ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 200 zile - amenda, cuantumul unei zile amenda fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând astfel cuantumul total al pedepsei amenzii penale de 6.000 RON.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, asupra dispozițiilor art. 559 alin. (2) C. proc. pen. și art. 560 C. proc. pen.

În temeiul art. 25 rap. la art. 397 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei de 3.000 RON daune morale și a sumei de 8.230 RON daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON. cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal, conform art. 103 C. proc. pen., instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul și persoana vătămată se cunoșteau de mai mult timp, în virtutea unor relații profesionale. În data de 24 mai 2015, persoana vătămată împreună cu martorii, familia C. și D., se aflau în vizită la familia E. și G.. În urma unui apel telefonic inițiat de către persoana vătămată susținut și de martorul gazdă G., au sosit la domiciliul acestuia martorii H., I., inculpatul și soția acestuia, toți aceștia din urmă aflându-se anterior într-un parc, la plimbare.

Conținutul evenimentelor desfășurate în data de 24 mai 2015 a rezultat din coroborarea declarațiilor părților și ale martorilor, în special ale martorilor oculari, ale căror declarații prezintă garanții de obiectivitate și fiabilitate, întrucât nu se află în relații subiective, părtinitoare cu vreuna dintre părți și au observat cu propriile simțuri modul de derulare a incidentului.

S-a constatat că a fost admis de către toate părțile că acestea se aflau așezate în jurul unei mese în locuința E., martorii prezenți personal la incident fiind D., C., H., J., ceilalți martori aflându-se în alte locuri și la altă distanțe, respectiv martorii I. și G. aveau alte preocupări și discuții, iar martora F. avea preocupări legate de servirea mesei. Coroborând declarațiile martorilor, s-a reținut că ambele părți au consumat alcool înaintea desfășurării incidentului fizic, persoana vătămată aflându-se în locuința E. înaintea sosirii inculpatului, astfel că a consumat alcool și în momentele premergătoare întâlnirii cu acesta.

Curtea de apel a reținut că examinarea ansamblului cauzei relevă o stare de tensiune între inculpat pe de o parte, și martorul G. și persoana vătămată pe de altă parte, ca urmare a relațiilor de serviciu, toți lucrând în trecut într-un anumit interval de timp în cadrul Inspectorului Teritorial al Muncii Dolj. Cu toate acestea, deși inculpatul a invocat o oarecare vinovăție a martorului G. în desfășurarea incidentului, dar și a prezentului proces penal, totuși relațiile profesionale contradictorii dintre cei doi nu l-au împiedicat pe inculpat să accepte invitația în locuința martorului. S-a reținut că nu rezultă date certe privind implicarea și modul de influențare exercitate de către martorul G. în ceea ce privește declanșarea și derularea conflictului dintre inculpat și persoana vătămată, întrucât inculpatul a luat în mod direct și personal decizia de a merge la domiciliul martorului, însoțit de martorii, K. și de actuala sa soție. Totodată, la desfășurarea incidentului dintre inculpat și persoana vătămată, martorii G. și F. nu au fost prezenți direct și se aflau în alte locuri, rezultând astfel lipsa oricărei influențe exercitate asupra vreuneia dintre părțile conflictului. S-a apreciat că declarațiile inculpatului, conform cărora o altă persoană l-ar fi sunat și ar fi transmis dorința martorului G. de a se împăca cu persoana vătămată, nu sunt apte a releva situații de fapt sau evenimente susceptibile de interpretări negative, influențe sau presiuni, întrucât propria declarație formulată în cursul urmăririi penale de către inculpa este în sensul ca dorește continuarea procesului penal, chiar și în situația în care persoana vătămată și-ar retrage plângerea penală prealabilă - dosar de urmărire penală.

Curtea de apel a apreciat că susținerile inculpatului formulate pe parcursul întregului proces penal, conform cărora întregul conflict ar fi fost provocat atât de martorul G., cât și de persoana vătămată B., sunt lipsite de suport probator, întrucât în ceea ce privește relația sa cu persoana vătămată, din declarațiile martorilor prezenți la incident se reține fapta sa de a se îndrepta în direcția persoanei vătămate și de a aplica o lovitură cu capul, astfel încât nu se poate constata existența unei presiuni sau alte activități violente grave, prin care persoana vătămată să-l fi determinat pe inculpat a o lovi.

Instanța de fond a apreciat, însă, că declarațiile persoanei vătămate care a reclamat fapta agresivă a inculpatului de a o lovi cu capul în dreptul cavității bucale contribuie la soluționarea cauzei în virtutea dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. pen., coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit pe parcursul cercetării judecătorești.

Conform depozițiilor martorilor C., H., D., ambele părți au consumat alcool, apoi pe parcursul unui interval de timp și-au adresat reciproc injurii, cuvinte ofensatoare, pe fondul unor relații profesionale anterioare finalizate nu în mod amical, ci dimpotrivă aceste părți s-au acuzat reciproc de adoptarea unor atitudini părtinitoare sau de omisiune a exercitării atribuțiilor de serviciu (în special la adresa inculpatului), în perioada de timp în care au fost angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. Aceleași probe relevă fapta inculpatului de a se ridica din locul pe care îl ocupa la masa din interiorul locuinței E., de a se îndrepta în direcția precisă a locului în care se afla persoana vătămată și de a o lovi cu capul în dreptul feței, în special a cavității bucale.

Martora C. a precizat că "în mod neașteptat inculpatul s-a ridicat, a parcurs distanța până la scaunul persoanei vătămate care cred că s-a ridicat în picioare și atunci inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu capul în dreptul feței. Lovitura a părut a fi cu intenție".

Din declarația martorei H. a rezultat că inculpatul "s-a ridicat, a făcut un pas mai mare și a ajuns în dreptul persoanei vătămate, lovind-o cu capul în dreptul gurii". Depoziția acestei martore, conform căreia a observat-o doar pe persoana vătămată consumând alcool, a fost infirmată prin declarațiile martorilor C., I., care au declarat că ambele părți au consumat alcool.

Martorul D. a precizat că a existat un duel verbal între inculpat și persoana vătămată, care inițial a avut o tonalitate scăzută, însă ulterior inculpatul care ocupa o poziție frontală la masa, s-a îndreptat în direcția precisă a persoanei vătămate, așezată pe partea laterală a mesei, separată de inculpat prin soția acestuia și de un alt scaun. Persoana vătămată s-a ridicat în picioare și a fost lovită de inculpat cu capul în dreptul cavității bucale. După câteva minute persoana vătămată a sângerat, dar nu a reclamat dureri sau stări de rău. Anterior lovirii persoanei vătămate de către inculpat a existat o stare tensionată verbală între aceștia, în sensul că toți martorii prezenți au invocat un duel verbal, jigniri reciproce, agresiuni verbale comune, martorul D. declarând că în timp ce inculpatul se îndrepta spre persoana vătămată pentru a o lovi, agresiunea verbală reciprocă era în plină desfășurare, făcându-se referiri la starea de sănătate a inculpatului, precară. Jignirile reciproce ale părților au fost percepute și de martora F., care se afla în interiorul locuinței, spre deosebire de părți care erau în exterior. Această agresiune verbală reciprocă a fost asumată și de inculpat, care prin declarațiile formulate în cursul cercetării judecătorești a precizat că persoana vătămată i-a adresat jigniri privind modul necorespunzător în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul Inspectorul Teritorial al Muncii Dolj, dar și privind starea precară de sănătate în care se afla.

Totodată, s-a reținut că inculpatul, deși se afla în locuința E., la invitația acesteia, i-a adresat persoanei vătămate acuze, în sensul "este servitorul G., pentru că acesta din urmă nu are curaj să facă reproșuri în mod direct, ci prin intermediul persoanei vătămate".

Curtea de apel a reținut că apărările formulate de inculpat sunt în sensul următor: s-a îndreptat înspre persoana vătămată pentru a lua sticlele cu alcool din fața acesteia, în scopul determinării încetării agresiunilor verbale și, în acest context, s-a aplecat, dar nu a mai reușit să ia sticlele cu alcool, ci s-a întins spre persoana vătămată, moment în care a existat un contact fizic. Astfel, inculpatul a declarat că:

"a existat un contact fizic atunci când m-am întins să iau berea persoanei vătămate, dar nu am avut intenția să îl lovesc. Nu pot să spun unde a avut loc contactul fizic și am aflat ulterior că l-am atins cu zona capului". Prin declarațiile inculpatului, se confirmă, totodată, intervenția martorului D. pentru a separa părțile litigante, martorul ținându-l de mâini pe inculpat.

Conținutul faptelor și împrejurărilor relatate de inculpat reprezintă, în opinia instanței de apel, o viziune subiectivă a întregului eveniment, fără însă a fi confirmată prin ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal. Toți martorii au indicat o acțiune precis determinată a inculpatului de a se îndrepta înspre locul situării persoanei vătămate și de a o lovi pe aceasta cu capul în dreptul cavității bucale; martora C. a făcut referire la intenția cu care a fost aplicată lovitura; martora H. a relatat fapta inculpatului de a se ridica, a face un pas mare până când a ajuns în dreptul locului persoanei vătămate, lovind-o cu capul în dreptul gurii; aceeași martoră a declarat că "intenția a fost din partea inculpatului să lovească pe persoana vătămată, ridicându-se de pe scaun, îndreptându-se înspre aceasta și lovind-o cu capul în gură" martorul D., deși nu a putut aprecia forma de vinovăție în exercitarea acțiunii de lovire, totuși a relatat aceeași atitudine comportamentală a inculpatului - de a se ridica în picioare, a se îndrepta spre persoana vătămată, reacția martorului și a persoanei vătămate fiind de a se ridica în picioare, în scop de apărare; martorul D. a intervenit pentru a plana conflictul, luându-l pe inculpat în brațe, atitudine pe care a adoptat-o în considerarea caracterului violent și intenționat al incidentului.

Ulterior producerii incidentului au fost anunțați martorii, E., iar martorul G. i-a solicitat persoanei vătămate să părăsească locuința, intenția cu care a adoptat această decizie fiind aceea de a aplana discuțiile, luând în considerare și relațiile de vecinătate în care se afla cu aceasta, dar și momentul întâlnirii cu inculpatul, după o perioadă îndelungată de timp, în urma invitației de a efectua o vizită.

S-a apreciat că declarația martorei J., soția inculpatului, care a acceptat să formuleze declarație, conform art. 117 C. proc. pen., nu contribuie la soluționarea cauzei, fiind înlăturată din ansamblul probator administrat, întrucât această martoră a relevat evenimente care nu sunt susținute de nicio altă persoană prezentă, indiferent că are calitatea de martor sau parte procesuală. S-a apreciat că declarația acestei martore, soția inculpatului, evidențiază un conținut al evenimentelor petrecute în data de 24 mai 2015 care nu se regăsește nici în propria declarație a soțului său inculpatul. Astfel, martora a susținut că persoana vătămată a fost cea care s-a îndreptat spre locul situării inculpatului la respectiva masă, apoi martorul D. îl ținea pe inculpat cu mâinile la spate, iar persoana vătămată îl lovea pe inculpat în față cu pumnii. Aceeași martoră a susținut că situația de fapt descrisă a fost observată de toate persoanele de la masă. A insistat asupra faptului că inculpatul nu s-a deplasat de la propriul loc ocupat la masă ci doar persoana vătămată a procedat într-o astfel de manieră, iar rolul martorului D. ar fi fost de a-l împiedica pe inculpat să lovească persoana vătămată, deși acesta din urmă nu și-ar fi manifestat intenția în acest sens.

S-a constatat că acest mijloc de probă atestă fapte și împrejurări străine de obiectul cauzei, cu un puternic caracter de subiectivitate, întrucât nu numai că martora este soția inculpatului, dar conținutul propriei sale declarații este infirmat atât prin declarațiile martorilor oculari sau aflați la o anumită distanță, dar și prin propria declarație a inculpatului. Astfel, acesta din urmă a precizat în mod expres că el a fost cel s-a îndreptat înspre locul ocupat de persoana vătămată la masă, trecând prin spatele soției sale, martora J., el s-a aplecat înspre persoana vătămată. În nici un moment inculpatul și nici un alt martor nu au susținut o atitudine activă din partea persoanei vătămate de a se îndrepta ea însăși spre locul situării inculpatului, martorii descriind în mod complet ansamblul momentelor din a căror succesiune rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comportamentul inculpatului de a se îndrepta, a se orienta în mod precis spre direcția persoanei vătămate și de a o lovi pe aceasta.

Instanța de fond a apreciat că sunt lipsite de fiabilitate și declarațiile martorei J. și în ceea ce privește intervenția martorului D.. Martorii audiați l-au indicat cu titlu de persoană care a intervenit pentru a aplana conflictul, inculpatul declarând că acest martor s-a așezat în fața sa "chiar cu fața spre mine". Spre deosebire de toate aceste persoane audiate, martora J. a fost singura care a declarat că martorul D. îl ținea pe inculpat cu mâinile la spate, timp în care persoana vătămată exercita nenumărate agresiuni asupra inculpatului. Caracterul izolat al evenimentelor și faptelor relatate în conținutul declarației martorei J., lipsa de confirmare prin toate celelalte probe administrate în cauză, necoroborarea acestui mijloc de probă cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, inclusiv cu declarațiile inculpatului care este soțul său, constituie argumente pentru a nu conferi acestui mijloc de probă garanții de fiabilitate și obiectivitate. Decurge, astfel, soluția juridică reglementată prin dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a înlăturării acestui mijloc de probă din ansamblul probator pe care se fundamentează soluția de angajare a răspunderii penale a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că urmarea imediată asupra stării de sănătate a persoanei vătămate rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor: leziune traumatică produsă la nivelul buzei superioare și cavității bucale - declarațiile martorului G. atestă durerea avută de persoana vătămată la nivelul buzei superioare; declarațiile martorului D., confirmă urmele de sânge avute de persoana vătămată la nivelul buzei, urme de sânge care s-au transferat asupra corpului inculpatului în urma exercitării acțiunii de lovire, întrucât martorul G. a precizat că inculpatul avea urme de sânge la frunte; din depoziția martorei H., se constată lamentările persoanei vătămate în urma acțiunii de lovire exercitate de inculpat; martora F. a declarat că la plecare persoana vătămată ținea mâna la gură.

S-a mai reținut că declarațiile martorilor care atestă executarea de către inculpat a unei acțiuni precise și directe de lovire cu capul a persoanei vătămate în dreptul cavității bucale, pe fondul unui conflict verbal anterior, se coroborează cu concluziile Certificatului medico-legal nr. x/A2 din 2 iunie 2015 emis de I.M.L. Craiova: buza superioară tumefiată în 1/3 externă, prezentând pe mucoasa vestibulară o echimoză violacee de 2,5/2 cm, iar extern în apropierea comisurii orale drepte o echimoză violacee de 0,7/0,5 cm. Pe mucoasa gingivală corespunzător dintelui 12 o echimoză violacee verticală de 2/1 cm. Pe mucoasa vestibulară a buzei inferioară în dreapta o echimoză violacee de 0,8/0,6 cm. Piramida nazală tumefiată prezentând pe dorsum nasi, în 1/3 medie o echimoză violacee de 1,5/1 cm. Leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile îngrijiri medicale, perioadă ce include și tratamentul stomatologic.

Curtea de apel a constatat că din conjugarea acestor mijloace de probă se relevă o altă condiție a conținutului constitutiv a infracțiunii - legătura de cauzalitate dintre acțiunea directă agresivă și orientată a inculpatului și lezarea sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate. Executarea cu intenție a unei acțiuni agresive fizice de către inculpat asupra cavității bucale a persoanei vătămate este confirmată și prin concluziile Certificatului medico-legal nr. x/A2 din 2 iunie 2015, care are valoarea juridică a unui raport de constatare, conform art. 172 alin. (11) C. proc. pen.. Prin aceste concluzii se atestă modalitatea de producere a leziunilor traumatice - prin lovire cu corp dur, fiind atestată astfel o modalitate activ - agresivă, iar nu o formă de contact fizic indicată de inculpat care ar presupune greșeală, neatenția ori imprudența, deci o altă formă care exclude intenția loviturii. Certificatul medico-legal având valoarea juridică a unui raport de constatare medico-legală, conform art. 172 alin. (11) C. proc. pen., atestă consecințele acțiunii de lovire executată de inculpat, atât sub aspectul existenței urmării imediate, dar și a gravității acesteia. Din conținutul acestui certificat medico-legal, s-a constatat că a fost emis la data de 2 iunie 2015, în baza unei examinări medicale directe, propriu-zise, efectuate la data de 25 mai 2015, deci la o zi după derularea incidentului dintre părți, când urmele leziunilor traumatice erau recente.

S-a constatat că susținerile formulate în apărare, de natură a pune la îndoială gravitatea leziunilor traumatice asupra copului persoanei vătămate (cererea de la dosar Curtea de Apel) sunt infirmate prin constatările cuprinse în certificatul medico-legal: examinarea propriu-zisă a avut loc la data de 25 mai 2015, la o zi după incidentul derulat în data de 24 mai 2015; examenul stomatologic, radiografii examene, tomografie computerizată, datează din data 26 mai 2015, deci la două zile după derularea incidentului violent, dar anterior emiterii certificatului medico-legal, ceea ce a avut loc la data de 2 iunie 2015. Se constată astfel că certificatul medico-legal a fost emis la data de 2 iunie 2015, la fundamentul emiterii acestui raport de constatare fiind: examinarea medicală propriu-zisă din data de 25 mai 2015 și examenele stomatologice, radiografii emise la 26 mai 2015. Nu există, prin urmare, niciun element de fapt ori specific modalității de întocmire și emitere a certificatelor medico-legale, care să pună la îndoială conținutul propriu-zis al acestui raport de constatare medico-legală din prezenta cauză.

Analizând condițiile provocării, Curtea de apel a reținut că probele administrate nu confirmă existența unei conduite ilicite/culpabile grave a victimei, ci din examinarea declarațiilor părților coroborate cu cele ale martorilor rezultă că adresarea cuvintelor jignitoare, ofensatoare, atacurile la persoană au fost reciproce, iar nu unilaterale, din partea victimei.

Instanța de fond a arătat că pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare; pentru incidența art. 75 lit. a) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenta unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație (Decizia nr. 4038/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Or, în opinia Curții de apel această condiție nu este îndeplinită în cauza penală dedusă judecății, întrucât persoana vătămată a întreținut cu inculpatul un subiect tensionat privitor la relațiile de serviciu anterioare, existând acuze reciproce privind modul de exercitare a atribuțiilor profesionale, astfel încât implicarea activă a inculpatului într-un schimb de ofense și cuvinte jignitoare nu poate antrena reținerea în favoarea sa a unei circumstanțe atenuante privind recunoașterea unei situații la care el însuși a contribuit. S-a arătat că ansamblul circumstanțelor de fapt care conturează activitatea infracțională desfășurată de inculpat nu permite în mod legal reținerea circumstanței atenuante legale, prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât în antecedența cauzală se află și propria conduită culpabilă a inculpatului, de a participa alături de victimă la un conflict verbal reciproc, prin adresarea și de către el însuși a unor expresii confesatoare, pe fondul cărora a intervenit acțiunea de lovire în mod direct și neechivoc cu capul în zona feței persoanei vătămate.

În drept, fapta inculpatului, din data de 24 mai 2015 de a aplica o lovitură, în mod direct și precis, cu capul în zona feței persoanei vătămate, producându-i leziuni ce au necesitat 12 - 14 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a analizat ansamblul de criterii legale, generale și cumulative prevăzute de art. 74 C. pen.: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii atestă o relație conflictuală dintre cele două părți, datând din perioada în care acestea au avut același loc de muncă, finalizată în data de 24 mai 2015 cu fapta comisă de inculpat, de a aplica o lovitură cu capul în dreptul feței persoanei vătămate; fapta a fost comisă într-un loc public, în accepțiunea dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. d) C. pen. - o reuniune de mai multe persoane, dintre care doar unele dintre ele se cunoșteau anterior în virtutea relațiilor de serviciu, reuniune formată la domiciliul uneia dintre acestea, respectiv a martorului G., persoanele fiind membre ale unor familii distincte.

S-a apreciat că modul de comitere a infracțiunii relevă în egală măsură și o contribuție distinctă a persoanei vătămate care a adresat formule jignitoare la adresa inculpatului, privind modalitatea defectuoasă în care și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu și atitudinea părtinitoare adoptată față de o parte a conducerii de la locul de muncă, această faptă proprie a persoanei vătămate contribuind la individualizarea pedepsei și a modalității de executare, fără însă a avea natura juridică a provocării, circumstanță atenuantă legală, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Împrejurările comiterii faptei atestă prezența și a unor copii minori la locul și în momentul desfășurării conflictului verbal și a celui fizic dintre părți, de care însă acestea nu au ținut cont. Totodată, în aceleași împrejurări se remarcă prezența unor martori, care nu se aflau în relații apropiate cu părțile ci dimpotrivă s-au cunoscut în acea dată. Aceste elemente conturează un context socio-uman, de care părțile nu au ținut cont și pe care inculpatul le-a ignorat în exercitarea atât a conduitei verbale agresive, dar și a acțiunii violente fizice. Starea de pericol pentru valoarea socială, natura și gravitatea rezultatului produs, criterii de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., pun în evidență consecințe medii asupra sănătății persoanei vătămate, o afectare la nivel mediu a dreptului la sănătate și integritate corporală. Criteriul legal personal de individualizare a pedepsei constând în scopul urmărit și motivul săvârșirii infracțiunii, evidențiază o modalitate defectuoasă în care inculpatul a înțeles să stopeze un conflict verbal, derulat reciproc cu persoana vătămată, o atitudine necuviincioasă din partea inculpatului de a se apăra față de acțiunea ofensatoare a persoanei vătămate. Luând în considerare elementele de particularitate ale persoanei inculpatului - vârsta, statutul profesional și social, nivelul de educație și cultură - acesta ar fi trebuit să adopte o atitudine corespunzătoare exigențelor sociale, iar nu să își facă singur dreptate.

Instanța de fond a reținut că datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita socială anterioară, comportamentul procesual, nu relevă o periculozitate însemnată, ci dimpotrivă exprimă carențe în adoptarea unor mijloace eficiente, pașnice de rezolvare a diverselor incidente verbale ori fizice în care este implicat. S-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, are un statut profesional format, familie legal constituită, a adoptat o atitudine procesuală constantă și lipsită de orice manopere orientate împotriva bunei desfășurări a procesului penal.

Instanța de fond s-a orientat înspre pedeapsa amenzii prevăzută de dispozițiile art. 193 alin. (2) C. pen., în cuantumul prevăzut de art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., orientat înspre nivelul minim prevăzut de lege. În adoptarea acestei soluții, s-au avut în vedere atât datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost expuse anterior, dar și împrejurările în care s-a desfășurat incidentul dintre părți, ce relevă o contribuție proprie însemnată a persoanei vătămate care, deși nu întrunește elementele constitutive ale circumstanței legale atenuante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., se circumscrie unei conduite reprobabile a cărei eficiență juridică se va reflecta atât în planul întinderii răspunderii penale și individualizării pedepsei inculpatului, dar și în planul răspunderii civile delictuale al cărei subiect activ este.

În opinia Curții de apel, pedeapsa amenzii penale în cuantumul orientat spre minim, conform art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., corespunde principiului individualizării răspunderii penale, având în vedere înscrisurile aflate în vol. II-lea al dosarului de urmărire penală, din care rezultă următoarele: inculpatul prezintă probleme de sănătate, încă din perioada anului 2013, acestea fiind localizate la nivelul coloanei cervicale și lombare, afectându-i stabilitatea și mobilitatea; prin decizia medicală asupra capacității de muncă nr. x/2016, inculpatul a fost încadrat în grad accentuat de invaliditate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate; prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016, s-a dispus pensionarea inculpatului pentru invaliditate gradul II, revizuibil . S-a reținut că are calitatea de avocat în cadrul Baroului Olt, însă, având în vedere decizia de pensionare din motive medicale, în prezent nu mai este înscris pe tabloul avocaților activi.

Acțiunea civilă exercitată de partea civilă a fost admisă sub ambele componente, dar în mod parțial în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale.

Cererea de acordare a daunelor materiale a fost admisă în totalitate, fiind îndeplinite atât condițiile răspunderii civile delictuale, dar partea civilă a îndeplinit și obligația de a dovedi existența și întinderea prejudiciului material înregistrat. Curtea de apel a constatat că din cuprinsul chitanței, facturilor fiscale și bonurilor fiscale existente la dosarul de urmărire penală rezultă că persoana vătămată a efectuat demersuri financiare pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii săvârșite asupra sa de inculpat.

În opinia instanței de fond, apărările formulate de acesta din urmă care pun în discuție corectitudinea și exactitatea facturilor fiscale nu pot înlătura îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1387 și următ. C. civ., întrucât evidențiază nemulțumiri personale ale inculpatului față de data și modul de întocmire a acestor înscrisuri fiscale - chestiunile invocate pot privi numai raporturile juridice dintre persoana juridică emitentă a acestor facturi și chitanțe fiscale și statul, respectiv titular al bugetului consolidat și creditor al contribuțiilor care trebuie plătite de subiecții activi ai raporturilor fiscale, ori pot forma obiectul cenzurii din perspectiva modalității de organizare a contabilității.

Înscrisurile privind operațiunile medicale efectuate asupra corpului persoanei vătămate nu au fost înlăturate, întrucât se coroborează cu declarațiilor martorilor, relevante sub aspectul modalității și împrejurărilor în care persoana vătămată a fost victima agresiunilor comise de inculpat, dar și cu certificatul medico-legal, a cărui forță probantă este esențială în ceea ce privește existența și întinderea urmării imediate a infracțiunii. Tratamentul stomatologic presupune parcurgerea unui interval de timp mai îndelungat, intervențiile medicale fiind efectuate la diferite intervale de timp în considerarea mai multor factori, care țin atât de rezistența și capacitatea persoanei supuse procedurii medicale, dar și de existența și disponibilitatea aparaturii medicale.

S-a reținut că înscrisurile fiscale depuse la dosarul de urmărire penală sunt confirmate prin înscrisul aflat la fila x, conținând ansamblul intervențiilor și operațiunilor medicale efectuate de medicul specialist: intervenție medicală sub anestezie, decelare fractură coronă - radiculară 1.2, repunere în poziție 1.1, 2.2, 2.2, adiție osoasă, în vederea alungirii coronare, structură de poziție cu fire separate. Se iau decizii privind tratamentele medicale și operațiunile de specialitate ce urmează a fi efectuate.

S-a apreciat că răspunderea pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de persoana vătămată va incumba inculpatului, dar nu în proporția solicitată de persoana vătămată, ci într-o modalitate compatibilă cu principiile răspunderii civile delictuale - principiul reparării integrale a pagubei, indiferent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, răspunderea intervenind chiar și pentru cea mai ușoară formă de vinovăție; principiul angajării răspunderii civile delictuale proporțional cu gradul de participare la comiterea faptei; principiul răspunderii indiferent de situația materială a inculpatului debitor ori a persoanei vătămate creditor.

La stabilirea întinderea răspunderii civile delictuale s-au avut în vedere următoarele criterii reale și personale: părțile se cunoșteau dinainte, dar se aflau în relații tensionate, încă de când aveau același loc de muncă; s-au reîntâlnit după o perioadă consistentă de timp în care au rupt legătura, după cum însuși inculpatul a menționat prin declarația sa; au reactivat tensiunea dintre ei, desfășurând în mod reciproc un conflict verbal în care și-au adresat acuze și jigniri atât de ordin personal (inculpatul i-a spus persoanei vătămate că este "slugă a G.", persoana vătămată a făcut referiri la starea medicală de sănătate a inculpatului, respectiv a spus ca nu dorea sa lovească oameni bolnavi), dar și de ordin profesional privind obiectivitatea și corectitudinea în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Locul în care s-a desfășurat activitatea ilicită a presupus locuința unui martor, dar reuniunea mai multor persoane cunoscute anterior ori care au s-au cunoscut în acel moment. Inculpatul a aplicat o lovitură persoanei vătămate, executând mișcări directe și bine conturate, orientate înspre rezultatul socialmente periculos, aceasta suferind leziuni traumatice pentru care a necesitat o perioadă medie de îngrijiri medicale.

În opinia primei instanțe, ansamblul criteriilor reale și personale analizate conduce la concluzia, conform căreia inculpatul urmează a fi obligat la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând o formă de reparație materială, justă și completă a prejudiciului moral suferit de persoana vătămată, necesară pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și proporțională cu natura, întinderea și intensitatea lezării drepturilor nepatrimoniale. S-a acordat relevanță juridică și declarației martorei L., prin care sa confirmat întinderea și intensitatea suferințelor fizice și psihice îndurate de partea civilă, luând în considerare caracterul sensibil al zonei afectate - dantura și cavitatea bucală, vizibilitatea acesteia.

În soluționarea ambelor componente - material și moral- ale prejudiciului încercat și pretins a fi reparat de partea civilă, s-au avut în vedere inclusiv împrejurările în care s-a desfășurat incidentul dintre părți, a căror eficiență juridică s-a reflectat atât în planul întinderii răspunderii penale și individualizării pedepsei inculpatului, dar și în planul întinderii răspunderii civile delictuale.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii s-a repercutat asupra temeiului juridic al obligației de a suporta cheltuielile judiciare efectuate de persoana vătămată cu titlul de onorariu apărător, astfel încât, în temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat la plata contravalorii onorariului, astfel cum rezultă din chitanța nr. x din 19 iunie 2017.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, a cărui vinovăție penală a fost stabilită conform art. 396 alin. (2) C. proc. pen., dincolo de orice îndoială rezonabilă, la plata sumei de 600 RON, cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Împotriva Sentinței penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Cererile de apel au fost înaintate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 4 decembrie 2019.

În motivele scrise depuse la dosar, inculpatul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova și trimiterea cauzei pentru judecarea în primă instanță la Judecătoria Craiova.

Inculpatul a susținut că soluția dispusă este nelegală, invocând necompetența materială a instanței de fond. În acest sens, a arătat că la data de 29 mai 2012 a formulat cerere de radiere definitivă a Cabinetului individual de avocatură - A., înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Craiova cu nr. x, fiind aprobată și înregistrată cu nr. x din 29 mai 2012. A arătat că s-a emis Decizia nr. 68 a Baroului Olt prin care a fost suspendat din profesia de avocat, fiind încadrat ulterior ca salariat la I.T.M. Dolj, iar din data de 1 noiembrie 2013 a încetat raporturile de serviciu cu ITM Dolj, făcând demersuri medicale pentru pensionare, care a survenit la data de 25 iulie 2016, când a fost pensionat pentru motive medicale. Astfel, a arătat că la data de 24 mai 2015 nu mai avea calitatea de avocat deoarece cabinetul de avocatură numai exista, fiind radiat și activitatea avocațială încetată definitiv.

Inculpatul a susținut că această informație nu era deținută de Baroul Olt și că nu a mai reînființat niciodată cabinetul de avocatură, fiind astfel în imposibilitate legală să exercite orice atribuție stabilită de legea avocaturii și statutul profesiei de avocat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și achitarea sa prin reținerea cauzei de neimputabilitate a excesului justificat, sau, într-un al doilea subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse spre minim, iar în ceea ce privește latura civilă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu ocazia dezbaterilor, apărarea nu a mai susținut motivul de apel prin care se tindea la obținerea unei soluții de achitare a inculpatului, criticile sub aspectul laturii penale a cauzei vizând exclusiv individualizarea pedepsei, solicitându-se amânarea aplicării acesteia sau orientarea amenzii către minimul prevăzut de lege. S-a învederat modul concret de săvârșire a faptei, gradul redus de pericol social, faptul ca incidentul a avut loc într-un mediu privat și nu public, între persoane care se cunoșteau de foarte mult, dar și circumstanțele personale. S-a mai arătat că inculpatul suferă de o boală autoimună gravă și ireversibilă, așa cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei și realizează venituri sub minimul pe economie (603 RON lunar), fiind pensionat medical și că are în întreținere un minor de 4 luni.

În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a apreciat că se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât factura, chitanța și precizările unui medic dentist cu liberă practică din mun. Craiova, depuse de partea civilă la dosarul cauzei, nu dovedesc prejudiciului suferit. Inculpatul a susținut că partea civilă deține acte medicale numai de la un singur medic stomatolog, nu a beneficiat de nicio zi de concediu medical legal și nu s-a prezentat la medicul legist pentru a confirma leziunile care ar fi necesitat o intervenție chirurgicală stomatologică. În această situație, chiar dacă ar fi avut loc în realitate intervențiile stomatologice nu au nicio legătură de cauzalitate cu incidentul și cu eventuala lovire suferită de partea civilă.

Cu ocazia dezbaterilor, apărarea a susținut că inculpatul este de acord cu achitarea către partea civilă a costurilor necesare tratamentului dintelui 1.2 în ce privește implantul și coroana, nu însă și pentru fațetarea celorlalți dinți, susținând că nu există legătură de cauzalitate între acțiunea de lovire și efectuarea acestor cheltuieli. În acest sens s-a arătat că potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1134/2000, certificatul medico-legal emis inițial de un medic legist nu poate fi completat decât într-o anumită procedură care nu s-a respectat, întrucât, în situația în care ar fi apărut date noi, complicații sau sechele, certificatul medico-legal eliberat inițial ar fi trebuit să fie completat și modificat tot de către medicul legist care l-a întocmit inițial printr-un document intitulat "completare la certificatul medico-legal" care este parte integrantă din certificatul medico-legal inițial, conform art. 11 alin. (4) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1134/2000. Așadar, atât timp cât această procedură nu a fost respectată, existând un singur certificat medico-legal care atestă că doar dintele 1.2 a fost afectat, raportul de nouă expertiză nu poate încălca legea și să țină seama de mențiunile doctorului M.. De asemenea, a arătat că nu pot fi avute în vedere toate intervențiile chirurgicale, tratamente și manopere efectuate de medicul M. în perioada 29 mai 2015 - 17 iulie 2015, în condițiile în care CMI-ul acesteia nu era încă înființat.

A fost criticată și soluția de acordare de daune morale, care s-a întemeiat pe declarația martorei N., prietena părții civile.

Partea civilă B. a criticat sentința sub aspectul laturii civile, referitor la acordarea daunelor morale, solicitându-se majorarea acestora, susținându-se că instanța de fond nu a făcut o analiză completă a urmărilor acțiunii inculpatului și nu a dat suficientă eficiență declarației martorei L., a actelor medicale, precum și a certificatului medico-legal, din care rezultă că demersurile pentru reconstrucția plastică a dintelui secționat s-au derulat pe parcursul unui an și 5 luni, dovadă fiind factura seria x nr. x din 19 octombrie 2016, eliberată de medicul specialist la finalul procedurilor.

În cadrul cercetării judecătorești în apel, s-a încuviințat cererea inculpatului de reaudiere a martorilor H., D. și C. și proba cu înscrisuri în circumstanțiere din care rezultă cuantumul veniturilor actuale, precum și certificatul de încadrare în grad de handicap. De asemenea, s-a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească dacă există un raport de cauzalitate între traumatismul constatat prin certificatul medico-legal aflat la dosar și lucrările dentare efectuate.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva criticilor ce au fost susținute în ședință publică și au făcut obiectul dezbaterii contradictorii, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Verificând prioritar primul motiv de apel, prin care se tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare, invocându-se necompetența materială a Curții de apel Craiova, se constată următoarele:

S-a susținut că judecarea cauzei în fond nu era de competența Curții de apel, pentru că inculpatul nu mai deținea calitatea de avocat la momentul săvârșirii infracțiunii 24 mai 2015, întrucât cabinetul său nu mai figura în Tabloul Avocaților, fiind trecut în Tabloul avocaților incompatibili. De asemenea, s-a arătat că la data de 29 mai 2012 a formulat cerere de radiere definitivă a Cabinetului individual de avocatură - A., înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Craiova cu nr. x, fiind aprobată și înregistrată cu nr. x din 29 mai 2012

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că în faza de urmărire penală, la solicitarea Ministerului Public, Baroul Olt a comunicat prin adresa nr. x din 10 martie 2017, că A. a fost înscris ca avocat în tabloul avocaților din Baroul Olt conform Deciziei nr. 114 din 10 iulie 2000; la data de 18 aprilie 2012, a fost înscris în Tabloul avocaților incompatibili, conform Deciziei nr. 68 din 18 aprilie 2012, ca urmare a faptului ca a fost numit în funcția publică de inspector la Compartimentul de Comunicare și relații cu publicul din cadrul I.T.M. Dolj, iar prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016, s-a dispus pensionarea medicală a acestuia pentru invaliditate gradul II, revizuibil . S-a arătat că A. are calitatea de avocat în cadrul Baroului Olt, însă, având în vedere decizia de pensionare, în prezent nu este înscris în Tabloul avocaților activi.

De asemenea, Înalta Curte reține că, potrivit art. 58 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, calitatea de avocat încetează prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei; prin deces; prin excluderea din profesie, ca sancțiune disciplinară; în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii, iar conform alin. (3), încetarea dreptului de a exercita profesia de avocat prin pensionare nu atrage pierderea calității de avocat.

Ca atare, Înalta Curte constată că existența deciziei de pensionare medicală și chiar radierea cabinetului individual de avocatură (acesta reprezentând o formă de exercitare a profesiei de avocat) nu au condus la pierderea calității de avocat, Curtea de apel fiind competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar asimila cazul radierii cabinetului individual de avocatură cu o renunțare la exercițiul profesiei, interpretare spre care tinde apărarea, Înalta Curte constată că tot nu am fi fost în prezența unui motiv de desființare a hotărârii și trimitere a cauzei spre rejudecare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., sancțiunea nulității absolute, intervine doar atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară în grad celei competente. Or, în speță nu se ridică o atare problemă, Curtea de apel fiind superioară în grad judecătoriei, instanța ce ar fi fost competentă dacă inculpatul nu ar fi avut calitatea de avocat. Rezultă, așadar, că în cauză erau aplicabile dispozițiile referitoare la nulitatea relativă, ceea ce presupunea invocarea sa într-un anumit termen (respectiv, în procedura de cameră preliminară), dovedirea unei vătămări a drepturilor inculpatului, ceea ce însă nu s-a întâmplat, eventuala nulitate fiind acoperită în condițiile art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

Ca atare, critica formulată este nefondată, neexistând motive de trimitere a cauzei spre rejudecare.

În continuare, astfel cum s-a arătat și anterior, deși în motivele scrise de apel inculpatul a solicitat achitarea sa, conform art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 C. proc. pen.., invocând existența unei cauze de neimputabilitate, cu ocazia dezbaterilor, prin apărător ales, a precizat expres că nu solicită pronunțarea unei soluții de achitare, fiind de acord și cu plata despăgubirilor civile în limita sumei de 3.000 RON, contravaloarea îngrijirilor medicale pentru dintele 1.2, singurul care a fost afectat. Se constată, așadar, că inculpatul A. a renunțat la a contesta situația de fapt reținută de prima instanță, achiesând practic la aceasta.

Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect stabilită, probatoriul administrat în cauză confirmând fără echivoc atât existența faptei cât și vinovăția inculpatului, neimpunându-se o nouă analiză detaliată de către instanța de apel, mai ales în condițiile necontestării acesteia. În esență, în sarcina inculpatului se reține că, în data de 24 mai 2015, a agresat fizic (lovire cu capul în zona feței) persoana vătămată B., căreia i-a provocat leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Este însă de precizat faptul că martorii audiați în apel la solicitarea inculpatului, confirmă starea de fapt reținută, respectiv faptul că acesta, pe fondul unui conflict verbal anterior, a lovit-o pe persoana vătămată cu capul în dreptul cavității bucale. Astfel, martorul D. a relatat că "O. s-a ridicat de la masă, stătea în zona îndepărtată față de centrul mesei unde se afla persoana vătămată B., s-a apropiat cu intenție vădit agresivă și i-a aplicat o lovitură cu fruntea în zona bărbiei (...)" - dosar apel. De asemenea, martora C. a declarat că "la un moment dat O., care stătea în capul mesei, s-a ridicat, a venit spre B., care s-a ridicat și el, iar O. l-a lovit cu fruntea gurii. Nu-mi aduc aminte ca B. să fi sângerat, însă acesta s-a plâns că lovitura a fost dură." - dosar apel. Martora H. a arătat că "din câte îmi amintesc, B. a început să-1 șicaneze pe O.. Nu-mi amintesc exact ce i-a spus, dar eu i-am sugerat lui O. să nu-l bage în seamă. B. i-a adus și injurii lui O., ceva înjurături. O. răspundea scurt, în același mod. La un moment dat O. s-a ridicat, a făcut un pas către B. și i-a dat un cap în gură. Nu știu ca B. să fi sângerat. Știu că și-a pus mâna la gură, dar nu am văzut să fi sângerat" - dosar apel. Se constată că declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile Certificatului medico-legal nr. x din 2 iunie 2015 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova Craiova, în baza unei examinări medicale directe, propriu-zise, efectuate la data de 25 mai 2015, la o zi după derularea incidentului dintre părți, când urmele leziunilor traumatice erau recente.

Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat pedeapsa de 200 zile - amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând cuantumul total al pedepsei amenzii penale de 6.000 RON, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.. Inculpatul a susținut, pe de o parte, că amenda este disproporționată prin raportare la circumstanțele concrete în care s-a comis fapta și la circumstanțele sale personale și, pe de altă parte, a solicitat pronunțarea unei soluții de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 83 C. pen.

Referitor la individualizarea regimului sancționator aplicabil inculpatului, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport de gravitatea faptei săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

În ceea ce privește criteriile referitoare la fapta comisă de inculpat, Înalta Curte reține circumstanțele factuale, necontestate de acesta și constată că în declanșarea și derularea conflictului dintre inculpat și persoana vătămată au fost avansate injurii din partea ambelor părți, leziuni traumatice suferind și inculpatul, conform Certificatului medico-legal din data de 11 iunie 2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova din care rezultă că a prezentat leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Referitor la criteriile referitoare la persoana inculpatului A., Înalta Curte reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreținere un minor de 4 luni și are un bun statut profesional, cu un nivel de instrucție ridicat, fiind de profesie avocat, însă, având în vedere că a fost încadrat în grad accentuat de invaliditate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate, s-a dispus pensionarea acestuia pentru invaliditate gradul II, revizuibil prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță s-a orientat spre amenda penală, numărul de zile amendă, de 200, aproape de limita minimă prevăzută de lege fiind corect stabi