ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din 12.05.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 42 din 28 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) Legea nr. 143/2000 cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 rap.la art. 35 alin. (1) C. pen., cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiții B., C., D.).

- deținere de droguri de risc și mare risc fără drept pentru consum propriu, p.p.de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare.

- conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflat sub influența unor substanțe psihoactive prev de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare.

- conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și, în baza art. 39 lit. b), art. 45 C. pen., s-a dispus contopirea lor, astfel că acest inculpat va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an 10 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiții B., C., D.), la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 21 luni închisoare, adică 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiții B., C., D.).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de patru ani, potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 96 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 zile în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau Muzeul Județean Botoșani.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a urma un curs de calificare profesională.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu.

Potrivit art. 72 C. pen. și art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului preventiv și a arestului la domiciliu începând cu data de 13.04.2021.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a a cantităților de droguri, astfel cum sunt expres indicate în dispozitivul sentinței.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cântar pe care s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), a unui dispozitiv pentru mărunțit (grinder) pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. x/16.04.2021, bunuri destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv aceea de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2, alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 3.420 RON obținută de inculpat în urma comercializării drogurilor de risc și mare risc.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. coroborat cu art. 197 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea bunurilor cu privire la care există date că ar fi fost folosite sau destinate a fi folosite la comiterea infracțiunii.

În temeiul art. 249 și art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 775 Euro (9 bancnote a 50 euro fiecare, 16 bancnote a câte 20 euro fiecare si o bancnotă de 5 euro) sigilată sigiliul x.

În temeiul art. 275 C. proc. pen., a fost obligat inculpat să plătească 5.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea statului.

S-a reținut că la sfârșitul anului 2019-13.04.2021, inculpatul A., cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a procurat din diverse surse și a vândut droguri de risc respectiv Cannabis substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000 numitilor B., C., D., la data de 02.1 1.2020 a vândut cu suma de 400 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 9,5 grame Cannabis substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000, la data de 17.02.2021 a vândut cu suma de 450 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 0,8 grame substanță care conține Cocaină și care se regăsește pe Tabelul Anexă I la Legea nr. 143/2000, la data de 13.03.2021 a vândut cu suma de 2.200 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 4,6 grame substanță care conține cocaină și care se regăsește pe Tabelul Anexă I la Legea nr. 143/2000, la data de la data de 13.04.2021 a deținut în vederea comercializării la locuința sa din Cluj-Napoca str. x.

Inculpatul A., cu intenție, a deținut fără drept, în vederea propriului consum, la data de 24.05.2020 asupra sa cantitatea de 0,4 grame substanță care conține Cocaină, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, iar la data de 13.04.2021 la locuința sa din Cluj-Napoca un comprimat care conține ca substantă activă 2C-B, grame substanță care conține 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) și 0,2 grame Cannabis; substanțe care se regăsesc pe Tabelul Anexă nr. 1, II și III la Legea nr. 143/2000.

Inculpatul A., la data de 13.04.2021, în jurul orei 12:00 aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive (pozitiv analize sânge pentru tetrahidrocannabinoli și amfetamine, pozitiv probă de urină pentru tetrahidrocannabinoli și MDMA), a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj Napoca, fiind oprit de către un echipaj de poliție pe str. x din Cluj-Napoca.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului A. că, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat în perioada 13.02-13.05.2021, la data de 24.02.2021, în intervalul ora 17:50-20:40, a condus autoturismul marca x cu nr. e înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (parcarea de la serviceul G.) - Str. x - str. x str Fabricii - str. x - str. x; la data de 13.03.2021 în intervalul ora 17:11-18:05 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (din apropierea locuinței) - parcare magazin H. zona Piața Mărăști - str. x de Zahăr- str. x - str Fabricii de Zahăr - str. x - str. x (în apropierea locuinței); la data de 29.03.2021 în intervalul ora 17:55-20:00 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (în apropierea locuinței) - parcare magazin I. zona Bună Ziua - Calea x (în apropierea locuinței) - str. x - str. x (în apropierea locuinței); la data de 13.04.2021 în jurul orei 12:00 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj Napoca, fiind oprit de către un echipaj de poliție pe str. x din Cluj-Napoca.

Prin decizia penală nr. 669/A din 12.05.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 42/28.02.2022 pronunțată de către Tribunalul Cluj, pe care a desființat-o, în parte, în ceea ce privește reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, durata pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, neaplicarea pedepsei accesorii pentru această din urmă infracțiune și modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturată aplicarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 reținute în favoarea inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 3 ani și 4 luni închisoare.

A fost menținută pedeapsa complementară aplicată constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiții B., C., D..

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului A., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiții B., C., D., pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost menținute celelalte pedepse principale aplicate inculpatului.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni astfel că, în baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 C. pen., s-a dispus contopirea lor, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 7 luni închisoare (1/3 x 21 luni), în final 3 ani și 11 luni închisoare, la care s-a alăturat pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiții B., C., D. și pedeapsa accesorie, constând în interzicerea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei.

A fost înlăturată aplicarea prevederilor art. 91-93 C. pen., pedeapsa de 3 ani și 11 luni închisoare urmând a se executa în regim de detenție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei penale.

Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A..

Împotriva deciziei penale nr. 669/A din 12.05.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în concret reținerea în beneficiul inculpatului A. a prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și reindividualizarea pedepselor în consecință; în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, constatând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (fără reținerea beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000) și să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel în limitele stabilite prin hotărârea pronunțată în recurs.

În motivarea recursului, a susținut următoarele:

Critica de legalitate a hotărârii definitive pronunțate în dosarul penal nr. x/2021 vizează situația greșitei înlăturări a aplicării prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și, corelativ, aplicarea unor pedepse superioare în privința infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

A susținut că prezentul recurs în casație se încadrează în limitele statuate de practica judiciară. Împrejurarea de fapt care justifica reținerea și acordarea beneficului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost reținută chiar de către instanțele de fond și apel, deci prin intermediul recursului în casație nu se tinde la analizarea probațiunii, a stării de fapt reținute ori a împrejurărilor care justificau reducerea limitelor de pedeapsă. Chiar instanța de apel a reținut faptul că din conținutul adresei nr. x/2021 emisă la data de 11.01.2022 rezultă că datele furnizate de către inculpat au aptitudinea de a facilita identificarea si tragerea la răspundere penală a persoanei indicate în denunț însă, cu toate acestea, urmărirea penală nu a fost începută in personam, față de această din urmă persoană (669/A/2022 din 12.05.2022 a Curții de Apel Cluj, pag. 23, alin. (4). Mai mult, la solicitarea parchetului, instanța de fond chiar a aplicat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000, însă instanța de apel, tot la cererea parchetului, a înlăturat acest beneficiu. Având în vedere că împrejurarea de fapt a fost reținută chiar în hotărârea instanței de apel, doar în scop de confirmare a acestei împrejurări s-a precizat faptul că procurorul de ședință care a participat la termenul de judecată din data de 10.12.2021 a arătat că recent inculpatul a colaborat cu organele de politie si cu ajutorul acestuia s-au realizat două cumpărări autorizate într­una dintre situații deja există un rezultat însă nu a fost timpul necesar, nu s-a întocmit un raport de constatare, însă concluziile specialistului sunt în sensul că se discută despre efedronă, un drog de mare risc (încheiere de ședința din 10.12.2021, Tribunalul Cluj). În egală măsură, multiplele adrese comunicate la dosarul instanței de fond de DIICOT - S.T. Cluj confirmă încă o dată aceeași stare a lucrurilor.

A susținut că solicită instanței de recurs în casație stabilirea caracterului nelegal al înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 și al aplicării unor pedepse cu nesocotirea beneficiului prevăzut de aceste dispoziții legale, iar nu decelarea stării de fapt sau reanalizarea probațiunii.

Această critică poate fi abordată din două perspective. În primul rând, instanța de apel a înlăturat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 în baza unei decizii a instanței supreme în dezlegarea unor chestiuni de drept care se referă în mod expres la alte dispoziții legale, realizând o veritabilă analogie în defavoarea inculpatului. Pe de altă parte, instanța de apel s-a raportat în mod riguros și decisiv exclusiv la dispozitivul acelei decizii a instanței supreme, ignorând cu desăvârșire considerentele. Or, este unanim acceptat faptul că nu doar dispozitivul unei hotărâri este obligatoriu, ci si considerentele hotărârii. Pe acest palier, nu ar putea fi imaginată vreo ipoteză în care în conținutul unei decizii pronunțate de instanța supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept ar putea exista considerente independente de raționamentul juridic care converg la soluția pronunțată și, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului hotărârii.

- Nelegalitatea înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Analogia în defavoarea inculpatului:

În esență, Curtea de Apel Cluj a înlăturat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 exclusiv în baza dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia enunțată se referă în mod explicit doar la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziții care au un efect similar, dar care presupun condiții diferite. Fără a pune la îndoială faptul că între prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 există similitudini, între ele există și anumite diferențe, atât de formulare, cât și de sferă de aplicare.

Pe de altă parte, cele două norme juridice au un caracter de drept substanțial, întrucât intervin în privința limitelor de pedeapsă. Or, limitele de pedeapsă constituie o problemă de drept substanțial.

Principiul lex stricta presupune că în materia dreptului penal, analogia este interzisă, iar normele dreptului penal sunt de strictă interpretare. În esență, analogia implică extinderea aplicării unei norme penale (în cazul nostru a unei decizii de interpretare, care are putere de lege) cu privire la o situație nereglementată expres dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă. Or, caracterul lex stricta al principiului legalității se opune întotdeauna aplicării legii penale prin analogie, dar mai cu seamă atunci când analogia ar opera în defavoarea persoanei acuzate.

Interdicția analogiei este incidență atât în cazul normelor care fundamentează răspunderea penală, incriminând anumite fapte, cât și în cazul normelor care agravează această răspundere.

În același sens, a arătat că sunt dispozițiile art. 7 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la principiul nicio pedeapsă fără lege, care statuează că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii. În practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că art. 7 nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a dreptului penal în defavoarea inculpatului, ci acesta consacră, totodată, la modul mai general, principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), precum și cel care dispune să nu se aplice legea penală în mod extensiv în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie.

Raportat la cauza de față, constituie o analogie în defavoarea inculpatului înlăturarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 în considerarea dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceasta din urmă se referă la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Cele două prevederi legale sunt similare, dar nu identice, unele fiind specifice și aplicându-se doar în cazul în care infracțiunile cercetate și cele denunțate sunt dintre cele din Legea nr. 143/2000, în timp ce celelalte au o sferă de aplicare generală.

Pe acest palier, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aplicarea prin analogie a unei pedepse poate conduce la încălcarea principiului nulla poena sine lege consacrat de art. 7, în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea aplicată unui editor, în conformitate cu dispoziția aplicabilă redactorilor-șefi. Din perspectiva apărării, aceasta reprezintă o situație similară cu cea a înlăturării aplicării prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 în baza unei decizii obligatorii care se referă la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că norma cu privire la care s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă are caracter general în timp ce norma care se impunea a fi reținută are un caracter special, limitat la infracțiunile privind circulația drogurilor.

Instanța de apel a reținut că procedeul urmat nu ar reprezenta o analogie întrucât analogia presupune, prin definiție, extinderea cunoștințelor referitoare la un sistem cunoscut cu privire la un alt sistem care nu este cunoscut. Deci implică obligatoriu existența a două sisteme diferite. Or, în speță, prin ipoteză, avem două prevederi legale care conțin aceeași sintagmă.

Înlăturarea beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unor pedepse sporite ca urmare a înlăturării beneficiului reprezintă o problemă de legalitate care poate și trebuie să fie cenzurată prin intermediul recursului în casație.

- Nelegalitatea înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Greșita aplicare a dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea considerentelor:

Înlăturarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 de către instanța de apel este rezultatul aplicării scrupuloase a dispozitivului acestei hotărâri, cu ignorarea considerentelor pe care această decizie se sprijină. Din perspectiva apărării, considerentele Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se opun reținerii beneficiului într-o situație precum cea din cauza de față.

Tradițional, jurisprudența națională a fost cvasiunanimă în sensul în care simplul denunț neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanei denunțate și tragerii ei la răspundere penală, este insuficient pentru reținerea beneficiilor prevăzute de lege. Și în prezent, această abordare este cea rațională, acesta fiind raționamentul cu care a operat Decizia nr. 79 din 18.11.2021 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dincolo de dispozitivul aparent categoric al deciziei instanței supreme, considerentele nu mai sunt nici pe departe la fel de categorice. În esență, tot instanța supremă a arătat că sintagma "facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane", din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesnește, favorizează, ușurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acțiunii penale de la acesta la denunțător. Practic, reperul temporal și procedural al efectuării în continuare a urmăririi penale a fost stabilit exclusiv pentru a se putea verifica întrunirea condiției facilitării identificării și tragerii la răspundere penală, considerându-se că, în mod uzual, până în acel moment, denunțătorul nu ar fi avut o atitudine activă. De altfel, tot instanța supremă a arătat spre finalul deciziei că aplicarea beneficiului nu ar trebui să depindă de strategia adoptată de procuror în cauza în care s-a formulat denunțul.

Plecând de la aceste repere, în situația lui A., chiar dacă nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a persoanei denunțate, pe baza activității lui A. deja a fost facilitată identificarea și tragerea la răspundere penală a respectivei persoane. A. a denunțat activitatea infracțională, a dat declarații ample și a contribuit, chiar arestat fiind, la descoperirea activității infracționale a persoanei denunțate. În esență, A. a identificat și a solicitat participarea persoanei care a efectuat cumpărările autorizate de droguri. O atitudine mai activă sau mai onestă de atât ar fi fost imposibil să aibă, iar organele judiciare au avut și au obținut toate elementele pentru a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale. Dacă organele de urmărire penală au adoptat o altă tactică, dacă organele de urmărire penală au preferat să amâne din orice rațiuni momentul la care se va dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, acest element nu poate să afecteze situația juridică a lui A., cel puțin din rațiuni de echitate.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Analizând recursul în casație, din perspectiva motivului de recurs în casație privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, cu consecința redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile ori încadrarea juridică.

În cauză, prin decizia instanței de apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, cu următoarele pedepse componente:

- 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și ipedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiții B., C., D.;

- 8 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc fără drept pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 9 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflat sub influența unor substanțe psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului A. pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale, astfel:

Pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni închisoare.

Pedeapsa principală de 8 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc fără drept pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 4 luni și 2 ani închisoare.

Pedeapsa principală de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

Pedeapsa principală de 4 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 4 luni și 2 ani închisoare.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, astfel că pedepsele la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin raportare la încadrările juridice reținute în cauză, sunt în limitele legii.

În ce privește critica recurentului inculpatul A., care a susținut că, în mod greșit, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, "Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Înalta Curte reține că dată fiind natura juridică a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în fața instanțelor care soluționează fondul acuzațiilor ce formează obiectul unei cauze penale.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condițiilor pentru aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002 implică o apreciere, operațiune ce excede acestei căi de atac și nu poate fi efectuată de instanța investită cu soluționarea recursului în casație.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002 nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe ori pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanței de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.

În ce privește critica apărării inculpatului, referitoare la aplicarea prin analogie în defavoarea inculpatului a unui mecanism referitor la o altă normă în ceea ce privește dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, prin Decizia nr. 79/18.11.2021 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 31 ianuarie 2022, s-a stabilit că aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului.

Prin urmare, condiția începerii urmăririi penale in personam în cauză nu este o condiție exclusivă, impunându-se ca instanța să aprecieze în concret întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea beneficiului. În mod similar, în situația dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, sintagma "identificarea și tragerea la răspundere penală" presupune începerea urmăririi penale in personam, dat fiind că tragerea la răspundere penală este personală.

Dar, verificarea îndeplinirii condițiilor necesare reținerii în cauză a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 constituie o chestiune de judecată care nu mai poate fi reexaminată în procedura recursului în casație așa cum s-a arătat mai sus.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanța va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din data de 12 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din data de 12 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.