ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Buzău, în Dosarul nr. x/2015 prin ordonanța din 21.03.2017, fila x dup, și a procesului-verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator, filele x dup, ordonanța din 14.06.2017, filele x dup, și ordonanțele din 12.07.2017 și 13.07.2017 asupra bunurilor aparținând inculpatului A. și menținute prin Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 dată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2021.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate cererile inculpatului A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, cu privire la inculpatul A., s-au dispus, printre altele, următoarele:

A fost respinsă cererea privind aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în data de 22.03.2017, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 367 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în perioada ianuarie 2013 - martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 360 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în perioada ianuarie 2013 - martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 325 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic în perioada ianuarie 2013 - martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în perioada ianuarie 2013 - martie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în ianuarie 2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu în data de 22.03.2017.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a), alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani și de pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, respectiv 22.03.2017 - 25.02.2019.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la A. a cantității totale de 6,09 grame droguri de risc (5,34 grame cannabis și 0,75 grame rezină de cannabis deținut, procurat și stocat, pentru consumul propriu), respectiv cantitatea de 3,09 grame de substanță în care s-a pus în evidență NEH (N-Ethylhexedrone) și 3-Chloroethcathinone ce aparțin clasei catinonelor substituite, ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din 22.03.2017 la locuința sa și depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Buzău.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la A. a celor 2 grindere pe care s-a evidențiat THC, ambalate și sigilate cu sigiliul MAI nr. x, ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din 22.03.2017 la locuința sa și depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Buzău.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) raportat la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2021, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a autoturismului x, an de fabricație 2009, fără numere de înmatriculare, serie șasiu x, reprezentând obiectul infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat suma de 160.012,283 dolari SUA reprezentând folosul dobândit prin săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, pentru care persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații A. și B. la plata sumei de 71.284,40 dolari SUA către partea civilă C..

În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata despăgubirilor în sumă de: 37.541,46 dolari SUA către partea civilă D. - din Marea Britanie; 43.813,19 dolari SUA către partea civilă ... AG - Elveția; 855,73 dolari SUA către partea civilă E. S.A. - Elveția; 13.375,49 dolari SUA către partea civilă F.; 851,45 dolari SUA către partea civilă G..

A fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din data de 21 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra următoarelor bunuri, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei 512.197,81 dolari SUA:

- imobil casa de locuit situat în municipiul București, str. x, bl. 37 A+B, evaluat la 47.000 euro;

- autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, serie șasiu x, evaluat la 4.000 euro;

- autoturism marca x, an de fabricație 2008, cu numere de înmatriculare provizorii KR418F, seria șasiu x, evaluat la 9.000 euro;

- autoturism marca x an de fabricație 2009, fără numere de înmatriculare, serie șasiu x;

- 8.700 RON, aparținând inculpatului A., depusă la H. cu Recipisa nr. x/27.03.2017;

- suma totală de 165.228,32 RON, virată în mod fraudulos de inculpatul A. în conturile mai multor persoane fizice, asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, prin ordonanțele din 12.07.2017 și 13.07.2017, reprezentând sumele de bani blocate de I. în conturile aparținând suspectei J. - 21.763,97 RON, suspectei K. - 32.749,27 RON, suspectei L. - 4.692,44 RON, numitei M. - 14.646,68 RON, suspectei N. - 21.782,74 RON, contul suspectei O. - 6.452,02 RON, suspectei P. - 23.706,74 RON, contul numitului Q. - 21.800 RON, contul numitului R. - 17.634,46 RON.

A fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 21.03.2017 asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului B., lăsate în custodia numitei S., până la concurența sumei de 512.197,81 dolari SUA: ceas marca x, cu seria x, cu curea metalică argintie, cu cadran de culoare vișinie; ceas marca x, cu seria x, cu curea metalică neagră, cu cadran de culoare neagră; ceas marca x, cu seria x.1.34.2684, cu curea siliconică portocalie, cu cadran de culoare neagră cu portocaliu; ceas marca x, cu seria x, cu curea din piele neagră, cu cadran de culoare negru cu argintiu; autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, nr. de identificare x.

S-a menționat că dosarul se află în faza procesuală a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - DIICOT, inculpații A. și T. împotriva Sentinței penale nr. 7 din 12 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2021, la termenul din 20 februarie 2023 fiind pusă, din oficiu, în discuție verificarea măsurilor asiguratorii luate asupra unor bunuri ale inculpatului A..

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii luate, Curtea a subliniat că, în materia măsurilor asigurătorii, dispozițiile C. proc. pen. și ale legilor speciale trebuie să fie interpretate în lumina prevederilor art. 53 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că luarea și/sau menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporțională cu situația care a generat-o.

Totodată, a avut în vedere că măsura asiguratorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Astfel, Curtea a reținut că prin ordonanța din 21 martie 2017, pusă în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurator, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 579.962,67 dolari SUA, asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului A.: imobilul - casa de locuit situat în municipiul București, str. x, bl. 37 A+B, sector 3; autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, serie șasiu x, evaluat la 4.000 euro; autoturism marca x, an de fabricație 2008, cu numere de înmatriculare provizorii KR418F, seria șasiu x, evaluat la 9.000 euro; autoturism marca x an de fabricație 2009, fără numere de înmatriculare, serie șasiu x aparținând inculpatului A..

Prin ordonanța din 14 iunie 2017, s-a instituit măsura asiguratorie asupra sumei de 8.700 RON aparținând inculpatului A., depusă la H. cu recipisa 1054343/1 (chitanță nr. x/1), iar, prin ordonanțele din 12 și 13 iulie 2017, s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei totale de 165.228,32 RON, virată în mod fraudulos de inculpatul A. în conturile mai multor persoane fizice, asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, prin ordonanțele din 12.07.2017 și 13.07.2017, reprezentând sumele de bani blocate de I. în conturile aparținând suspectei J. - 21.763,97 RON, suspectei K. - 32.749,27 RON, suspectei L. - 4.692,44 RON, numitei M. - 14.646,68 RON, suspectei N. - 21.782,74 RON, contul suspectei O. - 6.452,02 RON, suspectei P. - 23.706,74 RON, contul numitului Q. - 21.800 RON, contul numitului R. - 17.634,46 RON.

S-a observat, de asemenea, că măsurile asiguratorii au fost instituite în vederea reparării pagubelor produse părților civile și, respectiv, a confiscării speciale, susținerea organelor de urmărire penală privind necesitatea existenței unui activ patrimonial în vederea satisfacerii eventualelor pretenții civile sau a recuperării cheltuielilor judiciare legitimând instituirea măsurii asiguratorii.

Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil (hotărârile Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, Seria x nr. x, pag. 26, paragraful 69, Iatridis împotriva Greciei [MC], Cererea nr. 31.107/96, paragraful 58, CEDO 1999-II, și Beyeler împotriva Italiei [MC], Cererea nr. 33.202/96, paragraful 107, CEDO 2000-I, cauza Buzescu împotriva României), Curtea de Apel Ploiești a arătat că analiza subzistenței temeiurilor inițiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor aparținând inculpatului trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența amintită: durata procedurii; evaluarea complexității cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea și valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, criterii ce trebuie avute în vedere și în situațiile în care legea stipulează instituirea obligatorie a unor asemenea măsuri în cazul unor infracțiunii determinate, cum este situația infracțiunii de spălarea banilor.

Având în vedere aceste criterii, Curtea a apreciat că, în cauză, se menține în continuare caracterul rezonabil al măsurilor asiguratorii.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se constata încetate de drept măsurile asigurătorii urmare a verificărilor efectuate după termenul de 1 an, Curtea s-a raportat la conținutul dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., subliniind că, la momentul introducerii acestui text de lege, voința legiuitorului a fost de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, precum și necesitatea menținerii acestora, inclusiv din perspectiva proporționalității măsurilor raportat la ingerința acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Acest examen al proporționalității a fost consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele U. - S.A. împotriva României, Wellane împotriva României și Cernea împotriva României, în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate și a unui just echilibru între interesul general al societății și interesele persoanei căreia îi aparțin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

În același context, s-a menționat că legiuitorul nu a prevăzut o durată determinată în cazul măsurilor asigurătorii, așa încât rolul termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, stabilite în cuprinsul art. 2502 C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii.

Curtea a apreciat că măsurile asigurătorii prin raportare la conținutul lor presupun o îngrădire a dreptului de proprietate, fiind instituite pentru ocrotirea unor drepturi extraprocesuale, astfel termenele prevăzute de art. 2502 C. proc. pen. au natura unor termene substanțiale. În plus, s-a observat că legiuitorul nu a reglementat care este sancțiunea aplicabilă în cazul în care verificarea impusă organelor judiciare nu se realizează în termenele prevăzute de lege.

Făcând trimitere la jurisprudența instanței supreme în materie, Curtea a subliniat că, în cazul măsurilor asigurătorii, nu sunt incidente dispozițiile art. 241 C. proc. pen., pentru că textul de lege nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel de strictă interpretare și aplicare doar în materia măsurilor preventive, și nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune ab initio ca măsura să aibă o durată determinată în timp, or, în cazul măsurilor asigurătorii legea nu stabilește o astfel de durată.

În atare situație, Curtea a apreciat că nerespectarea termenelor de 6 luni și 1 an menționate în cuprinsul art. 2502 C. proc. pen. nu poate fi sancționată cu încetarea de drept.

Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, solicitarea secundară a inculpatului de ridicare a măsurii asiguratorii instituite asupra apartamentului din str. x, bl. 37 A+B, motivat de faptul că a fost obținut prin credit bancare, iar tatăl inculpatului a fost cel care a achitat ratele, reținând, contrar susținerilor apărării, că inculpatul este proprietar asupra imobilului. Prin urmare, a apreciat că faptul că tatăl inculpatul achită ratele creditului bancare cu care imobilul a fost achiziționat nu are nici o importanță în cauza de față. De asemenea, Curtea a reținut că scopul măsurilor asiguratorii instituite în cauză vizează în principal garantarea reparării presupuselor pagube produse prin faptele inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație inculpatul A., solicitând, în principal, să se constate încetate de drept măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor sale, având în vedere că verificarea acestora s-a realizat de către instanța de apel cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen., iar, în subsidiar, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit, prin ordonanța nr. 2/D/P/2015 din 21 martie 2017 a D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Buzău, asupra apartamentului din str. x, bl. 37 A+B, București, pus în aplicare prin procesul-verbal de aplicare a măsurii sechestrului asigurător din 22 martie 2017, întrucât imobilul în discuție a fost achiziționat prin programul Prima Casă, așa încât banca are asupra lui ipotecă de rangul I, iar ratele sunt achitate de tatăl său.

Deși, în cuprinsul cererii de contestație, contestatorul a formulat apărări și cu privire la admisibilitatea căii de atac, nu le-a mai susținut și cu prilejul dezbaterilor, în contextul afirmațiilor reprezentantului Ministerului Public că, în opinia sa, calea de atac promovată este admisibilă.

Examinând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, la dispozițiile legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, precum și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, apreciază contestația formulată de inculpatul A. ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestatorul critică încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, invocând, sub un prim aspect, nelegalitatea ei, derivată, în esență, din faptul menținerii măsurilor asigurătorii în condițiile în care, urmare verificării lor cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de 2502 C. proc. pen., acestea ar fi încetat de drept. Altfel spus, invocând caracterul de termen substanțial al reperului temporal sus-menționat, contestatorul susține că sancțiunea nerespectării lui nu poate fi alta decât încetarea de drept a măsurilor asigurătorii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 2502 C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecății.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și de judecată la nivel național.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ sus-menționat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni".

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit, însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

Cu toate acestea, în această materie nu pot fi aplicate, prin analogie, prevederile art. 241 C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive, cele două categorii de măsuri procesuale având natură juridică și consecințe fundamental diferite asupra drepturilor individuale, astfel că exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituții în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

De altfel, pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuție (art. 241 C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susținută și de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen..].

De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, încheierea nr. 735 din 02 septembrie 2021, Deciziile nr. 524/A din 25 mai 2021 și nr. 382 din 14 iunie 2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc).

Totodată, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

Prin urmare, raportat la cele ce preced, se apreciază că solicitarea contestatorului de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. este neîntemeiată.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată și critica formulată în subsidiar de către contestatorul inculpat, constatând că, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a respins solicitarea acestuia privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită asupra apartamentului aparținând contestatorului A. din str. x, bl. 37 A+B, București.

În acest sens, se reține că atâta timp cât titularul dreptului de proprietate asupra imobilului este inculpatul A., căruia i se impută săvârșirea mai multor infracțiuni care au avut ca efect producerea de prejudicii părților civile, pe lângă cea de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pentru care legiuitorul (în art. 50) a stabilit că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar scopul instituirii acestora a fost, în principal, garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reținute în sarcina inculpatului și, în subsidiar, asigurarea unei eventuale confiscări speciale, pentru instituirea/menținerea măsurii asigurătorii nu prezintă relevanță împrejurarea că respectivul imobil a fost achiziționat prin credit imobiliar prin programul Prima casă și nici faptul că plata ratelor se realizează, în concret, de către o altă persoană.

În plus, se constată că O.U.G. nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă" nu are în conținutul său norme care să interzică sechestrarea, din dispoziția organelor judiciare, a imobilului achiziționat printr-un credit obținut prin program, singura interdicție menționată referindu-se la grevarea voluntară a acestuia.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază, contrar susținerilor apărării din concluziile scrise depuse la dosar, că, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 249 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., în cazul măsurilor asigurătorii instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea pot viza orice bun aflat în proprietatea inculpatului, indiferent de sursa de proveniență a sumelor de bani cu care a fost achiziționat. Dispozițiile art. 112 C. pen., ce impun confiscarea doar a bunurilor dobândite/folosite în anumite condiții, sunt avute în vedere doar în ceea ce privește acele bunuri sechestrate ce pot face obiectul confiscării speciale/extinse. Or, așa cum s-a arătat anterior, în speță măsurile asigurătorii au fost instituite, în principal, pentru garantarea reparării pagubelor produse prin faptele reținute în sarcina inculpatului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte arată că, la analizarea solicitării contestatorului inculpat A., se are în vedere și valoarea estimată a tuturor bunurilor sechestrate aparținându-i acestuia, care este inferioară atât sumei până la concurența căreia au fost instituite măsurile asigurătorii, cât și cuantumului daunelor materiale solicitate de părțile civile, context în care apreciază că se impune în continuare menținerea respectivelor măsuri inclusiv asupra imobilului în discuție, proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea lor și restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate păstrându-se și la acest moment.

Față de cele ce preced, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât nu se impune reformarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 07 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2023.

GGC - NN