ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 825/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 600 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul P.I.M. la pedeapsa principală de: - 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani (pedeapsă complementară), pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de viol faptă penală prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului fiind computată din pedeapsa principală aplicată perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 9 decembrie 2004 la zi.

Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată P.E.R. nu s-a constituit în cauză parte civilă în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) și art. 15 alin. (1) și (2) C. proc. pen. A fost obligat inculpatul la suma de 350 lei din care 120 lei au reprezentat onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, avansate din fondurile Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului. Instanța a reținut că inculpatul în vârstă de 24 ani a întreținut prin constrângere raporturi sexuale cu sora sa P.E.R.

înainte ca aceasta să fi împlinit vârsta de 15 ani, primul în vara anului 2003, când partea vătămată avea 13 ani, iar cel de-al doilea în perioada iulie/septembrie 2004. Actele sexuale au fost săvârșite în împrejurimile locuinței părinților situată în comuna Movileni, județul Iași, profitând de absența altor persoane la locul respectiv, în condițiile în care inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, a mobilizat pe minoră ținând-o de mâini pentru ca aceasta să nu fugă și a amenințat-o cu bătaie dacă va aduce la cunoștință părinților cele întâmplate. În pofida amenințărilor partea vătămată a relatat mamei sale ambele raporturi sexuale ilicite, iar aceasta a refuzat să sesizeze organele de poliție cerându-i să ascundă cele întâmplate cu motivarea că se fac de rușine de în localitate.

Familia victimei este alcătuită din 7 membri având o locuință compusă din hol și două camere. În cauză este formulată plângere penală de către partea vătămată sub aspectul infracțiunii de viol și față de celălalt frate P.P., deținut în P.M.S. Iași, a cărei soluționare a fost disjunsă prin rechizitoriu potrivit art. 38 C. proc. pen. În luna septembrie 2004, partea vătămată a povestit cele întâmplate și martorului A.C.L., acesta fiind cel care a convins-o ulterior să sesizeze organele de poliție. Partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medical stabilindu-se că aceasta prezintă o deflorarea mai veche de 7-8 zile. Situația de fapt amintită a fost reținută pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv: plângere adresată organelor locale de poliție la data de 8 decembrie 2004, declarații parte vătămată raport de constatare medico – legal nr. 3587 din 9 decembrie 2004, declarațiile martorilor C.V., C.E., V.V.

și A.C.L. procese verbale de conducere în teren și confruntare și recunoașterea inculpatului făcută în cursul urmăririi penale. În faza cercetării judecătorești inculpatul a retractat recunoașterea făcută anterior, afirmând că nu a comis faptele de care este acuzat iar declarațiile din cursul urmăririi penale au fost obținute prin întrebuințare de violențe fizice și amenințări exercitate asupra sa de organul de cercetare penală. Poziția procesuală amintită a fost înlăturată de instanță ca nesinceră, întrucât susținerile inculpatului nu au fost probate, aflându-se în contradicție cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză inclusiv recunoașterea sa pe tot parcursul urmăririi penale în prezența apărătorului desemnat din oficiu cu ocazia confruntării, soluționării propunerii de arestare preventivă și a reconstituirii faptei, ocazie cu care a condus organele de anchetă la locuința numitei P.O., unde în prezența martorilor asistenți V.V.

și C.E. a indicat locul și împrejurările comiterii ultimului act sexual. Reținerea formelor calificate ale articolului 197 alin. (1) C. pen., a fost impusă de împrejurările agravante în care inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol dedusă judecății de față, respectiv: asupra unui membru al familiei [(alin. (2) lit. b 1 ) și care nu împlinise vârsta de 15 ani (alin. (3)]. Întrucât inculpatul a săvârșit cele două acte sexuale ilicite la interval de timp de un an, iar în realizarea aceleiași rezoluțiuni delictuase, s-a reținut forma continuată a infracțiunii făcându-se și aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

La individualizarea pedepsei al cărei cuantum a fost stabilit către minimul legal special de 10 ani închisoare s-a avut în vedere potrivit art. 72 și următoarele C. pen., pericolul social concret ridicat al infracțiunii în raport cu împrejurările comiterii acesteia, importanța relațiilor sociale încălcate, urmările psihice cauzate victimei în vârstă de numai 13 ani precum și persoana inculpatei care are un nivel de pregătire intelectuală scăzut (3 clase) însă a mai fost condamnat în perioada minorității pentru furt și violare de domiciliu, și a avut o poziție procesuală nesinceră în cursul cercetării judecătorești. Apelul declarat de inculpat cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., dată fiind nerecunoașterea faptei penale la cercetarea judecătorească, iar în subsidiar de a se dispune desființarea cu reținere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize psihiatrice în condițiile art. 117 C. proc.

pen., ori reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 66 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie. A fost menținută starea de arest în cauză, fiind dedusă detenția la zi potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen., și obligat inculpatul la suma de 160 lei cheltuieli judiciare statului. Decizând astfel, instanța de apel a reținut și motivat că declarația dată de inculpat la cercetarea judecătorească, prin care a retractat recunoașterea repetată a infracțiunii făcută în cursul urmăririi penale, este lipsită de relevanță juridică sub aspectul solicitării acestuia de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., avându-se în vedere concluzia contrară indusă în mod corect de prima instanță prin interpretarea și aprecierea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în conformitate cu prevederile art. 69 și 63 C. proc.

pen. Pentru stabilirea existenței discernământului inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii instanța a avut în vedere vârsta acestuia de 24 ani, natura faptei și împrejurările concrete în care a fost comisă precum și antecedentele penale ale acestuia atestând că a fost condamnat în timpul minorității, la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, pentru furt și violare de domiciliu, concluzionându-se că a avut posibilitatea de a aprecia, ca urmare și a educației, instrucției primite precum și a influențelor mediului amiant, că săvârșește o faptă dăunătoare ce-i poate atrage pedepsirea. În plus, s-a constatat și lipsa oricăror acte medicale care să pună sub semnul învoielii constatarea pozitivă făcută prin propriile mijloace de către prima instanță asupra stării psihice a inculpatului astfel încât cererea formulată de acesta în transcrierea dispozițiilor art. 117 C. proc.

pen., a fost respinsă ca neîntemeiată. Critica finală de netemeinicie privind reducerea pedepsei a fost, de asemenea, respinsă, ca nefondată, reținându-se că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 și următoarele C. pen. Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de către inculpat, pentru achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., cale de atac susținută oral de apărător și recurent în legătură cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 1 și 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat.

Retractarea în fața instanței de către inculpat a declarațiilor date în cursul urmăririi penale, cu motivarea că ar fi fost supus unor violențe psihice sau fizice, a fost respinsă în mod corect de instanțele anterioare pentru argumentele probatorii și justificate arătate în sentință a căror repetare în recurs, se apreciază ca fiind inutilă. În plus este cunoscut că, de regulă, atunci când s-au respectat regulile procedurale cum este cazul și în speță, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care inculpatul le-a scris personal în momente inițiale ale urmăririi penale precum și cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când încă nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.

Respingerea cererii de expertizare psihiatrică este justificată de lipsa oricăror îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, condiție prevăzută în art. 117 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în absența actelor indicate în acest sens și având în vedere constatările făcute de instanțe prin mijloace proprii de natură a confirma existența discernământului inculpatului la momentul comiterii actelor repetate de viol ce au avut loc în perioada 2003 - 2004 când acesta avea vârsta de 24 ani (și fusese condamnat în minoritate pentru alte fapte penale de furt și violare de domiciliu).

Pedeapsa stabilită de instanță în cuantum de 12 ani închisoare, în raport pericolul social concret ridicat și urmările infracțiunii comise de inculpat care și-a violat repetat sora mai mică în vârstă de 13 ani, în condițiile în care a mai fost condamnat anterior iar infracțiunea calificată de viol săvârșită de acesta, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., este pedepsită de la 10 la 25 ani închisoare, este în concordanță cu dispozițiile art. 72 și următoarele apare fiind de natură să asigure finalitatea arătată în art. 52 din același cod. Examinând cauza din oficiu în limitele art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se reține legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice adoptate de către instanțele anterioare, astfel încât recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2004 la 8 februarie 2006. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la suma de 220 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu apărătorului oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.M. împotriva deciziei penale nr. 66 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2004 la 8 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2006.