ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din data de 04 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d), art. 67 alin. (2), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., a interzis inculpatului pe o durată de 5 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a). b și d din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (10) din C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a arestului preventiv luată față de inculpat.

În baza art. 72 din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 08.11.2020 și până la zi.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 precum și art. 112 lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 1000 RON, sumă ce provine din vânzarea de droguri.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. a dispus confiscarea specială a telefoanelor ridicate de la inculpați și a menținut măsura asiguratorie instituită asupra acestora prin ordonanța nr. 1607/D/P/2020 din 19.11.2020 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de combatere a traficului de droguri.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. a dispus confiscarea specială a drogurilor rămase în urma analizelor efectuate la laborator, respectiv distrugerea lor, cu păstrarea de contraprobe, astfel:

- 11,35 grame cannabis și contraproba de 05,32 grame cannabis, ambalate în câte un plic, sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, menționate în raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 08.09.2020, predate conform dovezii seria/Nr. x din data de 21.09.2020, la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Cazier judiciar Statistică și Evidență Opcrativă (cannabis rămas din cantitatea vândută la data de 13.08.2020, de către inculpatul B.);

- 1,85 grame MDMA și 10 comprimate MDMA (contraprobele nr. 1), 85 comprimate MDMA (proba nr. 1), 1,91 grame MDMA (contraproba nr. 2), 9 comprimate MDMA (proba nr. 2), 94,24 grame MDMA (proba nr. 3), 5,76 grame substanță cristalină MDMA (contraproba nr. 3), 2,24 grame amfetamină în amestec cu cofeină (proba nr. 4), ambalate în trei plicuri, sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, menționate în raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 17.11.2020, predate conform dovezii seria] Nr. x din 27.11.2020, la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Cazier judiciar Statistică și Evidență Operativă (rămase din cantitățile vândute la data de 07.11.2020, de către inculpații B., C. și A.).

În temeiul art. 162 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus conservarea și păstrarea pe durata de arhivare a dosarului, a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, secția de combatere a traficului de droguri, respectiv a trei DVD uri marca x.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpații B. și C., în suma de câte 300 RON, care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - av. D. și av. E..

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câte 2000 RON fiecare.

Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție și față de inculpații B. și C..

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., ns. la data de 25.08.1989, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla împotriva aceleiași sentințe penale, precum și împotriva încheierilor de ședință.

În baza art. 422 din C. proc. pen. cu aplicarea art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și respectiv și a arestului la domiciliu de la data de 08.11.2020 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul apelant A. la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

În esență, s-a reținut că, inculpatul A., cu intenție directă, în condițiile expuse în rechizitoriu, a procurat și vândut la data de 07.11.2020, în jurul orei 13:40, colaboratorului și investigatorului sub acoperire "F.", împreună cu inculpații C. și B., 100 comprimate MDMA și cantitatea netă de 100,11 grame substanță cristalină MDMA, la prețul de 15.000 RON, în raza comunei Florești din județul Cluj, droguri de mare risc pe care împreună cu inculpatul C. le-au înmânat inculpatului B. ca să le predea cumpărătorilor, iar acești bani B. trebuia să-i remită inculpatului A. și să-i împartă în sensul că inculpații C. și B. primeau câte 1000 RON și restul de 13.000 RON îi rămâneau acestuia, precum și că a deținut în aceleași împrejurări un număr de 14 comprimate de MDMA destinate vânzării.

Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție și față de inculpatul B..

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul G., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, inculpatul A., prin avocat, a solicitat admiterea recursului în casație formulat și suspendarea executării hotărârii, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., apărarea a făcut o prezentare a situației de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, astfel cum a fost preluată din rechizitoriu, apărarea inculpatului a susținut că hotărârea primei instanțe, menținută de către instanța de apel, reprezintă o mistificare a stării de fapt, respectiv o dovadă de denegare de dreptare, ceea ce impune casarea acestor hotărâri judecătorești.

În acest sens, a solicitat să se constate că organele judiciare au pus în lucru un scenariu prin care se urmarea dovedirea denunțului depus de numita H..

Astfel, a precizat că instanța de apel i-a îngrădit dreptul la apărarea prin aceea că nu a luat la cunoștință de întreg probatoriu administrat în cauză, în sensul că după închiderea dezbaterilor, coinculpatul B. a depus o cerere prin care a solicitat reducerea pedepsei în temeiul art. 15 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a depunerii denunțului formulat împotriva subsemnatului. Astfel, fără a repune cauza pe rol, instanța de apel a procedat la reducerea pedepsei aplicate coinculpatului B. și acordarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

Or, în opinia sa, aceste demersuri ascunse, efectuate de către coinculpatul B., împreună cu procurorul de caz și instanțele de judecată au făcut posibilă menținerea, sub chipul unei proceduri legale, înțelegerii prin care a fost atras în acel autoturism în vederea implicării sale în activitatea de trafic de droguri, deși, în realitate nu a avut niciun amestec în posesia sau traficarea acelor substanțe la care se refera acuzația.

De altfel, apărarea inculpatului a precizat că acele droguri erau deja plantate în autoturismul inculpatului, fără știrea și voia sa, iar în situația în care ar fi fost vreodată în posesia acelor substanțe organele judiciare ar fi identificat măcar o urmă de amprentă digitală pe pungile în care se găseau acele substanțe și despre care se afirmă că ar fi provenit de la subsemnatul.

Or, această identificare nu există și nici nu s-a dispus efectuarea unei identificări criminalistice dactiloscopică, întrucât anchetatorii știau că nu ar fi găsite amprentele inculpatului ci ale celor care cu adevărat au plantat acele probe.

În final, apărarea inculpatului a susținut că întreaga stare de fapt a fost construită artificial de către organele judiciare împreună cu coinculpatul B. și nu se regăsește în elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Nu în ultimul rând, a precizat că a formulat plângere penale cu privire la manoperele ilegale efectuate în această cauză pentru a dovedi starea de fapt reală.

În ceea ce privește cel de-al doilea caz de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., apărarea a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în sensul că instanța de apel a nesocotit beneficiul acordat de Legea nr. 169/2017, ce trebuia reținut, din oficiu, la momentul calculării termenelor menționate în hotărârea de condamnarea cu privire la starea de recidivă.

Astfel, instanța de fond a reținut că, "potrivit fișei de cazier a inculpatului A., acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 596 din 19.11.2008 a Tribunalului Cluj, definitivă, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind arestat la data de 23.12.2007 și eliberat la data de 16.04.2008, apoi la data de 03.06.2012 s-a pus în executare pedeapsa cu închisoare, iar prin altă sentință penală nr. 478 din 10.04.2012 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat la 1 an închisoare, ocazie cu care instanța a stabilit că va executa pedeapsa 5 ani închisoare. A. a executat parțial pedeapsa cu închisoare și a fost eliberat condiționat la data de 18.08.2015, cu un rest de pedeapsă de 537 zile.

Potrivit prevederilor art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani, condamnatul poate fi reabilitat după împlinirea termenului de 4 ani.

Având în vedere situația expusă, inculpatul A. se află în stare de recidivă prin săvârșirea actualei fapte de trafic de droguri de mare risc."

Efectuând un calcul al pedepsei zi cu zi, apărarea a precizat că pedeapsa se consideră executată la data de 6 februarie 2017, când se epuizează restul de 537 de zile. Astfel, beneficiul pe titlu de recurs compensatoriu se calcula pentru perioada 24 iulie 2012 și până la liberarea condiționată din data de 18.08.2015, respectiv 222 zile (37 luni x 6 zile). Din restul neexecutat de 537 zile scădem cele 222 zile și rezultă un rest de 315 zile, respectiv pedeapsa se va socoti executată în data de 28 iunie 2016.

Mai departe, s-a reținut că activitatea infracțională din prezenta cauză a avut loc la data de 7 noiembrie 2020, sens în care, apărarea a susținut că termenul de reabilitare de 4 ani se împlinea la data de 28 iunie 2016, dată la care se socotește executată pedeapsă, respectiv reprezintă primul termen al recidivei postexecutorii.

Ca atare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen., motiv pentru care a solicitat să se dispună admiterea recursului în casație formulat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17 august 2022, sub nr. x/2021, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 4 octombrie 2022.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), și d) din C. proc. pen. iar pe cele prev. de art. 437 lit. c) și art. 438 din C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând aplicarea prevederilor art. 43 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) din C. pen., invocate în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a primit concluziile apărătorului recurentului inculpat și ale procurorului asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator.

În aceste coordonate, evaluând critica inculpatului A. în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 49 din data de 04 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, menținută prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în casație, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen.

Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta suferise anterior alte două condamnări, după cum urmează:

Prin sentința penală nr. 596/19.11.2008 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă la data de 27.04.2011, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penală nr. 478/10.04.2012 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă la data de 27.09.2012, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din Legi speciale, ocazie cu care instanța a stabilit că va executa pedeapsa 5 ani închisoare.

Inculpatul A. a executat parțial pedeapsa cu închisoare și a fost eliberat condiționat la data de 18.08.2015, cu un rest de pedeapsă de 537 zile.

În raport de condamnările anterioare ale inculpatului, instanța de apel a reținut că acesta a comis infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, respectiv, înainte de împlinirea termenului de reabilitare, având în vedere că pedeapsa de 5 ani ce i-a fost aplicată inculpatului și care a fost executată în perioada 06.06.2012-18.08.2015, când a fost liberat condiționat cu un rest rămas de executat de 537 zile, s-a împlinit la data de 08.02.2017.

Astfel, în prezenta cauză, s-a reținut că, la data de 07.11.2020, în jurul orei 13:40, inculpatul, cu intenție directă, i-a procurat și i-a vândut colaboratorului și investigatorului sub acoperire "F.", împreună cu inculpații C. și B., un număr de 100 comprimate MDMA și cantitatea netă de 100,11 grame substanță cristalină MDMA, la prețul de 15.000 RON, în raza comunei Florești din județul Cluj, droguri de mare risc pe care le-a înmânat inculpatului B. ca să le predea cumpărătorilor, iar acești bani B. trebuia să-i remită inculpatului A. și să-i împartă în sensul că inculpații C. și B. primeau câte 1000 RON și restul de 13.000 RON îi rămâneau acestuia, precum și de a deține în aceleași împrejurări un număr de 14 comprimate de MDMA destinate vânzării.

Urmare reținerii stării de recidivă postexecutorie, instanța de apel a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, majorate cu jumătate conform art. 43 alin. (5) din C. pen., respectiv de la 7 ani și 6 luni închisoare la 18 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenție.

În acest sens, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, dar și împrejurarea că inculpatul este recidivist, acesta suferind o condamnare anterioară pentru comiterea mai multor infracțiuni, fără ca aceasta să conducă la corijarea conduitei sale.

Prin motivele de recurs în casație, inculpat A. a susținut că această pedeapsă se află în afara limitelor legale, întrucât instanța de apel a nesocotit beneficiul acordat de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, ce trebuia aplicat din oficiu de către instanța de judecată care a procedat la efectuarea calcului acestor termene menționate în hotărârea recurată.

Astfel, a arătat că beneficiul pe titlu de recurs compensatoriu se calcula pentru perioada cuprinsă între data de 24 iulie 2012 (prevăzută de textul legal) și până la data de 18.08.2015, când s-a dispus liberarea sa condiționată, respectiv un cuantum de 222 zile care urma să fie scăzut din restul de pedeapsă neexecutat de 537 zile, în final, pedeapsa socotindu-se ca fiind executată în data de 28 iunie 2016, dată de la care începe să se calculeze termenul de reabilitare de 4 ani, respectiv data de 28 iunie 2020.

Potrivit art. 41 din C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Art. 43 alin. (5) din C. pen. prevede că, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.

Deopotrivă, art. 167 din C. pen. stabilește că, termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Față de cele arătate, susținerile recurentului inculpat A. sunt lipsite de suport factual, întrucât din cuprinsul hotărârii de condamnare, menținută prin decizia atacată în prezenta procedură, rezultă cu claritate faptul că instanța de apel a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postexecutorie, sens în care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen.

Deopotrivă, critica vizând nereținerea în cauză a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

În concret, Înalta Curte reține că, de măsura compensatorie reglementată în art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu beneficiază toate persoanele aflate în executarea pedepsei, ci numai acelea care execută/au executat pedeapsa în "condiții necorespunzătoare" - sintagmă definită și detaliată în lege.

Astfel, cererile condamnaților care solicită acordarea acestui beneficiu al legii trebuie analizate prin intermediul contestației la executare, nefiind cadrul procesual adecvat în recurs în casație să se analizeze o astfel de cerere care vizează condițiile de detenție în care recurentul a executat pedeapsa anterioară.

În acest sens, prin decizia nr. 8/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiții necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenție ori de reținere și arestare preventivă lipsite de condițiile impuse de standardele europene.

În aceste condiții, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei" în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare.

Prin urmare, criticile recurentului inculpat sub aspectul nelegalității pedepsei aplicate de către instanța de apel, pe motiv că instanța de apel nu a avut în vedere beneficiul acordării zilelor compensatorii conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, nu sunt întemeiate, pedeapsa de 8 ani închisoare (pedeapsă ale cărei limite speciale au fost majorate cu jumătate) stabilită în sarcina recurentului este rezultatul aplicării unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (cuprinse între 5-12 ani închisoare), majorat conform art. 43 alin. (5) din C. pen.

În consecință, aspectele invocate de recurentul inculpat în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 noiembrie 2022.