ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019, printre altele, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an, care se execută conform art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin hotărâre și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa de 1 ani și 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an, care se execută conform art. 68 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pe durata executării acesteia, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligațiile prevăzute de lit. b) și c) ale acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Florești sau a Parohiilor Ortodoxe de pe raza comunei Florești, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Cluj.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a cantităților de 1,2 g, 0,8 g și 0,3 g de cannabis depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezilor x/21.11.2018 și x/21.11.2018, aflate la dosarul nr. x/2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, instanța de fond a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, la data de 15 septembrie 2018, cu ocazia punerii în executare a măsurii de supraveghere tehnică constând în supravegherea audio, video și prin fotografiere a inculpatului B., s-a stabilit că, în jurul orelor 20:17, în parcarea magazinului C. situat în Cluj-Napoca, Calea x, a avut loc o tranzacție între acesta și conducătorul autoturismului marca x de culoare neagră cu numărul de înmatriculare x. În urma verificărilor și investigațiilor efectuate în acest context (inclusiv a percheziției domiciliare ce a avut loc la 06 octombrie 2018), s-a constatat că adevăratul proprietar al autoturismului x cu nr. x nu este numitul D., ci inculpatul A., care își procura substanțe interzise de lege, în mod repetat, de la inculpatul B., pe care îl cunoștea de mai mulți ani.

Ca urmare, au fost emise ordonanțele din 06 octombrie 2018 având ca obiect percheziția autoturismului x cu nr. x și, respectiv, predarea de către numitul A. a substanțelor ce se află în posesia sa și a căror deținere este interzisă de lege. Cu prilejul percheziționării autoturismului, inculpatul a predat o cutie de plastic în care se aflau în total 0,6 g cannabis ce conține THC, iar, separat, din apartamentul în care locuia, în baza ordonanței de predare substanțe, a predat două hârtii de staniol și un pliculeț cu ziplock în care se găsea o cantitate totală de 2,4 g cannabis ce conține THC.

La aceeași dată, a fost audiat inculpatul A. în calitate de martor, acesta relatând că este consumator de substanțe etnobotanice de prizat pe care le procura de la B., de la care își cumpărau astfel de substanțe și prietenii săi E. și F.. A mai învederat că îl cunoaște pe inculpatul G., care este prieten cu inculpatul B. și care i-a propus să îi vândă etnobotanice de prizat, dar la un preț mai mare decât cel din urmă. Inculpatul A. nu a precizat nimic cu ocazia acestei audieri cu privire la natura substanțelor predate, la faptul că ar consuma cannabis sau că martorii F. sau Pop ar consuma, la rândul lor, o astfel de substanță.

Din succesiunea temporală a evenimentelor relatată de martorul E. și raportat la faptul că, în cursul urmăririi penale, martorul a menționat că, la momentul audierii, locuia cu inculpatul A., observând și declarațiile acestuia din urmă date pe parcursul procesului penal, tribunalul a reținut că se probează faptul că, în cursul anului 2018, inculpatul A. a oferit lui E. de mai multe ori, cu titlu gratuit, cannabis pentru a-l consuma.

S-a mai observat că inculpatul A. a fost constant în susținerile făcute cu privire la relația sa cu martorul E. și la modul în care aceștia au consumat împreună cannabis, învederând, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, că, în perioada în care au locuit împreună, procurau amândoi cannabis, pe care îl țineau la comun și din care consumau când doreau fiecare. Prima instanță a apreciat că aceste acțiuni ale inculpatului A., de a pune, în mai multe rânduri în cursul anului 2018, la dispoziția martorului E. cannabis pentru consum atunci când dorește, reprezintă o oferire de cannabis în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, săvârșită, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, astfel că aceste acte materiale au fost reținute în conținutul infracțiunii de trafic de droguri de risc de care inculpatul a fost acuzat.

Totodată, judecătorul fondului a considerat că, din succesiunea cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a decelat nicio bănuială cu privire la o posibilă lipsă de loialitate a organelor de urmărire penală cu prilejul audierii martorilor E. și F., așa cum a insinuat apărarea inculpatului A., nerezultând că ar fi fost încălcat dreptul acestora de a se autoincrimina ori că martorii ar fi fost determinați să relateze aspecte cu privire la cel din urmă. Astfel, s-a reținut că, la momentul audierii celor doi martori, se desfășura urmărirea penală cu privire la comiterea de către mai multe persoane a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pe această cale ajungându-se și la inculpatul A., care se aproviziona de la numitul B. cu substanțe etnobotanice. Cu ocazia primei sale audieri, în calitate de martor, inculpatul A. i-a indicat pe numiții E. și F. ca fiind consumatori de astfel de substanțe și nu de cannabis, însă, prin depozițiile lor, cei doi martori au relatat că au consumat cannabis și că cel dintâi le-a oferit acest tip de drog de risc. În raport cu aceste noi informații, organele de urmărire penală au extins cercetările și față de inculpatul A. cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Având în vedere declarațiile martorului F., instanța de fond a înlăturat actele materiale ale infracțiunii de trafic de droguri de risc reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A. prin raportare la acest martor.

Deopotrivă, s-a constatat că, în cursul anului 2018, fără a se putea stabili cu exactitate data primului act material, inculpatul A. a deținut în vederea consumului droguri de risc, respectiv cannabis, pe care le-a consumat de mai multe ori și pe care le procura din diferite surse. În acel interval de timp, inculpatul a consumat cannabis sub formă de țigări confecționate artizanal, singur sau împreună cu alte persoane, în diferite locații de pe raza județului Cluj.

S-a mai reținut că, la data de 06 octombrie 2018, inculpatul A. a predat, din locuința sa și din autoturismul pe care îl folosea, marca x nr. x, două bucăți de staniol împăturite, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală de culoare verde oliv, și un plic din nailon transparent prevăzut cu ziplock, conținând tot o substanță vegetală de culoare verde oliv, bunuri care au fost ridicate de organele de poliție judiciară și ambalate într-un plic de hârtie, sigilat cu sigiliul MAI nr. x.

Ulterior, substanțele respective au fost înaintate Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B. C. civ..O. Cluj pentru a se stabili natura acestora. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 11 octombrie 2018 întocmit de instituția menționată, a rezultat faptul că proba nr. 1 ridicată de la inculpat a fost constituită din cantitatea de 1,4 grame cannabis, iar proba nr. 2 din cantitatea de 1,0 grame cannabis. În concluziile raportului s-a menționat faptul că, în urma analizelor chimice de laborator, a rămas cantitatea de 1,2 grame cannabis din proba nr. 1 și cantitatea de 0,8 grame cannabis din proba nr. 2, cantități care au fost ambalate și sigilate cu sigiliul MAI nr. x, fiind predate organelor de poliție judiciară și ulterior depuse la camera de corpuri delicte.

S-a mai arătat că, în cursul cercetărilor efectuate în cauză, au fost audiați martorii E. și F., declarații din care a rezultat faptul că inculpatul A. a deținut fără drept, pentru propriul consum, diferite cantități de cannabis, aspect care, de altfel, a fost recunoscut și de către acesta.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că probele administrate demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comiterea de către inculpatul A. a infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată.

În drept, s-a considerat că faptele inculpatului A. constând în aceea că, în cursul anului 2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, s-a reținut că faptele aceluiași inculpat care, în cursul anului 2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat cannabis pentru propriul consum, iar, la data de 06 octombrie 2018, a deținut în același scop 2,4 g cannabis în locuința sa, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

La individualizarea sancțiunilor penale ce au fost aplicate inculpatului A. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele stabilite de legiuitor pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modalitatea de comitere a faptelor, circumstanțele personale ale acuzatului, care este la primul contact cu legea penală și este integrat social, precum și împrejurarea că de la momentul activității infracționale imputate au trecut mai mult de 2 ani.

În plus, raportat la gravitatea concretă a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (care este una diminuată, având în vedere că inculpatul A. a deținut la comun cu martorul E. cannabis, din care consumau fiecare atunci când doreau), prima instanță a apreciat că, în privința acesteia, se impune reținerea față de inculpat a circumstanței atenuante reglementate de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Ca urmare, ținând seama de criteriile mai sus menționate, tribunalul a considerat că, pentru atingerea scopului legii penale, se impune aplicarea față de inculpatul A. a unor pedepse orientate spre minimul limitelor stabilite de textul de incriminare, și anume de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A., solicitând, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc în forma oferirii, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în principal, încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 14 din Legea nr. 143/2000, și, în subsidiar, renunțarea la aplicarea pedepsei.

În acest sens, s-a învederat că declarațiile unicului martor al acuzării, E., conțin o serie de inadvertențe și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, la dosar nu există nicio dovadă că inculpatul a locuit împreună cu martorul anterior efectuării percheziției din 08 octombrie 2018, cel din urmă indicând în acest sens perioada 2015-2016, care este diferită de cea reținută în rechizitoriu. De asemenea, din materialul probator nu rezultă indubitabil că, în perioada cât au locuit împreună la adresa din Florești, martorul ar fi consumat din cantitatea de cannabis cumpărată de inculpat, nu se cunoaște cine cumpăra mai mult și cine fuma mai concentrat și dacă ambii colocatari erau de față când unul lua din rezervele celuilalt. În plus, niciunul dintre cei doi nu a descris vreo acțiune care să poată fi încadrată în definiția "oferirii" de droguri din literatura de specialitate.

Totodată, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a subliniat că declarația unui singur martor sau a unui inculpat nu poate constitui temei exclusiv pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

O altă critică a vizat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra raportului de constatare tehnico-științifică extrajudiciară efectuat la 04 decembrie 2020 de psihologul autorizat în evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, H., mijloc de probă ce nu este interzis de lege, încadrându-se în cele la care face referire art. 97 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., și care infirmă declarația martorului E..

Totodată, inculpatul A. a solicitat reținerea cauzei de nepedepsire reglementată de art. 14 din Legea nr. 143/2000 în privința infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, arătând că, prin declarația dată în calitate de martor în 06 octombrie 2018, coroborată cu predarea de bunăvoie (fără a exista o autorizație de percheziție a imobilului) a unei cantități de aproximativ 2 g cannabis pe care o deținea în reședință, s-a autodenunțat ca deținător de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

De asemenea, în sprijinul solicitării de renunțare la aplicarea pedepsei, formulată în subsidiar, a invocat practica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în cauzele în care suspecții au deținut o cantitate infimă de droguri în vederea consumului propriu și au recunoscut faptele comise.

Prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, apelantul fiind obligat, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a decide în acest sens, efectuând propria analiză a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că instanța de fond a evaluat și coroborat în mod judicios probele din cauză, reținând, în mod corect, situația de fapt dedusă judecății și încadrarea juridică a acesteia, cu consecința condamnării inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a reținut că faptele inculpatului A. care, în cursul anului 2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar faptele aceluiași inculpat care, în cursul aceluiași an (2018), în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat cannabis pentru propriul consum și, la data de 06 octombrie 2018, a deținut 2,4 g cannabis în același scop în locuința sa realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a subliniat că, în mod corect, au fost eliminate din conținutul infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, actele materiale reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. față de martorul F., având în vedere declarațiile constante ale acestuia din urmă pe parcursul procesului, în sensul că a consumat de două ori cannabis din țigările rulate de inculpat în anul 2014 și nu în anul 2018, așa cum a susținut acuzarea.

S-a mai arătat că aspectele referitoare la pretinsa lipsă de loialitate a organelor de urmărire penală cu prilejul audierii martorilor E. și F. și al efectuării percheziției domiciliare ori la lipsa de claritate a rechizitoriului au fost analizate și soluționate definitiv în procedura de cameră preliminară, prin încheierea penală nr. 38/CP/2019 a Tribunalului Cluj, în cuprinsul căreia s-a menționat că nu se pot decela elemente din care să rezulte concluzii în sensul celor susținute de apărare.

De asemenea, s-a subliniat că nici prin motivele de apel nu s-a invocat și nici instanța de control judiciar nu a identificat existența vreunui caz de nulitate absolută care să poată fi luat în considerare din oficiu.

În plus, martorii esențiali din cauză nu și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, ci au învederat că își mențin în totalitate acele declarații. În acest sens, s-a arătat că martorul E. a declarat în fața instanței de fond că își menține declarațiile date la poliție, unde a spus adevărul. În cursul urmăririi penale, martorul a declarat că a fumat "iarbă" cu inculpatul A. de mai multe ori, iar drogul îl aducea fie acesta, fie primul și că nu i-a plătit inculpatului nimic pentru iarba pe care o fumau, declarații în raport cu care s-a apreciat că modalitatea oferirii de droguri a fost corect reținută în cauză.

Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a considerat că, în mod corespunzător, judecătorul fondului a analizat faptele imputate inculpatului prin raportare la perioadele de timp indicate de martori în declarațiile date pe parcursul anchetei penale, moment mai apropiat de săvârșirea activității infracționale.

În ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică extrajudiciară întocmit de psihologul H., autorizat în evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, Curtea a reținut că această probă nu este reglementată de C. proc. pen., astfel că prima instanță nu era ținută a-l analiza.

Deopotrivă, s-a arătat că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente, de vreme ce textul de lege menționat are în vedere situații de fapt necunoscute organelor judiciare, pe care denunțătorul le sesizează benevol, or, în cauză au fost administrate mai multe mijloace de probă care au condus la identificarea inculpatului A. și, mai apoi, la formularea unei acuzații penale împotriva sa. Astfel, la data de 05 octombrie 2018, cu ocazia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 275/UP/2018, s-a stabilit că, în parcarea magazinului C. situat în Cluj-Napoca, Calea x, a avut loc o tranzacție între inculpatul B. și conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare x, al cărui proprietar a fost identificat ca fiind inculpatul D.. Acesta din urmă a declarat că, deși autoturismul este înmatriculat pe numele său, în fapt aparține inculpatului A.. După identificarea inculpatului A., s-a stabilit că acesta îl cunoștea de mai mulți ani pe inculpatul B., de la care își procura substanțe interzise de lege, și că ar putea deține astfel de substanțe. Ca urmare, a fost emisă ordonanța din 06 octombrie 2018 a D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a dispus predarea substanțelor deținute de inculpatul A. către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C. civ..O. Cluj.

În acest context, s-a apreciat că predarea de către inculpatul A. a substanțelor interzise de lege, după ce a fost întrebat de organele de poliție judiciară dacă deține astfel de substanțe, nu echivalează cu un autodenunț în sensul art. 14 din Legea nr. 143/2000, deoarece fapta a fost descoperită în urma probatoriului administrat în legătură cu inculpatul B. și alte persoane.

În consecință, s-a arătat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului A. de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 14 din Legea nr. 143/2000 pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

De asemenea, a fost considerată nefondată și solicitarea inculpatului de renunțare la aplicarea pedepsei pentru această infracțiune, arătându-se că, prin raportare la întreaga activitate infracțională ce i-a fost reținută în sarcină, ce denotă, în ansamblu, un grad de pericol social ridicat, în privința sa nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 C. pen. pentru a se lua o astfel de măsură.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, s-a subliniat că instanța de fond a făcut o corectă analiză a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., reținând că inculpatul A. a comis fapte de o gravitate redusă, fiind consumator, în principal, de substanțe etnobotanice, dar și de cannabis, scop în care a deținut, pe parcursul anului 2018, acest din urmă tip de substanțe în locuința și autoturismul său, însă într-o cantitate mică. De asemenea, s-a subliniat că fapta de trafic de droguri s-a realizat față de o persoană cu care ținea la comun cannabis pentru consum.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acest sens, a învederat că a fost trimis în judecată pentru aceea că "în cursul anului 2018, în mod repetat (...), fără a se putea stabili cu exactitate data, a oferit numitului E. spre consum cannabis, sub forma unor țigarete confecționate artizanal, pe care le-au consumat împreună". Instanța de apel a apreciat că nu există probatoriu care să confirme "oferirea sub forma unor țigarete confecționate artizanal", astfel că a modificat situația de fapt imputată prin actul de sesizare, reținând că "inculpatul și martorul ar fi locuit împreună în anul 2018, procurându-și fiecare din surse diferite cannabis pentru consum propriu, pe care îl țineau la comun și din care consumau când doreau fiecare". Curtea de Apel Cluj a subliniat (la fila x paragraful 7 din decizia recurată) că "fapta de trafic de droguri s-ar fi realizat față de o persoană cu care ținea la comun cannabis pentru consum".

În atare condiții, recurentul a considerat că fapta reținută în sarcina sa, comisă prin modalitatea "punerii în comun", nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, lipsind elementul material al laturii obiective, întrucât, atâta timp cât nu s-a stabilit dacă vreuna din cele două persoane care țineau cannabisul la comun a consumat peste cantitatea cumpărată, nu s-a clarificat care dintre acestea a "oferit" celeilalte persoane și care s-a limitat la consumul propriei cantități procurate. De altfel, nici în rechizitoriu și nici în hotărârile judecătorești pronunțate în cauză nu se menționează că s-ar fi demonstrat că o anumită cantitate de cannabis (gram sau diviziune a gramului) ar fi fost oferită de A. lui E., ci, dimpotrivă, din probatoriul administrat reiese situația inversă, respectiv că cel dintâi ar fi apelat uneori la rezervele de cannabis ale celui de-al doilea.

Mai mult decât atât, s-a subliniat că, potrivit jurisprudenței și doctrinei, oferirea (care este gratuită și constă într-o acțiune, o atitudine activă de a dărui droguri), ca modalitate incriminată de săvârșire a infracțiunii de trafic de droguri, este, prin definiție, dedicată atragerii unor viitori consumatori, or, martorul E. consuma în mod constant astfel de substanțe încă din anul 2014, astfel că nu se poate susține că inculpatul A. l-ar fi putut racola pe acesta în scopul cerut de legiuitor.

Pentru motivele arătate, s-a apreciat că situația de fapt descrisă în hotărârile judecătorești nu se încadrează în nicio modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, astfel că se impune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 31 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reținut că, din punct de vedere formal, sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 31 mai 2022, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanțelor inferioare, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021).

În speță, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că faptele sale, ce au fost circumscrise de organele judiciare infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., reținută de către instanța de apel că ar fi fost săvârșită în modalitatea "punerii în comun", nu întrunesc condițiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, neputând fi subsumate "oferirii" ca variantă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum.

Pentru a reține această situație de fapt instanțele de fond și de apel s-au raportat atât la declarația inculpatului A., cât și la cea a martorului E., însușindu-și susținerile acestora în sensul că substanța procurată de fiecare dintre ei era pusă la comun, martorul consumând atunci când dorea. În acest sens, s-a avut în vedere că "inculpatul A. a fost constant în susținerile făcute cu privire la relația sa cu martorul E. și la modul în care aceștia au consumat împreună cannabis, învederând … că pe perioada în care cei doi au locuit împreună procurau amândoi cannabis pe care îl țineau la comun și din care consumau când doreau fiecare", precum și că "martorul a declarat că a fumat «iarbă» cu inculpatul A. de mai multe ori, iar drogul îl aducea fie inculpatul A., fie martorul, că nu i-a plătit nimic pentru iarba pe care o fumau" (paginile 4 și 17 din decizia atacată). Instanțele de fond și apel au considerat că acțiunile inculpatului A. reprezintă oferire de cannabis în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de trafic de droguri, Înalta Curte constată, în acord cu susținerile recurentului, că acțiunile ce i-au fost reținute în sarcină și pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanțele de condamnare în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, constituie infracțiune, care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Oferirea, ca modalitate de realizare a elementului material al acestei infracțiuni, constă în fapta unei persoane de a dărui/de a pune la dispoziția altei persoane, în mod gratuit, un drog ce este supus controlului național.

În doctrină, s-a subliniat că oferirea de droguri în mod gratuit unei persoane este o practică des uzitată de către traficanții de droguri, tocmai pentru a-și atrage viitorii consumatori, având în vedere că, după câteva doze, aceste substanțe creează dependență și, în felul acesta, se pune în mișcare mecanismul implacabil al cererii și ofertei de droguri pentru consum, de pe urma căruia respectivii traficanți obțin venituri foarte mari (Traficul și consumul ilicit de droguri. Studiu de legislație, doctrină și jurisprudență, Ioan Gârbuleț, Editura Hamangiu, 2008; Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, ediția 4, coord. Mihai-Adrian Hotca, Editura C.H. Beck, 2017).

Așadar, pentru a avea relevanță penală, activitatea autorului trebuie să se concretizeze printr-o acțiune de oferire, de dăruire a unor droguri, care să vizeze o persoană care nu consumă, în mod obișnuit, astfel de substanțe.

În speță, însă, așa cum rezultă din situația de fapt reținută de către instanțele de condamnare pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reexaminată în calea extraordinară de atac, atât inculpatul A., cât și martorul E. erau de mai mult timp consumatori de droguri, iar în perioada în care au locuit împreună au "pus la comun" drogurile pe care le procurau fiecare separat.

Or, câtă vreme nici instanța de fond și nici cea de apel nu au constatat o activitate efectivă de dăruire, acțiunea inculpatului A. de a "pune la comun" drogurile achiziționate, fără, însă, a oferi din acestea martorului, nu se circumscrie noțiunii de "oferire" la care face trimitere art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și nici altei modalități alternative prevăzute de textul de lege, motiv pentru care nu realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri.

Față de cele ce preced, constatând că fapta inculpatului A. ce a fost circumscrisă de organul de urmărire penală infracțiunii de trafic de droguri nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, împrejurare care atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secția penală, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A., și, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Va înlătura sporul de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Va menține dispozițiile din sentință referitoare la aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., cele privind măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de supraveghere, precum și cele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 91 alin. (4) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate și ale sentinței penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secția penală, care nu contravin prezentei hotărâri.

Totodată, va dispune anularea formelor de executare emise în privința inculpatului A. în baza sentinței penale nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, precum și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secția penală, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A., și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înlătură sporul de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Menține dispozițiile din sentință referitoare la aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Menține dispozițiile din sentință privind măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere și cele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 91 alin. (4) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate și ale sentinței penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secția penală, care nu contravin prezentei hotărâri.

Dispune anularea formelor de executare emise în privința inculpatului A. în baza sentinței penale nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, precum și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2022.