. și B.B. la plata sumei de 76.445.700 lei cu titlu de capital și penalități a fost respinsă. Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea reconvențională, reclamanta – pârâtă fiind obligată să emită factura aferentă creanței în conformitate cu H.G.

831/1997, constatându-se totodată nulitatea absolută a contractului de împrumut din 8 septembrie 1998, încheiat între V.I. și F.Ș. Totodată s-a dispus și restituirea cauțiunii de 5.000.000 lei, consemnată la 23 martie 2000. Apelul declarat de pârâta SC F.P.T. SRL, împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 680/ A din 13 noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, modificându-se în parte sentința în sensul că au fost obligați în solidar la plata celor 39.600.000 lei SC F.P.T. SRL și B.B., fiind respinsă acțiunea față de F.Ș. De asemenea, a fost respinsă cererea privind plata dobânzilor în cuantum de 50.592.000 lei. Cererea reconvențională formulată de SC F.P.T.

SRL a fost respinsă, dispunându-se ridicarea ipotecii asigurării înscrisă în C.F. asupra imobilului proprietatea lui F.Ș. și a soției sale și menținerea sentinței privitor la restituirea cauțiunii. S-a reținut că „bonul de primire” a cantității de grâu a fost semnat de B.B., așa încât, acesta este ținut să răspundă în solidar cu societatea în achitarea prețului grâului, el neacționând ca prepus al societății. Cât privește nulitatea contractului de împrumut solicitată prin cererea reconvențională, s-a reținut că nu poate fi admisă, nefăcându-se dovada existenței vreunui act simulat, iar prin acțiunea precizată reclamantul nu a înțeles să dea eficiență juridică acestui act de împrumut. Întrucât prin încheierea din 23 martie 2000, instanța de fond instituise în temeiul art. 228 din Legea LX/1881 o ipotecă asiguratorie „pentru o creanță personală” asupra imobilului lui F.Ș.

și al soției sale, iar datoria poartă asupra patrimoniului societății cu o altă persoană fizică, instanța de apel a dispus ridicarea acestei ipoteci. Cum reclamanta a solicitat prin acțiune penalități de întârziere, s-a apreciat că dobânzile acordate de instanța de fond au fost greșit acordate, părțile nestipulând în „bonul de primire” vreo penalitate. Respingându-se cererea reconvențională s-a apreciat că apelantei nu i se face o situație mai grea în propria cale de atac deoarece finalitatea celor două cereri, emiterea unei facturi și nulitatea împrumutului, nu schimbă cu nimic situația juridică și consecințele asupra pârâtei. În ceea ce privește excepția lipsei cantității procesuale pasive invocată în reconvențională, față de răspunsul la prima întrebare din interogatoriul luat reclamantei, s-a apreciat că instanța de fond nu putea decât să considere că motivele pentru care s-a invocat excepția nu mai subzistă.

Nemulțumite de această decizie ambele părți au declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. În recursul său reclamanta – pârâtă SC B.P. SRL critică neacordarea dobânzilor aferente prețului, dobânzi raportate la taxa de scont B.N.R., invocându-se dispozițiile O.U.G. 9/2000. De asemenea, această recurentă critică ridicarea ipotecii asigurătorii asupra imobilului lui F.Ș., deoarece societatea pârâtă își desfășoară activitatea în imobilul acestuia, cunoscut ca rău platnic. În recursul său pârâta – reclamantă SC F.P.T. SRL, invocând art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., critică respingerea cererii sale reconvenționale în apel cerere ce fusese admisă la fond. Cum apelul a fost formulat numai de ea, apreciază că în propria cale de atac i s-a făcut o situație mai grea, încălcându-se principiul „non reformatio in prejus”, instanța pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii vizând acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond și nici asupra excepției privind lipsa calității procesuale pasive a societății nepronunțându-se asupra admiterii sau respingerii ei, ci numai motivându-se în considerente că excepția nu mai subzistă. Cu privire la prețul la care a fost obligată, apreciază că în mod greșit instanțele s-au pronunțat pe preț și nu pe „capital și penalități” cerute de reclamantă, înainte de data scadenței. Recursul reclamantei urmează a fi anulat. Încă de la primul termen de judecată această recurentă a fost înștiințată să timbreze cu 3.030.735 lei taxă judiciară și cu diferența de 28.500 lei timbru judiciar, obligație neîndeplinită.

Este adevărat că prin cererea din 4 iunie 2002, această societate susține că ea n-a declarat recurs, dar ulterior, la 20 iunie 2002, prin întâmpinarea făcută la recursul pârâtei, instituită în cererea privind acordarea dobânzilor, pentru ca în final, la 26 mai 2003 să insiste în aceeași cerere, deși susține că decizia din apel este temeinică și legală. Cum toate cererile acestei recurente sunt semnate de administratorul V.I., persoană ce a semnat și recursul formulat și citațiile primite prin care i s-au comunicat taxele datorate, iar recurenta nu a dovedit achitarea lor, curtea urmează să dispună anularea recursului său ca insuficient timbrat în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.G.

32/1995. Recursul pârâtei este întemeiat. Critica recurentei privind încălcarea principiului non reformatio in pejus este întemeiată deoarece, apelul pârâtei viza cererea principală, nu și cererea reconvențională, admisă la fond. Pronunțându-se asupra reconvenționalei în sensul respingerii ei instanța i-a făcut pârâtei o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel pronunțându-se asupra a ceea ce nu i s-a cerut, argumentarea dată de instanța de apel pe acest aspect fiind cu totul greșită, neinteresând consecințele asupra pârâtei, ci respectarea unui principiu de drept procesual. De asemenea, deși analizează în considerente excepția invocată în reconvențională, la fond, privind lipsa calității procesuale pasive, nu se pronunță asupra ei, așa cum de altfel instanța de apel nu se pronunță nici pe critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond.

În consecință, curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei pârâte, motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., iar apelul trimis spre rejudecare aceleași instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC B.P. SRL, Județul Mureș, împotriva deciziei nr. 680 din 13 noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca insuficient timbrat și admite recursul declarat de pârâta SC F.P.T. SRL Reghin, împotriva aceleiași decizii, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 iunie 2005.