ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1760/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134/ F din

23 mai 2003, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul S.M. la 13 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată,

perioada reținerii și arestării preventive, de la 25 februarie 2003, la zi.

S-a admis, în parte acțiunea civilă,

și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a

fost obligat să plătească părții civile S.E.L. (minoră), reprezentată de

părinții S.D. și Ș.S., suma de 100.000.000 lei daune morale, cât și la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.300.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că, pe parcursul mai multor ani, inculpatul a întreținut,

în mod repetat, raporturi sexuale, prin constrângere, cu minora S.E.L., care nu

împlinise vârsta de 15 ani.

S-a susținut că faptele s-au

petrecut atât în apartamentul familiei S., situat în orașul Mangalia, cât și în

locuința din comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 548 din 17 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

prin care inculpatul solicita achitarea pe lipsa vinovăției, motivând că

instanța de fond nu a administrat toate probele utile cauzei, dând în schimb

eficiență, declarațiilor părții vătămate și unor probe indirecte.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul S.M. a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., susținând că faptele de viol pentru care a fost condamnat nu sunt

dovedite, probele administrate în cauză fiind insuficiente și contradictorii.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivul de casare invocat, cât și din oficiu, se constată că recursul

declarat de inculpat este fondat, pentru următoarele considerente:

Partea vătămată S.E.L., în prezent

în vârstă de 17 ani, este nepoată de frate a inculpatului și a locuit împreună

cu părinții, cu cei doi frați mai mari și o soră mai mică, într-un apartament

din orașul Mangalia, până în anul 1999, când părinții s-au despărțit prin

divorț, iar cele două minore au fost încredințate tatălui spre creștere și

educare.

În cursul aceluiași an, foștii soți,

reluând conviețuirea, au vândut apartamentul din orașul Mangalia și s-au mutat

în comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, unde au cumpărat o locuință. După

aproximativ un an și jumătate, mama minorei a părăsit domiciliul conjugal,

plecând la părinții săi din localitatea Tuzla, județul Constanța.

Minorele S.E.L. și S.R.V., rămânând

în grija tatălui, au fost înscrise, începând cu anul școlar 1999-2000, la

școala generală din satul Butoiu.

La sfârșitul anului 2002, partea

vătămată S.E.L. s-a destăinuit colegelor sale de clasă D.M.G. și T.C. și apoi

dirigintei sale G.C.V., relatându-le că, de la vârsta de 9 ani, inculpatul S.M.,

fratele tatălui său, a întreținut raporturi sexuale cu ea, situație în care au

fost sesizate organele de poliție.

Totodată s-au făcut demersurile

necesare pentru internarea celor două minore, într-o instituție de ocrotire

socială.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de

poliție cât și la prima instanță, minora a continuat să susțină că inculpatul a

întreținut cu ea raporturi sexuale în mod repetat, în timp ce locuia în orașul

Mangalia, cât și după mutarea sa în comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, unde

acesta venea frecvent în vizită.

La examenul medico-legal s-a

constatat că minora prezenta deflorare veche, a cărei dată nu poate fi

precizată, fără semne de violență pe corp.

Fiind audiați părinții minorei,

respectiv S.D. și Ș.S., nu au confirmat susținerile acesteia, deși la datele la

care se pretinde că s-au comis faptele de viol se aflau în locuință, împreună

cu ceilalți membrii ai familiei.

Nici martorii S.M., S.C. și S.G.,

frații mai mari ai minorei nu confirmă susținerile acesteia, precizând că după

despărțirea părinților, cele două minore doreau să plece la mama lor, cu orice

preț însă tatăl s-a opus, impunându-le un program de lucru sever, greu de

suportat.

Intenția minorei S.E.L. de a părăsi

domiciliul tatălui său, datorită condițiilor de trai necorespunzătoare,

acuzându-l pe acesta, pe frații mai mari cât și pe inculpat de abuz sexual,

rezultă și din scrisorile adresate dirigintei G.C.V.

Singurii martori care confirmă

susținerile minorei sunt cele două colege ale sale de clasă, D.M.G., T.C., cât

și diriginta lor.

Martorii respectivi au luat însă

cunoștință despre faptele comise de inculpat numai din relatările părții

vătămate, care în cursul procesului a avut o poziție ezitantă și chiar

oscilantă, în prezentarea celor întâmplate.

Întrucât din probele administrate în

cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul S.M. a comis faptele reclamate de

minora S.E.L., recursul declarat de acesta fiind întemeiat, urmează a fi admis,

a se casa hotărârile atacate și a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din același cod.

Totodată, se va dispune punerea, de

îndată, în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.M., împotriva deciziei penale nr. 548 din 17 septembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează hotărârea atacată precum și

sentința penală nr. 134/ F din 23 mai 2003 a Tribunalului Ialomița.

Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24

din 26 februarie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, dacă nu

este arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 martie 2004.