ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 370 din 20 iunie 2024 a Tribunalului Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a) deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), la pedeapsa principală de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsă accesorie pe aceeași durată;

b) conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie pe aceeași durată;

c) deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie pe aceeași durată.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (comisă la data de 02.05.2019), a fost comisă în condiții de concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. cu infracțiunile de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, precum și la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., prin sentința penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021 și decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021 și decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021.

Au fost descontopite pedeapsa rezultantă, respectiv pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021 și decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

a) pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

b) pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 1 an, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

c) sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare, care a fost înlăturat.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele trei infracțiuni concurente, respectiv pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și, respectiv de 2 ani închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv un spor în cuantum de 9 luni închisoare, stabilindu-se, astfel, pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare, ce va fi executată în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, care se calculează conform dispozițiilor art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu același conținut ca în cazul pedepsei complementare, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că cele două infracțiuni comise la 28.06.2022, de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., au fost comise în condiții de concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele două infracțiuni concurente, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, precum și pedeapsa de 1 an închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor în cuantum de 4 luni închisoare, stabilindu-se astfel pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se calculează conform dispozițiilor art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare stabilită pentru infracțiunile deduse judecății și comise la 28.06.2022 s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani și 1 lună închisoare.

Conform dispozițiilor art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. durata reținerii (începând cu 10.03.2021 și până la 11.03.2021 și cea din 23.05.2021 până la 24.05.2021), a arestării preventive (28.05.2021-10.12.2021) și a arestului la domiciliu (10.12.2021-31.01.2022).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 707 din 14.08.2025 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 370 din 20.06.2024, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2023, care a fost desființată în parte, cu privire la latura penală a cauzei.

Au fost înlăturate dispoziția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), precum și dispozițiile de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021 și decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021.

Rejudecând cauza în limitele desființării:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. și la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen. raportat la deciziile Curții Constituționale nr. 358/2022 și nr. 297/2018 și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (H.P.) nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (comisă la 02.05.2019), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa principală pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), de la 2 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa principală pentru infracțiunea de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev.de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (comisă la 28.06.2022), de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate pentru cele două infracțiuni concurente deduse judecății, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicându-se pedeapsa cea mai grea dintre ele de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă, respectiv un spor în cuantum de 3 luni închisoare, stabilindu-se, astfel, pentru inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de executat de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 32 din 31.01.2022 pronunțată de Tribunalul Iași și modificată prin decizia penală nr. 406 din 25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare stabilită pentru infracțiunile deduse judecății și comise la 28.06.2022, în stare de recidivă postcondamnatorie s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor exercitării drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Prin încheierea din 22 septembrie 2025 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul considerentelor și dispozitivului deciziei penale nr. 707/14.08.2025, pronunțate în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Iași, în sensul completării cu următoarea mențiune: "În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 273 alin. (4) și alin. (5) C. proc. pen., art. 272 C. proc. pen. și pct. 102 din Anexa la H.G. nr. 1609/2006, dispune efectuarea plății către I.M.L. Iași a sumei de 510 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu privire la efectuarea Raportului de expertiză medico-legală privind consumul de substanțe psihoactive nr. x/29.05.2025, potrivit facturii seria x nr. x/02.06.2025, din fondul special al Ministerului Justiției, urmând ca această dispoziție să fie adusă la îndeplinire de Compartimentul Economico-Financiar al Curții de Apel Iași."

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la 19 septembrie 2025 .

Prin motivele formulate, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în privința infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (comisă la 28.06.2022), recurentul inculpat A. a arătat că lipsa corespondenței între faptul cert, găsirea lângă autoturism a substanței vegetale cu aspect și miros specific cannabisului, și acuzația de deținere, în sensul penal al legii, atrage inexistența tipicității obiective a infracțiunii.

S-a arătat că, pentru a se reține existența infracțiunii de deținere de droguri, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă, în special existența elementului material al infracțiunii, adică posibilitatea reală, efectivă și conștientă a subiectului de a exercita un control asupra substanței interzise, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Legea penală română nu incriminează apropierea fizică de o substanță, nici prezența accidentală în imediata vecinătate a acesteia, ci numai actul de "deținere" propriu-zis, care presupune existența unei relații de posesie, fizică sau juridică, între persoană și obiectul faptei, întemeiată pe intenția de stăpânire (animus) și posibilitatea efectivă de control (corpus).

În speță, singurele fapte dovedite prin mijloace de probă și reținute și de instanța de apel sunt legate de faptul că o folie ce conținea o substanță vegetală a fost găsită pe carosabil, în imediata apropiere a portierei din partea șoferului și că a fost relevat consumul anterior de cannabis prin buletinul de analiză toxicologică - droguri nr. 153/D din 13.07.2022. Acesta este un fapt de observație obiectivă, nereproșabil, constatat de organele de ordine publică.

Recurentul a susținut că simpla constatare că substanța a fost găsită pe jos, în apropierea vehicului în care se afla el, nu poate conduce la concluzia că "deținea" substanța, în sensul legii penale. Mai mult, noțiunea de "deținere", în accepțiunea penală, nu este echivalentă cu simpla prezență în apropierea unui bun. După cum a reținut în mod constant doctrina și jurisprudența, deținerea penală implică exercitarea unor prerogative specifice stăpânirii de fapt, cum ar fi păstrarea asupra propriei persoane, ascunderea într-un loc controlat, transportul cu un mijloc propriu sau dispunerea de acel bun în mod exclusiv. Or, în speță, niciunul dintre aceste elemente nu a fost dovedit.

Între elementul cert - găsirea substanței lângă autoturism și concluzia de fapt a instanței nu există o legătură probatorie cauzală și logică, ci doar o deducție subiectivă. Această deducție este problematică și periculoasă din punct de vedere juridic, întrucât conduce la o confundare a indiciilor cu probele, a suspiciunii cu certitudinea. În materie penală, însă, înfăptuirea justiției nu se poate întemeia pe supoziții sau probabilități, ci exclusiv pe certitudini obținute prin administrarea unor probe legale și concludente.

S-a susținut că este adevărat că pentru a se aprecia ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deținerii de droguri pentru consum propriu nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în timp ce persoana în cauză se află încă în detenția cantității de drog, deci anterior consumării, ci este suficient să se probeze că persoana s-a aflat la un moment dat în posesia unei cantități de drog a cărei destinație era consumul propriu, iar faptul consumării între timp a acestei cantități de drog constituie o probă suplimentară că aceasta a fost destinația. Totuși, acțiunea de deținere reprezintă mai mult decât o simplă ingestie a unei substanțe, ea reprezintă o stare de stăpânire ce trebuie constatată nemijlocit prin mijloace de probă administrate în cursul procesului penal. O altă interpretare ar conduce la concluzia că orice acțiune de consum de droguri este incriminată, nerezultând din modul de redactare al art. 4 din lege că aceasta ar fi voința legiuitorului.

Prin urmare, reținerea răspunderii penale în absența corespondenței între situația de fapt dovedită și elementele tipice ale infracțiunii conduce la constatarea inexistenței faptei penale. În concret, nu s-a putut dovedi existența unei acțiuni de deținere, nici în sens fizic, nici juridic, și cu atât mai puțin în sens penal.

Or, instanța de apel a plecat de la prezumția că, fiind la volan și fiind identificată substanța în partea șoferului, inculpatul este autorul faptei. Totuși, această concluzie se bazează exclusiv pe aprecierea subiectivă a unei proximități fizice și echivalează cu o extindere artificială a noțiunii de deținere, ceea ce contravine flagrant principiului legalității incriminării.

În cauză, fapta dovedită - apropierea fizică de o substanță interzisă fără a exista elementul material al infracțiunii (control fizic sau juridic asupra acesteia) - nu îndeplinește cerințele tipicității obiective. În lipsa unei conduite efective de deținere, în sens penal, nu există infracțiunea.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, întrucât fapta imputată nu este infracțiune, lipsind tipicitatea obiectivă.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09 octombrie 2025. În cauză s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 28 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia penală nr. 707 din 14 august 2025 a Curții de Apel Iași, secția penală si pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2023), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

În esență, recurentul inculpat A. a susținut că singurele fapte dovedite prin mijloace de probă și reținute și de instanța de apel sunt legate de faptul că o folie ce conținea o substanță vegetală a fost găsită pe carosabil, în imediata apropiere a portierei din partea șoferului și că a fost relevat consumul anterior de cannabis prin buletinul de analiză toxicologică - droguri nr. 153/D din 13.07.2022, însă simpla constatare că substanța a fost găsită pe jos, în apropierea vehicului în care se afla el, nu poate conduce la concluzia că "deținea" substanța, în sensul legii penale. În concret, nu s-a putut dovedi existența unei acțiuni de deținere, nici în sens fizic, nici juridic, și cu atât mai puțin în sens penal.

Se observă că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin motivele de recurs în casație pornesc de la contestarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv și presupun o reapreciere a acesteia.

Contrar celor susținute de recurent, se observă că instanța de apel a reținut, cu titlu definitiv, următoarele "(...) Curtea concluzionează că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul A. având asupra sa, în data de 28.06.2022, cantitatea de 0.60 grame Cannabis, ambalată într-o folie, pe care a aruncat-o pe carosabil tocmai pentru a nu fi identificată asupra lui. Având în vedere că aceasta a fost identificată lângă autoturismul condus de el, în partea șoferului, în imediata apropiere a portierei acestuia, pe un drum public, este evident că acesta îi aparținea, neexistând posibilitatea ca acea cantitate să fi provenit de la o altă persoană."

Așadar, cu toate că recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care este incident când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, în realitate, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 707 din data de 14 august 2025 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 707 din data de 14 august 2025 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2025.