ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 137/12.12.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, printre altele, Tribunalul Călărași a hotărât următoarele:

A respins cererea de achitare formulată de inculpatul A., prin apărător, conform art. 16 lit. a) art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen. si aplic. Art. 5 C. pen.

A respins cererea de achitare formulată de același inculpat, prin apărător, conform art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 5 C. pen. și respectiv de art. 26 rap. la art. 9 lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74-76 C. pen. 1968, cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1969 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 rap. la art. 9 lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplic. Art. 74-76 C. pen..1968, cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1969 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 13

2

din Legea 78/2000 cu ref.la art. 248 C. pen., cu aplic. Art. 74-76 C. pen. 1968, cu aplic. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

În aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen..1969, s-a dispus ca inculpatul A., să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 rap.la art. 65 alin. (2) C. pen..1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. A) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. 1968, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 86

1

, 86

2

C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de 5 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 86

3

C. pen. 1968, a pus în vedere inculpatului ca pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Călărași;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen. 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dedus din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive de la 10.10.2012 la 11.01.2013.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri, au declarat apel printre alții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpatul A..

II. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia penală nr. 1451/A din 28.12.2020 Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a respins printre altele apelul inculpatului A. împotriva sentinței penale nr. 137/12.12.2017 pronunțată de Tribunalul Călărași.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. și de inculpații B., C., D., E., F., împotriva sent. pen. nr. 137/12.12.2017 pronunțată de Tribunalul Călărași.

În baza art. 419 C. proc. pen.. au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpații anterior menționați cu privire la inculpatul G..

A fost desființată în parte sentința apelată și, rejudecând:

I. Pe latură penală:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată de prima instanță inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse de 4 ani închisoare aplicate inculpatului A. prin prezenta decizie și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia de prima instanță pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu ref. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, în regim de detenție.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului de prima instanță.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015(271/2018), inculpatul A., a declarat recurs în casație la data de 13 mai 2021.

Inculpatul A. prin cererea de recurs în casație depusă la dosar, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. A solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 448 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora în cazul prevăzut în alin. (1) pct. (2) lit. a) instanța de recurs desființează și hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată, dispunând și desființarea sentinței penale nr. 137 din 12.12.2017 a Tribunalului Galați.

În concret, inculpatul A. a susținut prin cererea de recurs în casație că în ceea ce privește infracțiunea de sprijinire a unui grup infracținal organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru care a fost condamnat este esențial că pentru a se putea reține sprijinirea unui grup infracțional organizat trebuie să fie dovedit pe de o parte, că persoana acuzată de săvârșirea unei astfel de infracțiuni avea cunoștință de existența unui astfel de grup, precum și scopul acestuia, iar pe de altă parte, că persoana a oferit un sprijin material sau moral, ori un alt ajutor concret în desfășurarea activității grupului infracțional organizat sau în atingerea scopului pentru care a fost constituit. A susținut că relațiile strict profesionale pe care le-a avut cu cei doi reprezentanți ai societății H. S.R.L., care au generat întâlniri ocazionale cu aceștia, dar mai ales desfășurarea unor activități de control la sediul acestora, nu pot fi considerate drept sprijin acordat grupului infracținal.

Referitor la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, a susținut că elementele de fapt care au fost reținute de instanța de fond și dezvoltate mai apoi de către instanța de apel nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicității la infracțiunea de evaziune fiscală.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru această infracțiune, întrucât nu este întrunit elementul material al acestei infracțiuni, fiind respectate sarcinile stabilite și dispozițiile legale în vigoare la acel moment.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat, se referă, în esență, la neprevederea în legislația primară a atribuțiilor de serviciu încălcate cu ocazia controalelor efectuate la S.C. H. S.R.L., ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, conform căreia dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. privind abuzul în serviciu sunt constituționale doar în măsura în care noțiunea de îndeplinire defectuoasă a unui act de către un funcționar public se interpretează în sensul îndeplinirii acestui act prin încălcarea legii.

Prin urmare, a motivat că nu este întrunit elementul material al acestei infracțiuni, fiind respectate sarcinile stabilite și dispozițiile legale în vigoare la acel moment, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susținute oral.

Ca stare de fapt, instanța de apel a reținut următoarele:

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, împreună cu inculpații I. și B., care reprezentau palierul de protecție din partea autorităților cu atribuții de control ale statului, inculpații E., D., G., J. aflându-se în subordinea membrilor de bază ai grupării și executând cu știință dispozițiile acestora și cunoscând scopul urmărit, a spijinit grupul infracțional organizat constituit în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sprijinire a grupului infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În perioada 2010 - martie 2011 inculpații C., K., L., F., G., M., J., E., D., A., I., B. și N. i-au ajutat în modalitățile descrise în rechizitoriu pe inculpații O. și P. ca, prin intermediul S.C. H. S.R.L. Q., să achiziționeze motorină Euro 5 în regim suspensiv pe care ulterior să o revândă pe piața internă cu titlu de carburant auto, să înființeze societăți fantomă în spatele cărora să deruleze circuitul evazionist, să nu evidențieze în actele contabile operațiuni comerciale efectuate și nici veniturile realizate din vânzarea motorinei dar și să evidențieze în actele contabile cheltuieli ce nu aveau la bază operațiuni legale și operațiuni fictive pentru a acoperi activitatea evazionistă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale creând un prejudiciu de 37.225.298 RON (aproximativ 8.300.000 euro), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Inculpații I., A., B., în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu au îndeplinit anumite acte și totodată au îndeplinit în mod defectuos unele acte contribuind în acest mod la obținerea unor avantaje patrimoniale și prejudicierea bugetului de stat cu suma de 37.225.298 RON (aprox. 8.300.000 euro), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Lg. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de abuz în serviciu, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și complicitate la evaziune fiscală, reținute în concret în sarcina sa.

În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, instanța a constatat că inculpatul A. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controalelor succesive efectuate la S.C. H. S.R.L. în perioada octombrie 2010 - martie 2011, cu încălcarea Legii nr. 571/2003, activitatea acestuia corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii.

Astfel, ca inspector vamal, deși a avut acces la toate documentele societății privind achizițiile de motorină Euro 5, la evidența aprovizionării cu țiței a S.C. H. S.R.L. și a putut observa direct că societatea nu realiza niciun fel de activitate de producție și că, de fapt, achizițiile privind acest tip de materie primă aveau caracter fictiv, inculpatul nu a stopat activitatea de antrepozit fiscal. Motorina achiziționată de S.C. H. S.R.L. în regim suspensiv de accize nu era folosită în procesul de producție, astfel că singura destinație putea fi vânzarea ilicită pe piață.

Potrivit art. 206

22

alin. (1) din Legea nr. 571/2003, un antrepozit fiscal poate funcționa numai pe baza autorizației valabile, emisă de autoritatea competentă prin Comisia instituită la nivelul Ministerului Finanțelor Publice pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, denumită în continuare Comisie.

Comisia de autorizare este competentă atât pentru acordarea autorizației de antrepozit fiscal, cât și pentru anularea acesteia, astfel că toate dispozițiile acesteia adresate structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau A.N.A.F. privind verificarea activității unui antrepozit fiscal sunt obligatorii și constituie sarcini de serviciu pentru angajații acestor instituții.

Totodată, conform art. 206

22

alin. (7)-(8) din Legea nr. 571/2003, în exercitarea atribuțiilor sale, Comisia de autorizare poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate, iar în cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții.

Autoritatea vamală teritorială verifică toate condițiile de autorizare prevăzute la art. 206

23

din Legea nr. 571/2003, iar inculpatul A. avea, împreună cu inculpatul I., sarcina de a constata situația existentă la punctul de lucru al S.C. H. S.R.L.

Prin urmare, actele de supraveghere și control al activității antrepozitarilor fiscali și obligațiile pe care le avea inculpatul A. în baza dispozițiilor Comisiei de autorizare aveau caracter obligatoriu și reprezentau sarcini de serviciu pentru inculpat, prevăzute de legislația primară.

În ce privește critica inculpatului, care a susținut că probele nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicității la infracțiunea de evaziune fiscală:

Pentru ca o persoană să fie considerată participant la săvârșirea unei infracțiuni, trebuie să se constate că acea persoană a contribuit într-un mod sau într-o măsură oarecare la producerea infracțiunii, adică să se stabilească că un act sau o acțiune efectuată de acea persoană s-a angrenat în antecedența cauzală a infracțiunii și, deci, între acel act sau acea acțiune și infracțiunea comisă există o legătură de cauzalitate.

Prin urmare, nu prezintă relevanță dacă această contribuție este de natură obiectivă (complicitate materială) sau subiectivă (contribuie la formarea laturii subiective-instigare sau la întărirea acesteia-complicitate morală) a infracțiunii; dacă a fost sporadică sau în mod continuu; dacă a fost directă sau indirectă, imediată sau mediată; dacă a intervenit de la momentul conceperii infracțiunii sau spre finalul consumării acesteia.

Or, din examinarea efectuată de instanța de apel a rezultat că, deși inculpații I. și A. au avut cunoștință că S.C. H. nu realiza decât scriptic aprovizionarea cu țiței brut, neavând activități de producție și, totodată, că toate livrările de R.. și combustibil tip "S." către reprezentanții S.C. T. S.R.L. (furnizorul de țiței al S.C. H.), S.C. U. S.R.L. și S.C. V. S.R.L. (presupușii clienți ai S.C. H.) aveau caracter fictiv, au permis desfășurarea activității infracționale.

Prin raportare la poziția de inspector vamal a inculpatului, având acces la evidența aprovizionării cu țiței a S.C. H. S.R.L., acesta a putut avea imaginea de ansamblu a fictivității operațiunilor efectuate de această societate și a evaziunii fiscale săvârșite prin intermediul acesteia. Totodată, dat fiind nivelul de pregătire al inculpatului, putea și trebuia să concluzioneze că societățile care realizau presupusele transporturi de motorină la punctul de lucru din Călărași al societății nu transportau în fapt motorina la această destinație, fiind evidentă rețeaua infracțională creată prin implicarea acestora în activitatea ilicită de vânzare a motorinei.

Pentru a constata dacă între acțiunea efectuată de inculpat și infracțiunea de evaziune fiscală există legătura de cauzalitate, instanța de apel a analizat toate circumstanțele de fapt în care a fost comisă infracțiunea, concluzionând că prin modul necorespunzător în care inculpații și-au exercitat atribuțiile de control față de S.C. H. S.R.L., cu privire la achizițiile fictive de motorină, au sprijinit activitățile ilicite desfășurate prin intermediul acestei societăți, contribuind la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina celorlalți inculpați.

Prin urmare, și în ce privește infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, se constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, existând în concret acțiunea descrisă de elementul material, respectiv sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional.

Înalta Curte reține că examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, în actualul cadru procesual instanța de casație putând analiza doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1451/A din 28 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.