ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1760/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134/ F din 23 mai 2003, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul S.M. la 13 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare. S-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, de la 25 februarie 2003, la zi. S-a admis, în parte acțiunea civilă, și în baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.E.L. (minoră), reprezentată de părinții S.D. și Ș.S., suma de 100.000.000 lei daune morale, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.300.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, pe parcursul mai multor ani, inculpatul a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale, prin constrângere, cu minora S.E.L., care nu împlinise vârsta de 15 ani. S-a susținut că faptele s-au petrecut atât în apartamentul familiei S., situat în orașul Mangalia, cât și în locuința din comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 548 din 17 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita achitarea pe lipsa vinovăției, motivând că instanța de fond nu a administrat toate probele utile cauzei, dând în schimb eficiență, declarațiilor părții vătămate și unor probe indirecte.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul S.M. a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., susținând că faptele de viol pentru care a fost condamnat nu sunt dovedite, probele administrate în cauză fiind insuficiente și contradictorii. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivul de casare invocat, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat de inculpat este fondat, pentru următoarele considerente: Partea vătămată S.E.L., în prezent în vârstă de 17 ani, este nepoată de frate a inculpatului și a locuit împreună cu părinții, cu cei doi frați mai mari și o soră mai mică, într-un apartament din orașul Mangalia, până în anul 1999, când părinții s-au despărțit prin divorț, iar cele două minore au fost încredințate tatălui spre creștere și educare.

În cursul aceluiași an, foștii soți, reluând conviețuirea, au vândut apartamentul din orașul Mangalia și s-au mutat în comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, unde au cumpărat o locuință. După aproximativ un an și jumătate, mama minorei a părăsit domiciliul conjugal, plecând la părinții săi din localitatea Tuzla, județul Constanța. Minorele S.E.L. și S.R.V., rămânând în grija tatălui, au fost înscrise, începând cu anul școlar 1999-2000, la școala generală din satul Butoiu. La sfârșitul anului 2002, partea vătămată S.E.L. s-a destăinuit colegelor sale de clasă D.M.G. și T.C. și apoi dirigintei sale G.C.V., relatându-le că, de la vârsta de 9 ani, inculpatul S.M., fratele tatălui său, a întreținut raporturi sexuale cu ea, situație în care au fost sesizate organele de poliție.

Totodată s-au făcut demersurile necesare pentru internarea celor două minore, într-o instituție de ocrotire socială. Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliție cât și la prima instanță, minora a continuat să susțină că inculpatul a întreținut cu ea raporturi sexuale în mod repetat, în timp ce locuia în orașul Mangalia, cât și după mutarea sa în comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, unde acesta venea frecvent în vizită. La examenul medico-legal s-a constatat că minora prezenta deflorare veche, a cărei dată nu poate fi precizată, fără semne de violență pe corp. Fiind audiați părinții minorei, respectiv S.D. și Ș.S., nu au confirmat susținerile acesteia, deși la datele la care se pretinde că s-au comis faptele de viol se aflau în locuință, împreună cu ceilalți membrii ai familiei.

Nici martorii S.M., S.C. și S.G., frații mai mari ai minorei nu confirmă susținerile acesteia, precizând că după despărțirea părinților, cele două minore doreau să plece la mama lor, cu orice preț însă tatăl s-a opus, impunându-le un program de lucru sever, greu de suportat. Intenția minorei S.E.L. de a părăsi domiciliul tatălui său, datorită condițiilor de trai necorespunzătoare, acuzându-l pe acesta, pe frații mai mari cât și pe inculpat de abuz sexual, rezultă și din scrisorile adresate dirigintei G.C.V. Singurii martori care confirmă susținerile minorei sunt cele două colege ale sale de clasă, D.M.G., T.C., cât și diriginta lor. Martorii respectivi au luat însă cunoștință despre faptele comise de inculpat numai din relatările părții vătămate, care în cursul procesului a avut o poziție ezitantă și chiar oscilantă, în prezentarea celor întâmplate.

Întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul S.M. a comis faptele reclamate de minora S.E.L., recursul declarat de acesta fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. Totodată, se va dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.M., împotriva deciziei penale nr. 548 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează hotărârea atacată precum și sentința penală nr. 134/ F din 23 mai 2003 a Tribunalului Ialomița. Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 26 februarie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, dacă nu este arestat în altă cauză.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2004.