ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4038/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 738 din 25

mai 2000 a Tribunalului Mureș a fost admisă în parte acțiunea formulată și

precizată de SC B.P. SRL Glodeni, iar SC F.P.T. SRL a fost obligată la

39.600.000 lei cu titlu de preț, plus dobânda de referință B.N.R. pentru

perioada 16 iulie 1998 – 31 mai 2000.

Cererea prin care aceeași reclamantă

solicita obligarea pârâților F.Ș. și B.B. la plata sumei de 76.445.700 lei cu

titlu de capital și penalități a fost respinsă.

Prin aceeași sentință a fost admisă

și cererea reconvențională, reclamanta – pârâtă fiind obligată să emită factura

aferentă creanței în conformitate cu H.G. 831/1997, constatându-se totodată

nulitatea absolută a contractului de împrumut din 8 septembrie 1998, încheiat

între V.I. și F.Ș.

Totodată s-a dispus și restituirea

cauțiunii de 5.000.000 lei, consemnată la 23 martie 2000.

Apelul declarat de pârâta SC F.P.T.

SRL, împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 680/ A din 13

noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, modificându-se în parte sentința în sensul că au fost obligați

în solidar la plata celor 39.600.000 lei SC F.P.T. SRL și B.B., fiind respinsă

acțiunea față de F.Ș.

De asemenea, a fost respinsă cererea

privind plata dobânzilor în cuantum de 50.592.000 lei.

Cererea reconvențională formulată de

SC F.P.T. SRL a fost respinsă, dispunându-se ridicarea ipotecii asigurării

înscrisă în C.F. asupra imobilului proprietatea lui F.Ș. și a soției sale și

menținerea sentinței privitor la restituirea cauțiunii.

S-a reținut că „bonul de primire” a

cantității de grâu a fost semnat de B.B., așa încât, acesta este ținut să

răspundă în solidar cu societatea în achitarea prețului grâului, el neacționând

ca prepus al societății.

Cât privește nulitatea contractului

de împrumut solicitată prin cererea reconvențională, s-a reținut că nu poate fi

admisă, nefăcându-se dovada existenței vreunui act simulat, iar prin acțiunea

precizată reclamantul nu a înțeles să dea eficiență juridică acestui act de

împrumut.

Întrucât prin încheierea din 23

martie 2000, instanța de fond instituise în temeiul art. 228 din Legea LX/1881

o ipotecă asiguratorie „pentru o creanță personală” asupra imobilului lui F.Ș.

și al soției sale, iar datoria poartă asupra patrimoniului societății cu o altă

persoană fizică, instanța de apel a dispus ridicarea acestei ipoteci.

Cum reclamanta a solicitat prin

acțiune penalități de întârziere, s-a apreciat că dobânzile acordate de

instanța de fond au fost greșit acordate, părțile nestipulând în „bonul de

primire” vreo penalitate.

Respingându-se cererea

reconvențională s-a apreciat că apelantei nu i se face o situație mai grea în

propria cale de atac deoarece finalitatea celor două cereri, emiterea unei

facturi și nulitatea împrumutului, nu schimbă cu nimic situația juridică și consecințele

asupra pârâtei.

În ceea ce privește excepția lipsei

cantității procesuale pasive invocată în reconvențională, față de răspunsul la

prima întrebare din interogatoriul luat reclamantei, s-a apreciat că instanța

de fond nu putea decât să considere că motivele pentru care s-a invocat

excepția nu mai subzistă.

Nemulțumite de această decizie

ambele părți au declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În recursul său reclamanta – pârâtă

SC B.P. SRL critică neacordarea dobânzilor aferente prețului, dobânzi raportate

la taxa de scont B.N.R., invocându-se dispozițiile O.U.G. 9/2000.

De asemenea, această recurentă

critică ridicarea ipotecii asigurătorii asupra imobilului lui F.Ș., deoarece

societatea pârâtă își desfășoară activitatea în imobilul acestuia, cunoscut ca

rău platnic.

În recursul său pârâta – reclamantă

SC F.P.T. SRL, invocând art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., critică respingerea

cererii sale reconvenționale în apel cerere ce fusese admisă la fond.

Cum apelul a fost formulat numai de

ea, apreciază că în propria cale de atac i s-a făcut o situație mai grea,

încălcându-se principiul „non reformatio in prejus”, instanța pronunțându-se

asupra a ceea ce nu s-a cerut.

De asemenea, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra criticii vizând acordarea cheltuielilor de judecată de către

instanța de fond și nici asupra excepției privind lipsa calității procesuale

pasive a societății nepronunțându-se asupra admiterii sau respingerii ei, ci

numai motivându-se în considerente că excepția nu mai subzistă.

Cu privire la prețul la care a fost

obligată, apreciază că în mod greșit instanțele s-au pronunțat pe preț și nu pe

„capital și penalități” cerute de reclamantă, înainte de data scadenței.

Recursul reclamantei urmează a fi

anulat.

Încă de la primul termen de judecată

această recurentă a fost înștiințată să timbreze cu 3.030.735 lei taxă

judiciară și cu diferența de 28.500 lei timbru judiciar, obligație

neîndeplinită.

Este adevărat că prin cererea din 4

iunie 2002, această societate susține că ea n-a declarat recurs, dar ulterior,

la 20 iunie 2002, prin întâmpinarea făcută la recursul pârâtei, instituită în

cererea privind acordarea dobânzilor, pentru ca în final, la 26 mai 2003 să

insiste în aceeași cerere, deși susține că decizia din apel este temeinică și

legală.

Cum toate cererile acestei recurente

sunt semnate de administratorul V.I., persoană ce a semnat și recursul formulat

și citațiile primite prin care i s-au comunicat taxele datorate, iar recurenta

nu a dovedit achitarea lor, curtea urmează să dispună anularea recursului său

ca insuficient timbrat în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995.

Recursul pârâtei este întemeiat.

Critica recurentei privind

încălcarea principiului non reformatio in pejus este întemeiată deoarece,

apelul pârâtei viza cererea principală, nu și cererea reconvențională, admisă

la fond.

Pronunțându-se asupra

reconvenționalei în sensul respingerii ei instanța i-a făcut pârâtei o situație

mai grea în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil, în conformitate cu

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel pronunțându-se asupra a

ceea ce nu i s-a cerut, argumentarea dată de instanța de apel pe acest aspect

fiind cu totul greșită, neinteresând consecințele asupra pârâtei, ci

respectarea unui principiu de drept procesual.

De asemenea, deși analizează în

considerente excepția invocată în reconvențională, la fond, privind lipsa

calității procesuale pasive, nu se pronunță asupra ei, așa cum de altfel

instanța de apel nu se pronunță nici pe critica privind acordarea cheltuielilor

de judecată de către instanța de fond.

În consecință, curtea apreciază ca

întemeiate criticile recurentei pârâte, motiv pentru care recursul va fi admis

în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., iar apelul trimis spre

rejudecare aceleași instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 313 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanta SC B.P. SRL, Județul Mureș, împotriva deciziei nr. 680 din 13

noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca insuficient timbrat și admite recursul declarat de pârâta SC F.P.T.

SRL Reghin, împotriva aceleiași decizii, casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 30 iunie 2005.