ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursurilor în casație de față, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 224 din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, printre altele, cu privire la inculpații A. și B., s-au dispus următoarele:

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de avocatul ales al inculpatului A..

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (7 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o durată de 3 ani, care se va executa conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata și în condițiile prev. de art. 65 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an reprezentând o treime pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, a exercita profesia, a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, a exercita profesia, a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, începând cu rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2

din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (7 acte materiale) a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, a exercita profesia, a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 3 ani, care se va executa conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, a exercita profesia, a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen., termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul B. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Gorj;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 5 zile,

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul B. ca pe durata termenului de încercare să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul B. va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Tg Jiu și D.G.A.S.P.C. Gorj sau o altă unitate care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probațiune Gorj.

În baza art. 96 C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., au fost puse în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse precum și cele ale săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Prin sentința instanței de fond au mai fost condamnați și inculpații C., D. și inculpata persoană juridică S.C. E..

În baza art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.. și au fost obligați, în solidar inculpații A., B., C., la plata sumei de 304.985 RON; A., B., C., D. și S.C. E. la plata sumei de 72.961 RON, despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate conform Codului de Procedură Fiscală, din ziua imediat următoare termenului de scadență și până la achitarea integrală a debitului principal.

S-a dispus menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova prin ordonanțele nr. 272/P/2015 din 08.07.2016, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, respectiv: autoturism marca x, tipul x, serie șasiu x, serie motor x, capacitate cilindrică 2967 cmc, anul fabricației 2010, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.01.2014, în valoare de 15.800 euro; teren intravilan arabil situat la adresa din comuna Ionești, sat Ionești, jud. Gorj, suprafața totală de 800 mp, împreună cu casă de locuit, compusă din trei camere de locuit, sală închisă, bucătărie de vară și pivniță, dobândit în baza contractului de donație nr. x/18.10.2005; teren vegetație forestieră, situat în extravilanul orașului Tismana, jud. Gorj, compus din suprafața de 743 mp, teren pădure, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.08.2014, în valoare de 10.000 RON, bunuri ce aparțin inculpatului A. și clădire situată în municipiul Tg-Jiu, bulevardul x, jud. Gorj având suprafața de 118,44 mp cu o valoare de impozitare de 381.376,80 RON, dobândită în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/28.09.2005 imobil ce aparține inculpatului B..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A., B., la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 15.000 RON, din care suma de câte 10.000 RON în faza de urmărire penală iar inculpații C., D. și S.C. E. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 12.000 RON, din care suma de câte 10.000 RON în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel DNA - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații A., B., C., D. și S.C. E. prin reprezentant F..

Prin decizia penală nr. 720 din data de 26 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2016, s-au decis următoarele:

A fost respinsă excepția invocată de inculpatul A., privind nulitatea absolută a sentinței penale nr. 224 din 10.10.2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de inculpații A., B., C. și D., împotriva sentinței penale nr. 224 din 10.10.2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de DNA Serviciul Teritorial Craiova și S.C. E., împotriva sentinței penale nr. 224 din 10.10.2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată în parte hotărârea atacată și rejudecând, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 297 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. proc. pen. o durată de 3 ani, care se va executa conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 97 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an reprezentând o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare în condițiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. proc. pen. o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.

II. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata persoană juridică S.C. E. pentru infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 297 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) ca urmare a intervenirii radierii.

S-a înlăturat obligarea S.C. E. de la plata în solidar cu inculpații A., B., C. și D. a sumei de 72961 RON și a obligațiilor fiscale accesorii calculate conform Codului de procedură fiscală, către partea civilă S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A..

S-a înlăturat obligarea inculpatei persoană juridică S.C. E. de la plata sumei de 12000 RON cheltuieli judiciare statului.

III. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. proc. pen. o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen.

IV. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. reținute față de inculpații B., C. și D..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei decizii.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 720 din 26.04.2021, au formulat recurs în casație inculpații A. și B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea inculpatului solicitând, în temeiul cazului de casare invocat, achitarea inculpatului, conform art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., pentru fapta prevăzută de art. 297 C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

În motivarea cererii de recurs în casație, s-a susținut că în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului A., în condițiile în care raportat la prevederile art. 147 din Constituție, art. 4 din C. pen., ale art. 16 alin. (1) lit. b), teza I și art. 396 alin. (5) C. proc. civ. pen, având în vedere efectele publicării Deciziilor CCR nr. 405/2016 și nr. 392/2017 soluția corectă era cea de achitare, inculpatul A. fiind pedepsit pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală - caz de casare reglementat de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

În esență, s-a arătat că în fata instanței de apel nu s-au mai administrat alte probe în susținerea acuzării, astfel că, pe baza probelor administrate in faza de urmărire penala și in fata instanței de fond, instanța de apel a reținut legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., astfel cum aceste dispoziții penale au fost configurate ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, sens în care Curtea de Apel a indicat încălcarea uneia sau mai multor prevederi ale O.U.G. nr. 34/2006, ale O.U.G. nr. 119/1999 și ale Legii nr. 500/2002. Indicarea dispozițiilor acestor legi a fost socotită a constitui elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

A menționat apărarea că aparent și decizia Curții de Apel de Craiova nr. 720/26.04.2021 pare a fi respectat cerințele deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, întrucât prin considerentele de la pag. 28, ultimul alineat, face trimitere la dispozitivul acestei decizii, iar in aliniatul imediat următor (pag. 29 alin. (1) reține încălcarea dispozițiilor normative enumerate din O.U.G. nr. 34/2006, O.G. nr. 119/1999 și Legea nr. 500/2002. Nu se mai retine și încălcarea dispozițiilor art. 153

2

alin. (6) din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, constatate că au fost încălcate în cauză prin sentința penală nr. 224/2019 a Tribunalului Gorj, fiind reținută și în rechizitoriul x Craiova, dispunându-se trimiterea în judecata pentru încălcarea legii.

Astfel, față de aceste considerente al Curții de Apel Craiova, cu privire la prevederile legii și ale ordonanțelor guvernului încălcate de inculpat, recurentul inculpat A., prin avocat, a solicitat Înaltei Curți să analizeze și să constate că dispozițiile normative reținute a fi încălcate de către Curtea de Apel Craiova în decizia de condamnare, respectiv la filele x ultimul alineat și apoi la fila x - primul alineat, nu stabilesc consecințe penale și nu angajează răspunderea penală în cazul încălcării lor. Altfel spus, acele dispoziții normative din O.U.G. nr. 34/2006, din Legea nr. 500/2002 și din O.G. nr. 119/1999 a căror încălcare a fost reținută în considerentele arătate din decizia instanței de apel și de asemenea, din Legea nr. 31/1990, reținută în sentința primei instanțe, pag. 26 alin. (1), nu conțin norme penale, respectiv, nu definesc fapte care constituie infracțiuni, ci prescriu norme de conduită ce trebuie respectate de subiecții care intră sub incidența acestor acte normative, fără a stabili incidența legii penale in caz de nerespectare a lor.

Așadar, apărarea a menționat că niciuna dintre dispozițiile normative reținute de Curtea de Apel Craiova nu indică vreo sancțiune în cazul nerespectării acestora de către subiecții cărora le sunt adresate, sancțiunea nefiind una penală, ci contravențională.

În acest sens, a precizat că sancțiunile nerespectării prevederilor ordonanței sunt stabilite in cap. X al O.U.G. nr. 34/2006 - Contravenții si sancțiunii. Tot ca sancțiune contravențională se prevede și încălcarea dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, sancțiunea contravențională fiind stabilită de art. 293 lit. v). Acest capitol de contravenții și sancțiuni nu prevede vreo sancțiune penală in cazul nerespectării prevederilor ordonanței.

Astfel, nici pentru nerespectarea disp. art. 19 și art. 23 din acest act normativ, reținute a fi încălcate de inculpat prin decizia din apel, dispoziții care interzic achizițiile directe în cazul în care acestea ar depăși echivalentul a 30.000 EURO și, de asemenea, interzic divizarea contractului de achiziție publică în mai multe contracte distincte cu valoare mai mică, nu este prevăzută de vreo sancțiune penală.

În concluzie, s-a susținut că nu există vreun text incriminator în O.U.G. nr. 34/2006 care să sancționeze cu pedeapsă penală încălcarea dispozițiilor enumerate la pct. 20 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, nici pentru fapta de încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 nu este prevăzută vreo sancțiune penală, ci dimpotrivă, sancțiunea contravențională indicată la art. 72 alin. (1) li. c). De altfel, fapta reținută în decizia Curții de Apel de încălcare a dispoziției menționate în Legea nr. 500/2002 nu este reținută nici în rechizitoriul x și nici în sentința primei instanțe, inculpatul nefiind trimis în judecată și pentru atare faptă. Prin urmare, în opinia apărării, este de neacceptat ca hotărârea de condamnare, atacată cu recurs în casație, să rețină o faptă pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată și nici nu este posibil o extindere a acțiunii penale în lumina noului C. proc. pen. și, drept urmare, nu poate sta ca temei al condamnării în aceste condiții.

Referitor la dispozițiile normative din Legea nr. 31/1990 indicate a fi încălcate în sentința penală a Tribunalului Gorj, apărarea recurentului inculpat a solicitat să se constate că nici textele reținute a fi încălcate din Legea nr. 31/1990 nu prevăd vreo sancțiune, de niciun fel, după cum rezultă din conținutul dispozițiilor normative respective (art. 141

1

alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990; art. 153

2

alin. (6) din Legea nr. 31/1990).

În această privință, nici in Titlul VIII al Legii nr. 31/1990, respectiv art. 270 - 281 din lege, care reglementează fapte ce constituie contravenții si infracțiuni, nu se prevăd ca infracțiuni faptele de încălcare a disp. art. 153

2

și nici ale art. 144

1

reținute în hotărârea primei instanțe ca fiind nerespectate de recurentul inculpat.

S-a mai susținut în cuprinsul recursului în casație de către apărarea recurentului inculpat A., referitor la dispozițiile normative din O.G. nr. 119/1999, că prin analiza prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 și reținute în decizia din apel ca fiind încălcate de către inculpatul-recurent se poate constata că nici în acest text de lege nu se prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea lui, după cum nici capitolul IV al ordonanței - Contravenții și sancțiunii - nu sancționează, nici măcar contravențional, nerespectarea articolului 5 din O.G. nr. 119/1999. Acest capitol ce reglementează sancțiunile aplicabile faptelor de nerespectare a prevederilor ordonanței stabilește doar faptele ce constituie contravenții, dar între care nu se regăsesc și dispozițiile considerate a fi încălcate.

S-a apreciat că în atare situație în care nerespectarea de către inculpatul recurent a atribuțiilor prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006, în Legea nr. 500/2002, în Legea nr. 31/1990 și în O.G. nr. 119/1999 nu este sancționată, prin acele acte normative cu sancțiuni penale, ci dimpotrivă, pentru cele mai multe dintre acestea sunt prevăzute sancțiuni contravenționale, trebuie, în opinia apărării, ca Înalta Curte să lămurească în ce temei de drept se poate reține fapta de abuz în serviciu a inculpatului, pentru ca hotărârea penală de condamnarea să respecte considerentele Curții Constituționale.

Prin urmare, având în vedere Decizia CCR nr. 405/2016, apărarea a solicitat să se constate că faptele reținute în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, și, ca atare, să se dispună achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

Totodată, s-a mai susținut în recursul în casație că faptele de încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 au fost dezincriminate ca urmare a abrogării acestei ordonanțe, prin Legea nr. 98/2016 (daca s-ar admite ca aceste fapte au caracter penal), în acest sens menționându-se că nu se poate trece cu vederea că prin abrogarea acestui act normativ de Legea nr. 98/2016, publicată în MO nr. 390/23.06.2016, fapta a fost dezincriminată.

Așadar, în opinia apărării, și în această privință, incriminarea și condamnarea faptelor săvârșite în anii 2013 -2014, când, într-adevăr, era în vigoarea O.U.G. nr. 34/2006, deci, și art. 19 al acestui act normativ, reținut ca fiind încălcat, se impunea a fi raportate la dispozițiile art. 4 din noul C. pen., care prevăd că "Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă".

Apărarea inculpatului recurent A. a susținut prin motivele de recurs în casație că, fie prevederile O.U.G. nr. 34/2006, respecțiv arț. 2, art. 19. art. 20 si art. 23, reținute a fi încălcate de inculpat nu sunt de natura penală și astfel nu incriminează penal nerespectarea lor, conform art. 297 C. pen., fie, daca au natura penală și faptele de nerespectare a lor pot fi sancționate penal, atunci se impune aplicarea art. 4 din C. pen., in sensul constatării dezincriminării faptelor, ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 34/2006, prin Legea nr. 98/2016, ce a stabilit alte praguri valorice pentru achizițiile directe, dezincriminând faptele ce constituie infracțiuni, potrivit legii vechi.

În concluzie, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs în casație, apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 720/26.04.2021 și în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. . (1) lit. b) teza I-a C. proc. civ. pen, cu aplicarea art. 4 C. pen., achitarea inculpatului A. pentru fapta prevăzută de art. 297 C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul B. a solicitat instanței supreme să aprecieze că faptele așa cum sunt descrise prin actul de sesizare și reținute de către instanța de apel nu au elementele de tipicitate obiectivă, respectiv subiectivă pentru a putea fi sancționate de legea penală, încadrarea acestora în infracțiunea de abuz în serviciu în modalitatea agravantă prin care funcționarul obține pentru sine ori pentru altul un folos material, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, fiind eronată deoarece faptele reținute prin rechizitoriu constând în aprobarea unui număr de 7 referate prin care au fost achiziționate truse sanitare respectiv role furtun stingere incendii la prețuri nenegociate nu pot fi prevăzute de norma sancționatorie a abuzului în serviciu în modalitatea obținerii pentru sine ori pentru altul de foloase materiale, faptele astfel descrise nefiind prevăzute de legea penală, iar condamnarea recurentului inculpat s-a făcut astfel pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

S-a arătat că primul argument în favoarea admiterii recursului în casație și achitării inculpatului recurent îl constituie lipsa prevederii faptei în legea penală, constând în redactarea și însușirea unor referate de necesitate pentru unitățile miniere de carieră aflate în subordinea SDM ce au fost însușite și confirmate și de către șefii de carieră, precum și lipsa de vinovăție cerută de lege a inculpatului în aprobarea comenzilor de truse medicale, respectiv role furtun de stingere incendiu în condițiile în care aparent era în vigoare la data emiterii comenzilor către S.C. E., respectiv S.C. G. S.R.L., delegarea de competență în realizarea achizițiilor publice stabilită în favoarea șefilor de unități miniere de carieră prin Hotărârea directoratului CEO nr. 2 din 02.06.2012, act intern aprobat de către directorat care permitea unităților de carieră achiziții până în limita valorică a 25.000 euro.

De asemenea, a susținut că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul recurent și anume de a aviza referatele de necesitate și implicit de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mici care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică cu scopul de a evita aplicarea prevederilor ordonanței de urgență în vigoare la acea dată, nu este prevăzută de legea penală întrucât pentru încălcarea dispozițiilor art. 189 respectiv art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 există o răspundere contravențională.

Prin urmare, s-a arătat că în situația în care recurentul inculpat B. s-ar face vinovat doar de o încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 o asemenea conduită se circumscrie sferei răspunderii contravenționale fiind astfel imposibilă calificarea faptei ca infracțiunea de abuz în serviciu atâta vreme cât la data comiterii sale era sancționată drept o contravenție.

În opinia apărării, atât infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cât și prevederile art. 293 din O.U.G. nr. 34/2006 au aceeași plajă de aplicabilitate iar principiul specialia generalibus derogant este pe deplin aplicabil în cauza de față întrucât Ministerul Public face trimitere la o normă generală într-un domeniu reglementat special de legiuitor și cu privire la care a sancționat încălcările acestuia ca fiind contravenții.

Totodată, s-a susținut că în cauza de față nu este întrunit elementul suplimentar al obținerii unui folos material necuvenit pentru funcționar sau pentru altul ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a unei atribuții stabilite printr-o normă legală întrucât adaosul comercial al unei persoane juridice, care are ca scop al funcționării sale obținerea de profit, nu poate fi asimilat unui folos necuvenit, mai ales că probatoriul nici nu a clarificat prețul de achiziție al bunurilor vândute de către G. și E. către CEO S.A., astfel că poate fi reținută doar modalitatea abuzului în serviciu calificat prin scop prev. de art. 297 C. pen.

S-a mai arătat în recursul în casație formulat că prejudiciul suferit de către partea civilă CEO S.A. nu are caracterul unui folos necuvenit obținut de către G., respectiv E., deoarece cele două persoane juridice aveau posibilitatea practicări oricărui preț de valorificare a bunurilor pentru a obține profit, situație în care suntem în incriminarea variantei tip cu limite de pedeapsă mai mici față de sporul de pedeapsă adus de incriminarea specială prev. de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 de care instanța de recurs va putea ține cont în soluționarea recursului în casație.

Apărarea recurentului B. a mai susținut că norma încălcată prin presupusa conduită ilicită a inculpatului nu este prevăzută într-o normă de drept ci într-o decizie administrativă a angajatorului și anume Hotărârea nr. 2 din 06.06.2012 a Directoratului CEO S.A., astfel că fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu nefiind prevăzută de legea penală potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, fapta neexistând nici sub acest aspect.

S-a precizat că inaplicabilitatea normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice prin procedura prev. de O.U.G. nr. 34/2006, inclusiv a interdicției de divizare a valorii în cazul unor contracte de achiziții bunuri ce nu se încadrează în contracte sectoriale, în cazul CEO S.A. fiind aplicabile în speță prevederile art. 229 din O.U.G. nr. 34/2006 care obligă atribuirea contractelor de achiziție publică prin procedurile stabilite în CAP. I - IV din ordonanță, exclusiv acelor contracte necesare desfășurării activităților relevante prev. de art. 235 din O.U.G. nr. 34/2006 între care nu se regăsesc livrarea truselor sanitare, respectiv a relelor de furtun pentru stingere incendii.

Astfel, s-a susținut că prevederile art. 2, art. 19, art. 20, respectiv art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt aplicabile achizițiilor de truse sanitare respectiv role furtun de stingere incendii întrucât aceste bunuri nu sunt indispensabile desfășurării activității părții civile, nefiind contracte sectoriale și în consecință fapta nu există.

Prin urmare, pentru argumentele expuse în scris, s-a solicitat admiterea recursului în casație și casarea deciziei penale nr. 720 pronunțată la 26.04.2021 de către Curtea de Apel Craiova, iar pe fond achitarea inculpatului B. deoarece acesta a fost trimis în judecată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererilor de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La data de 19 iulie 2021, DNA, H. a transmis la dosar concluzii scrise .

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 06.08.2021, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 05.10.2021, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursurilor în casație de față.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021, constatând că prezentele cereri de recurs în casație formulate de inculpați îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererile de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acestora pentru termenul din 16.11.2021. La termenul acordat, față de cererile de amânare formulată de apărătorii aleși ai recurenților inculpați pricina a fost amânată pentru termenul din 18.01.2022.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 18 ianuarie 2022, s-au luat concluziile recurenților inculpați și ale parchetului, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, când s-a fixat termen de pronunțare în cauză la data de 25 ianuarie 2022.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, prin decizia recurată, inculpații A. și B. au fost condamnați la o pedeapsă principală de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale - numărul adreselor de achiziție).

În ceea ce privește pe inculpatul A., s-a dispus ca în final acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare, constatându-se că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 210 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1779 din 18.12.2018 a Curții de Apel Craiova.

În ceea ce privește pe inculpatul B., în baza art. 91 C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită în cauză, să fie suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În speță, recurenții inculpați A. și B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte constată că inculpații A. și B., în esență, au formulat critici comune deciziei penale atacate, susținând că sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 405 din 2016 a Curții Constituționale.

Recurenții inculpați au susținut sub un prim aspect că normele reținute ca fiind încălcate de inculpați prin decizia atacată nu conțin conduite ori sancțiuni cu caracter penal și, cel mult, încălcarea atribuțiilor ce le sunt imputate, ar putea fi sancționate contravențional, neintrând în sfera ilicitului penal. În al doilea rând, s-a susținut că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 au fost abrogate prin Legea nr. 98/2016, astfel că faptele imputate, de încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, pentru care au fost condamnați, au fost dezincriminate ca urmare a abrogării acestei ordonanțe, impunându-se achitarea inculpaților.

Așa cum s-a arătat, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reține că nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Examinând ambele recursuri în casație, Înalta Curte constată că faptele reținute în concret în sarcina inculpaților A. și B. corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu (fapte săvârșite de ambii inculpați) pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se constată că atât instanța de apel cât și instanța de fond au reținut aceeași situație de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză. S-a reținut că inculpații au negat caracterul penal al faptelor reținute în sarcina lor, prin raportare la inexistența atribuțiilor care să fi fost încălcate, susținându-se în concret că nerespectarea de către inculpații recurenți a atribuțiilor reținute în sarcina lor nu este sancționată prin acte normative cu sancțiuni penale, ci contravenționale.

Așa cum s-a menționat anterior, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunilor pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Așadar, Înalta Curte, pornind de la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârile atacate, referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, constată că în sarcina inculpaților A. și B. s-a reținut că, în perioada 10.10.2013 - 17.03.2014, încălcând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) lit. a), b), c), d), art. 19, art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, dar și dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind utilizarea eficientă a fondurilor publice și art. 153

2

alin. (6) din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990 privind obligațiile membrilor Directoratului în cadrul societăților administrate în sistem dualist, recurenții inculpați A. și B. au aprobat un număr de 7 referate prin care au fost achiziționate truse sanitare de prim ajutor și furtunuri pentru stingerea incendiilor la prețuri supraevaluate, provocând părții civile S.C. CEO S.A. un prejudiciu în valoare de 377.946 RON.

În concret, instanțele au reținut că în perioada octombrie 2013 - martie 2014 subunitățile din cadrul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. (I., UMC Pinoasa, UMC Jilț Nord, UMC Peșteana) au achiziționat de la S.C. G. S.R.L. și S.C. E. un număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor (tipul B, C) - cod CPV (Rev. 2)* nr. x "Furtunuri de incendiu" și 170 truse sanitare de prim ajutor - cod CPV (Rev. 2)* nr. x "Truse prim ajutor".

Totodată, s-a reținut că achizițiile menționate mai sus au fost achiziții publice de produse pentru care S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. avea obligația aplicării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, această obligație rezultând din prevederile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 și din calitatea de autoritate contractantă a S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. prevăzută la art. 8 lit. d) din aceeași ordonanță.

În speță, instanțele de fond și apel au constatat că autoritatea contractantă S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. a achiziționat direct și în mod repetat produsele menționate mai sus prin unitățile miniere de carieră din subordine, fără a folosi una din procedurile de atribuire prevăzute la art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006.

Procedând astfel, s-a considerat că s-a evitat respectarea normelor de achiziție cu scopul de a permite achiziția de la S.C. G. S.R.L. și S.C. E. de produse la prețuri supraevaluate (de 6-7 ori mai mare) și astfel, evitând aplicarea dispozițiilor legale, autoritatea contractantă a acceptat să achite mai multe facturi, în care produsele livrate au fost grupate în loturi, cu scopul de a crea aparența livrării unor produse individuale a căror valoare nu depășea echivalentul în RON a pragului de 30.000 euro și prin care se justifica achiziția directă.

În ceea ce privește încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpații A. și B. cu consecința obținerii unui folos în mod injust de către S.C. G. S.R.L. și S.C. E., prin decizia recurată s-au reținut următoarele:

Inculpatul A., în calitate de director al Sucursalei Divizia Minieră, ar fi impus directorilor Unităților Miniere de Carieră și directorului economic ai Sucursalei Divizia Minieră din cadrul S.C. CEO S.A., subordonați ai acestuia, achiziția de truse și furtunuri pentru pompieri, fără respectarea prevederilor legale și fără ca procedura de achiziție să fie realizată prin Direcția de Achiziții Publice din cadrul CEO S.A., singura abilitată să efectueze astfel de achiziții, cu scopul de a permite achiziția de produse la prețuri supraevaluate (de 6-7 ori mai mare) de la S.C. G. S.R.L. și S.C. E., ambele administrate în fapt de inculpatul C..

În ceea ce privește pe inculpatul B., prin decizia nr. 256 din 01.04.2013, acesta a fost numit în funcția de director la Direcția economică a Sucursalei Divizia Minieră pe o perioadă de probă de 120 de zile, iar în fișa postului - aprobată de directorul Sucursalei Divizia Minieră Tg. Jiu - A., i-au fost stabilite sarcinile postului, din aceasta rezultând că directorul economic se subordonează directorului Sucursalei Divizia Minieră, respectiv inculpatului A..

Totodată, s-a reținut că inculpatul A. alături de inculpatul B. sunt funcționari publici în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. întrucât au exercitat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al unei societăți de interes național cu capital majoritar de stat.

Instanța de apel a concluzionat că starea de fapt reținută în cauză a reliefat că inculpații A. și B. și-au încălcat atribuțiile de serviciu atât prin nerespectarea procedurilor de achiziții legale, cât și prin nerespectarea principiilor bunei gestiuni financiare la care aceștia erau obligați, cu consecința obținerii unui folos injust de către inculpații C., D. și S.C. E.. În consecință, instanța de apel a constatat că faptele reținute în sarcina inculpaților, există, au fost comise de inculpații A. și B. în calitate de autori și realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen.

Cu privire la argumentele inculpaților recurenți referitoare la faptul că presupusa conduită ilicită a inculpaților nu este prevăzută într-o normă de drept și astfel fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind prevăzută de legea penală potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat infracțiunile de abuz în serviciu reținute în sarcina ambilor inculpați având în vedere efectele Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, cu privire la lipsa prevederii în legea penală a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu prin raportare la obligații regăsite în acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului. Aceasta a făcut ca instanța de apel să constate că acuzațiile aduse inculpaților A. și B. îndeplinesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu reținute în sarcina lor.

Sub acest aspect, se reține că potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

Dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 prevăd că "în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanțele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, așa cum rezultă din conținutul hotărârilor pronunțate în cauză.

Referitor la constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare", (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

Pe cale de consecință, textul care a făcut obiectul controlului de constituționalitate nu este eliminat din fondul activ al legislației, ci își găsește aplicarea în interpretarea stabilită de instanța constituțională.

Înalta Curte reamintește că, prin decizia anterior menționată, instanța de control constituțional a statuat că, în respectarea principiului legalității incriminării, doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte constată că aspectele invocate de apărarea recurenților nu sunt incidente în cauză, în sarcina inculpaților reținându-se săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare, contrar susținerilor apărării, inculpații nefiind în ipoteza încălcării unor norme private, așa cum s-a susținut, cu referire la hotărâri interne ale Directoratului societății Complexul Energetic Oltenia S.A., respectiv Hotărârea nr. 2 a Consiliului Directoratului CEO din luna iunie 2012 și că din această perspectivă, în opinia apărării, nu se poate considera că inculpații se afla în ipoteza încălcării unor atribuții de serviciu.

În cauză, așa cum s-a arătat, hotărârile atacate enumeră dispozițiile legale încălcate de inculpații A. și B., în esență, reținându-se în sarcina acestora că prin nerespectarea procedurilor de achiziție legale, inculpații au încălcat prevederile: art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii; art. 20 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006; art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) lit. a), b), c), d) din O.