ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea inculpatului de judecare în baza art. 374 C. proc. pen.

În baza art. 147 din Legea nr. 302/2004 și a deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost recunoscută pe cale incidentală, în vederea producerii de alte efecte juridice decât executarea pedepsei în regim de detenție, a sentinței penale nr. 5919 din 17.05.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului din Milano, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 300 euro amendă penală, cu suspendarea executării pedepsei.

S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă față de sentința penală din 17.05.2022 a Tribunalului din Milano.

În temeiul art. 32 rap. la art. 188 cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, cu executare din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 72 C. pen., a fost dedusă durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 20.11.2024 la zi.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de Spitalul Județean de Ambulanță Gorj și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 616 RON (reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul și asistența medicală acordate persoanei vătămate B.), actualizată cu indicele de inflație de la data producerii prejudiciului până la data achitării debitului.

S-a luat act că partea civilă B. a renunțat la pretențiile civile formulate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit cu mâner negru și lama de 10 cm, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

În baza art. 162 alin. (1) și (3) C. proc. pen.., s-a dispus păstrarea la camera mijloacelor de probă din cadrul Tribunalului Gorj a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și menționate în adresa nr. x din data de 09.12.2024 .

În baza art. 7 din Legea nr. 76/08.04.2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia 466 din 15 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 22 din data de 14 februarie 2025 pronunțate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2024.

A fost dedusă în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la data de 14.02.2025 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., cheltuielile în cuantum de 998 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 21 mai 2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). În susținerea acestui caz de casare recurentul a susținut, în esență, că în cauză se impunea reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., care prin raportare la art. 76 alin. (1) C. pen., conducea la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Recurentul inculpat a susținut că această circumstanță atenuată vizează conduita sa după săvârșirea faptei ilicite, iar în condițiile în care a achitat prejudiciul solicitat de partea civilă (n.r. B.), precum și cheltuielile ocazionate de transportului victimei la spital cu ambulanța, recurentul a considerat că această circumstanță atenuantă ar fi trebuit să fie reținută în favoarea sa.

Deopotrivă, a solicitat ca, în cazul admiterii în principiu a cererii de recurs în casație, să se dispună suspendarea executării hotărârii recurate, susținând că nu există riscul să se sustragă de la procesul penal sau să săvârșească alte infracțiuni.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia penală nr. 466 din 15 aprilie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație, conform împuternicirii avocațiale seria x nr. x

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi atacate dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală.

Procedând la verificarea incidenței cazului de casare invocat, cu precizarea că este necesară și prezentarea motivelor care să-l susțină, cel puțin în aparență, Înalta Curte reține că prin intermediul acestuia pot fi cenzurate exclusiv nelegalitățile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancționator legal.

În aceste coordonate de principiu, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire modalitatea de individualizare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, reliefează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced verificării pe calea recursului în casație.

Astfel, susținerile inculpatului privind nereținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., nu se subsumează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., fiind atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel (ca instanțe de fond) să aprecieze asupra aplicabilității circumstanței judiciare respective, aspect ce nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepsei, ci de apreciere. În același sens este jurisprudența instanței supreme, care a stabilit în mod constant faptul că acest caz de casare, nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.

Ca atare, prin conținutul lor, motivele de recurs în casație (ca nevalorificarea eforturilor depuse de făptuitor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii) prezentate de recurent nu pun în discuție elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.., sau altor cazuri de casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de acest text de lege, așa încât, cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a impus condiții stricte de admisibilitate, în scopul asigurării rigorii procesuale și al limitării formulării recursului în casație pentru motivele expres prevăzute de lege. În acest sens, au fost limitate cazurile în care se poate exercita recursul în casație la cele care vizează strict motive grave de nesocotire a normelor legale, referitoare la competența instanțelor, legalitatea incriminării, tratamentului sancționator definitiv aplicat, așa încât nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care, așa cum s-a arătat, corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În contextul constatărilor anterioare, privind neîntrunirea, în mod cumulativ, a condițiilor de admisibilitatea a cererii de recurs în casație, Înalta Curte apreciază inutilă analizarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de recurentul inculpat A..

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2025.