ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 18 din 12 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) c) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) c) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., la 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților și s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată perioada reținerii și arestării preventive a acestora, începând cu 13 august 2019 până la zi.
În temeiul art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în fapt că activitatea infracțională se referă la o grupare infracțională organizată care a acționat începând cu luna mai 2019 pe raza județului Vâlcea în vederea înființării a 5 plantații de cannabis în diferite locații, constând în 643 plante de cannabis. Cantitățile mari de cannabis care trebuiau a fi obținute, cel puțin 60 kg cu o valoare de piață de minim 500.000 euro, urmau a fi puse în vânzare de către liderii grupării, A. și C., în baza legăturilor infracționale. Materialul probator a evidențiat în mod clar că în luna mai 2019, pe raza județului Vâlcea, s-a constituit un grup infracțional organizat coordonat de către A. și C. și format din B., D., E., F. și alții care a avut ca scop înființarea a cel puțin 5 plantații de cannabis pe raza județului Vâlcea de dimensiuni ridicate în vederea obținerii unor cantități mari de droguri de risc în scopul traficării acestora. Gruparea a funcționat în mod coordonat, având reguli clare de comunicare între membri, o ierarhie și roluri bine definite, a beneficiat de locații comune utilizate de cei patru membri menționați care au funcționat ca un sediu de unde aceștia inițiau activitatea infracțională, dar și de 4 autoturisme folosite de către toți membri, necesare pentru transportul cantităților de cannabis și supravegherea și coordonarea plantațiilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel printre alții, inculpații A. și B..
Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței, iar pe fond, rejudecând, să se rețină dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate și aplicarea disp. art. 91 C. pen.. A susținut că hotărârea pronunțată de către prima instanță nu este motivată și nu au fost arătate minime argumente și la ce anume circumstanțe s-a raportat prima instanță pentru a ajunge la concluzia că aceasta este pedeapsa ce trebuie aplicată.
Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond, să se dispună diminuarea pedepsei care este exagerat de mare și aplicarea unei sancțiuni neprivative de libertate. A solicitat să se dea eficiență atitudinii sale procesuale, întrucât și-a recunoscut vinovăția și a solicitat judecarea cauzei pe baza procedurii simplificate.
II. Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia penală nr. 158/A din 14 aprilie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B..
A fost dedusă prevenția inculpaților.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare apelant inculpat la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existența faptelor de constituire de grup infracțional organizat, cât și de trafic de droguri, dar și vinovăția inculpaților în comiterea acestora. Inculpații, în declarațiile lor și-au recunoscut vinovăția. În mare parte, tocmai ca urmare a atitudinii de recunoaștere a vinovăției, criticile formulate în fața instanței de apel au vizat modul în care prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpaților. S-a reținut că pedepsele au fost individualizate în mod corect, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, prima instanță orientându-se în general către pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu luarea în considerare a atitudinii de recunoaștere a faptelor.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpații A. și B. au declarat recurs în casație.
În motivarea scrisă a căii de atac exercitate, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., solicitând înlăturarea greșitei aplicării a legii, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/2 ca urmare a aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru următoarele motive:
O primă critică adusă hotărârii recurate a constat în aceea că a formulat două denunțuri, primul făcând obiectul unui dosar în care s-a dispus soluția de clasare, iar în situația celuilalt denunț a fost începută urmărirea penală in rem, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și limitele de pedeapsă și, prin urmare, pedeapsa aplicată ar fi trebuit să fie redusă la jumătate.
S-a susținut că, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 cu trimitere la Decizia nr. 67/2015 a Curții Constituționale, pentru aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriul de către procuror, fiind suficient ca denunțul să conțină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror.
În concluzie, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și, pe cale de consecință, să se procedeze la reducerea pedepsei aplicate, în condițiile în care limitele speciale prevăzute de lege se reduc la jumătate.
Referitor la recursul în casație declarat de inculpatul B., acesta a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În susținerea cererii, s-a arătat că pedeapsa aplicată este disproporționată în raport de gradul de implicare pe care inculpatul l-a avut în săvârșirea faptelor. Pe de altă parte, la judecata pe fond, instanța nu i-a luat nicio declarație, iar judecata a avut loc pe baza procedurii simplificate, prevăzută de dispozițiile art. 375 C. proc. pen., însă limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime, fiind stabilită o pedeapsă exagerat de mare în raport cu vinovăția și poziția sa procesuală.
IV. Examinând recursurile în casație, se constată că acestea sunt nefondate.
Analizând recursurile în casație, din perspectiva motivului de recurs în casație privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu sunt întemeiate.
Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, cu consecința redozării pedepselor.
Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.
În cauză, prin sentința primei instanțe, menținută prin decizia instanței de apel, au fost condamnați inculpații:
- A., la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
- B., la pedepsele de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților B. și A. pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale, iar procedeul de contopire al acestora a fost realizat, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.
Pedepsele principale de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru inculpatul A. și, respectiv, 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru inculpatul B., stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscriu în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 8 luni - 3 ani și 4 luni închisoare.
De asemenea, pedepsele principale aplicate inculpaților de câte 3 ani și 6 luni închisoare și pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., sunt legale și se încadrează în limitele minimului și maximului pedepsei prevăzute de textul de lege [conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi], având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni închisoare.
Procedeul de contopire al pedepselor a fost realizat cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracțiuni, astfel încât pedepsele principale rezultante s-au aplicat în limitele prevăzute de lege.
Prin urmare, se constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, sentința fiind menținută de instanța de apel, astfel că pedepsele la care au fost condamnați inculpații B. și A., prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, sunt în limitele legii.
În ce privește critica recurentului inculpat A., care a susținut că, în mod greșit, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și, pe cale de consecință, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, " Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, iar conform art. 2 lit. a) pct. 1 din același act normativ, persoana care poate beneficia de aceste prevederi trebuie să aibă calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
În cauză, instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, apreciind că nu este incidentă această cauză legală specială de reducere a pedepsei.
Înalta Curte reține că, dată fiind natura juridică a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în fața instanțelor care soluționează fondul acuzațiilor care fac obiectul unei cauze penale.
Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condițiilor pentru aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică o apreciere din partea instanței, operațiune ce excede acestei căi de atac și nu poate fi efectuată de instanța investită cu soluționarea recursului în casație.
De altfel, chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe ori pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanței de recurs în actualul cadru procesual.
Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.
Din această perspectivă, nu a putut fi primită nici critica recurentului inculpat B., care a invocat severitatea pedepsei în raport de conduita adoptată în cadrul procesului penal, de gradul de implicare în activitatea infracțională și gravitatea în sine a acuzațiilor.
În ce privește situația intimaților inculpați D. și C., Înalta Curte, examinând cauza, potrivit prevederilor art. 443 alin. (1) din C. proc. pen. prin extindere și cu privire la acești inculpați care nu au declarat recurs în casație, constată că, prin respingerea recursurilor cu care a fost investită, efectul extensiv al căii de atac rămâne fără obiect. Din analiza deciziei instanței de apel, se constată că pedepsele rezultante la care au fost condamnați inculpații D. și C., de câte 4 ani și 4 luni închisoare, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, sunt în limitele legii, iar relevanța pe care instanțele au acordat-o dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, în raport cu vinovăția și poziția procesuală de recunoaștere adoptată de inculpați nu poate face obiectul recursului în casație.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat B. și intimații inculpați D. și C., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul A., în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat B. și intimații inculpați D. și C., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul A. în sumă de 160 RON rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2021.