ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 355 din 14 mai 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 9 luni închisoare, sporită cu 1 an și 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate, perioada reținerii, din data de 31 octombrie 2019, și perioada arestării preventive, de la data de 1 noiembrie 2019 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul A., prin încheierea din data de 1 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 399 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca hotărârea să fie executorie în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive.

În baza art. 16 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a confiscat de la inculpatul A., în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobă, următoarele cantități de substanțe ce conțin droguri de mare risc, depuse la camera de corpuri delicte, conform Dovezii seria x nr. x din 16 decembrie 2019:

- 368,34 g pulbere presată care conține cocaină;

- 3590 comprimate care conțin MDMA;

- 10,35 g fragmente de comprimate care conțin MDMA.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen. a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin Ordonanța din data de 18 decembrie 2019, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de combatere a traficului de droguri, în Dosarul nr. x/2019, asupra sumei de 2.635 RON, aparținând inculpatului A., consemnată pe numele acestuia la B. SA.

În temeiul art. 7 alin. (1), raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva Sentinței penale nr. 355 din 14 mai 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 979 din 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 355 din 14 mai 2020 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/2019

S-a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând, instanța de apel a decis următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate, perioada reținerii, din data de 31 octombrie 2019, și perioada arestării preventive, de la data de 1 noiembrie 2019 la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 979 din 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a declarat recurs în casație, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, prin prisma cazului de casare invocat, Pachetul a criticat reținerea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 în ceea ce privește pe inculpatul A.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, "persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

S-a menționat că, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/2019 din data de 21 septembrie 2020 a D.I.I.C.O.T., inculpatul A. a formulat la data de 8 iulie 2020 un denunț cu privire la săvârșirea de către o persoană pe care o cunoștea sub numele de "C.", a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Însă, raportat la data trimiterii în judecată a inculpatului prin rechizitoriu, respectiv 20 decembrie 2019 și data formulării denunțului, respectiv 8 iulie 2020, în opinia Ministerului Public nu se putea reține în cauză incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate.

În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea hotărârii atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 28 decembrie 2020, când s-a stabilit termen la data de 5 februarie 2021 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

La data de 6 ianuarie 2021, au fost depuse la dosar concluziile scrise formulate de inculpatul A., prin care s-a solicitat respingerea cererii de recurs în casație.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 5 februarie 2021, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 5 martie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A., acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin Decizia penală nr. 979 din 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, recurată în cauză, reținându-se incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse principale de: 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc; 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc; 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Astfel, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 11 luni închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, Parchetul a criticat hotărârea curții de apel întrucât la stabilirea pedepselor aplicate inculpatului A. s-a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în raport de data trimiterii în judecată a inculpatului din prezenta cauză și data formulării denunțului de către acesta.

Astfel, se constată că prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, Ministerul Public a criticat cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului A., susținându-se nu că pedepsele stabilite sunt într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a reținerii de către instanța de apel a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în ceea ce privește reținerea în favoarea inculpatului A. a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 care prevăd reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cazul unor manifestări de voință ale inculpaților intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, conținutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar și a practicii judiciare, critica formulată în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în sensul că instanța de apel în mod greșit a dat eficiență dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Ceea ce se urmărește prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite individualizări a pedepsei, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanței de recurs în casație este confirmată de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exemplificativă în materia de referință fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanței supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză".

Concluzionând, cum în concret argumentele formulate pe calea recursului în casație de față vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a unei cauze de reducere a pedepsei, iar în condițiile în care în cauză se constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, rezultă așadar că recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2021.

Procesat de GGC - LM