ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3288/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

februarie 2003, reclamanta, B.K. SA, sucursala Mureș, a chemat în judecată pe

debitoarea, SC E.I.E. SRL Târgu Mureș, și giranții D.M., L.H.S. și B.T.E.,

pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 721.195.465 lei (din care

270.485.351 lei credit nerambursat și 450.710.114 lei dobânzi), cu cheltuieli

de judecată, precum și cu dobânzile ce se vor calcula până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că a acordat debitoarei, SC E.I.E. SRL Târgu Mureș, un credit în

valoare de 72 milioane lei, destinat achiziționării unor mărfuri din import,

precum și 5 credite suplimentare, conform unor acte adiționale de reeșalonare.

Totodată, a mai arătat că, pentru

garantarea acestor împrumuturi, s-au constituit mai multe acte autentice, respectiv,

o ipotecă în valoare de 96.000.000 lei, pentru care a fost garante pârâtele D.M.

și L.H.S., un gaj, în valoare de 12.500.000 lei, constituit de garantul B.E.T. și

un gaj, în valoare de 650.000.000 lei, constituit de debitoarea-garantă a

creditului, pârâta SC E.I.E. SRL Târgu Mureș.

Întrucât societatea comercială

debitoare nu a restituit sumele încasare în baza contractului de credit,

reclamanta a solicitat plata sumei datorate, precum și dobânzi calculate la zi,

dar și în continuare, până la stingerea obligației de plată.

După un prim ciclu procesual, prin

sentința civilă nr. 2165 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Mureș, a fost

admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta B.K. SA, sucursala

Mureș, iar pârâta, SC E.I.E. SRL Târgu Mureș, a fost obligată la plata sumei de

270.485.351 lei, cu titlu de credit nerambursat, plus 615.859.451 lei dobânzi.

De asemenea, pârâtele D.M. și L.H.S.

au fost obligate să plătească reclamantei, în solidar cu pârâta, SC E.I.E. SRL

Târgu Mureș, suma de 96.000.000 lei, ce face parte din creditul datorat de

către societatea comercială debitoare.

Pârâtele au mai fost obligate și la

plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată, iar acțiunea a fost respinsă

față de pârâtul B.T.E.

Hotărârea instanței de fond a rămas

definitivă, în baza deciziei nr. 704 din 20 noiembrie 2000 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost

respins, ca nefondat, apelul pârâtei L.H.S. și au fost anulate, ca insuficient

timbrate, apelurile pârâtelor, SC E.I.E. SRL Târgu Mureș, și D.M., fiind

păstrată, în totalitate, sentința tribunalului.

Totodată, reclamanta a fost dată în

debit cu suma de 25.140.363 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de

timbru, pentru majorarea pretențiilor intervenită după abrogarea Legii nr. 76/1992.

Cu actele înregistrate la 9

februarie 2001 și, respectiv, la 6 februarie 2001, au formulat motive de recurs

atât reclamanta, cât și pârâtele D.M. și L.H.S., susținând următoarele critici:

Recurenta-reclamantă a susținut că,

în mod eronat, curtea de apel a dat-o în debit pentru taxa judiciară de timbru,

aferentă pretențiilor majorate după abrogarea Legii nr. 76/1992, deoarece B.K.

se afla în procedura falimentului de la 8 februarie 2000, situație în care, decizia

curții contravine art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 186/1999.

Pârâtele, D.M. și L.H.S. au arătat

că apelul a fost formulat în termen și timbrat, iar imobilul ipotecat a fost

scos de sub ipotecă, motiv pentru care nu trebuie angajată răspunderea garantelor

pentru suma de 96.000.000 lei.

Recursul reclamantei, ca și al

pârâtelor sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește recursul

societății reclamante, acesta a criticat decizia curții de apel sub aspectul

timbrării susținând că era o societate comercială aflată în lichidare și, în

consecință, în mod greșit a fost dată în debit cu taxa judiciară de timbru

aferentă majorării pretențiilor în dosarul de fond și de apel.

În realitate, instanța a procedat

corect atunci când a dispus darea în debit a reclamantei, deoarece taxa de

timbru, calculată de curtea de apel, se referă la majorarea pretențiilor

reclamantei la fond și la apel, când aceasta nu se afla în procedură de

lichidare judiciară și, ca atare, nu erau aplicabile dispozițiile art. 20

1

din O.U.G. nr. 186/1999, invocată de recurentă.

Într-adevăr, potrivit alin. (3) al

textului citat, acțiunile introduse de lichidator în aplicarea prezentei legi

sunt scutite de taxe de timbru or, la data majorării pretențiilor reclamantei,

16 mai 1997, aceasta nu se afla în procedură de faliment și datora taxa de

timbru, calculată conform H.G. nr. 1295/1990, aplicabilă la acea dată, așa cum

corect a reținut instanța de apel.

Procedând în acest mod, curtea de

apel nu a făcut decât să corecteze modul în care s-a aplicat legea timbrului la

data majorării acțiunii, potrivit prevederilor art. 20 pct. 5 din Legea nr. 146/1997,

motiv pentru care va fi respins recursul reclamantei, prin lichidator, ca

nefondat, conform 312 din C. proc. civ.

Cât privește recursul pârâtelor,

deși D.M. și L.H.S. au formulat un singur recurs motivat, criticile vor fi

examinate separat, deoarece soluția instanței de apel diferă față de cele două

pârâte.

Astfel, prin decizia nr. 704/2000 a

Curții de Apel Târgu Mureș, a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul

pârâtei D.M., or, prin motivele de recurs, nu s-a formulat nici o critică sub

acest aspect, ambele recurente referindu-se la apărări de fond, situație în

care va fi respins recursul pârâtei D.M.

Pârâta, L.H.S., a formulat motive de

recurs fără să le încadreze în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și susținând

– generic – faptul că, în mod eronat, a fost angajată răspunderea sa pentru

plata sumei de 96.000.000 lei.

Din actele dosarului rezultă că

pârâta-recurentă a semnat contractul de garanție imobiliară depus la dosarul de

fond (dosarul nr. 1000/1997 al Tribunalului Mureș) potrivit căruia a acceptat

să constituie ipotecă asupra imobilului, proprietatea sa și a soțului, în

vederea garantării creditului aprobat în ianuarie 1994, situație în care,

pentru nerambursarea acestuia, în mod corect a fost angajată răspunderea

debitoarei și a garanților în limita sumei de 96.000.000 lei, care constituia

valoarea imobilului.

Este adevărat că, la data de 25

septembrie 2002, pârâtele-recurente au depus un „memoriu” conținând și alte

critici aduse deciziei curții de apel, dar acestea sunt introduse cu depășirea

termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și nefiind motive de ordine

publică, nu pot fi luate în examinare de instanță, așa cum prevăd dispozițiile art.

306 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente,

vor fi respinse atât recursul reclamantei, cât și a celor două pârâte, conform art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta, B.G.C.P. B.K. SA, Agenția Mureș, prin lichidator SC R.V.A. SA

București, și pârâtele-garante D.M. și L.S.H., împotriva deciziei nr. 704/A din

20 noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 iulie 2003.