ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B., în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31 din data de 06.03.2025 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023, între altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..(13 acte materiale) și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 4 ani și 4 luni.

În baza dispozițiilor art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 45 alin5 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen.., a fost menținută măsura arestului la domiciliu a inculpatului B., luată prin încheierea penală nr. 66/2024, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia nr. 355/2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cu modificarea adusă prin încheierea nr. 69/2024.

În baza art. 72 C. proc. pen.., s-a dedus măsura reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 6.10.2023 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 3870 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a menținut măsura sechestrului judiciar dispusă prin ordonanța nr. 366D/P/2023 din 11.10.2023 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpatul B..

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (45 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1lit. a), b) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (191 acte materiale) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare.

În baza art. 88 alin. (3) C. pen., s-a dispus revocarea amânării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 670/2022 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 11.10.2022 și s-a dispus aplicarea și executarea acesteia.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauza cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 670/2022 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 11.10.2022, cu privire la care s-a dispus aplicarea si executarea acesteia, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 5 ani și 9 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 12 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen.., a fost menținută măsura arestului la domiciliu a inculpatului A. luată prin încheierea penală nr. 66/2024 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023 definitivă prin decizia nr. 355/2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă măsura reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu a inculpatului A. de la 24.10.2023 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. suma de 222.500 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menținută măsura sechestrului judiciar dispusă prin ordonanța nr. 366D/P/2023 din 25.10.2023 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpatul A..

În baza art. 112 lit. f) și art. 112 lit. b) C. pen., prima instanță a dispus și confiscarea specială.

Împotriva acestei sentințe, între alții au declarat apel inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 779 din 16 iunie 2025 pronunțată de Curte de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 31 din data de 06.03.2025 pronunțate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 422 rap la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 72 C. pen., a fost dedusă în continuare durata arestului la domiciliu a inculpaților, de la 06.03.2025 la 22.04.2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligați inculpații la suma de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cereri de recurs în casație inculpații A. și B..

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, în eventualitatea admiterii în principiu a cererii de recurs în casație.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală) recurentul a susținut că fapta de oferire și vânzare de droguri de risc și substanțe cu efecte psihoactive către terții consumatori C., D., E., F., G., H., I., încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu este prevăzută de legea penală, lipsind elementul material al laturii obiective, așa încât nu este tipică.

A precizat că motivul de recurs în casație vizează lipsa analizelor chimice privind substanțele pretins a fi fost vândute și/sau oferite cu titlu gratuit terților consumatori enumerați mai sus, respectiv lipsa dovezii calității de droguri și substanțe cu efecte psihoactive, fiind imposibilă stabilirea calității și cantității de droguri, precum și poziția acestor substanțe pe tabelele-anexă ale legii speciale nr. 143/2000.

Pe de altă parte, s-a susținut că nu este incriminată de legea penală procurarea în comun de droguri și substanțe psihoactive, prin contribuția comună a consumatorilor, susținând că nu s-a stabilit ce anume drog a procurat sau ce droguri au fost procurate de martorii consumatori. A considerat că nu poate fi vorba nici de vreun act de procurare, nici a unui act de oferire, câtă vreme toți consumatorii au procurat cu sau fără bani, din surse externe, canabis și substanțe cu efecte psihoactive cu scopul de a le consuma în comun.

A mai afirmat că, în mod eronat, instanța de apel a motivat că procurarea de cannabis și substanțe psihoactive în comun de către toți consumatorii, prin contribuția fiecăruia, îndeplinește condițiile de incriminare prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În această ordine de idei, a susținut că nu orice act de procurare este un act de deținere în vederea traficării și nici un act deținere în vederea consumului, întrucât ambele infracțiuni prevăzute de art. 2 și art. 4 din legea specială, presupun mai întâi "deținerea" cu scopul punerii în circulație sau al consumului.

În fapt, recurentul a învederat că a consumat droguri împreună cu alte persoane. Or, consumul de droguri nu este incriminat, ci doar deținerea substanțelor interzise cu scopul de a fi consumate în comun.

Prin urmare, a concluzionat că fapta de a procura în comun cu alte persoane și de a consuma împreună cu acestea droguri de risc și substanțe cu efecte psihoactive nu este prevăzută de norma de incriminare prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/000, nefiind incriminată nici de Legea nr. 194/2011, întrucât nu a existat deținere ci consum de droguri în comun cu alte persoane.

În legătură cu fapta de deținere împreună cu coinculpatul J., în vederea punerii în circulație, a unor droguri de risc, droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, în apartamentul nr. x situat în Rovinari, str. x, recurentul A. a susținut că această faptă nu este tipică, în condițiile în care nu a deținut nici pentru sine, nici pentru altul, totalitatea substanțelor descoperite cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la imobilul respectiv. A mai arătat că în cauză nu s-a determinat în mod clar ce categorie de droguri și ce cantitate a deținut, în condițiile în care nu a fost acuzat ca ar fi vândut împreună cu J. niciun fel de substanță supusă controlului național.

Cu privire la fapta de trafic internațional de droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, recurentul a arătat că este lipsită de tipicitate obiectivă în considerarea lipsei de trasabilitate a substanțelor din colet. Sub acest aspect, a solicitat a fi avute în vedere declarația martorei K., care a relatat în fața instanței de fond că ea însăși a deschis coletul, care nu îi era destinat, a scos pachețelele conținând substanțele și le-a cercetat, după care a dus coletul la Poliția orașului Rovinari. În interiorul secției de poliție, pachețele conținând substanțele au fost trecute din mână în mână de către polițiști, după care au sesizat organele judiciare din cadrul B. C. civ..O. Prin urmare, a opiniat că nu se cunoaște cu precizie cât timp pachețelele cu substanțe au făcut obiectul atenției polițiștilor și nici dacă au fost în permanență în câmpul vizual al martorei și, având în vedere numărul persoanelor care le-au avut în posesie până au fost reintroduse în colet, nu se poate stabili trasabilitatea substanțelor.

În sprijinul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), recurentul A. a prezentat motive de recurs în casație în legătură cu confiscarea sumei de 222.500 RON, evocând și existența dovezii proprietății asupra sumelor în cuantum de 27.000 RON și 32.8000 euro, a seifului și a provenienței banilor, susținând, în esență, că prin soluția pronunțată s-a dat prevalență declarațiilor inculpatului B. și au fost înlăturate, nejustificat, declarațiile martorului L. și ale celorlalți martori, înscrisurile (acte bancare referitoare la încasarea veniturilor, factura privind achiziționarea seifului) și procesul-verbal de percheziție domiciliară din 24.10.2023, din care ar rezulta adevărata proveniență și proprietarul sumelor de bani.

În temeiul aceluiași caz de casare, recurentul A. a criticat și pedeapsa principală rezultantă, susținând că în urma efectuării operațiunii de contopire a pedepselor, a rezultat o pedeapsă mai mare cu 5 luni decât pedeapsa prevăzută de lege.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, în eventualitatea admiterii în principiu a cererii de recurs în casație.

În esență, recurentul a susținut că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanța de apel a omis aplicarea unui caz de reducere la jumătate a pedepsei care se impunea a fi reținut în favoarea sa, și anume cel prevăzut de art. 15 din Lega nr. 143/2000.

Recurentul a învederat că a formulat un denunț în dosarul nr. x/2023 al DIICOT- ST Craiova și apreciază că beneficiul reducerii cu jumătate a limitelor de pedeapsă ar trebui să fie aplicat ori de câte ori se dovedește că inculpatul a colaborat în mod concret și util cu organele judiciare, iar acestea trebuie să manifeste o deschidere rezonabilă față de aplicarea acestei prevederi, în concordanță cu spiritul și litera legii.

Astfel, recurentul a arătat că nu înțelege considerentele pentru care nu i-a fost recunoscut acest beneficiu de reducere a limitelor de pedeapsă la jumătate prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000, în condițiile cerințele denunțului erau îndeplinite în totalitate.

A susținut că, în ipoteza aplicării art. 15 din Legea nr. 143/2000, instanța ar fi fost obligată să reducă limitele de pedeapsă ale infracțiunii după cum urmează:

- pentru trafic de droguri de risc și mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani ar fi scăzut între 2 ani și 6 luni și 7 ani și 6 luni, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoașterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an și 8 luni și 5 ani închisoare);

- pentru trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 limitele de pedeapsă de la 3 ani la 10 ani ar fi scăzut între 1 an și 6 luni și 5 ani, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoașterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an și 3 ani și 4 luni închisoare);

- pentru operațiuni cu substanțe psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, limitele de pedeapsă de la 3 la 10 ani ar fi scăzut între 1 an și 6 luni și 5 ani, iar cu reducerea de 1/3 a acestor limite ca urmare a recunoașterii învinuirii (limitele ar fi cuprinse între 1 an și 3 ani și 4 luni închisoare).

Așadar, raportat la ipoteza aplicării art. 15 din Legea nr. 143/2000, a susținut că pedeapsa de 6 ani închisoare rezultantă este vădit nelegală, fiind situată în afara limitelor de pedeapsă admise de lege, ceea ce atrage, în mod obligatoriu, trimiterea cauzei spre rejudecare ori reindividualizarea pedepsei, fie prin reducerea la jumătate a pedepsei efectiv aplicate, fie prin reindividualizarea maximului special ce putea rezulta, respectiv la 5 ani și 1 lună închisoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație cu consecința trimiterii spre rejudecare în condițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., fie reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, implicit a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, la limita legală de 3 ani.

În subsidiar, a menționat că pedeapsa pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc nu putea depăși cuantumul de 3 ani și 4 luni închisoare, sens în care a solicitat reducerea pedepsei aferente acestei infracțiuni până la această limită, cu consecința aplicării unei pedepse rezultante de 5 ani și 1 lună.

În sprijinul celor susținute și solicitate, recurentul B. a anexat practică judiciară în materie, iar la data de 17 septembrie 2025 a depus la dosar o copie scanată a denunțului formulat în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 27.08.2025 sub numărul x/2023.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., exclusiv condițiile de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B., se constată următoarele:

Recursurile în casație sunt formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei nr. 779 din 16 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, decizie care face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație potrivit dispozițiilor art. 434 C. proc. pen.., fiind pronunțată de curtea de apel, ca instanță de apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., care reglementează titularii cererii de recurs în casație, se constată că cererile sunt formulate de A. și B., în calitate de inculpați, care au fost condamnați și care au exercitat apel în cauză.

Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., se observă că în cuprinsul cererilor de recurs în casație sunt menționate numele, prenumele inculpaților care au exercitat calea extraordinară de atac, este indicată hotărârea care se atacă, iar cererile de recurs în casație sunt semnate de apărătorii aleși care le-au redactat, fiind atașate împuternicirile avocațiale.

Cât privește termenul de formulare a recursului în casație, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., se constată că inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 19.07.2025, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, raportat la data comunicării deciziei atacate, care s-a realizat la locul de deținere (Penitenciarul Arad) pe data de 08.08.2025, iar inculpatul B. a declarat recurs în casație la data de 15.07.2025, cu respectarea aceluiași termen legal, având în vedere că decizia din apel i-a fost comunicată la locul de deținere (Penitenciarul Arad) la data de 08.08.2025.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., textul legal prevede necesitatea indicării cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

La nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține următoarele:

I. Recurentul inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..- s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Dintre motivele de recurs în casație evocate de acest recurent, Înalta Curte consideră că prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar cele privind latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Față de motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în casație în legătură cu introducerea în țară a drogurilor, ce vizează infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se constată că nu se includ în sfera cazului de casare invocat și nici a altui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., întrucât criticile privind insuficiența probatoriului, interpretarea acestuia sau reexaminarea conținutului mijloacelor de probă vizează stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută, cu titlu definitiv, de instanța de apel. Sub acest aspect, se subliniază că pe calea recursului în casație nu este permisă stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze, eventual, că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Deopotrivă, este admisibilă cererea de recurs în casație a recurentului A. pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. pct. 12 C. proc. pen.., numai sub aspectul referitor la cuantumul pedepsei principale rezultante despre care a susținut că este mai mare cu cinci luni decât limita legală, deoarece prezintă aparența de corespondență a cazului de casare invocat.

Referitor, însă, la motivele privind sumele supuse confiscării, se reține că acestea nu pun în discuție elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de acest text de lege, întrucât susținerile recurentului vizează temeinicia deciziei pronunțate de instanța de apel, respectiv modalitatea de apreciere a probelor (înscrisuri, declarații de martori) cu privire la proveniența sumelor de bani și dreptul de proprietate asupra lor, iar nu legalitatea hotărârii recurate.

În concluzie, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune ca examinarea și pronunțarea asupra fondului recursului în casație formulat de recurentul A. să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.., prin judecarea acestuia în complet în compunere de 3 judecători, în limitele precizate prin prezenta hotărâre.

Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulate de recurentul A., Înalta Curte notează că, potrivit art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din același cod.

În considerarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziție imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanței oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. Prin urmare, având în vedere stadiul procesual al cauzei și motivele de recurs în casație invocate de inculpatul A., analizate prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., instanța consideră că nu se justifică suspendarea executării hotărârii.

II. Recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..- s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă motivele de recurs în casație prezentate de acesta privind omisiunea instanței de apel de a da eficiență dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, față de denunțul pe care l-a formulat în cauză, nu prezintă aparența de sustenabilitate a acestui caz de casare.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută ori menținută prin hotărârea atacată, inclusiv a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de prima instanță de fond sau de instanța de apel.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul solicită reconfigurarea încadrării juridice a faptelor săvârșite, prin reținerea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și reindividualizarea pedepsei.

Or, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. nu poate fi schimbată încadrarea juridică și cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum, de fapt, solicită recurentul, motivul său de recurs în casație vizând în realitate temeinicia hotărârii. Reținerea cauzei legale de reducere a pedepsei face parte din procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale și ține exclusiv de aprecierea instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte a reținut că în calea de atac a recursului în casație, instanța poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (în același sens, ÎCCJ, secția penală, încheierile nr. 133/RC din 05.03.2024, nr. 239/RC din 17.04.2024, nr. 304/RC din 15.05.2024, nr. 662/RC din 24.10.2023, nr. 486/RC din 18.09.2024, nr. 364/RC din 17.06.2025, nr. 288/RC din 20.05.2025).

Nici împrejurarea că, potrivit calculului realizat de recurent în cazul incidenței art. 15 din Legea nr. 143/2000, infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ar fi singura pentru care pedeapsa aplicată în cauză, de 4 ani și 4 luni închisoare, ar depăși limita maximă specială arătată de inculpat ca efect al aplicării art. 15 din legea menționată, nu este o reală critică de nelegalitate a pedepsei principale, căci se fundamentează tot pe solicitarea inculpatului de reținere în procedura extraordinară a recursului în casație a art. 15 din Legea nr. 143/2000; ipoteză căreia îi aparție și pedeapsa rezultantă de 5 ani și o lună evocată de recurent.

Ca atare, prin conținutul lor, motivele de recurs în casație prezentate de recurentul inculpat B. nu pun în discuție elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. penală sau altor cazuri de casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., iar din această perspectivă cererea sa de recurs în casație nu respectă condiția de admisibilitate prevăzută de art. art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În acest context, al constatării neîntrunirii cumulative a cerințelor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de recurs în casație, Înalta Curte apreciază redundantă examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de recurentul B..

Pentru aceste considerente, având în vedere cererile de recurs în casație formulate în cauză, dispozițiile ce reglementează admiterea în principiu și că în această procedură instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție:

I. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., va admite în principiu de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecător și va fixa termen de judecată la data de 19 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. și cu asigurarea apărării pentru acesta.

În baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., va respinge cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de recurentul inculpat A..

II. În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. Admite în principiu de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Fixează termen de judecată la data de 19 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. și cu asigurarea apărării pentru acesta.

Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de recurentul inculpat A..

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei nr. 779 din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2025.