ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 396 C. proc. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 și art. 377 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.C.,

fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă, stabilită potrivit art. 61 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 21 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă și în temeiul art. 2223 și art. 2224 C. civ., a fost obligată SC A.R.A. SA la plata sumei de 10.729,48 lei daune materiale și la plata sumei de 66.636 lei, echivalentul a 15.000 euro la cursul B.N.R. de la data sentinței, cu titlu de daune morale.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 554,1 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, 314,10 lei cheltuieli judiciare la urmărirea penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 276/P/2014 din data de 02 octombrie 2014, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului D.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu), deoarece vătămările suferite de D.G. și G.I. nu sunt prevăzute de legea penală

În temeiul art. 329 C. proc. pen., s-a dispus ca dosarul cauzei, însoțit de rechizitoriu și o copie certificată a acestuia, să fie trimise la Curtea de Apel Craiova, competentă să judece cauza în fond.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 30 ianuarie 2013, lucrătorii de poliție F.D. și I.F. de la B.R.D.N.E. - Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Olt, au fost sesizați telefonic de către ofițerul de serviciu al acestei instituții, că pe raza com. Optași din județul Olt, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui număr de trei persoane.

Organele de poliție s-au deplasat imediat la fața locului, unde au efectuat, în baza art. 60 rap. la art. 192 C. proc. pen., cercetarea locului faptei constatând că, în accident au fost implicate autoturismele conduse de către D.C. și G.F. (filele 1-4)

Deoarece în urma accidentului G.R. a suferit leziuni grave, ce au necesitat îngrijiri medicale, aceasta a formulat plângere la data de 01 august 2013, prin care a cerut tragerea la răspundere penală a lui D.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă (fila 14).

Inițial cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, însă ulterior s-a constatat că D.C. are calitatea de avocat,

motiv pentru care, prin Ordonanța nr. 4136/P/2013 a fost declinată competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, la 30 iunie 2013, inculpatul D.C. a circulat pe traseul București-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla și soția sa D.G., iar la finele autostrăzii București-Pitești, s-a înscris pe DN 65-E574 pentru a se deplasa spre municipiul Slatina.

Când a ajuns la Km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localității Optași din județul Olt și a intrat într-o curbă marcată cu indicatoarele: deosebit de periculoasă și depășirea interzisă, unde partea carosabilă era umedă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a derapat părăsind sensul său de mers și ajungând pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soția sa G.R. și G.I.

În urma coliziunii au suferit leziuni G.R., G.I. și D.G., care au fost transportate la S.J.U. Slatina, în vederea examinării constatându-se că numai prima a suferit leziuni grave, care necesitau îngrijiri medicale, impunându-se internarea acesteia.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. și G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală din 25 iunie 2014 întocmit de I.M.L. Craiova la cererea persoanei vătămate G.R., leziunile suferite de aceasta (politraumatism, fractură pertrohanteriană șold stâng, contuzie coloană cervicală) au necesitat pentru vindecare 140 zile de îngrijire medicală (filele 92-93).

Cu ocazia audierii, inculpatul D.C. a recunoscut că accidentul s-a produs din culpa sa, întrucât, în timp ce circula cu autoturismul în panta unde era o curbă deosebit de periculoasă, iar carosabilul era umed și alunecos, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, motiv pentru care a derapat și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de G.F. în care se afla și persoana vătămată (filele 134, 136-137, 142-143, 149-150).

La cererea sa și a persoanei vătămate, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din care rezultă că accidentul soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate G.R., s-a produs din cauza neadaptării de către inculpat a vitezei de circulație la condițiile de trafic, încălcând dispozițiile art. 123 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului D.C. constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Referitor la leziunile suferite de D.G. și G.I., din actele dosarului a rezultat că acestea nu au fost grave și nu au necesitat îngrijiri medicale, astfel că, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus clasarea faptei, întrucât nu este prevăzută de legea penală.

Mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare a locului faptei (filele 1-4); planșe fotografice (filele 5-10); schița locului faptei (fila 11); plângerile persoanei vătămate (filele 14-17, 22-25); declarațiile persoanei vătămate (filele 32-34, 72-73); certificat medico-legal din 2013 (fila 36); copie foaie de observație clinică din 2013 (filele 40-58); raport de expertiză medico-legalănr. 1636/A/2014 din data de 25 aprilie 2014 (filele 92-93); raport de expertiză tehnică (filele 100-107); raport de inspecție tehnică a autovehiculului (fila 122); declarațiile inculpatului D.C. (filele 132-133, 136-137, 142-143); copie poliță asigurare răspundere civilă emisă de SC A.R.A. SA (fila 135) fișe cazier (fila 160).

D.C., avocat în cadrul Baroului Dolj, nu are antecedente penale, nu este cercetat și nici judecat în alt dosar.

Prin ordonanța din 20 mai 2014 s-a început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Prin ordonanța din 08 iulie 2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă față de inculpatul D.C., iar prin ordonanța din 8 august 2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de acesta, cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Inculpatului D.C. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83 C. proc. pen., așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite la 08 iulie 2014.

Inculpatului i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul ales - avocat H.P. (delegație din 08 iulie 2014, aflată la fila 140 din dosar.

G.R., în calitate de persoană vătămată, a declarat că se constituie parte civilă, urmând să comunice instanței de judecată, cuantumul despăgubirilor materiale.

Persoanei vătămate i-a fost asigurată asistența juridică, fiind asistată în cursul urmăririi penale de apărătorul ales - avocat T.A. - delegație din 01 august 2013, aflată la fila 12 din dosar.

Constatând că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, precum și că fapta de vătămare corporală din culpă există, a fost săvârșită de inculpatul D.C. și acesta răspunde penal.

Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat-o la data de 03 octombrie 2014, sub nr. 1614/54/2014, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 03 noiembrie 2014, în procedura de cameră preliminară.

La termenul din 03 noiembrie 2014, prin încheiere necontestată, Judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al.l și 2 C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 276/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, față de inculpatul D.C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., dispunând începerea judecății față de inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Totodată, prin aceeași încheiere s-a respins ca neîntemeiată cererea privind prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice formulată de inculpat și s-a fixat termen la data de 08 decembrie 2014, pentru citarea părților.

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în ceea ce privește cererea de prelungire a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice formulată de inculpatul D.C., aceasta este neîntemeiată, deoarece împrejurările negative invocate pot fi înlăturate în condițiile în care în familia inculpatului există și alte persoane care posedă permis de conducere - față de care nu există dovezi că ar fi în imposibilitate de a conduce autoturisme pe drumurile publice - așa cum a recunoscut inculpatul, astfel că aceste persoane pot asigura deplasarea zilnică a fiicei minore la grădiniță.

În același timp, s-a reținut că exercitarea profesiei de avocat nu este îngrădită pentru inculpat prin lipsa posibilității de a mai conduce autoturisme, deoarece această activitate nu este una intrinsecă profesiei menționate.

Judecătorul de cameră preliminară a mai apreciat și că, în raport de condițiile care au condus la producerea accidentului de circulație și de norma legală de care este acuzat inculpatul că ar fi încălcat-o, conducerea de către inculpat a unui autovehicul prezintă pericol pentru siguranța circulației rutiere.

Prin încheierea de la data de 08 decembrie 2014, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar față de răspunsul afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.

La cererea părții civile, instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, precum proba privind audierea părții vătămate G.R. și a martorei G.O.M., acordând un nou termen de judecată la 24 februarie 2015 dar și pentru realizarea unui acord între inculpat și partea civilă, referitor la latura civilă a cauzei, acord care nu s-a realizat nici între inculpat și partea civilă și nici între aceasta și asigurătorul de răspundere civilă.

La termenul din data de 24 februarie 20015 au fost audiate partea civilă și martorul G.A.M.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut aceeași stare de fapt ca cea din rechizitoriu și anume că la data de 30 ianuarie 2013, inculpatul D.C. a circulat pe traseul București-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla și soția sa D.G., iar la finele autostrăzii București-Pitești, s-a înscris pe DN 65-E574. Când a ajuns la km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localității Optași din județul Olt și a intrat într-o curbă marcată cu indicatoarele curbă deosebit de periculoasă și depășirea interzisă, unde partea carosabilă era umedă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a derapat, a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soția sa G.R. și G.I.

În urma coliziunii au suferit leziuni G.R., G.I. și D.G., care au fost transportate la S.J.U. Slatina, în vederea examinării constatându-se că numai prima a suferit leziuni grave, care necesitau îngrijiri medicale, impunându-se internarea acesteia.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. și G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D.C. constând în aceea că din culpă, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a accidentat în urma coliziunii dintre două autovehicule pe partea civilă G.R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., instanța de fond a reținut că elementul material al acestei infracțiuni consta în acțiunea inculpatului de a nu respecta semnificația indicatoarelor de avertizare și a marcajelor rutiere, prin adaptarea vitezei de deplasare a autovehiculului pe care îl conducea și în raport de condițiile meteorologice, urmarea imediată constând în producerea unui accident de circulație soldat cu victime și pagube materiale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul acționat din culpă potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) lit. a) C. pen., întrucât deși a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, posibil, datorită abilităților sale.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, lipsa antecedentelor penale ale infractorului, conduita sa după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 C. pen. a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de 196 alin. (2) și (3) C. pen., la pedeapsa amenzii penale, reprezentând 180 de zile - amendă, stabilită potrivit art. 61 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, deoarece inculpatul nu are antecedente penale,

nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, a solicitat judecarea sa prin procedura recunoașterii vinovăției, a regretat fapta, încât instanța a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins prin pedeapsa amenzii penale aplicate.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 100.000 de euro, la cursul oficial de la data pronunțării sentinței, din care 15.000 de lei reprezentând despăgubiri materiale, sumă solicitată potrivit dovezilor scrise prezentate - copiile chitanțelor și declarației martorului propus.

S-a reținut că inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă nu au achiesat la pretențiile părții civile, cerând obligarea lor doar în limita sumei dovedite.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale (art. 1349, 1357 C. civ.) ce reprezintă dreptul comun la data faptelor, trebuie verificată existența condițiilor esențiale ale acestei răspunderi, respectiv, existența prejudiciului și întinderea acestuia, existența unei fapte culpabile a inculpatului, existența vinovăției pe baza criteriilor prevăzute de art. 1358 C. civ. - dar și existența eventuală a unei culpe concurente a părții civile, potrivit art. 1371 C. civ. - și a raportul de cauzalitate dintre fapta generatoare și prejudiciu.

În același timp Curtea a ținut seama și de dispozițiile art. 2223 și 2224 alin. (2) C. civ., asigurătorul urmând să răspundă pentru fapta inculpatului în limitele obligațiilor ce revin acestuia din contractul de asigurare obligatorie dar și de regimul juridic special instituit de legislația asigurărilor pentru accidente de autovehicule, reprezentat de prevederile art. 41-44, art. 49-51, art. 55 si art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a constatat că acesta este reprezentat de paguba suferită de partea civilă ca urmare a faptei inculpatului. Acest prejudiciu, ce constă în sumele de bani cheltuite de partea civilă pentru vindecarea sa dar și din suferința sa fizică și psihică, sume rezulte din înscrisurile depuse și din declarația martorului cauzei, întinderea acestui prejudiciu fiind contestată.

Curtea a reținut ca fiind dovedite cheltuielile de transport pentru deplasări la tratamente, recuperare, evaluări medicale( 2.777,14 lei), medicamente (531 lei), recuperare medicală (6.000 de lei), îngrijire la domiciliu (5.000 de lei), cheltuieli ce au fost reduse potrivit culpei reținute de 25%., după cum se va arăta.

În aceste condiții s-a reținut că acest prejudiciu este cert, determinat și actual, fiind o consecință directă a faptei culpabile a inculpatului, iar repararea prejudiciului material suferit vizează dauna efectiv suferită (damnum emergens).

S-a mai reținut că partea civilă a solicitat și daune morale în sumă de 96.600 de euro - potrivit declarației de constituire de parte civilă - la cursul B.N.R. de la data sentinței.

Referitor la acest aspect, prima instanță a reținut că, cuantumul daunelor morale trebuie sa asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care partea civilă poate sa-1 pretindă în mod separat, ținându-se cont de criteriile stabilite de actele normative respective, dar si de contextul

economico social în care partea se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecata, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective - examinarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene cât și a C.E.D.O, pentru ca, pe de o parte, partea vătămată sa fie just despăgubită, dar pe de alta parte, aceasta despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei, care trebuie sa fie relevante si justificate.

Fără a nega suferința fizică și psihică încercată de partea civilă ca urmare a diverselor tratamente medicale și a duratei acestora, s-a reținut că se poate aprecia în raport de natura acestor tratamente, de vârsta părții civile dar și de sprijinul primit de membrii familiei în compensarea acestor suferințe, că aceste daune morale trebuie să fie reduse la suma de 20.000 de euro, sumă redusă, de asemenea, potrivit culpei părții civile și actualizată la cursul B.N.R. la data sentinței.

În ceea ce privește vinovăția în săvârșirea faptelor ilicite reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat că aceasta îmbracă forma culpei, potrivit considerentelor arătate, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul pretins, a cărui acoperire s-a solicitat prin acțiunea civilă, rezultă neîndoielnic din considerentele hotărârii de condamnare, întrucât în lipsa faptei inculpatului, partea civilă nu ar fi suferit vătămarea corporală constatată.

În același timp curtea a constatat că există o culpă concurentă și a părții civile, care la rândul ei, nu a evitat cel puțin mărirea prejudiciului, deși putea să o facă, prin purtarea centurii de siguranță pe timpul deplasării cu autoturismul în care se afla, în condițiile în care există obligația purtării centurii de siguranță -art. 99 alin. (1) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 - culpă pe care Curtea a apreciat-o la 25%.

Constatând îndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, Curtea a obligat SC A.R.A. SA la acoperirea prejudiciului arătat, sumele în euro urmând a fi convertite în lei la cursul B.N.R. la data pronunțării sentinței.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel partea civilă G.R., partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA și inculpatul D.C.

Partea civilă G.R.

a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei sub aspectul stabilirii cuantumului prejudiciului moral la doar 20.000 euro, cu privire la stabilirea culpei concurente a părții civile pe motiv că nu a purtat centura de siguranță, precum și cu privire la neobligarea asigurătorului la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi începând cu data de 12 martie 2014.

A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și acordarea despăgubirilor civile reprezentând prejudiciul moral în cuantum de 100.000 euro, apreciat ca fiind justificat, înlăturarea culpei concurente de 25% întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate vinovăția în producerea accidentului, iar cu privire la culpa părții vătămate nu s-au pus concluzii și nu s-au administrat probe, precum și obligarea societății de asigurare la plata penalităților de

întârziere pentru refuzul de a plăti daunele generate de accident înainte de soluționarea definitivă a cauzei.

Inculpatul D.C.

a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, solicitând, în raport de împrejurările cauzei și de circumstanțele sale personale, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amînarea executării pedepsei în condițiile prevăzute de art. 83 C. pen.

Partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA

a solicitat admiterea apelului și diminuarea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată față de partea civilă.

Examinând apelurile declarate în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se în sarcina sa că la data de 30 ianuarie 2013, în timp ce circula pe traseul București-Craiova cu autoturismul, în care se mai afla și soția sa D.G., la km 81.4, în timp ce urca o pantă situată în afara localității Optași din județul Olt, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a derapat, a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de către G.F., în care se mai aflau, pe bancheta din spate, soția sa G.R. și G.I.

În urma coliziunii au suferit leziuni G.R., G.I. și D.G., care au fost transportate la S.J.U. Slatina, în vederea examinării constatându-se că numai prima a suferit leziuni grave, care necesitau îngrijiri medicale, impunându-se internarea acesteia.

Întrucât leziunile suferite de către D.G. și G.I. nu au necesitat îngrijiri medicale, nu a fost necesară internarea acestora.

În cauză s-a făcut aplicarea art. 374 C. proc. pen., instanța de fond luând act că inculpatul solicită judecarea numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aducându-i-se totodată la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Audiat cu privire la acuzațile aduse, inculpatul D.C. a recunoscut că accidentul s-a produs din culpa sa, întrucât, în timp ce circula cu autoturismul în panta unde era o curbă deosebit de periculoasă, iar carosabilul era umed și alunecos, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, motiv pentru care a derapat și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de G.F. în care se afla și persoana vătămată.

La

!

cererea părții civile, instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, precum proba privind audierea părții vătămate G.R. și a martorei G.O.M., acordând un termen de judecată pentru realizarea

unui acord între inculpat și partea civilă, referitor la latura civilă a cauzei, acord care nu s-a realizat nici între inculpat și partea civilă și nici între aceasta și asigurătorul de răspundere civilă.

În raport de probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că instața de fond a stabilit în mod corect că, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., referitoare la împrejurările în care s-a comis infracțiunea, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de rezultatul produs, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului și conduita sa ulterioară săvîrșirii faptei, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă este corect individualizată, de natură să-și atingă scopul de reeducare și exemplaritate.

Se constată, totodată, din ansamblul probator existent la dosar, că inculpatul a avut încă de la început o atitudine procesuală corectă, recunoscând că accidentul de circulație s-a produs din vina sa, întrucât nu a adaptat viteza la condițiile meteorologice existente și a ignorat indicatoarele și marcajele rutiere, a regretat fapta și consecințele acesteia, se află la primul contact cu legea penală, are o familie organizată, iar nivelul de pregătire îi permite să conștientizeze gravitatea faptei, astfel încât, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin amânarea aplicării acesteia în condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpat este fondat urmând a fi admis.

Din ansamblul probator existent la dosar rezultă că partea civilă G.R. a fost victima accidentului de circulație produs la data de 30 ianuarie 2013 de către inculpatul D.C., iar în urma coliziunii, aceasta a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 140 zile de îngrijiri medicale.

În fața instanței, G.R. s-a constiuit parte civilă cu suma de 100.000 euro, din care suma de 15.000 lei reprezentând daune materiale, iar diferența de 96.600 euro reprezentând daune morale.

În ce privește daunele materiale, acestea au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și depoziția martorului audiat, instanța apreciind în mod corect că reprezintă un prejudiciu cert, determinat și actual, fiind consecința directă a faptei inculpatului.

Potrivit actelor depuse la dosar, partea civilă a făcut dovada daunelor materiale suferite, reprezentând cheltuielile de transport pentru deplasări la tratamente, recuperare, evaluări medicale (2.777,14 lei), medicamente (531 lei), recuperare medicală (6.000 de lei), îngrijire la domiciliu (5.000 de lei), cheltuieli care au însumat 14.308,14 lei.

În ce privește cuantumul daunelor morale, instanța de fond a apreciat în mod corect că suma de 20.000 euro reprezintă o justă despăgubire a părții vătămate, raportat la suferința fizică și psihică la care aceasta a fost supusă și în acord atât cu legislația națională, cât și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a C.E.D.O.

Daunele morale au ca finalitate compensarea suferințelor psihice și fizice ale victimei accidentului de circulație, suferințe care nu pot fi înlăturate prin sume de bani și nu pot constitui o îmbogățire fără justă cauză.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța s-a raportat la gravitatea suferinței de ordin fizic suportată de către partea civilă, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, operațiile suferite dovedite cu actele medicale depuse la dosar, traumele fizice și psihice care afectează negativ participarea părții civile la viața socială și de familie, precun și alterarea condițiilor sale de viață, ulterior accidentului de circulație, apreciind în mod just că suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale este de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile inculpatului.

Procedând la soluționarea acțiunii civile, instanța de fond a constatat din analiza probelor existente la dosar, că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa îmbracă forma culpei, iar legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs părții vătămate îl reprezintă modul imprudent în care inculpatul a condus autoturismul, fără să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteorologice nefavorabile și ignorând semnificația indicatoarelor de avertizare și a marcajelor rutiere, urmarea imediată constând în producerea unui accident de circulație soldat cu victime și pagube materiale.

Nu numai că inculpatul nu a contestat culpa sa exclusivă în producerea accidentului de circulație, culpă care rezultă și din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, din care rezultă că accidentul soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate G.R., s-a produs din cauza neadaptării de către inculpat a vitezei de circulație la condițiile de trafic, dar instanța trebuia să pună în discuția părților culpa părții vătămate în producerea pagubelor suferite și să dea posibilitatea acesteia să-și producă probe în apărare.

Pe de altă parte, atâta vreme cât inculpatul a recunoscut învinuirea adusă, solicitând judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că în mod greșit s-a reținut existența unei culpe concurente din partea părții civile la producerea prejudiciului, cu consecința diminuării cuantumului sumelor reprezentînd daunele materiale și morale, acordate, culpă ce nu a fost reținută prin actul de sesizare.

Cu privire la acest aspect, apelul declarat de partea civilă este fondat, urmând a fi admis.

În ce privește motivul de apel referitor la obligarea societății de asigurare la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, de la data de 12 martie 2014, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, penalitățile de întârziere urmând a fi calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii de obligare, dacă acestea nu au fost plătite.

Înalta Curte constată că acesta nu este fondat având în vedere considerentele avute în vedere cu ocazia examinării apelului declarat de partea civilă.

Prin motivele de apel formulate, partea responsabilă civilmente a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile, cu motivarea că aceasta nu a rămas cu traume permanente.

Trebuie avut însă în vedere că traumele suferite de victimă i-au alterat pentru o perioadă lungă de timp condițiile de viață, astfel că, așa cum s-a mai menționat, suma de 20.000 euro acordată cu titlu de daune morale, nu constituie o îmbogățire fără justă cauză, ci este de natură să compenseze suferințele fizice și psihice al părții civile.

Prin urmare, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R. SA este nefondat, urmând a fi respins.

Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că apelurile declarate de partea civilă G.R. și inculpatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 40 din 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, sunt fondate, urmând ca în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admise.

Se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

Se va înlătura dispoziția de condamnare a inculpatului D.C. și în baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se va stabili față de inculpat pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. și art. 83 C. pen. se va amâna aplicarea față de inculpatul D.C. a pedepsei amenzii stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condițiile art. 84 C. pen.

Conform art. 85 C. pen. va fi obligat inculpatul D.C. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)

să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta;

b)

să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)

să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d)

să comunice schimbarea locului de muncă;

e)

să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Se va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă G.R. și,. în temeiul art. 2223 și art. 2224 C. civ., va obliga SC A.R.A. SA la plata către aceasta a sumei de 14.308,14 lei

reprezentând daune materiale și a echivalentului în lei a sumei de 20.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plății.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de partea civilă G.R. și inculpatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 40 din 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului D.C., fără antecedente penale și în baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., stabilește față de inculpat pedeapsa amenzii penale de 13.500 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. și art. 83 C. pen. amână aplicarea față de inculpatul D.C. a pedepsei amenzii stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condițiile art. 84 C. pen.

Conform art. 85 C. pen. obligă inculpatul D.C. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

f) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la

datele fixate de acesta;

g) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu

supravegherea sa;

h) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

i) să comunice schimbarea locului de muncă;

j) să comunice informații și documente de natură a permite controlul

mijloacelor sale de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen.-privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă G.R. și, în temeiul art. 2223 și art. 2224 C. civ., obligă SC A.R.A. SA la plata către aceasta a sumei de 14.308,14 lei reprezentând daune materiale și a echivalentului în lei a sumei de 20.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plății.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA împotriva aceleiași sentințe.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.C., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2015.