ÎCCJ, Secția penală

Cele depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, cu dovada seria/Nr. x din data de 05.12.2022: 491, 64 grame substanță pulverulentă care conține ca substanță activă Cocaină (proba nr. 1); 5,42 grame substanță pulverulentă care conține ca substanță activă Cocaină (contraprobă proba nr. 1); 6,90 grame cannabis (proba nr. 2).

Cele depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, cu dovada seria/Nr. x din data de 05.12.2022: 4700,5 grame cannabis (proba nr. 1, sac I); 6800,5 grame Cannabis (proba nr. 1, Sac II), 6520 grame cannabis (proba nr. 1, Sac III), 5150 grame cannabis (proba nr. 1, Sac IV), 1545,4 grame cannabis (proba nr. 2), 3301,2 grame cannabis (proba nr. 3), 6,19 grame cannabis contraprobă (proba nr. 1), 5,93 grame cannabis contrabrobă, (proba nr. 2), 5,62 grame cannabis contraprobă (proba nr. 3), 6,90 grame cannabis (proba nr. 4), un cântar electronic pe care s-a pus în evidență cocaină și Tetrahiodrocanabinol (THC) (proba nr. 5).

Suma de 8900 (optmiinouăsute) de RON compusă din 10 x 200 RON, 65x100 RON și 8x 50lei, sumei de 150 euro reprezentând 1x100 euro și 1x50 euro și autoturismul x, seria3,cu numărul de înmatriculare x, cu seria șasiu x, bunuri ce aparțin inculpaților A. și B. (de la fiecare inculpat câte 1/2 din suma menționată), asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului în vederea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale, prin ordonanța din data de 21.11.2022. S-a dispus confiscarea autoturismulului x, seria x, cu numărul de înmatriculare x, cu seria șasiu x, de la inculpatul A., care era și utilizatorul în fapt al acestuia.

Cele depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, cu dovada seria/Nr. x din data de 09.01.2023:telefon mobil x, telefon mobil x, telefon mobil x, telefon mobil x,telefon mobil x,sac de culoare neagră sigilat x care conform documentelor conține un laptop x.

Cele depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, cu dovada seria/Nr. x din data de 09.01.2023 telefon mobil x. În temeiul art. 249 C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmării penale prin Ordonanța procurorului din data de 21.11.2022, în vederea aplicării măsurii confiscării. În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut pe o durată de 60 zile măsura arestului preventiv luat față de inculpații A. și B.. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel DIICOT - SERVICIUL TERTITORIAL PLOIESTI și de inculpații A. și B.. Prin decizia nr. 21 din 12 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații A. și B., s-a desființat sentința în parte și rejudecând, a fost pronunțată o nouă hotărâre, după cum urmează: S-a constatat că prin încheierea din data de 08.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 386 alin. (1) teza I C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019, a fost admisă cererea formulată de inculpații A. și B., fiind dispusă schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților, în conformitate cu Decizia nr. 3/28 februarie 2017 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 259/13.04.2017, după cum urmează: 1. Pentru inculpatul A., din 3 infracțiuni de: trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. disp. art. 38 alin. (1) C. pen., în 2 infracțiuni de: trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. 2. Pentru inculpata B., din 3 infracțiuni de: trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. disp. art. 38 alin. (1) C. pen., în 2 infracțiuni de: trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. S-a dispus condamnarea inculpaților, după cum urmează: 1. Inculpatul A.: În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, faptă din 14.11.2022, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pen. și art. 375 C. pen., faptă din data de 18.11.2022, la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din durata celeilalte pedepse, deci un spor de 2 ani și 4 luni închisoare, în final inculpatul A. executând pedeapsa rezultantă principală de 11 (unsprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Conform art. 422 raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale, durata reținerii și arestului preventiv a inculpatului A. cu începere de la data de 19.11.2022 la zi. 2. Inculpata B.: În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 375 C. proc. pen., faptă din data de 18.11.2022, la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa accesorie, precum și, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen. În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 375 C. proc. pen., faptă din data de 18.11.2022, la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa accesorie, precum și, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen. În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din durata celeilalte pedepse, deci un spor de 2 ani, în final inculpata B. urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) C. pen. Conform art. 422 raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale, durata reținerii și arestului preventiv a inculpatei B. cu începere de la data de 19.11.2022 la zi. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin prezentelor. Curtea de Apel Ploiești a reținut că faptele imputate inculpaților se referă la deținerea atât a cantității de 497,12 grame cocaină (ce constituia obiect al infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc ce fusese introdusă fără drept în țară), dar și la deținerea la domiciliul din Ploiești a cantității totale de 28.049,32 grame cannabis, iar în autoturismul marca x seria x, de culoare albastru, cu numărul de înmatriculare x, a cantității de 7,34 grame Cannabis, toate aceste fapte fiind constatate prin surprindere în flagrant în municipiul Ploiești la data de 18.11.2022. Ca atare, în situația de fapt descrisă, s-a reținut a fi îndeplinită condiția unei unicități de timp și de loc ce conferă unicitate împrejurării faptice, fiind așadar vorba despre aceeași împrejurare spațio-temporală în înțelesul definit prin Decizia nr. 3/28 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se, prin urmare, comiterea unei unice fapte de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 având ca obiect material, pe lângă cantitatea de 497,12 grame cocaină, și cantitățile totale de 28.049,32 grame cannabis, deținută fără drept la domiciliu, precum și a cantității de 7,34 grame Cannabis, deținută fără drept în autoturismul marca x seria x, de culoare albastru, cu numărul de înmatriculare x. Prin urmare, dat fiind faptul că în cauză s-a procedat deja la schimbarea încadrării juridice în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019, a fost reținut un concurs infracțional compus din 2 infracțiuni și nu din 3 infracțiuni, așa încât a fost reformată sentința penală în privința încadrării juridice a faptelor deduse judecății și au fost reținute în sarcina acestora săvârșirea a două infracțiuni în loc de trei, respectiv pentru inculpatul A., comiterea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., iar pentru inculpata B., comiterea infracțiunilor de: trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A., la Penitenciarul Mărgineni, la data de 5 februarie 2024, iar inculpatei B., la data de 19 februarie 2024. Data până la care inculpatul A. avea posibilitatea să declare recurs în casație este 7 martie 2024, inclusiv, iar inculpata B., până la data de 21 martie 2024. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpații A. și B. au declarat recurs în casație la data de 12 februarie 2024. În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat de către recurenții inculpați că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu au fost reținute dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, recurenții inculpați au solicitat suspendarea executării hotărârii. Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 martie 2024, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursurilor în casație era îndeplinită. După înregistrarea dosarului la instanța supremă, recurentul inculpat A., în data de 11 martie 2024, a depus un înscris, respectiv adresa nr. x/2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, potrivit căruia denunțul pe care acesta l-a formulat a fost trimis, spre competentă soluționare, la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești. La data 21 martie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate, Înalta Curte, prin încheierea din 26 martie 2024, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acestora, precum și respingerea cererilor de suspendare a executării hotărârii. Analizând recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate. În cauza de față, recurenții inculpați au formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită. Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurenții inculpați au criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciindu-se astfel că, fără a se reține incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul formulării unui denunț, au fost aplicate pedepse în alte limite prevăzute de lege. În susținerea acestor afirmații, recurenții inculpați au arătat că la dosarul cauzei se regăsesc adresele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din care rezultă că au fost înregistrate denunțurile formulate pentru reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îi privește, însă nu au fost luate în considerare de către instanțe. Așadar, se constată că recurenții inculpați critică prin intermediul recursului în casație, faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereținerii de către instanța de apel a unei cauze de reducere a pedepsei. Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurenților inculpați referitoare la neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni. Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată. Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator. În cazul unor manifestări de voință ale inculpaților intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, conținutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație. Aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei. Critica recurenților inculpați în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care, în opinia acestora, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege. Prin urmare, astfel de susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen. Înalta Curte menționează că, dacă în cauză, instanța de apel ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepțiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Or, această situație nu se regăsește în contextul cauzei, întrucât instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor mai sus invocate de către recurent. Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite recurenților inculpați prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, de altfel aceștia au criticat doar împrejurarea că instanța de apel nu a procedat la valorificarea art. 19 din Legea nr. 682/2002. Concluzionând, cum în concret toate argumentele formulate pe calea recursului în casație de față vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a nereținerii unei cauze de reducere a pedepsei, rezultă că recursurile în casație formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei, motivată de faptul că, în urma denunțului formulat, s-ar fi dispus trimiterea în judecată a persoanei vizate de acesta, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurentul inculpat A. având în vedere că aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 poate fi analizată doar până la stingerea acțiunii penale, or, în cauză acest moment procesual a fost depășit prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 21 din 12 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții - inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.