ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5125/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 703 din 25 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.A. la 11 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1107 din 11 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 4, definitivă la 22 februarie 2000, prin decizia penală nr. 138 din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pedeapsa ce s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată în speță, inculpatul având de executat pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 53 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 201 alin. (2) și (4) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1107 din 11 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 4, definitivă la 22 februarie 2000, prin decizia penală nr. 138 din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată în speță pentru infracțiunea de perversiune sexuală, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 53 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei. S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și s-a dispus ca, în final, inculpatul P.I.A. să execute pedeapsa cea mai grea și anume 12 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție. S-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 23 iunie 2003 la zi. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând întregul material probator administrat în cauză, coroborând declarațiile din faza de urmărire penală, cu cele din faza de cercetare judecătorească, a constatat că, în fapt, la data de 22 iunie 2003, prin constrângere, inculpatul P.I.A. a întreținut raporturi sexuale normale și anale cu partea vătămată V.M., în Cimitirul Ortodox din comuna Popești Leordeni, județul Ilfov. Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a constatat că însuși inculpatul P.I.A. a declarat în primă fază, la organele de urmărire penală, că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, dar cu consimțământul acesteia, pentru ca, ulterior, în fața instanței de judecată, să arate că a întreținut un raport sexual normal și unul anal cu partea vătămată, care inițial s-a opus.

Împrejurarea că inculpatul a recurs la constrângerea fizică, asupra părții vătămate, pentru a o determina în acest fel să aibă raporturi sexuale cu el, rezultă atât din raportul de expertiză ca și din declarațiile martorelor M.E. și M.M., martore care au văzut personal leziunile de pe corpul părții vătămate și hainele cu care fusese îmbrăcată în seara zilei de 22 iunie 2003, rupte. Prin decizia nr. 603 din 15 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte sentința și a fost obligat inculpatul la 100 milioane lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată, reținându-se că, în mod greșit, instanța de fond a constatat că aceasta nu s-a constituit parte civilă, de vreme ce declarația în acest sens se află la dosarul instanței de fond, iar în raport de modalitatea de săvârșire a faptelor și vârsta părții vătămate daunele morale solicitate sunt justificate.

Totodată, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, care a susținut că nu a constrâns partea vătămată. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări iar, în subsidiar, față de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate. În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, întrucât, pe de o parte, nu a exercitat violențe sau amenințări asupra părții vătămate pentru a întreține acte sexuale, aceasta fiind de acord, iar pe de altă parte nu a întreținut decât un act sexual anal, cu acordul părții vătămate; în subsidiar, față de circumstanțele sale personale, solicită reducerea pedepsei, pe care o consideră foarte aspră, în raport de faptele pe care le-a săvârșit.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul P.I.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținerile acestuia, în sensul că nu a amenințat și nu a lovit partea vătămată, iar acesta a fost de acord cu întreținerea unui raport sexual anal, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.

De altfel, inculpatul a avut o poziție oscilantă, în faza de urmărire penală declarând că nu a întreținut raport sexual cu partea vătămată, pentru ca ulterior, în faza de cercetare judecătorească să recunoască întreținerea actelor sexuale, normal și anal, cu consimțământul părții vătămate și, în cuprinsul aceleași declarații, să precizeze că a întreținut un singur raport sexual anal, însă partea vătămată s-a opus inițial. Apărările inculpatului sunt infirmate de concluziile actului medico-legal, ce atestă o deflorare recentă și completă, precum și leziuni traumatice produse la aceeași dată, acestea coroborându-se cu declarațiile constante ale părții vătămate și ale martorului D.I., pe acesta din urmă inculpatul încercând să-l influențeze prin intermediul unei scrisori expediate din penitenciar, prin care îi sugera să declare că nu a bătut-o pe partea vătămată.

Toate aceste mijloace de probă converg spre a crea convingerea instanței că inculpatul a întreținut raport sexual anal și normal cu partea vătămată, în vârstă de 14 ani și 3 luni prin constrângerea acesteia, determinată de exercitarea de violențe și amenințări, astfel că susținerile acestuia referitoare la lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, respectiv lipsa constrângerii sau publicității, sunt nefondate și urmează a fi respinse. 2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din același cod.

O reducere a pedepsei, orientată doar cu puțin peste cuantumul minim prevăzut de lege, nu se justifică în raport de gravitatea sporită a faptelor, de concursul de infracțiuni, de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, precum și de antecedentele sale penale, acesta beneficiind anterior de clemență prin suspendarea condiționată a altei pedepse, cu privire la care s-a dispus în mod corect revocarea, conform art. 83 C. pen. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare, care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.A., împotriva deciziei penale nr. 603 din 16 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 23 iunie 2003 la 11 octombrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2004.