ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58 din 28 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. x/2021, s-au constatat reținute la încadrările juridice ale faptelor pentru care a fost sesizată instanța de judecată și dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen. (prin încheierea din data de 25.03.2022).

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare pentru trafic intern de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an, în total 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca acesta să execute și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

A fost menținută măsura arestării preventive și s-a dedus din pedeapsa de executat reținerea și arestul preventiv la zi, începând cu 11 noiembrie 2021.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de droguri rămase după efectuarea testelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor ridicate în vederea confiscării potrivit art. 574 lit. d) C. proc. pen. păstrarea de contraprobe este obligatorie.

În baza art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., care se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele inculpatului de a asigura introducerea în țară și transportul până în municipiul Buzău a 10.227,3 grame cannabis, droguri de risc ce se aflau într-un colet expediat la 07 noiembrie 2021 din localitatea Lleida, Spania, de o persoană neidentificată către inculpat, prin firma de curierat internațional S.C. B. S.R.L., și ridicat de inculpat la 11 noiembrie 2021 de la punctul de lucru al firmei în cauză situat în municipiul Buzău și de a deține, la data de 11 noiembrie 2021, și transporta în autoturismul marca x de culoare negru cu nr. de înmatriculare x, cu care s-a deplasat din localitatea de domiciliu Ianca, județul Brăila, până în municipiul Buzău (de unde a ridicat drogurile primite din Spania), alte 1,97 grame cannabis, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și trafic intern de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen.

A mai reținut prima instanță, din fișa de cazier judiciar că, în perioada 2015 - 2017, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 196 alin. (2) C. pen. (vătămare corporală din culpă), art. 334 alin. (1) C. pen. (punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat) și art. 335 alin. (2) C. pen. (conducere a unui vehicul fără permis de conducere); la data de 04 decembrie 2020, inculpatul a fost condamnat de autoritățile judiciare din Olanda pentru comiterea de infracțiuni de furt calificat . Astfel, în raport de pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 871/2017 a Judecătoriei Brăila, s-a constatat că infracțiunile din cauză au fost comise în stare de recidivă postexecutorie.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin Decizia penală nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 28 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău.

S-a dedus din pedeapsa de executat reținerea și arestul preventiv la zi, începând cu 11 noiembrie 2021, la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și calificarea juridică a acesteia, faptele săvârșite, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul sentinței, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

S-a constatat, totodată, că apelantul inculpat nu a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, ci doar pe cea de trafic intern de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitând, la termenul din 22 noiembrie 2022, prin apărător, reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă doar cu privire la această infracțiune.

Din coroborarea probelor administrate, Curtea a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut existența vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat, respectiv infracțiunile de trafic internațional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și trafic intern de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen., constând în acțiunile acestuia de a asigura introducerea în țară și transportul până în municipiul Buzău a 10.227,3 grame cannabis, droguri de risc ce se aflau într-un colet expediat la 07.11.2021 din localitatea Lleida, Spania, de o persoană neidentificată de către inculpat, prin firma de curierat internațional S.C. B. S.R.L., și ridicat de inculpat la 11.11.2021 de la punctul de lucru al firmei în cauză situat în municipiul Buzău, și de a deține la data de 11.11.2021 și transporta în autoturismul marca x de culoare negru cu nr. de înmatriculare x, cu care s-a deplasat din localitatea de domiciliu Ianca, județul Brăila, până în municipiul Buzău, alte 1,97 grame cannabis. Au fost apreciate relevante în acest sens declarațiile martorilor C. și D..

În acord cu instanța de fond, Curtea a reținut că, din Spania, numitul E., fără a se stabili dacă este un nume real sau nu, a expediat către "F." un colet în greutate de 19 kg, pe care inculpatul din dosar l-a ridicat din Buzău, deplasându-se din Ianca, Brăila, la data de 11.11.2021, colet care, în interior, avea, pe lângă 2 sticle și o pungă cu cafea, 5 pachete ambalate în folie din plastic de culoare neagră cu materie vegetală de culoare brun-verzuie sub formă de muguri și cu miros înțepător; conform raportului de constatare tehnico-științifică al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, fragmentele vegetale reprezentau 10.227,3 grame Cannabis. În continuare, s-a procedat la controlul autoturismului cu care inculpatul venise la fața locului (auto marca x de culoare negru, cu nr. de înmatriculare x), identificându-se în cotiera mașinii două folii transparente ce conțineau alte 1.97 grame cannabis.

În atare situație nu a fost reținută apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut ce este în colet și că nu el ar fi fost destinatarul (pentru că, pe el îl cheamă și A. și nu F., ci A.), deoarece acesta a venit din Ianca (Brăila) la Buzău, fără să fie anunțat de firma la care au fost lăsate coletele (prin urmare a fost anunțat anterior de persoana care l-a expediat, dacă nu era coletul său, nu îl ridica, or inculpatul nu a formulat față de cel ce i l-a predat niciun fel de obiecțiuni cu privire la identitatea sa, așa cum a relatat martorul D., numele de F. este aproape identic cu cel de A., întrebat de polițiști ce este în colet, nu a declarat "haine" așa cum a spus la instanță, nu a avut nicio reacție, iar la percheziționarea autoturismului său s-au găsit alte 1,97 grame cannabis.

Din convorbirile telefonice interceptate în cauză, Curtea a reținut că o anume G. l-a întrebat "dacă are 1 gram", alții dacă are "bluze, hanorace, cafele", acesta răspunzând că va avea mâine, adică a doua zi, când a primit coletul, și că ar fi 150 una, adică 150 gramul.

De asemenea, dintr-o altă convorbire dintre inculpat și un anume H., a rezultat că cel din urmă i-a solicitat, codificat, primului "ahaa ii nu îmi lai i mie pt 2.3 cafele ca mai am de fcut cv i trebuie sa stau trea". H. l-a mai întrebat pe inculpat pe data de 10.11.2021 dacă are ceva pentru el, inculpatul răspunzând că nu are, însă "mâine are ceva" (respectiv în data de 11.11.2021 atunci când inculpatul a fost depistat în flagrant în momentul în care a ridicat coletul în care erau disimulate cele aproximativ 10 kg de canabis).

Deși apelantul inculpat a susținut că mai vindea haine, martorul C., care îl știa din copilărie, a declarat că inculpatul nu a desfășurat nicio activitate comercială.

S-a apreciat că toate aceste probe coroborate inclusiv cu poziția procesuală a inculpatului pe tot cursul procesului penal conduc la concluzia că acesta a primit 10 kg cannabis din Spania în data de 11.11.2021 și a deținut droguri în vederea consumului propriu și a traficului pe teritoriul României.

Curtea a constatat că, la stabilirea pedepselor și a modalității de executare, în mod just s-au avut în vedere gravitatea faptelor comise prin cantitatea introdusă în țară, aproximativ 10 kg, urmările pe care acestea le produc asupra sănătății celor care le consumă, fenomenul traficului și consumului de droguri în România fiind în continuă creștere, o creștere alarmantă a consumului de droguri fiind în rândul adolescenților, mai exact în rândul elevilor și al studenților, unele persoane procedând la comiterea unor infracțiuni extrem de grave după un astfel de consum.

Totodată s-a ținut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în condițiile reținerii recidivei (art. 43 alin. (5) C. pen.), respectiv 3 ani - 10 ani și 6 luni pentru art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar pentru art. 3 alin. (1) din aceeași lege - 4 ani și 6 luni - 15 ani, cât și de antecedentele penale ale apelantului inculpat [care, în perioada 2015 - 2017, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) C. pen., punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere art. 335 alin. (2) C. pen.; în plus, la data de 04.12.2020, inculpatul a fost condamnat de autoritățile judiciare din Olanda pentru comiterea de infracțiuni de furt calificat].

Cu privire la solicitarea de reducere cu 1/3 din limitele de pedeapsă doar cu privire la infracțiunea de trafic intern de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, formulată la termenul din 22 noiembrie 2022, prin apărător, Curtea a constatat că nu se poate proceda la această reducere deoarece apelantul inculpat nu și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată așa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, iar exigențele aplicării procedurii în cazul recunoașterii învinuirii nu sunt îndeplinite, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a II-a și art. 374 alin. (4) teza finală C. proc. pen.

Cu privire la solicitarea apelantului inculpat, prin apărător, de a se reține dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) și lit. b) C. pen., având în vedere strădania acestuia în diminuarea consecințelor infracțiunii prin denunțurile formulate, Curtea a constatat, din adresa înaintată de Ministerul Public, că au fost formulate 3 sesizări de către apelantul inculpat la datele de 08.03.2022, 15.04.2022 și 07.11.2022, dar acestea nu au fost valorificate, neducând la stabilirea identității vreunei persoane, prin urmare, neexistând niciun element care să determine reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat I., care a depus împuternicirea avocațială seria x/2023, atașată la Dosar nr. x/2021), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen., în condițiile în care condamnarea anterioară celei recurate vizează o infracțiune săvârșită din culpă, care nu atrage recidiva postexecutorie, ci incidența prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la pluralitatea intermediară, iar infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în cauză a fost comisă după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile de condamnare anterioare.

În acest sens, a învederat că, inițial, prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2016, a primit o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea, la 04 aprilie 2015 și, respectiv, 05 aprilie 2015, a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. și de art. 335 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de 2 ani.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 16 august 2015, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancțiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare care a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

A subliniat că, având în vedere aspectele statuate prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 479/12.06.2019, cu privire la modalitatea de calcul a termenului de supraveghere prevăzut de art. 92 C. pen., în speță acesta s-a împlinit la 03 mai 2019.

A mai menționat că, prin Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea, la 22 aprilie 2014, a infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancțiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare care a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, termen care, ținând seama de aspectele statuate prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 21 septembrie 2020.

Prin urmare, întrucât s-a reținut că infracțiunea de trafic de droguri din prezenta cauză a fost săvârșită la 11 noiembrie 2021, după împlinirea termenelor de supraveghere aferente condamnărilor din cele două sentințe anterioare, iar Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, a vizat săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, care, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) lit. c) C. pen., nu atrage starea de recidivă, a apreciat că, în speță, s-au reținut în mod greșit dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie.

A mai învederat că, la individualizarea pedepsei, nu putea fi luată în calcul condamnarea pronunțată de autoritățile judiciare din statul olandez pentru infracțiunea săvârșită la data de 04 decembrie 2020, întrucât hotărârea dată nu a fost recunoscută.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri legale.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea recursului în casație și luarea măsurii controlului judiciar, obligându-se să respecte condițiile ce vor fi impuse, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 18 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 433 și art. 447 C. proc. pen., rezultă că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că au fost reținute eronat dispozițiile art. 43 alin. (5) C. pen., cu consecința aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condițiile în care condamnarea anterioară celei recurate vizează o infracțiune săvârșită din culpă, care nu atrage recidiva postexecutorie, ci incidența prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la pluralitatea intermediară, iar infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în cauză a fost comisă după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile de condamnare anterioare.

Analizând dispozițiile legale incidente în speță, se constată că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, și anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancțiunilor ce pot fi aplicate și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (Deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).

Totodată, s-a subliniat că, deși o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune, există, însă, și situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (Deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

Prin motivele scrise de recurs în casație, susținute cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A. a considerat că în privința sa au fost aplicate eronat dispozițiile art. 43 alin. (5) C. pen., deși nu erau întrunite cumulativ condițiile de existență a recidivei postexecutorii. În acest sens, a arătat că, la stabilirea stării de recidivă, instanțele de condamnare au avut în vedere Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, ce se referă la o infracțiune din culpă care, potrivit art. 42 alin. (1) lit. c) C. pen., nu atrage reținerea stării de recidivă. În plus, a susținut că executarea pedepsei rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare aplicată pentru primele condamnări a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, care s-a împlinit la 03 mai 2019, precum și că termenul de supraveghere stabilit prin Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, s-a împlinit la 21 septembrie 2020, cu mult înainte de comiterea faptelor ce formează obiectul cauzei (la 11 noiembrie 2021).

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen., există recidivă postexecutorie atunci când, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață ori a unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an, aplicată pentru o infracțiune intenționată sau praeterintenționată, cel condamnat săvârșește, înainte de reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, o nouă infracțiune intenționată sau praeterintenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin un an sau detențiunea pe viață.

Examinând susținerile recurentului prin raportare la hotărârile de condamnare care au impus, în opinia instanțelor de fond și apel, reținerea dispozițiilor privind recidiva postexecutorie, Înalta Curte constată că, inițial, prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2016, inculpatului A. i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea, la 04 aprilie 2015 și, respectiv, 05 aprilie 2015, a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. și de art. 335 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de 2 ani.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 16 august 2015, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancțiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, care, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 03 mai 2019.

Totodată, se observă că, prin Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea, la 22 aprilie 2014, a infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancțiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, care, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 21 septembrie 2020.

Deși la stabilirea stării de recidivă Tribunalul Buzău s-a raportat doar la condamnarea la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, Înalta Curte constată că, așa cum s-a arătat anterior, această pedeapsă a rezultat din contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare din culpă cu pedepsele stabilite în sarcina inculpatului A. prin Sentința penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, pentru comiterea infracțiunilor intenționate de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. și de art. 335 alin. (2) C. pen.

În plus, se impune a se sublinia că, atunci când în structura primului termen al recidivei (rezultând dintr-o hotărâre definitivă de condamnare) intră atât infracțiuni intenționate, cât și infracțiuni din culpă care, potrivit art. 42 C. pen., nu atrag starea de recidivă, aflate în concurs, verificarea condiției ca acest termen să vizeze o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an pornește de la calcularea rezultantei ce corespunde infracțiunilor intenționate concurente, care, în speță, era de 1 an și 3 luni închisoare.

Prin urmare, raportat la această rezultantă se constată că este îndeplinită condiția cerută primului termen a recidivei ca acesta să se refere la infracțiuni intenționate, pentru care s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, neputând fi, astfel, primite criticile recurentului inculpat A. formulate sub acest aspect.

De altfel, și pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiuni intenționate prin Sentința penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, întrunește cerințele primului termen al recidivei, astfel cum sunt reglementate de art. 41 alin. (1) C. pen., de vreme ce, așa cum se va arăta în continuare, la momentul săvârșirii noii infracțiunii, pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză, termenul de reabilitare nu se împlinise.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că, deși infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat în prezenta cauză (de trafic intern și internațional de droguri) au fost comise la 11 noiembrie 2021, după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile anterioare de condamnare, acest aspect nu prezintă nicio relevanță din perspectiva reținerii stării de recidivă, câtă vreme, conform prevederilor art. 165 C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, reabilitarea de drept are loc numai dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.

Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, în acest caz legiuitorul actual nu a mai prevăzut că reabilitarea de drept intervine la împlinirea termenului de încercare/supraveghere, ci a impus trecerea unui termen de 3 ani de la executarea pedepsei ori de la stingerea executării pedepsei prin mijloacele prevăzute de lege, termen în care fostul condamnat să nu fi săvârșit o altă infracțiune.

Or, potrivit art. 98 alin. (1) C. pen., care stabilește efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa închisorii se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

În consecință, atunci când executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, așa cum este și situația în cauză, termenul de reabilitare de 3 ani începe să curgă de la data când a expirat termenul de supraveghere, moment în care pedeapsa se consideră executată.

În atare situație, se reține că, în condițiile în care termenul de supraveghere stabilit prin Sentința penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, s-a împlinit la 03 mai 2019, iar cel stabilit prin Sentința penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, s-a împlinit la 21 septembrie 2020, de la aceste date a început să curgă termenul de reabilitare de 3 ani pentru fiecare dintre ele, așa încât, la momentul comiterii celor două infracțiuni pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat în cauza pendinte, respectiv 11 noiembrie 2021, respectivul termen încă nu era împlinit, iar reabilitarea de drept nu intervenise.

Având în vedere aceste aspecte se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut în privința recurentului inculpat A. dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., privind recidiva postexecutorie, aspect ce a fost menținut de curtea de apel.

Ca urmare, Înalta Curte constată că pedepsele de 3 ani închisoare și, respectiv, de 4 ani și 6 luni închisoare aplicate, în cauză, recurentului se încadrează în limitele speciale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care, în condițiile reținerii recidivei (conform art. 43 alin. (5) C. pen.), sunt cuprinse între 3 ani și 10 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, între 4 ani și 6 luni și 15 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind, la rândul său, calculată corect.

Față de cele ce preced, constatând că, din perspectiva criticilor invocate, nu rezultă aspecte de nelegalitate care să poată fi îndreptate prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2023.

GGC - NN